pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Cartea de aur a familiei
achizitionare: 10.09.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Iubirea întrupată

Fiindcă suntem oameni în carne și oase, înseamnă că și iubirea noastră va fi neapărat o iubire întrupată. O trăim și o manifestăm "trup și suflet". Dar nu ne stăpânește numai atracția fizică și dorința de satisfacție sexuală. Dăruirea trupurilor este semn al dăruirii totale a omului întreg. Dincolo de unirea fizică, sexualitatea este capacitate de relație spirituală și trupească, dialog de iubire între noi ca soți.

Orice act conjugal într-o iubire adevărată, totală, este deschis spre o nouă viață. Ca soți care ne iubim cu adevărat suntem și potențiali părinți, iar copiii sunt oglindire a iubirii conjugale.

Unirea trupească face și mai mult iubirea conjugală să fie neîmpărțită cu nimeni altcineva. Credința noastră unul față de altul se cere trăită în fapte, dar și în gânduri, în cuvinte, în gesturi, în îmbrăcăminte. Cum am putea pretinde că ne iubim cu adevărat dacă nu ne-am păstra numai unul pentru altul? Dacă gândurile noastre ar rătăci la altcineva, dacă ochii ne-ar purta dorința în altă parte, dacă îmbrăcămintea ne-ar dezvălui privirilor străine, nu am încălca legământul nostru solemn de iubire? Iubirea adevărată este o iubire credincioasă.

În clipele în care suntem atinși de boală sau slăbiți în puteri, iar atracția nu mai este mereu la fel de puternică, avem ocazia să dăm dovadă de valoarea și forța iubirii noastre în ceea ce are ea mai uman și anume: iubirea spirituală. Iubirea spirituală angajează mintea, voința, dăruirea de sine, răbdarea, fidelitatea. Grija reciprocă, gingășia gesturilor, căldura privirii, cuvintele și tonul vocii... fac trupul părtaș la iubirea spirituală. Nu trebuie să credem că numai aspectele sexuale pot exprima ceea ce purtăm în gând și în inimă.

  • "Eu a iubitului meu sunt și el este al meu!" (Ct. Ct. 6,3).

  • "Ca pecete pe sânul tău mă poartă, poartă-mă pe mâna ta ca o brățară! Căci iubirea ca moartea e de tare. (...) Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile să o potolească" (Ct. Ct. 8,6-7).

  • "Să nu săvârșești adulter" (Ex. 20,14; Deut. 5,18).

  • "Pentru învârtoșarea inimii voastre v-a dat voie Moise să lăsați pe femeile voastre, dar la început n-a fost așa. Iar Eu vă zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare și se va însura cu alta, săvârșește adulter; și cine s-a însurat cu cea lăsată săvârșește adulter" (Mt. 19,8-9).

  • "Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârșești adulter». Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui" (Mt. 5,32).

  • "Fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, deasemenea și femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; deasemenea, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre" (1 Cor. 7,2-5).

  • "Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui" (1 Cor. 10,24).

  • "Oricine va primi în numele Meu pe unul din acești copii pe Mine Mă primește. Și oricine Mă primește, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel Care M-a trimis pe Mine" (Mc. 9,37).

  • "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul să și-l pună pentru prietenii săi" (In. 15,13).

Dumnezeule Cel Sfânt, Care din țărână l-ai făcut pe om și din coasta lui ai zidit-o pe femeie și i-ai dat-o lui ajutor asemenea lui, pentru că așa a plăcut măririi Tale, să nu fie omul singur pe pământ: Însuți, Stăpâne, unește-ne zi de zi tot mai mult, pentru că de la Tine este unirea bărbatului cu femeia. Leagă-ne împreună în bună înțelegere, încununează-ne cu iubire; unește-ne într-un trup, dăruiește-ne rod pântecelui, dobândire de oameni buni și viață fără prihană.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire