pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Am acceptat misterul

Cine nu se teme de moarte? De fapt, cine scapă de ea? Nimeni! Chiar nimeni! M-am întrebat odată de ce mor oamenii și nu am aflat nici un răspuns. Răspunsul e însăși moartea. Fiecare lucru pământesc, pentru că are un început, are și un sfârșit. Singurul care e veșnic este Dumnezeu. El nici nu are început, nici nu va avea sfârșit. Dar poate oare Dumnezeu în marea lui iubire să distrugă capodopera creației sale: omul?

Acum trei ani l-am condus pe ultimul drum pe unul dintre copiii mei. Avea 23 de ani și nu era căsătorit. De mic mi-a repetat deseori că vrea să devină preot. Cu timpul însă i-a dispărut această dorință. M-am bucurat totuși că era ascultător, cu toate că plecarea din familie și multele anturaje negative l-ar fi putut înstrăina de noi. Noi l-am iubit mult și de aceea despărțirea definitivă de el a fost grea. Revăd și acum momentul în care, primind un telefon, am fost întrebată dacă știu cine este... și mi s-a spus numele lui. Avusese loc un accident. O mașină... E greu să exprim ce am simțit în acel moment. Știu doar că am avut puterea să întreb: "Și șoferul...".

A venit ziua înmormântării. Mulți tineri, printre care și colegii lui, au venit să-l însoțească pe ultimul drum. Pentru ce în accident?, auzeam pe unul sau pe altul. De ce așa stupid? Toți așteptau un răspuns. Și el a venit. A venit de la preotul care prezida înmormântarea. "Faceți un om din nimic, spunea el, faceți-l și dați-i drumul să meargă. Puteți, putem? Nu, nu este posibil! Dumnezeu ne-a încredințat nouă oamenilor misiunea de a-i continua creația, de a o organiza, de a o stăpâni, dar viața rămâne de competența lui. Iar dacă astăzi, spunea preotul, suntem în fața acestui trup neînsuflețit, a unui om care avea viața în față și acum a plecat dintre noi, aceasta face parte din misterul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne chinuim să-l înțelegem, ci să-l acceptăm. A-l înțelege, nu înseamnă a-i reda viața, dar a-l accepta înseamnă a ne trăi altfel viața. După o persoană care a făcut mult rău în viață nu plânge nimeni, poate doar Dumnezeu, și înțelegeți de ce. Și dacă voi l-ați iubit, cu siguranță și Dumnezeu a făcut-o, dovadă că s-a grăbit să-l ia la sine. Nu plângeți moartea lui, ci încercați să citiți printre rânduri ce vrea să spună Dumnezeu prin această moarte". Au fost cuvinte pe care nu le voi uita niciodată, cuvinte care mi-au schimbat total ideea despre moarte. Nu-l mai consideram pe fiul meu o victimă, ci o persoană iubită, cea mai iubită și-i mulțumeam lui Dumnezeu din toată inima pentru modul în care lucrează cu noi. Atunci am înțeles că moartea nu e o catastrofă, nu trebuie să disperăm în fața ei, ci să o pregătim. Știm doar atât, că este inevitabilă. Dar dacă ea înseamnă întâlnire cu Dumnezeu, de ce oare mai trebuie să ne fie frică? Vă cred și parcă vă văd pe toți cei care citiți aceste rânduri cum veți spune: "Cuvinte! Simple cuvinte! Moartea tot moarte rămâne! Ea înseamnă despărțire, nostalgie, lacrimi, uneori disperare". O mamă, a cărui fiu a murit acum trei ani, va spune că aveți dreptate, dar cu mulțumirea mea sufletească, cu bucuria că am acceptat misterul morții fiului meu, cum rămâne? Sunt simple cuvinte? Eu vă spun că este realitate și când spun asta, știu ce spun. Moartea este și rămâne un mister, dar întâlnirea cu Dumnezeu ne-o pregătim încă de pe acest pământ și ea nu este un mister, e o realitate. Altfel n-am mai muri! Astăzi chiar și șoferul este liniștit. Nu poți condamna pe cineva care, fără vina sa, a favorizat întâlnirea unui om cu Dumnezeu. Sună dur, dar am înțeles ce înseamnă moartea. (Margareta)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, noiembrie 2003
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire