pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Manualul mirilor
achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior V. DIVORȚUL

Nu este nici un motiv pentru care să fie îngăduit divorțul. În schimb, Biserica poate îngădui, pentru motive foarte serioase, ca soții să se despartă fără însă ca vreunul dintre ei să se poată recăsători până la moartea celuilalt.

Sfântul Thomas Morus, un soț fidel, martir al credinței și al căsătoriei, spunea: "Când un om face jurământul de căsătorie își ia viața în mâini ca și cum ar lua niște apă". Voia să spună că a rămâne fidel în căsătorie e o adevărată minune.

Scriitorul Alexandre Dumas notează la rândul său: "Lanțul căsătoriei este atât de greu încât trebuie să fie doi, iar uneori trei pentru a-l purta".

În sfârșit, Taine scrie: "Cei care se căsătoresc se cunosc trei săptămâni, se iubesc trei luni, se ceartă trei ani, se suportă unul pe altul treizeci de ani, iar copiii lor o iau de la început".

"Din o sută de familii câte sunt fericite? - se întreabă o scriitoare franceză - două, trei? Cincisprezece ani de practică, cincisprezece ani de viață, de prietenie, mi-au dat convingerea că proporția corespunde, fără îndoială, realității".

O statistică făcută în Franța ne face cunoscut că 12% din căsătorii se termină cu divorțul; abia 10% ating o fericire durabilă, restul de 78% oscilează între decepție și scârbă de viață.

"Nu există iubire fericită". Acest refren al poetului Louis Aragon e reluat de toți cântăreții de muzică ușoară. Acest lucru îl aud toți tinerii spus cu amărăciune de cei în vârstă; cei tineri cred că vor schimba situația așa cum vor schimba totul în lume. Și se căsătoresc, pentru ca mai târziu să le spună celor mai tineri decât ei, cu aceeași amărăciune: nu este iubire fericită. Și aventura continuă din generație în generație.

Angajamentul căsătoriei e mai șubred și mai amenințat în timpurile noastre mai mult ca oricând; s-ar părea că asistăm la un faliment total al căsătoriei. Cauzele sunt multiple.

Odinioară căsătoria era o problemă ce privea întreaga familie și o întreagă rețea de familii înrudite. Divorțul era aproape imposibil pentru că soții erau încorsetați de o solidă rețea patriarhală. Astăzi, în cele mai multe cazuri căsătoria este o problemă ce se rezolvă în doi; soții, plecați din locul de baștină, trăiesc pierduți în orașul care i-a înghițit. Odată ce bunele relații dintre ei s-au stricat, n-are cine să-i mai ajute, căci dincolo de peretele care le desparte apartamentul de apartamentul vecinului se află o lume străină și necunoscută.

Altădată munca agricolă unea cele patru mâini ale soților pe același ogor sau în jurul acelorași vite, de la răsăritul până la apusul soarelui. Astăzi, cea mai mare parte din zi soții stau despărțiți unul de altul; 8-10 ore pe zi sunt prinși cu serviciul. Viața modernă îl obligă pe bărbat să muncească împreună cu alte femei, iar pe femeie împreună cu alți bărbați. În această situație, legătura de afecțiune care îi leagă pe soți e oricând în primejdie să se rupă.

Pe lângă motivele de mai sus mai sunt și altele.

Un simț exagerat al libertății individuale împinge generațiile tinere să frângă orice îngrădire civilă sau religioasă. Se cere dreptul la iubire liberă, la căsătorii de probă etc. Tinerii sunt tot mai nemulțumiți de moștenirea pe care le-o lasă generațiile în vârstă: dacă înșiși părinții noștri nu sunt fericiți în lumea pe care ei au clădit-o, de ce n-am avea dreptul să construim noi o altă lume, mai fericită?

Apoi, părăsirea moralei Bisericii și a practicii religioase în numele libertății de conștiință, necredința și indiferentismul religios care au invadat lumea au lovit în primul rând în căsătorie.

În sfârșit, odinioară Biserica avea ultimul cuvânt de spus în materie de moravuri; astăzi statul și responsabilii politici iau deciziile importante în acest domeniu, iar acești responsabili politici iresponsabili, cu deciziile pe care le iau, nu fac decât să accelereze procesul de descompunere a moravurilor.

În fața situației lumii actuale, descurajarea și dezorientarea le sunt interzise creștinilor conștienți; ei nu pot lua altă poziție decât aceea de a încheia căsătoria lor ca un legământ pe viață, mai lucid, mai personal, mai solid, întemeiat pe cuvântul lui Cristos.

"Nu cel care îmi zice: 'Doamne, Doamne' va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voința Tatălui meu care este în ceruri va intra în împărăția cerurilor. Oricine aude aceste cuvinte ale mele și le împlinește e asemenea omului înțelept care și-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, a izbit furtuna în casa aceea, dar nu s-a prăbușit căci avea temelia zidită pe stâncă" (Mt 7,21.24-25).

Nimeni nu trebuie să-și piardă încrederea în învățătura Bisericii, chiar dacă politicienii încearcă să dicteze altfel decât ea în probleme de moravuri.

"Biserica este expertă în problemele omului" - spunea papa Paul al VI-lea la O.N.U. Ea este într-adevăr expertă deoarece ascultă și transmite oamenilor cuvântul lui Dumnezeu.

E drept că, așa cum aminteam mai sus, numărul căsătoriilor nefericite e mare. Dar se pune întrebarea: oare soții care ajung să se urască, să-și transforme căminul într-un iad, iar apoi să se despartă, și-au întemeiat căsătoria lor pe o iubire adevărată? Nu, ci pe o iubire aparentă, adică pe atracție, pe fantezie, pe pasiune. Iubirea adevărată din firea sa e veșnică. A iubi "cu condiția ca...", "până la un anumit punct", "pentru un anumit timp", înseamnă a nu iubi cu adevărat.

Lucru extrem de important este de a se evita asemenea căsătorii falimentare; să nu se încheie căsătorii sub impulsul pasiunii, din interese și considerații lăturalnice, ci să se încheie după o gândire matură și înțeleaptă, având conștiința clară a naturii și obligațiilor căsătoriei.

Cât de bine sunt pregătiți tinerii pentru o profesiune în viață, dar cât de șubred sunt pregătiți pentru viața de căsătorie!

"Tinerii să fie instruiți cum se cuvine, mai ales în sânul propriei lor familii cu privire la demnitatea iubirii conjugale, la menirea și valoarea ei, astfel încât prețuind curăția în formația lor, la vârsta cuvenită să poată trece de la o logodnă cinstită la cununie" (Conciliul al II-lea din Vatican).

Dacă totuși se ajunge la dificultăți în căsătorie, se ajunge, cum se spune în mod obișnuit, la o situație insuportabilă, o asemenea situație cu toate dificultățile nu provine din căsătoria ca atare, ci din defectele soților. Prin urmare, leacul împotriva unei asemenea situații nu este divorțul, ci îndreptarea defectelor din viața soților. Ca dovadă că divorțul nu rezolvă nimic e numărul mare al celor care divorțează și a doua oară, și a treia oară, despre care ne vorbesc statisticile. Acești pluridivorțați cred că defectul este în căsătorie, când în realitate se află în ei înșiși, de aceea orice căsătorie se termină pentru ei cu un faliment. Dificultățile în căsătorie nu se vindecă cu distrugerea căsătoriei, ci cu distrugerea propriilor defecte. Singurele leacuri care pot vindeca relele în viața de căsătorie sunt: răbdarea, iertarea, iubirea.

"Fraților, deoarece ați fost aleși de Dumnezeu ca să fiți credincioșii și preaiubiții săi, faceți-vă o inimă plină de îndurare, de bunătate, de umilință, de blândețe, de îndelungă răbdare. Suportați-vă unii pe alții și dacă aveți plângeri între voi, iertați-vă unul pe altul. Faceți ca și Cristos: după cum el v-a iertat, așa să vă iertați și voi. Dar mai presus de toate acestea să aveți iubire; ea este legătura desăvârșirii. Iar în inimile voastre să domnească pacea lui Cristos la care ați fost chemați ca să formați în el un singur trup. Fiți recunoscători. Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi în toată bogăția sa. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții în înțelepciune adevărată, cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești; înălțați-i lui Dumnezeu în inimile voastre cântecul vostru de mulțumire" (Col 3, 12-16).

Fiecare căsătorie creștină este altoită pe iubirea neînfrântă a lui Cristos și a Bisericii sale. Soțul îl iubește pe Cristos prin soția sa; soția îl iubește pe Cristos prin soțul său. Prin iubirea dintre Cristos și Biserică soții botezați sunt sudați între ei. Soții care se despart unul de altul automat se despart de Cristos.

"Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos?... Sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici prezentul, nici viitorul, nici puterile... nimic din ceea ce este creat nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care se arată în Isus Cristos, Domnul nostru" (Rom 35, 38-39).

Nimic din ceea ce este creat nu poate rupe legătura de iubire dintre soți, care este însăși legătura de iubire dintre Cristos și Biserică: nici mediocritatea partenerului, nici brutalitatea lui, nici infidelitatea, nici idioțenia lui.

"Bărbaților, iubiți-vă femeile așa cum Cristos și-a iubit Biserica; el s-a dat la moarte pentru ea" (Ef 5, 25).

Viața de căsătorie trăită în continuare eroic de către soțul trădat sau soția trădată vorbește despre măreția fundamentală a căsătoriei creștine. Numai iubirea lui Cristos dusă până la vărsarea sângelui pe cruce a făcut posibilă fidelitatea eroică a căsătoriei creștine.

Divorțul nu este numai un fenomen anticreștin, dar este în același timp un fenomen antiuman. Câte tragedii se petrec când se deschide poarta divorțului! Atâtea femei părăsite, fără apărare; atâția bărbați abandonați, atâția copii împrăștiați, cu viața distrusă! Nici un tată și nici o mamă nu poate dezerta din căminul familiei fără a călca peste trupurile și sufletele copiilor săi. O copilărie tristă și nefericită este prețul pe care îl plătesc copiii nevinovați pentru egoismul sălbatic al părinților care divorțează.

Motivele pentru care se cere introducerea și legalizarea divorțului nu sunt decât niște pretexte care, de fapt, vor să mascheze pasiunea nestăpânită și egoismul. Statisticile ne arată limpede că prin legalizarea divorțului nu se realizează nici o îmbunătățire a situației, că efectele sunt contrare.

Unul dintre motive este acesta: divorțul ar preveni delictele sexuale sau măcar ar micșora numărul lor. Realitatea este alta: numărul delictelor sexuale este mai mare în țările în care este admis divorțul.

Adepții divorțului mai susțin că prin introducerea divorțului s-ar micșora numărul copiilor ilegitimi. O statistică din 1963 ne arată contrariul. Țări în care divorțul nu e legalizat: Italia - procentajul copiilor ilegitimi 2,20; Spania - 1,90. Țări în care e admis divorțul: Elveția - procentajul copiilor ilegitimi 4,22; Statele Unite - 6,35; Suedia - 12,24.

În sfârșit, divorțul este pretins uneori în numele libertății și al iubirii; de fapt nu e vorba de libertate și iubire, ci de capriciu și pasiune.

Divorțul nu a fost considerat niciodată ca un drept sau ca o libertate, ci ca un remediu sau ca un surogat.

În lumea noastră actuală simțul drepturilor omului s-a ascuțit foarte mult; aceste drepturi sunt consemnate și consfințite în carte și constituții; cu toate acestea nici o cartă și nici o constituție nu vorbește despre dreptul la divorț sau despre libertatea de a divorța; nici în carta O.N.U., nici în vreo altă declarație a drepturilor omului nu se tratează despre un asemenea drept sau libertate.

Cum am amintit mai înainte, în cazuri extrem de grele, Biserica admite nu divorțul, ci separarea soților. O asemenea măsură adesea are rezultate fericite; e o posibilitate pentru soți de a reflecta la greșelile comise care i-au adus în această stare, de a găsi energiile necesare pentru a se îndrepta și de a relua în cele din urmă viața conjugală.

Dacă se întâmplă să avem în mijlocul nostru soți divorțați și recăsătoriți? Acești oameni păcătoși trebuie tratați nu cu dispreț și ură, ci cu compătimire și dragoste creștină, căci porunca lui Cristos e lămurită: să iubești pe aproapele tău; iar cel care trăiește în adulter este aproapele nostru, poate cel mai nefericit.

Acești creștini care nu sunt în ordine cu căsătoria să se străduiască să obțină îndurarea lui Dumnezeu, recunoscând în fața tuturor, cu toată sinceritatea, că sunt în greșeală, să ia parte la faptele de binefacere ale Bisericii, să-și educe creștinește copiii și să mediteze la cuvintele sfântului Augustin: "Dumnezeu nu îți cere imposibilul, ci te îndeamnă prin porunca sa să faci ceea ce poți și să ceri în rugăciune ceea ce nu poți".

 

Rugăciunea mirilor din liturghia căsătoriei

"Doamne, tu ne-ai chemat să întemeiem împreună acest cămin; dă-ne putere să-l însuflețim cu iubirea ta, să se simtă bine toți cei care vor locui în el. Casa noastră să fie deschisă tuturor celor care vor voi să se încălzească în ea. Învață-ne să înaintăm unul prin celălalt sub privirea ta, ca să împlinim voința ta în toate zilele vieții noastre, să te avem alături în planurile noastre, să-ți oferim bucuriile și suferințele noastre, să conducem la tine copiii pe care ni-i vei încredința. Doamne, tu care ești iubire, îți mulțumim pentru iubirea noastră. Amin".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire