pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Manualul mirilor
achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior IX. EGALITATEA ÎNTRE SOȚI

Întrucât sunt persoane, atât soțul cât și soția se bucură de egalitate deplină. Natura impune însă fiecăruia obligații diferite, pe care, împlinindu-le, soții se completează reciproc pentru binele copiilor și armonia în familie.

 

Femeia în învățătura Bibliei și a Bisericii

"Femeilor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei după cum și Cristos este capul Bisericii, el Mântuitorul trupului. Și după cum Biserica este supusă lui Cristos, tot așa și femeile să fie supuse bărbaților lor în toate. Bărbaților, iubiți-vă femeile după cum și Cristos a iubit Biserica... Bărbații trebuie să-și iubească femeile ca pe trupurile lor. Cine își iubește femeia se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul său, ci îl hrănește și îl îngrijește cu drag, cum face și Cristos cu Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului său, carne din carnea lui și os din oasele lui" (Ef 5, 22-23).

"Toți care v-ați botezat în Cristos, v-ați îmbrăcat cu Cristos... nu mai este nici bărbat, nici femeie, fiindcă toți sunteți una în Cristos Isus"(Gal 3, 27-28).

"Femeilor, fiți supuse și voi bărbaților voștri, pentru ca dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt prin purtarea femeilor lor, când vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere... Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu femeile voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unora care vor moșteni împreună cu voi harul vieții... " (1Pt 3, 1.7).

În societățile din vechime predomina prejudecata că femeia este inferioară bărbatului; această prejudecată predomină și astăzi la acele popoare la care nu a pătruns influența creștinismului. Această prejudecată pornește de la faptul că bărbatul dispune de o forță fizică superioară; fiind mai puternic, bărbatul poate să-și procure femeia cu forța sau să o cumpere, astfel încât femeia devine obiectul său, față de care este superior.

Mințile cele mai luminate ale păgânilor nu au fost scutite de această concepție greșită. Iată, de exemplu, ce scrie filosoful Platon în Timaios: "Aceia dintre oameni care au fost ticăloși și care și-au petrecut viața în nelegiuiri, născându-se din nou, e foarte probabil că au fost transformați în femei". Cu alte cuvinte, femeia a apărut ca un instrument de pedeapsă a bărbatului.

Câtă deosebire între această concepție și aceea pe care ne-o prezintă Biblia! Conform Bibliei, femeia e scoasă din bărbat; e carne din carnea lui. Din această imagine biblică nu trebuie reținută decât o idee: femeia are aceeași natură ca și bărbatul. Atât bărbatul cât și femeia sunt lucrarea mâinilor lui Dumnezeu: același Dumnezeu care l-a scos pe bărbat din țărâna pământului a scos-o și pe femeie din trupul bărbatului.

Dacă ar fi să ne luăm după aparențele relatării biblice, am putea considera mai curând pe femeie superioară bărbatului, de vreme ce Eva este scoasă din carnea lui Adam, pe când Adam este scos din țărână. În realitate Biblia vorbește despre egalitatea deplină a femeii cu bărbatul, de vreme ce Dumnezeu a creat-o pe Eva ca să fie tovarășa de viață a lui Adam: "un ajutor asemenea lui".

Egalitatea de natură dintre bărbat și femeie pe care o găsim în primele pagini ale Bibliei este confirmată de Evanghelie; dar la această egalitate naturală se adaugă și egalitatea supranaturală. Soții, egali din natură, deoarece amândoi au fost creați de Dumnezeu, sunt egali și în har, deoarece amândoi au fost răscumpărați de Cristos: "nu mai este nici bărbat, nici femeie, fiindcă toți sunteți una în Cristos Isus"; "bărbaților... femeile... vor moșteni împreună cu voi harul vieții".

Biserica a proclamat și a răspândit în lume învățătura egalității soților procedând conform principiului evanghelizării, adică nu prin revoluție și intervenție directă, ci progresiv, prin predicare statornică, prin convingere și prin convertirea inimilor.

Persoana umană este aceeași în ambele sexe, astfel încât drepturile și obligațiile care izvorăsc din ea sunt aceleași. "O asemenea egalitate în drepturi - afirmă papa Pius al XI-lea - trebuie recunoscută în tot ceea ce ține de persoana și demnitatea umană, în tot ceea ce decurge din pactul nupțial și este sădit în căsătorie, astfel încât și unul și altul dintre soți se bucură în mod perfect de același drept și sunt legați între ei prin una și aceeași obligație".

Așadar, tot ce rezultă din legământul căsătoriei revine în mod egal soților și anume: dăruirea și acceptarea reciprocă, fidelitatea unuia față de celălalt, monogamia, indisolubilitatea, autoritatea asupra copiilor, drepturile și datoriile referitoare la copii.

"Unitatea căsătoriei, întărită de Cristos, apare într-un chip strălucit și în demnitatea personală egală atât a bărbatului cât și a femeii care trebuie să se manifeste într-o iubire reciprocă și deplină" (Conciliul al II-lea din Vatican).

Sfântul Conciliu scoate la lumină un lucru extrem de important: egalitatea soților în căsătorie trebuie trăită într-un climat de iubire totală. Numai trăind într-un asemenea climat de iubire e posibil ca din viața de căsătorie să dispară atât spiritul de dominație, cât și spiritul revendicării de drepturi care se poate ivi datorită faptului că natura impune bărbatului și femeii funcțiuni diferite.

Egalitatea între soți nu exclude inegalitățile sau mai exact, deosebirile care rezultă din structura naturală psihică și fizică diferită a bărbatului și a femeii și din funcțiunile specifice diferite pe care ei le au în sânul familiei: tata și mama au fiecare o poziție și un rol anumit; completându-se reciproc se creează în familie armonie și echilibru.

"Dacă bărbatul este capul, femeia este inima; și așa cum bărbatul deține primul loc în conducere, la fel femeia trebuie și poate să-și atribuie, ca fiindu-i propriu, primul loc în iubire" (Casti connubii).

Egalitate nu înseamnă de fapt egalitarism. În numele principiului egalității nu trebuie să se instaureze un regim de egalitarism, adică o dublă putere, o dublă suveranitate, care ar duce negreșit la ruina unității familiei.

Egalitatea între soți nu înseamnă omogenizare.

E drept că în trecut, chiar în unele țări care respiră principiile creștine de 2000 de ani, o oarecare discriminare între bărbat și femeie se făcea; de exemplu, legile pedepseau femeia pentru adulter întotdeauna, în schimb pe bărbat îl pedepseau numai atunci când adulterul era frecvent, public și lua aspect de concubinaj.

Astăzi, dimpotrivă, se merge spre cealaltă extremă: spre omogenizare, spre o nivelare între sexe, care este de-a dreptul contra naturii; se neagă orice deosebire psihologică și chiar fiziologică între bărbat și femeie.

S-a ajuns să se afirme că diferențele de temperament între bărbat și femeie nu sunt naturale, ci sunt niște invenții pe care societatea le impune, sau că homosexualitatea și lesbianismul sunt lucruri cu totul naturale și că tot societatea a impus ca relațiile sexuale să aibă loc numai între bărbat și femeie.

Egalitatea dintre soți ca persoane este o egalitate ce se referă la valoarea și demnitatea lor interioară, morală, spirituală și supranaturală; ea trebuie să accepte inegalitățile și deosebirile pe care însăși natura le-a sădit în cele două sexe diferite.

În acest sens, sfântul Pavel afirmă că "bărbatul este capul femeii" și le poruncește femeilor să fie supuse bărbaților lor. Faptul că bărbatul este capul familiei nu presupune o subordonare sau o tutelare a femeii și nici nu distruge egalitatea femeii cu bărbatul, așa cum se întâmpla în societatea păgână.

Apostolul afirmă că raportul dintre bărbat și femeie este raportul dintre Cristos și Biserică: bărbatul e capul femeii, după cum Cristos e capul Bisericii, astfel încât, după cum Biserica e supusă lui Cristos, tot așa și femeile trebuie să fie supuse bărbaților lor în toate.

Folosind cuvântul "cap", sfântul Pavel nu intenționează să facă o comparație cu vreun organism politic sau economic, ci cu un organism trup omenesc. Superioritatea capului într-un trup omenesc și subordonarea tuturor celorlalte membre capului nu numai că nu generează tensiune, contrast, opoziție, ci dimpotrivă, exprimă o egalitate substanțială profundă.

Supunerea femeilor în toate bărbaților lor nu e supunerea practicată la păgâni, ci este supunerea care reflectă supunerea Bisericii față de capul ei, Cristos; o supunere de iubire. Și așa cum această supunere din partea Bisericii face Biserica identică, egală cu Cristos, este inclusă în mod mistic în persoana lui Cristos, la fel supunerea femeii față de bărbat face posibilă egalitatea între soți.

 

Emanciparea și promovarea socială a femeii

În zilele noastre există un mare pericol pentru unitatea și stabilitatea familiei, anume, faptul că femeia e din ce în ce mai puțin acasă, în mijlocul copiilor și al ocupațiilor familiale. Acest lucru se întâmplă, în parte, datorită noilor condiții de viață într-o lume industrializată. În bună măsură însă acest lucru se întâmplă sub pretextul emancipării și promovării sociale a femeii, considerându-se că dacă femeia face aceleași munci ca și bărbatul se realizează adevărata egalitate între sexe.

Deși în principiu nu există muncă sau profesie pe care o exercită bărbatul și pe care să nu o poată exercita și femeia, trebuie să recunoaștem că sunt unele munci mai conforme cu aptitudinile și firea bărbatului și altele mai conforme cu aptitudinile și firea femeii.

A considera însă că femeia este emancipată și promovată numai prin faptul că săvârșește activități pe care le săvârșea până acum numai bărbatul sau prin faptul că ocupă funcții pe care le ocupa până acum numai bărbatul este o tristă prejudecată. Ca și cum, de pildă, faptul că femeile au fost excluse până acum de la serviciul militar și prin aceasta de la război - adică nu au avut posibilitatea să măcelărească pe alții și să se lase măcelărite - ar fi fost o inferioritate și o înjosire a femeii pe care trebuie să o regretăm și să o remediem neapărat; sau ca și cum a construi motoare ar fi un lucru mai important decât a educa copii; sau a fi polițist și a dirija circulația ar fi un lucru mai excelent decât a dirija propria casă și propria familie; sau a unge o mașină ar fi o ocupație mai nobilă decât aceea de a face curat în propria casă ș.a.m.d.

Dacă se consideră că pentru femeie a fi egală cu bărbatul înseamnă a face muncile bărbatului, aceasta de fapt nu este egalitate, ci masculinizare a femeii.

Un al doilea motiv pentru care femeia se îndepărtează de ocupațiile care îi sunt proprii în sânul familiei este dorința de egalitate și independență economică. Această emancipare economică provine fie din faptul că femeia vrea să-și îndeplinească anumite capricii pentru care bărbatul nu e de acord să dea bani, fie că bărbatul nu dă bani pentru trebuințele legitime ale familiei.

Prin crearea unei administrații duble, fiecare având ce e al său, nu numai că nu se realizează o egalitate între soți, dar se distruge unitatea și legătura iubirii care nu îngăduie ca în familie să existe ceva "al meu" și ceva "al tău", ci totul trebuie să existe în comun.

Ceea ce am afirmat mai sus nu vrea să spună că femeia trebuie închisă neapărat între pereții casei și că trebuie interzisă vreo rețea de relații și de activități în afara casei; după cum am afirmat anterior, femeia nu este sclava bărbatului.

În condițiile actuale de viață uneori e necesar sau măcar oportun ca femeia să contribuie la întreținerea familiei cu munca sa, să îndeplinească o profesiune.

Papa Paul al VI-lea rezumă astfel condiția actuală a femeii: "În cadrul vieții familiale, legile și evoluția moravurilor tind pe bună dreptate să-i recunoască femeii egalitatea și coresponsabilitatea cu bărbatul în conducerea căminului. În domeniul politic ea a dobândit în numeroase țări puterea de a interveni în treburile publice pe picior de egalitate cu bărbatul. În domeniul social ea își desfășoară activitatea în sectoarele cele mai variate, abandonând din zi în zi mai mult cadrul îngust al căminului. În domeniul cultural, de asemenea, i se oferă femeii noi posibilități de cercetare științifică și de succes intelectual".

Cu toate acestea, având în vedere faptul că misiunea esențială a femeii este aceea de a fi mamă de familie, este evident că locul ei în primul rând este în familie.

Chiar atunci când e necesar sau măcar util ca ea să ocupe un serviciu în afara casei, acest lucru trebuie să se întâmple fără vreun risc pentru drepturile și îndatoririle fundamentale ale căsătoriei și ale familiei, fie în ceea ce privește fidelitatea conjugală, fie în ceea ce privește educația copiilor.

Conciliul al II-lea din Vatican amintește: "Fără a neglija promovarea socială a femeii, trebuie totuși salvată prezența și grija mamei în casă, de care au nevoie în special copiii mai mici".

Condiția naturală a femeii fiind aceea de mamă și având în vedere că a educa copiii e un lucru mai important decât a-i aduce pe lume, prezența femeii în familie este indispensabilă pentru dezvoltarea normală fizică și psihică a copiilor.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire