pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Curier juridic

Inapoi la cuprins 

Domnului Anton D. (Roman)

Prin Legea nr. 18/1991 și ulterior prin legile care au adus completări sau modificări acestei legi (legea 169/1997 și legea nr. 1/2001) toți cei care au avut pământ înainte de înființarea C.A.P. -urilor puteau să solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele pe care le-au deținut ei sau părinții lor înainte de colectivizare. În practică, s-a constatat că s-au comis foarte multe greșeli cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate, multe apărând ca urmare a interpretării și aplicării greșite a legii, iar o parte din ele se datorează și necunoașterii sau ignorării dispozițiilor legale. În cazul dv., deoarece susțineți că pe terenul pe care l-ați moștenit de la părinți a fost eliberat titlu de proprietate altor persoane neîndreptățite, aveți posibilitatea de a promova una din următoarele două acțiuni: anularea titlului de proprietate sau constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, în funcție de situația în care vă aflați.

1. Anularea titlului de proprietate

Anularea unui titlu de proprietate poate fi solicitată de orice persoană care justifică un interes, adică demonstrează că prin eliberarea titlului de proprietate unei alte persoane i-a fost încălcat dreptul său de proprietate asupra unei anumite suprafețe. Cererea de chemare în judecată trebuie făcută în termen de 3 ani de la data la care a fost eliberat titlul de proprietate sau de la data la care persoana îndreptățită a luat cunoștință de faptul că pentru suprafața respectivă a fost eliberat titlul de proprietate unei alte persoane. Nerespectarea termenului de 3 ani duce la respingerea acțiunii ca tardiv introdusă.

Cererea se depune în dublu exemplar împreună cu toate actele de care partea înțelege să se folosească în proces la judecătoria în raza căreia se află suprafața de teren. Taxa de timbru pentru anularea titlului de proprietate este de 90.000 lei timbru fiscal și 3.000 lei timbru judiciar.

2. Constatarea nulității absolute a titlului de proprietate

Constatarea nulității absolute a titlului de proprietate poate fi solicitată de orice persoană interesată de suprafața de teren cuprinsă în titlul de proprietate în mod nelegal și poate fi făcută oricând, chiar și după trecerea unui anumit interval de timp. Ca și acțiunea în anulare, acțiunea în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate se timbrează cu taxă de timbru fiscal de 90.000 lei și timbru judiciar de 3.000 lei. Cererea de chemare în judecată împreună cu toate actele doveditoare vor fi depuse în dublu exemplar la judecătoria în raza căreia este situat terenul din litigiu (Roman, în cazul dv.).

Prin art. III din legea nr. 169 din 1997 au fost reglementate câteva cazuri de nulitate absolută a actelor emise cu încălcarea prevederilor legii 18/1991:

  1. actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite potrivit legii la astfel de reconstituiri sau constituiri;
  2. actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al comunelor, orașelor sau municipiilor;
  3. actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 24 din legea 18/1991;
  4. actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca islaz comunal;
  5. actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 21 din legea 18/1991, în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;
  6. actele de constituire a dreptului de proprietate în condițiile art. 21 din legea 18/1991 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege;
  7. transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului;
  8. actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale-case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul aliniat al art. 29 din legea 18/1991;

Trebuie reținut faptul că, în conformitate cu disp. art. II din legea nr. 169/1997, "dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale acestei legi nu vor aduce atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate cu respectarea prevederilor legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor".

Mihaela Ciobanu, avocat

Lumina creștinului, februarie 2002
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire