pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al II-lea
Justificare epistemologică
Formarea gândirii bioetice și metodologia cercetării în bioetică

Metoda de cercetare în bioetică

Din cele expuse despre bioetica personalistă este ușor de înțeles că metoda de cercetare și chiar de predare a bioeticii nu poate fi o metodă inductivă (normele ar trebui elaborate în funcție de observarea faptelor biologice sau sociologice), dar nici o metodă deductivă (din principii se deduce norma de comportament imediat) (51). Este necesar să propunem o metodă, pe care o numim triunghiulară, o abordare cu trei puncte de racord.

In primul rând trebuie expus faptul biomedic în consistența și exactitatea sa dovedite în mod științific, de ex. posibilitatea de a se realiza recombinarea ADN sau fecundarea umană in vitro și acesta constituie punctul A al triunghiului. După examinarea acestui punct trebuie să trecem la aprofundarea semnificației antropologice, adică a acelor valori care sunt legate de viața, integritatea și demnitatea persoanei umane; acesta este punctul B, punctul de cea mai filozofică sinteză. In funcție de acest examen se vor putea determina valorile care trebuie să fie protejate și normele ce vor trebui oferite agenților pe plan individual și social: principii și norme de conduită ce vor fi raportate acestui centru care este constituit din valoare-persoană și din valorile care în persoană sunt armonizate într-o ierarhie ( viață, sănătate, răspundere personală, etc.) (52)

Rezolvarea acestor probleme etice va trebui căutată în raport cu concepțiile și valorile de fond ale persoanei umane: în acest punct se face apel la filozofia omului în întregul lui. Acesta este punctul C al metodei noastre triunghiulare. (53)

Confruntarea cu alte soluții propuse de alte curente de gândire va trebui să fie însoțită, pe cât posibil, de justificarea soluțiilor propuse.

Confruntarea cu antropologia de referință se impune, deci, în manieră dinamică și constantă: descoperirile științifice și aplicațiile tehnologce deschid în continuu noi posibilități și oferă noi cuceriri, iar această evoluție se repercutează asupra evoluției sociale și a adecvării juridice a societății.

Antropologia oferă un criteriu discriminant între ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic și științific și ceea ce este legal din punct de vedere etic; ea oferă și un criteriu de evaluare între ceea ce este stabilit legal de majoritățile politice și ceea ce este permis și profitabil pentru binele omului.

Este normal ca din acest dialog "triunghiular" (biologie-antropologie-etică) antropologia să rămână cea solicitată și îmbogățită, dar este în același timp necesar ca ea să ofere criterii și valori care să nu poată fi încălcate și mortificate, întrucât reprezintă motivul însuși al teologiei progresului științific și al societății.

Valorile fundamentale ale persoanei vor trebui să fie protejate nu numai din punct de vedere moral, dar și legal: sunt așa-zisele valori ale omului asupra cărora curțile internaționale și constituțiile naționale trebuie să se pronunțe. Aici se pune problema raportului dintre etică și drept, dintre lege morală și lege civilă. (54)

 

Note


51. Asupra problemei metodei, care evident reflectă viziunea antropologică ce a fost asumată, a se vedea amplul capitol al lui Gracia, Fundamentos de bioetica, pp. 395-503, unde repropune diferitele soluții istorico-filozofice și capitolul următor (pp. 527-575) unde expune problema "minimumului etic" sau a "eticii minimaliste".

52. A. Pessina, Personalismo e ricerca in bioetica, "Medicina e Morale" 1997, 3, pp. 443-459

53. Pentru un examen mai complet al temelor filozofiei morale în general, cfr. Vanni Rovighi, Elementi di filosofia, III, pp. 189-269.

54. Aa. Vv., Ordine morale e ordine giuridico. Rapporto e distinzione tra diritto e morale, Bologna 1985; P. Donati, Il contesto sociale della bioetica; il rapporto tra norme morali e norme di diritto positivo, în Aa. Vv., Bioetica: un'opzione per l'uomo, Milano 1988. Asupra temei raportului între bioetică și drept a se vedea F. D'Agostino, Il problema bioetica in una societa pluralistica, în Atti dell' 88 Congresso della Societa Italiana di Medicina Interna, Roma 1987; Id., Bioetica e diritto, "Medicina e Morale", 1993, 4, pp. 675-691.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire