pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Cu Dumnezeu cum o veți rezolva?

Dragi părinți, mi se frânge inima la gândul că trebuie să vă scriu această scrisoare cu un conținut mai puțin poate pe placul vostru, dar asta-i realitatea. Știu că m-ați crescut cu greu. De aceea vă datorez respect, indiferent de ceea ce mi-ați făcut. Acum sunt departe de voi, atât de departe încât, oricât v-ați concentra tot nu bănuiți unde mă aflu. Dar să știți un lucru și vreau să-l spun încă din capul locului: dacă mă aflu aici, nu am venit de bunăvoie. Aș pleca în fiecare clipă, dar mi-e frică. Dacă v-am pierdut pe voi și cele mai frumoase clipe ale vieții, n-aș vrea să mă pierd și pe mine însămi. Vreau să-mi refac nu numai viața, dar și sufletul. Și cât aștept acea zi... Spuneam că sunt departe, undeva unde cuvântul "părinți" înseamnă cu totul altceva decât ați fost voi pentru mine. Câteodată mi-e dor de tine, mamă, dar ce să fac? Am plecat de acasă pentru că nu puteam să vă mai rabd, mai ales pe tata. Știți cum v-ați comportat cu mine. Indiferent de ceea ce făceam, nimic nu era bun. Mereu mi-ați reproșat că nu mă pricep la nimic. Când greșeam mă pedepseați ca și cum ar fi fost ultima posibilitate de a vă răzbuna. M-ați pedepsit mult pentru că erați mai mari ca mine și erați părinții mei. V-ați permis. Nu aveam cum să vă reclam nimănui și chiar dacă o făceam, nu mă lua nimeni în seamă. Știu, așa sunt copiii când sunt mici, nu au voie să țipe, nu au voie să vorbească altora despre cele pe care le suferă. Numai voi, părinții, sunteți buni. Voi nu greșiți niciodată. Greșesc copiii, de aceea li se aplică fel și fel de pedepse. Nu aveam voie să-mi fac prieteni, pentru că spuneați că nu trebuie să știe alții ce se întâmplă în casă la noi. Când eram mică nu mi-ați luat nici măcar o păpușă. Acum constat că nici nu am avut copilărie. Mi-ați răpit cei mai frumoși ani din viață. Da, tată, ți-a fost mereu teamă că voi greși și m-ați ținut departe de ochii lumii, iar tu, pentru că beai, de multe ori nu vedeai nici măcar drumul spre casă. Mi-ai cerut să nu greșesc, dar tu greșeai mereu și nu recunoșteai. Mă doare mult că trebuie să vă scriu toate acestea. Este ca și cum v-aș judeca pentru ceea ce ați făcut și știu că nu am acest drept. Dar poate că așa vă veți trezi. Vă veți da seama ce înseamnă să crești un copil, că și el are personalitatea lui, este și el un om care merită respect. Și apoi, poate, citind această scrisoare, dacă aveți curajul, o să spuneți și altora să nu facă la fel. Să nu fie nevoiți copiii să plece de acasă din cauza părinților, așa cum am făcut eu. Cât am plâns când am fost nevoită să iau această decizie! Cât de greu mi-a fost! Am întâlnit în drumul meu multe familii fericite. Copiii parcă erau niște jucării pentru părinții lor. Dacă voi m-ați fi considerat măcar o jucărie m-aș fi bucurat. Măcar v-ați fi jucat cu mine. Dar m-ați considerat o povară și, pentru că voiați să scăpați de mine, m-ați epuizat prin atitudinea voastră. Cât simt lipsa unor părinți adevărați! Dar să nu vă disper prin scrisoarea mea, vă spun un lucru: chiar dacă sunt departe și mi-ați făcut atâtea, de multe ori mă gândesc la voi, mă gândesc și încerc să vă înțeleg. Uneori totul este atât de absurd și găsesc răspunsuri atât de greu! Mă trezesc de multe ori plângând, dar nu știu pentru cine, nu știu dacă îmi plâng soarta sau vă plâng pe voi. Cât de greu este între străini! Dragă mamă, dragă tată, dacă v-am greșit cu ceva, iertați-mă. Faceți ceva! Încercați să schimbați această situație. Oare când va veni acel timp în care toți părinții își vor iubi copiii așa cum trebuie iubiți? Îmi simt sufletul greu, deși am căutat să nu-l uit niciodată pe Dumnezeu. Atât cât am putut m-am rugat și mă voi ruga lui. Știu că într-o zi va răsări soarele și în viața mea. Și ca să vă liniștesc, vă spun că aici, unde mă aflu, am în îngrijire doi bătrâni. Dar ei sunt departe de Dumnezeu, iar eu, pentru că nu știu limba, nu pot să fac nici un pas în afara spațiului în care mă aflu. Mă întâlnesc din când în când cu câteva prietene, unele dintre ele plecate de acasă ca și mine, dar tot mi-e greu. Îmi mai cer încă o dată iertare dacă această scrisoare v-a supărat cu ceva. Am încercat să vă spun realitatea exact cum este ea. Iar dacă nu vă veți schimba cu nimic, în ceea ce mă privește, chiar dacă voi continua să rămân departe de voi, vă voi ierta, dar oare cu Dumnezeu cum o veți rezolva? (Emilia)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, octombrie 2002
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire