pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Împreună, fără ziduri

Cine nu a visat măcar o dată în viață să aibă o casă? De fapt, este un drept legitim, nu este un moft sau un lux. Casa este o necesitate, mai ales pentru o familie. Aceasta a fost și dorința mea: să ajung să-mi întemeiez o familie, să am o casă proprie. Așa a început ceea ce îmi place să numesc "ceasul lui Dumnezeu".

Îmi făcusem planuri mărețe. M-am hotărât să merg în străinătate să adun banii necesari unui asemenea vis. Am obținut o viză de turism și am reușit să rămân acolo unde, după părerea mea și exemplul altora, se câștiga bine și în câțiva ani aș fi reușit să construiesc ceea ce plănuisem. Cât despre perioada de început, ce să spun? A fost deosebit de greu. Nu cunoșteam limba, nu cunoșteam pe nimeni, ba mai mult aveam impresia că toți din jur mă privesc cu dispreț, ghicind parcă de unde sunt și cu ce gânduri am venit. Am reușit să găsesc un loc de muncă pe o perioadă nelimitată, dar eram plătit rău. Cu banii pe care îi primeam nu reușeam să acopăr nici măcar cheltuielile de întreținere. A venit și ziua mult așteptată, când cineva mi-a oferit un loc stabil de muncă și în același timp o retribuție onorabilă. Așa am început să trimit părinților banii necesari cu care să-mi realizez visul: să am o casă a mea. Mai mult, am trimis și proiectul și i-am rugat să-l respecte întocmai. Era o vilă imensă cu foarte

multe camere care, lună de lună, era completată cu cele necesare. Pentru că aveam deja o prietenă, în acest timp m-am și căsătorit. Acum eram doi și până să locuim definitiv în casa și în țara noastră am considerat că e bine să mai lucrăm și să mai adunăm bani. Familia însă a început să crească. Fără să ne fi așteptat, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi gemeni, apoi cu o fetiță, iar nu cu mult înainte de întoarcere în țară, cu alte două fetițe. Imediat le-am spus părinților că trebuie să amenajeze camerele vilei în așa fel încât fiecărui copil să-i revină o cameră dotată cu tot ceea ce tehnica de astăzi poate oferi vârstei lor. Continuam să cred că mă aflu în țara tuturor posibilităților, de aceea consideram că nu e numaidecât o risipă dacă dotam fiecare din camerele copiilor cu televizor, combină muzicală, poate și un computer cu diferite jocuri și de ce nu și cu alte aparate care, credeam eu, îi vor ajuta în viață. Dar a venit o zi pe care nu o voi putea uita toată viața. Fiind confundat cu un răufăcător, am fost arestat și închis pentru o perioadă nelimitată, timp în care se pregătea procesul. Soția și copiii au fost expulzați și așteptau cu disperare sentința. Dovedindu-mi nevinovăția, am fost achitat și la rândul meu expulzat.

Acolo în închisoare am avut ocazia să întâlnesc un preot care, din experiența acumulată, mi-a spus că mulți din infractorii aflați în închisoare sunt oameni care provin din familii care i-au marginalizat

creându-le toate condițiile. Mi-a vorbit de unii care au acționat făcând rău, exact cum au văzut în filmele de la televizor. Alții au fost împinși de părinții lor la rău pentru că nu le-au dat posibilitatea de a li se deschide. Încet, încet mi-am dat seama că ceea ce doream eu copiilor mei nu era bine. Cât de straniu a lucrat Dumnezeu ca să evite o posibilă latură negativă a familiei mele. A fost nevoie să gust rușinea închisorii ca să-mi dau seama cât rău aș fi putut face copiilor, uitând că nu televizorul sau camera avea să ne unească, ci noi, noi ca persoane. Bine că nu am apucat să dotez camerele cu ceea ce intenționasem. Consider că împreună cu soția trebuie să stăm cât mai mult la dispoziția copiilor și să nu-i lăsăm să ducă lipsă de prietenia și încrederea noastră.

Văd multe vile, multe case mari cu multe camere și mă gândesc deja câtă răceală s-ar putea să fie în acele familii și câtă neglijență în educarea copiilor. Doar suntem creați să fim împreună, iar noi ne separăm prin ziduri. Dorim să avem copii buni, dar îi educăm cu mijloacele tehnice și-i ținem la distanță prin ziduri. Regret că am comandat o casă atât de mare, dar mă bucur că printr-o încercare ca aceea prin care am trecut am dobândit înțelepciune, unitate pentru familie și o bună educație copiilor. (Claudiu)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, noiembrie 2001
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire