pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Cartea de aur a familiei
achizitionare: 10.09.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Adormirea în Domnul

În momentul hotărât de Dumnezeu, familia noastră va cunoaște durerea despărțirii de unul dintre membrii ei, atunci când acesta va trece la cele veșnice. Momentul morții este hotărât de Dumnezeu, dar moartea nu este după voia Sa: Dumnezeu a vrut viața, viața din belșug57.

Dar moartea a intrat în lume o dată cu păcatul primilor oameni. Toată ființa noastră o respinge, căci simțim că am fost făcuți pentru viața veșnică. Isus Însuși S-a temut de moarte: a fost încercat de "teamă și neliniște"58, a strigat și a plâns59.

Dar, venit să dea pentru noi lupta cu păcatul și cu moartea adusă de acesta, a mers până la capăt în jertfirea de Sine. S-a încredințat Tatălui și S-a dăruit pentru a ne recâștiga nouă viața și fericirea veșnică. Moartea Lui nu a fost o întâmplare fără semnificație. A fost un act personal, plin de sens60.

Voința nu I-a fost strivită, ci El Însuși Și-a dat viața: "De aceea Mă iubește Tatăl, deoarece Eu Îmi dau viața, pentru a o relua. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau, de la Mine Însumi. Am putere să o dau și am putere să o iau din nou. Aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu"61.

Și-a deschis larg brațele să primească moartea, și încă moartea pe cruce. Tot ce am putea noi suferi, fiecare dintre noi, în clipa morții, El a suferit deja. A trecut prin moarte, așa cum vom trece și noi. Dar învierea Sa ne arată ce roade aduce o moarte dăruită, după o viață dăruită.

Să avem încredere că nu vom fi singuri și că, ascultători fiind față de ultima chemare a Tatălui, în unire cu Cristos Cel Răstignit și Înviat și mângâiați de Spiritul Sfânt, vom primi harul de a birui neliniștea și poate Dumnezeu o va preschimba chiar în bucurie.62.

Acela Care înaintea noastră a mers pe acest drum a înviat. Moartea a fost biruită de Cristos63 și El ne cheamă să fim și noi biruitori: biruind păcatul cu ajutorul harului, vom fi și noi părtași la viața Sa, care nu cunoaște apusul. Lupta cu păcatul și biruința asupra lui prin unire cu Cristos sunt personale, după cum și moartea noastră este un act personal, din care putem face actul suprem de iubire față de Dumnezeu și față de frații noștri, singurul rămas în puterea noastră la capăt de drum pe pământ: merită să dăm tot ce avem mai bun, să ne angajăm ca niciodată trup și suflet, ca în noi să nu mai rămână loc decât pentru iubire. Așa după cum alergătorii de cursă lungă aleargă sute de kilometri pentru a fi în formă la marea competiție, și noi avem nevoie de o pregătire din timp pentru actul suprem de iubire pe care să I-l oferim lui Dumnezeu în clipa morții: iubindu-L cu toată ființa și iubindu-i pe frații noștri clipă de clipă, ca și cum ar fi ultima și înlăturând cu curaj și cu răbdare din viața noastră răutatea păcatului, ridicându-ne cu speranță și credință din fiecare cădere. Privind în urmă la mulțimea păcatelor care ne despart de izvorul vieții și la slăbiciunea noastră, ne dăm seama că doar de la Dumnezeu putem primi atât puterea de a ne ridica din moartea păcatului, harul iertării și al împăcării, cât și darul unei morți bune. Să le cerem cu smerenie, stăruitor, în fiecare zi, pentru fiecare dintre membrii familiei și să ne sprijinim unul pe altul pe cale.

Sprijinul celor dragi din casă, rugăciunea și încurajarea lor îl înconjoară pe acela dintre noi care dă ultima luptă și îi risipesc nesiguranța și teama, care într-un mediu străin, cum este spitalul sau azilul, sporesc. Dar cel mai mare bine pentru muribund este darul Sfintelor Taine, prin care Cristos Însuși i Se dăruiește și îl primește în pacea Sa. La aceasta, așadar, să veghem, ca apropiatul nostru să nu fie lipsit de prezența dătătoare de viață veșnică a lui Cristos. Dacă în brațele lui Cristos își va da sufletul, cu Cristos va fi și în "marea trecere" și va fi trecere la viață.

  • "Noi știm că am trecut de la moarte la viață, căci îi iubim pe frații noștri. Cine nu iubește rămâne în moarte. (...) Dacă cineva are bunurile lumii și își închide inima față de fratele său pe care îl vede în nevoie, cum poate el să rămână în dragostea lui Dumnezeu?" (1In. 3,14.17).

  • "A venit ceasul să fie preamărit Fiul omului. Adevărat, adevărat vă spun: dacă bobul de grâu ce cade în pământ nu moare, rămâne singur. Dar dacă moare, aduce rod mult. Cine ține la viața sa o va pierde, pe când cine nu pune preț pe viața sa din lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică. Cine Mă servește, să Mă urmeze, iar unde sunt Eu, va fi și servitorul Meu" (In. 12,24-26)

  • "Acum sufletul Meu este tulburat; dar ce să zic? Scapă-Mă, Tată, de acest ceas? Tocmai pentru aceasta doar am ajuns la ceasul de față! Tată, preamărește numele Tău!" (In. 12,27-28).

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale. Ceata sfinților Te-a aflat pe Tine, izvorul vieții și ușa raiului; dă-mi, Domane, harul să aflu și eu calea spre pocăință; eu sunt oaia cea pierdută, pe care Tu ai căutat-o s-o scapi de la moarte; cheamă-mă, Mântuitorule, și pe mine și mă mântuiește de moartea cea veșnică. Că Tu ești învierea și viața și odihna celor ce adorm în Tine și Ție mărire înălțăm, împreună și Tatălui și Spiritului Sfânt. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire