pregateste pagina pentru tiparire

































 
 DIVERTISMENT 

Pilde și glume

VI. DIN GÂNDIREA OAMENILOR CELEBRI

1. Compozitorul: 15 ani mi-au trebuit să scriu acest cântec de leagăn.
Editorul: De ce atât de mult?
Compozitorul: Pentru că totdeauna mă adormea.

2. În pragul morții, un compozitor a fost vizitat de un preot. Văzându-l pe compozitor aproape mort, preotul începu să se roage cu ardoare cântând totodată un psalm. Mare îi fu mirarea când îl auzi pe muribund șoptind:
- Sfinția ta, cum poți cânta atât de fals!

3. Un călugăr care se biciuia și-și petrecea mult timp în rugăciune, preocupat să rămână numai în compania lui Dumnezeu, scria în jurnalul său: "Cei care mă vizitează îmi fac cinste, iar cei care nu mă vizitează îmi fac mare plăcere".

4. Un călugăr, mergând într-o vizită la abatele său, a început să laude tăcerea abatelui. Însă abatele i-a spus:
- Tăcerea nu înseamnă nimic. Copiii strigă, oamenii din lume vorbesc, călugării tac..., însă sfinții caută.

5. Un frate a mers la Ilie, un pustnic, și i-a spus:
- Am cunoscut în lume un om care avea despre sine însuși o mare idee.
- Fii sigur, i-a răspuns Ilie, că atunci când cineva are o mare idee despre sine însuși, aceea este singura idee pe care o are.

6. Sfântul Toma Becket, arhiepiscop de Canterbury, urât și persecutat de nelegiuitul rege Henric al II-lea, a trebuit să fugă pentru a scăpa de soldații trimiși ca să îl aresteze. S-a travestit și a fugit călare. Într-o seară s-a întâlnit cu soldații tocmai când traversa o stradă.
- Tu ești arhiepiscopul Toma?, l-au întrebat ei îndată.
Sfântul a început să râdă și arătând zdrențele care îl acoperea le-a zis:
- Uitați-vă la mie..., oare așa arată un arhiepiscop?
Soldații au râs și ei și au plecat.

7. Cineva îl întreabă într-o zi pe Pasteur:
- Maestre, care e diferența între timp și veșnicie?
- Dacă aș avea timp să-ți explic, răspunse Pasteur, ți-ar trebui o veșnicie ca să înțelegi.

8. Papa Ioan al XXIII-lea era cel dintâi care făcea glume pe seama corpolenței sale. Într-o zi, pe când mergea pe străzile Romei, o doamnă care era în spatele său a lăsat să-i scape această exclamație;
- Vai de mine..., cât e de gras!
Papa, surâzând, s-a întors spre ea și i-a zis:
- Doamnă, din fericire Conclavul nu este concurs de frumusețe.

9. Într-o zi papa Ioan al XXIII-lea, care înainte de a fi ales papă se numea Angelo Roncalli, îl întrebă pe un copil cum îl cheamă:
- Archangelo, i-a răspuns copilul pe tonul cel mai orgolios.
- Vai de mine!, exclamă papa, eu sunt numai Angelo.

10. - Sunt un om al tăcerii, zise într-o zi un bătrân călugăr lui Julien Green.
- Tocmai de aceea vă ascult cu atâta atenție, răspunse celebrul scriitor.

11. Leonard Murialdo era un preot al carității fără limite, dar de o mare umilință. Când îi fu decernată "Crucea Cavalerului Coroanei Italiei" nu dorea să o purta. Celor care îl întrebau de ce nu poartă insigna le răspundea:
- Am deja alte cruci...!

12. Simplicio (un filozof) îl întreba într-o zi pe sfântul Augustin:
- Ce făcea Dumnezeu înainte de crearea lumii?
Sfântul Augustin spuse surâzând:
- Era într-o pădure unde tăia lemne pentru a face un foc mare, pentru a arde pe toți investigatorii curioși ai înaltelor sale secrete.

13. Macarie cel Mare se ruga în celula lui când auzi o voce care-i zise:
- Tu, Macarie, nu ai ajuns încă la gradul de perfecțiune al celor două doamne care trăiesc în acel loc.
Dis-de-dimineață, ajutat de bastonul său, se duse la locul acela. Ajuns acolo, bătu la poartă și una din cele doua doamne veni să-i deschidă pentru a-l primi în casă. Macarie șezu și le chemă pe cele două doamne. Ele veniră și se așezară alături de el. Bătrânul Macarie le zise:
- M-am ostenit mult să ajung până la voi. Acum, deci, ziceți-mi în ce constau operele voastre bune?
Cele două doamne răspunseră că în acea noapte ele nu stătuseră departe de bărbații lor. Apoi întrebară:
- Ce opere bune am fi putut atunci face?
Macarie totuși insistă. Dorea să cunoască acțiunile lor. Acestea spuseră atunci:
- Noi, mai înainte nu eram nici măcar rude între noi, apoi ne-am măritat cu doi bărbați care erau frați între ei. De 15 ani locuim în aceeași casă. Nu ne amintim să ne fi certat sau ca una dintre noi s-o fi insultat pe cealaltă. Am petrecut acești ani în liniște și pace. La un moment dat se naște însă dorința de a intra într-o mănăstire de fecioare și am cerut părerea soților noștri care nu au acceptat propunerea noastră. Și deoarece nu puteam realiza dorința noastră am făcut un legământ cu ei în fața lui Dumnezeu: până la moarte nu trebuie să iasă vorbe goale și inutile de pe buzele noastre.
Părintele Macarie le ascultă și apoi le spuse:
- Într-adevăr, ceea ce contează nu este să fi fecioară sau măritată, monah sau laic. Dumnezeu, într-adevăr, dăruiește tuturor pe Duhul Sfânt în măsura disponibilității pe care fiecare o are.

14. Într-o mănăstire, un părinte se învârte zicând ca nici unul nu valorează așa puțin ca el.
Abatele Detrio replică:
- Acel părinte nu are nici un motiv de a se face așa mic; la urma urmei nu e așa mare...

15. Într-o grotă alături de Marea Roșie, un monah găsi un papirus ascuns într-un ungher. Era jurnalul bătrânului care îl precedase în acea locuință. Printre alte lucruri citi:
Luni: "Să pun ordine în ideile mele".
Marți: "Să merg la episcop".
Miercuri: "Să repun ordine în ideile mele".

16. Părintele Isaia zise într-o zi:
- Dacă Biserica nu mai are curajul propriilor păreri, nu este din cauza lipsei de curaj, dar din cauza lipsei părerilor.

17. Într-o zi părintele Prezumtio a luat o lecție. Stătea și se ruga în celula sa când un cerșetor bătu la poartă:
- Iartă-mă, părinte, știți cumva strada spre Aleppo?
- Nu, dar cunosc totuși pe cea spre paradis.
Atunci trecătorul zise:
- Cum pot să mă încred în acela care cunoaște o strada care duce departe, dar nu cunoaște una care duce aproape.

18. - Ai devenit foarte uituc, îi zise unui frate bătrân, superiorul unei mănăstiri.
- Știu, îi zise bătrânul, astfel am un mare avantaj: mă bucur de mai multe ori pentru același lucru de care deja m-am mai bucurat.

19. Un monah bătrân zise într-o zi unui frate:
- Când un monah zice: "Eu sunt umil", în mod sigur nu este. Când zice: "Eu nu sunt umil", în mod sigur este umil. Eu de exemplu nu sunt deloc umil.

20. Părintele Barsanufio zise într-o zi:
- Cu cât preotul este mai puțin inteligent, cu atât laicului i se pare mai stupid.
Apropo de preoția din Antiohia, acolo conduita lasă mult de dorit, părintele Poemen zise:
- Mulți preoți ar trebui sa vina în deșert să boteze oameni.

21. Un frate veni să-l găsească pe părintele Sisoi.
- Sunt foarte mulțumit. Sănătatea îmi este bună, sufletul îmi este liniștit, inima mea este fericită.
Părintele Sisoi zise:
- Sunt momente în care totul merge din plin. Nu trebuie să fi impresionat, acestea trec repede.

22. Părintele Serafim povestea fraților săi această istorie: "Într-o zi un vârstnic al deșertului din Nistria ajunse în paradis și fu foarte surprins de marile serbări care se pregăteau...
- Nu sunt vrednic de o asemenea primire, îi zise sfântului Petru.
- De fapt, spuse apostolul, aceste serbări nu sunt pentru tine, ci pentru un episcop.
- Înțeleg, zise bătrânelul, este o chestiune de ierarhie.
- Este o chestiune de realitate, zise sfântul Petru. Aici monahi avem cu miile, dar foarte rar vezi ajungând un episcop".

23. Regina Cristina când a fost la Roma a mărturisit prietenilor săi ca vrea sa se facă catolică, iar celor care-i cereau motivul le răspundea:
- Deoarece asta și nu altele trebuie sa fie adevărata credință, din moment ce toți cei pe care i-am cunoscut erau incapabili de a conduce Biserica. Deci se vede clar ca Acela care conduce Biserica Catolica și o susține, în ciuda atâtor nulități, este Dumnezeu în persoană.

24. Lorenzo Dow, faimosul predicator metodist, a întâlnit într-o zi un copil negru, numit Gabriel, care avea un corn. A dat atunci băiețelului misiunea de a se ascunde sub un copac, unde avea sa predice în acea zi și să sune din corn de fiecare dată atunci când se auzea strigat pe nume de predicator. În acea dimineață, în timpul predicii, preotul a descris cu un ton apocaliptic judecata universală. La un moment dat a început sa strige:
- Și dacă în această clipă Gabriel ar suna din trâmbiță!
În acel moment un sunet puternic și clar străfulgera atmosfera. Mulțimea reunită în biserică, deja terorizată de cântare, a fost cuprinsă de panică și toți s-au ridicat în picioare. Dar imediat unul dintre cei prezenți a intuit trucul și au început să ceară cont parohului. Dow răspunse în mod prompt.
- Ascultați prieteni, dacă un băiețel negru care sună dintr-un corn va poate speria așa de tare, ce nu se va întâmpla când arhanghelul Gabriel va suna din corn în ziua judecății!

25. Înainte de a urca pe eșafod, Ana Bolena scrise soțului, regele Henric al VIII-lea, care o condamnase nevinovată la moarte: "Sire, ați avut întotdeauna grija de a mă ridica în grad: din simplă doamnă m-ați făcut marchiză de Pimbroeck, apoi din marchiză m-ați făcut regină, iar acum din gradul de regină mă înălțați la gradul de martiră și sfântă. Vă mulțumesc!"
26. Împăratul Carol cel Mare este anunțat ca a murit unul dintre episcopi, un prieten de-al său. El mai întâi se informă ce lăsase pentru săraci. I se răspunse că lăsase aproape doi scunzi.
- Oh, exclamă un cleric prezent, este o provizie cam săraca pentru un drum așa lung.
Răspunsul plăcu împăratului și îl numi pe acesta ca episcop în locul episcopului mort zicându-i:
- Dar... să nu uiți ceea ce ai zis chiar acum!

27. În timpul primei campanii prin Italia, Napoleon a fost rugat de cler într-un oraș evacuat de austrieci să ia sub protecție pe "cei 12 apostoli", patronii orașului.
- Sunt din lemn?, întreabă Napoleon.
- Nu, sunt din argint masiv.
- O..., din argint!? Atunci cu atât mai bine, Cristos le-a zis să meargă în lumea întreagă și veți vedea ca vor merge.
Într-adevăr, statuile au luat drumul Parisului și au fost transformate în monezi.

28. Pe când mareșalul La Ferte era în Metz, se prezenta să-i dea omagiu, printre alții, și un reprezentant al evreilor. Când i se spuse că așteaptă în anticameră, ripostă aspru:
- Nu vreau să-i vad pe acești blestemați care l-au răstignit pe Isus.
- Domnule, i se obiecta, aduce un cadou de 4.000 de scunzi.
- Lăsați-l să intre, bieții oameni... nu știau cine erau Isus când l-au răstignit!

29. După prima împărțire a Poloniei între Rusia, Austria și Prusia, în anul 1772, episcopul de Varșovia a pierdut o mare parte din propriile venituri. Prezentându-se pentru a aduce cinste monarhul Frederich al II-lea îi zise:
- Eu sunt prietenul dumneavoastră și contez mult pe această prietenie. Dacă sfântul Petru îmi va refuza într-o zi intrarea în paradis, sper că mă veți adăposti sub mantia dumneavoastră.
- Mă tem mult ca nu o voi putea face, deoarece maiestatea voastră ați subțiat-o într-atâta încât îmi va fi greu sa va ascund pe furiș.

30. Celebrul Carteziu avea sentimente foarte nobile. O dată a fost întrebat de ce nu s-a răzbunat pe unul care-l ofensase.
- Când cineva mă ofensează, răspunse filozoful, eu încerc sa mă înalț cu sufletul spre înălțimi încât ofensa sa nu-l atingă.

31. Frederich al II-lea, regele Prusiei, se mândrea într-o zi înaintea lui Arnaud Baculard că este ateu. Deoarece acesta îi arăta contrariul, îi zise:
- Cum, voi țineți încă la aceste vechituri?
- Maiestate, răspunse el, am dreptul să cred că este cineva deasupra regelui...?!

32. Mareșalul La Ferte și contesa d'Ollone au avut o viața foarte scandaloasă, dar când au îmbătrânit au început să se pocăiască. Într-o zi au ieșit de la o predica care i-a umplut de teama pentru viața cealaltă.
- Dragul meu, spuse contesa, trebuie să facem ceva pentru sufletul nostru.
Mareșalul se gândi un pic și apoi spuse:
- Știu ce voi face, îi voi pune pe servitori să postească pentru noi.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire