pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Cartea de aur a familiei
achizitionare: 10.09.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Misiunea familiei este educația

Am înțeles deja că fiecare copil este un dar de la Dumnezeu. Este și o chemare la misiune, nu doar aceea de a-l aduce pe lume, ci și să-l facă în stare să trăiască în lume frumos, liber, pe picioarele lui, să se împlinească și totodată să fie fiu al lui Dumnezeu și al Bisericii, un cetățean al cerului.

Dar încă înainte de nașterea primului copil va trebui să ne formăm convingerea că noi înșine trebuie să creștem30, să progresăm, să ne îndreptăm, să ne purificăm toată viața.

Fiecare nouă zi ne deschide nenumărate ocazii să îndepărtăm din felul nostru de a gândi și de a ne comporta ceea ce este străin de chipul și asemănare lui Dumnezeu.31 Fiecare altă clipă este ocazia unică spre o mai mare unitate în credință, spre desăvârșirea în Cristos.32 Nimic nu se întâmplă degeaba. Cu dragoste, Tatăl nostru Care este în ceruri ne așază în cale persoane, îndatoriri, bucurii, schimbări, greutăți, oboseli, știri, cărți, locuri... și de fiecare dată, alegând să le întâmpinăm după Inima lui Dumnezeu, ne unim mai mult cu El.

Dorul nostru de desăvârșirea lui Dumnezeu va da mărturie și copiilor noștri că avem o țintă: pe Dumnezeu, că viața cu El este fericirea spre care fiecare ne simțim chemați și că pentru a fi fericit trebuie să progresezi. Iar mărturia de viață este mai puternică în educație decât cuvintele.

Iubirea noastră reciprocă este a doua condiție ca să ne putem educa bine copiii33. Din ea va decurge unitatea dintre noi. Dezbinările, tensiunile, conflictele îi rănesc pe copii, chiar dacă nu știu să-și spună durerea în cuvinte, ba le zdruncină și sănătatea. Unitatea în privința educației îl ajută pe copil să aibă încredere în noi și în ceea ce îi cerem, să înainteze fără șovăieli, cu curaj.

Copiii dăruiți de Dumnezeu ne sunt încredințați, dar nu sunt proprietatea noastră. Instinctiv avem tendința să-i iubim pentru plăcerea noastră și să ni-i subordonăm, să le conducem viața pentru a ne oferi nouă satisfacții. Dar iubirea părintească adevărată îl iubește pe copil pentru el însuși și îi recunoaște libertatea. Ținta adevăratei iubiri părintești este binele copilului, independent de satisfacția părinților. Sigur că ele nu pot fi separtate, dar iubirea dezinteresată trebuie să aibă întâietate34.

Urmărind binele copilului, binele său adevărat, vom ști să deosebim și să alegem ce îl ajută să se desăvârșească față de ceea ce îi dăunează. De aici, chiar și copilului mic îi va fi clar că unele lucruri trebuie să le facă, iar altele nu și astfel, de foarte timpuriu, va fi angajat pe calea cea bună. Limitele pe care i le vom impune (și să nu ne temem să o facem, poate din frica să nu-i încălcăm libertatea sau să nu-l facem să sufere) îi vor forma voința și stăpânirea de sine, fără de care nu va putea niciodată să fie liber cu adevărat. Fără să știe, va învăța să pășească pe cărarea cea îngustă, dar sigură, a virtuților creștine. Îl vom învăța să-și domine tendințele negative - urmările păcatului strămoșesc - și să aleagă binele. Va învăța de mic să-și construiască fericirea, să se construiască pe sine, or, tocmai acesta este scopul educației umane și al educației creștine35.

Așadar, autoritatea cu care afirmăm binele și stabilim limitele este neapărat necesară dezvoltării copilului. Fără acest punct de sprijin va fi dezorientat, nu va ști ce e bine și ce e rău. Oferindu-i, cu autoritate, repere clare, îl ajutăm pentru toată viața. Este o formă de slujire de la care părinții nu au voie să abdice, tocmai de dragul copiilor36.

Dacă îi dezvoltăm copilului inteligența pentru a analiza situațiile, a înțelege și a căuta adevărul, pentru a descoperi nevoile celorlalți și căile pentru a progresa; dacă îi vom întări voința pentru ca să caute iubirea spirituală, pentru a se dărui; dacă îi vom dezvolta forța spirituală necesară în dominarea tendințelor negative, stăpânirea asupra răului și în voința de a face binele, pe scurt, dacă îi vom dărui copilului iubire, inteligență și forță, vom scoate la iveală și vom crește în el chipul Sfintei Treimi: chipul Tatălui-Atotoputernicul, prin dezvoltarea forței spirituale; chipul Fiului - Înțelepciune și Adevăr - prin dezvoltarea inteligenței; chipul Spiritului Sfânt - Iubire - prin dezvoltarea capacității de a iubi37.

Lupta cu greutățile materiale, pe de o parte, și fascinația bogăției, pe de altă parte, pot înclina preocupările familiei prea mult spre dobândirea bunurilor materiale. Or, omul valorează mai mult prin ceea ce este, decât prin ceea ce are. De aceea, trebuie să veghem la formarea copiilor noștri în așa fel încât să poată alege acele valori care sunt esențiale pentru viață, liberi față de bunurile materiale. Acest lucru se face trăind în familie simplu, cumpătat și cu grijă generoasă față de cei lipsiți, în spiritul respectului față de demnitatea personală a fiecărui om și al slujirii dezinteresate. Ca tineri și ca adulți, copiii vor putea apoi să trăiască activ aceste valori cu simțul răspunderii în cadrul mai larg al societății38.

Educarea iubirii ca dăruire de sine este temelia pe care noi, ca părinți, suntem chemați să construim, în mod clar și delicat, educația sexuală a copiilor. Din jur, copiii primesc, din păcate, o interpretare săracă și deformată a sexualității umane, legată numai de corp și de plăcerea egoistă. Influența unor educatori sau a unor formatori de opinie lipsiți de principii morale și străini de valorile creștine nu face decât să-i împingă pe copii și pe tineri la experiența foarte timpurie a plăcerii, pierzându-și astfel nevinovăția și alunecând pe calea viciului39.

Numai noi ca părinți vom putea să-i apărăm de această orientare greșită, formân- du-le o cultură sexuală din perspectiva persoanei în întregul ei: corp, sentimente, suflet. Sexualitatea exprimă persoana în dăruirea de sine inspiriată de iubire40.

În ciuda presiunilor exterioare, nu trebuie să renunțăm în nici un caz la educarea curăției41.

Virtutea curăției este semn al maturității adevărate, datorită căreia voința și stăpânirea de sine inspirate de iubire conduc pe cineva să se dăruiască exclusiv și definitiv perechii sale în căsătorie sau lui Dumnezeu în feciorie.

De asemenea, cunoașterea normelor morale și stima față de ele le vor asigura copiilor o creștere personală responsabilă din punct de vedere sexual.

Dacă nu ne vom îndeplini chemarea divină de a fi educatori, vom fi ca lumina care-și irosește strălucirea sub obroc sau ca sarea fără putere și fără gust.

  • "Ca să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci ținând adevărul, în iubire, să creștem întru toate pentru El, Care este Capul - Cristos" (Ef.4,14-15).

  • "Ori luați pomul de bun, atunci bune îi sunt roadele, ori luați pomul de rău, atunci și roadele sunt rele, căci după roade se cunoaște pomul" (Mt. 12,33).

  • "Voi sunteți lumina lumii. Nu puteți ascunde o cetate așezată pe înălțime. Nici nu pui sub obroc o candelă aprinsă, ci pe candelabru, ca să lumineze tuturor celor din casă. Tot astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca să vadă faptele voastre bune și să-L preamărească pe Tatăl vostru din ceruri" (Mt. 5,14-16).

  • "Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea devine searbădă, cu ce îi vei da gustul? Nu mai este bună de nimic, decât de aruncat afară, să o calce lumea în picioare" (Mt. 5,13).

  • "Lăsați copilașii și nu-i împiedicați să vină la Mine, căci a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor" (Mt. 19,13-15).

Dumnezeule, Cel Ce prin gura lui David ne-ai chemat zicând: "Veniți, fiilor, luminați-vă, ascultați-Mă pe Mine: frica Domnului vă voi învăța", Cel Ce ai dat înțelepciune lui Solomon, Dumnezeul tuturor, Cuvinte atotstăpânitorule, deschide sufletul și inima și mintea noastră, a robilor Tăi, ca să pricepem și să-i învățăm pe copii și să facem voia Ta; și scapă-ne de toată ispita diavolească, păzindu-ne în toate zilele vieții noastre și făcându-ne să sporim, părinți și copii, întru poruncile Tale, cu rugăciunile Preacuratei Tale Mame și a tuturor sfinților Tăi. Că Tu ești Cel Ce priveghezi supra sufletelor și trupurilor noastre, Cristoase Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, împreună și Părintelui Tău și Preasfântului Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire