pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Mamă, vino înapoi!

Fenomenul plecărilor în străinătate a căpătat în ultimul timp proporții din ce în ce mai mari. Oameni care altădată abia ieșeau din localitate, astăzi sunt plecați în țări ca Italia, Spania, Israel, Turcia etc. Motivul? Îl știm cu toții, dorința de a avea un trai mai bun.

De multe ori însă ceea ce inițial era doar simpla dorință de a achita niște datorii sau de a acoperi unele goluri devine pentru mulți sete de mai mult. O dată datoriile achitate începe dorința de a avea măcar o mică rezervă, apoi, dacă alții au început o casă, se vrea și o casă, dacă alții au mașină, se vrea și o mașină. Dorința de a avea îi conduce de multe ori la sacrificii enorme, poate la furt, la invidie, nu de puține ori la abandonarea lui Dumnezeu și chiar la debarasarea de familie.

Am fost martoră când un copil a dat vădite semne de nebunie din cauza plecării părinților, mai ales a mamei. Era o familie ca multe altele din zilele noastre, cu frică de Dumnezeu, cu dorința de a fi la zi cu toate datoriile, dar și cu siguranța că mâine va avea ce să pună pe masa celor patru copii pe care îi avea. Ceea ce nu a mers în planul acestei familii a fost tocmai această înstrăinare puțin câte puțin de Dumnezeu și apoi de propria familie. Mai întâi a plecat soțul. Nimerise într-o zonă unde frecvența la biserică și sacramentele era foarte redusă. Acolo, oamenii își spuneau: "Dacă avem de toate, la ce ne mai trebuie Dumnezeu?" El însuși și-a însușit această concepție, iar într-un concediu, la întoarcerea acasă, nu a mai mers ca altădată la sfânta Liturghie, motivând că așa s-a obișnuit. Având deja un loc de muncă stabil, s-a gândit să-și ia și soția. Așa au plecat împreună lăsându-și cei patru copii în grija unei vecine în vârstă. Circa o lună totul a fost bine. După aceea frații mai mari și chiar vecina nu mai arătau aceeași disponibilitate în a duce mai departe cele rămase după plecarea celor doi părinți. În aceste condiții copilul mai mic, care avea patru ani, a început să aibă un altfel de comportament. Noaptea tresărea în somn strigându-și mama. Era clar că dorul de mamă îl doborâse. Întrebarea pe care o repeta cel mai des era: "Când vine mama?" Fiind toți patru băieți, iar vecina în vârstă, era mai greu să înțeleagă că frățiorului lor îi era dor de mama. Într-o zi, fratele mai mare l-a certat pentru comportamentul său, iar el în disperare a strigat: "Mamă, vino înapoi, hai acasă!" A fost un strigăt care i-a mișcat pe toți. Când mama a sunat prima dată, vecina și frații au chemat-o acasă. Și s-a întors! E inutil să descriu cum a fost întâlnirea. Copilul mic a strâns-o pe mamă de gât și plângând a spus: "Dacă mai pleci te bat!" Curând și soțul și-a dat seama că nu se merită să distrugi ceea ce ai adunat deja o viață numai de dragul de a avea mai mult. Vecina este tocmai persoana care vi se adresează. Mărturisesc că nu am putut s-o înlocuiesc pe mamă, indiferent de atitudinile pe care le aveam față de acest copil. O mamă nu poate fi înlocuită nici măcar de o sută de femei, chiar dacă au imprimat în ele simțul matern. Poate că semnalul meu este citit și auzit de mulți alții care procedează la fel și care consideră că prin banii pe care îi trimit rezolvă problemele copiilor rămași acasă. (Bernadeta)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, februarie 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire