pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Prieten pentru familia mea

Cine spune că în viață totul este întâmplător se înșală. Aceasta este concluzia la care am ajuns atunci când "din întâmplare" am vizitat o mănăstire de surori.

Eram în concediu și împreună cu toți membrii familiei, printre altele, am hotărât să vizităm și câteva din mănăstirile sau casele unde activează călugării sau călugărițele despre care auzim sau vedem că fac atâtea lucruri frumoase. Așa am nimerit la o mănăstire de surori unde nu peste mult timp avea să înceapă ceva ce ele numeau lectio divina și la care am fost invitați și noi să rămânem. Sigur, am acceptat cu bucurie și cu interes în același timp, pentru că nu știam ce înseamnă și mai ales cum se face. Ni s-a adus pentru fiecare câte o carte cu Noul Testament și s-a propus textul din Evanghelia după sfântul Matei în care Isus vorbește ucenicilor despre faptul că ei sunt sarea pământului și lumina lumii. Am rămas surprins când surorile mi-au propus chiar mie să citesc textul; pentru că eram cu întreaga mea familie nu am vrut să le arăt că sunt rușinos și am acceptat, chiar dacă abia țineam cartea în mâini de emoție. Am citit textul iar una dintre surori a prezentat regulile. S-a făcut tăcere și ni s-a spus să ne orientăm spre cuvântul sau expresia care ne-a plăcut cel mai mult pentru ca după o altă citire a textului să spunem fiecare de ce am ales respectivul cuvânt sau expresie. Pentru mine acelea au fost cele mai lungi clipe din viață. Eram pus pentru prima dată față în față cu cuvântul lui Dumnezeu, cu familia mea și cu câteva surori pe care le vedeam pentru prima dată. Mă gândeam la ce va urma să spun. N-aș fi vrut să par în fața celor prezenți că sunt dezinteresat de ceea ce se petrece, așa că m-am orientat să spun ceva care să-i impresioneze. Am cerut să fiu lăsat să vorbesc ultimul. După un timp destul de lung de tăcere a venit momentul împărtășirii celor meditate, a confruntării personale cu cuvântul lui Dumnezeu. Au început să vorbească rând pe rând surorile, apoi soția, copiii și eu. Să fiu sincer nu prea mai aveam ce să spun, mi-au cam luat toate ideile, dar ca să salvez situația am spus doar atât: acum, aici, am descoperit un nou prieten pentru familia mea și acesta se numește cuvântul lui Dumnezeu. Nu știu dacă este o întâmplare, iar dacă este, îmi place să spun că nu e, dar de astăzi, ceea ce am trăit aici voi încerca să trăiesc și cu familia mea acasă. Am descoperit că este un lucru minunat să-ți confrunți viața cu cuvântul lui Dumnezeu.

Întors acasă, am procedat exact cum am văzut că au procedat surorile. Am citit împreună cu familia mea textul Evangheliei care avea să fie în duminica următoare, apoi după un moment suficient de tăcere, timp în care fiecare își căuta cuvântul sau expresia care l-a impresionat cel mai mult, urma împărtășirea celor meditate și apoi o hotărâre pe care aveam s-o respectăm în săptămâna pe care o aveam în față. De atunci viața familiei mele s-a schimbat. E altfel! Ceva ne unește mai mult. Suntem mai deschiși unii față de alții. Duminica mergem la sfânta Liturghie oarecum cu lecția învățată. Ceea ce spune preotul la predică nu vine decât să completeze ceea ce nu am reușit noi să pricepem atunci când am meditat la cuvântul lui Dumnezeu. E frumos să faci în familie lectio divina, da, e frumos și parcă suntem mai uniți de atunci și aceasta pentru că avem un prieten nou... (Daniel).

Pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, martie 2002
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire