pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al VI-lea
A treia parte: Bioetica, eutanasia și demnitatea morții

Examinarea unor texte deontologice și juridice

Deoarece medicul are ca puncte de referință în comportamentul său atât propria conștiință, cât și codul deontologic sau codurile deontologice (internaționale, naționale), va trebui să luăm în seamă documentele internaționale, dintre care vă semnalăm:

Recomandarea nr. 779/ 1976 a Adunării Consiliului European privind drepturile bolnavilor și muribunzilor.

Documentul aprobat la Paris de către Conferința Internațională a Asociațiilor Medicilor în 7 ianuarie 1987 (45) , modifică precedentul text elaborat la Bruxelles cu titlul " Ghid European de Etică Medicală". Principiile constau în 37 de articole și oferă o linie deontologică medicilor din Comunitatea Europeană pentru rezolvarea unor probleme ca independența față de puterile politice, secretul profesional, transplantul de organe, reproducerea umană, avortul, refuzul de a presta serviciul militar din motive de conștiință, experimentele pe om, ajutorarea muribundului, etc.

Inițiative de legalizare a eutanasiei

Vom rezuma câteva inițiative adoptate în diferite țări care se constituie în stimulente pentru legalizarea eutanasiei .

In SUA acel Natural Death Act (legea privind moartea naturală) document emis de statul California și extins în termeni echivalenți în alte state americane, datează din 1976. Concret legea recunoaște dreptul oricărui adult de a dispune de neaplicarea și întreruperea "terapiilor de menținere în viață" în cazul în care se află " la limita extremă a condițiilor esențiale"

Această dispoziție (living will) trebuie să fie semnată de beneficiar în prezența a doi martori, care să nu fie legați de acesta prin legături de rudenie sau afinități, sau destinatari ai bunurilor sale, să nu fie medicul curant sau un subordonat al acestuia sau al instituției de tratament. (46) Dispoziția, elaborată în scris pe un formular foarte precis, prevede neaplicarea ei în cazul în care pacienta este însărcinată, și are valabilitate timp de cinci ani.

Prin condiții existențiale extreme se înțelege faza terminală în care folosirea terapiilor ar întârzia moartea, dar nu ar conduce la recuperarea vieții. Prin terapii de susținere a vieții se înțelege orice mijloc sau intervenție medicalîă, care prin aparate mecanice sau artificiale susține, reactivează sau înlocuiește o funcție vitală naturală și conduce doar la o întârziere a morții. Pacientul trebuie să aibă o diagnosticare terminală făcută de doi medici.

Trebuie să recunoaștem că la prima vedere se regăsește ceea ce se afirmă în Declarația S. Congregații pentru Doctrina Credinței și despre Eutanasie și anume:" Este permisă întotdeauna limitarea la mijloacele ordinare pe care le oferă medicina. Deci, nu se poate impune nimănui obligația de a recurge la un tip de terapie care, deși a fost aplicată deja, totuși nu este încă lipsită de pericole sau este foarte costisitoare"; sau se scrie în continuare: " este permisă întreruperea aplicării unor astfel de mijloace ( mijloace la dispoziția medicinii avansate - n. aut.) în cazul în care nu s-au obținut rezultatele scontate. Dar luarea acestei decizii trebuie să fie făcută cu acordul bolnavului și al familei sale, avându-se și consensul a doi medici foarte competenți."

"United States Catholic Health Association" a distribuit în anul 1974 un document (Christian Affirmation of Life) în care se afirmă: " solicit, dacă este posibil, să fiu consultat privind procedeele medicale care ar putea fi utilizate pentru prelungirea vieții mele atunci când se apropie moartea. Dacă mă aflu în imposibilitatea de a lua decizii privind viitorul meu și dacă nu sunt speranțe de recuperare a invalidității fizice și mentale, solicit să nu se folosească mijloace extraordinare pentru prelungirea vieții mele." Alte asemenea inițiative au mai apărut ulterior, ca de exemplu "testamentul de viață" propus de Comitetul episcopal pentru apărarea vieții de pe lângă Conferința Episcopală Spaniolă. (47)

Cu toate acestea, asupra procedurii living will (48) persistă nedumeriri importante, mai ales asupra valabilității juridice și morale a unei voințe testamentare exprimate cu anticipație, în lipsa condițiilor concrete ale bolii, asupra unui bun care înseamnă viață și nu un lucru. Rămâne și nedumerirea de fond privind interpretarea în cazul concret a ceea ce se cheamă mijloace de menținere vitală și determinare a condițiilor de ireversibilitate: se înțelege oare prin mijloace de întreținere vitală și ajutorarea respirației, hrănirea, igiena personală, hidratarea? Acestea sunt cu adevărat mijloacele despre care se vorbește în Declarația Sf. Congregații sau mijloacele extraordinare la care se referă Christian Affirmation of life? Apoi, este permis ca medicul să fie "lipsit" de o apreciere proprie chiar împotriva voinței pacienților? In aceste condiții cum ar mai putea medicul să rămână autonom în propria-i conștiință și în calitate de "persoană care prestează o muncă intelectual"și care prin inteligența lui trebuie să aprecieze care sunt cele mai adecvate mijloace pentru a asista bolnavul terminal? Cineva a observat că living will pornește de la presupunerea că medicul dorește, cu orice preț și în permanență, să practice terapii eroice.

După faimosul caz a lui Nancy B. Cruzan, pe care l-am amintit deja, în SUA s-a adoptat în 1990 o lege privind autodeterminarea pacientului (Patient Self Determination Act) prin care este favorizat rolul pacientului în luarea deciziilor privind viața sa, mai ales în faza finală a bolii. (49) Un "referendum" din 1991 din statul Washington (DC) , e drept cu o ușoară respingere , s-a pronunțat totuși de partea celor care resping eutanasia.

In Canada, prin reglementarea definită do not resuscitate policy , declarată etică de către Consiliul General al Asocieței Medicale Canadiene în 1974, se merge dincolo de limitele prevăzute de living will .

Practic această reglementare constă în refuzul sau neaplicarea tehnicilor de reanimare la pacienții pentru care acest lucru ar fi inutil și costisitor, chiar dacă ar determina o moarte anticipată.

Aplicarea practică este foarte variată, sunt spitale unde se cere opinia comitetului etic, sunt medici care se pun de acord cu bolnavul, explicându-i -se înainte cu sinceritate condiția în care se află și prognoza bolii; există medici care își revendică dreptul de a evalua singuri oportunitatea folosirii tehnicilor de reanimare.

Este clar că în lipsa unor criterii obiective de confruntare instrumentală și fizică și dată fiind existența unei varietăți de cazuri ce nu pot fi generalizate, această procedură prezintă dificultăți etice mai grave. Apoi, subiectivismul pacienților sau al medicilor atât în evaluarea diagnosticului nefast cât și în aplicarea normei, are un câmp amplu și aproape nedefinit.

Ne vom referi și la "cazul Olanda" și la normativa aprobată de Parlamentul olandez . După cum se știe, unele cercetări au scos în evidență faptul că în această țară practica medicală a eutanasiei era foarte răspândită (50) astfel încât legea a înțeles să fie receptivă la o practică de felul acesta, ca și când sarcina legii ar fi fost să legalizeze ceea ce se întâmpla în mod concret, în loc ca practica să respecte dispozițiile legii. Această lege nu legalizează efectiv eutanasia, dar o depenalizează; ea nu acționează asupra medicului care respectând niște puncte bine codificate, întrerupe viața pacientului. Nu modifică de asemenea esența unei conduite care este grav condamnată pe plan etic și care deschide drumul altor forme de eutanasie, chiar involuntară.

 

Note


(45) Conferința ordinelor Medicilor din Comunitatea Economică Europeană, Principi di Etica Medica Europea, Paris, 6.1. 1987, "Il Medico d'Italia", 13.2.1987, p.7.

(46) Bompiani, Eutanasia e diritti del malato...

(47) K. O'Rourke, The christian affirmation of life, "Hospital Progress", 1974, 55, pp. 65-72. Asupra acestui subiect a se vedea de exemplu G. Perico, Testamento biologico e malati terminali, "Aggiornamenti sociali", 43/11 (1992), pp. 677-692; Conf. Episc. Pennsylvania, Living Will and Proxy for Really Care Decisions, în "Medicina e Morale", 42/5(1993), pp. 989-999.

(48) A se vedea J.R. Wernow, The Living Will, "Ethics & Medicine" 10 (1994), 27-35.

(49) Pentru o aprofundare, cfr. suplimentul monografic al n. 5 din 1991 al "Hastings Center Report" cu titlul: Practicing the PSDA, pp. 15-165. Asupra temei testamentului de viață și asupra declarațiilor anticipate ale voinței pacienților a se vedea: A.G. Spagnolo, Il bene del paziente e I limiti dei testamenti di vita, "L'Osservatore Romano" n. 138 din 17-18 iunie 1996; Id. Testamenti di vita, în : A. Bompiani (sub îngrijirea), bioetica in medicina, CIC Edizioni Internazionali, Roma 1996, pp. 340-355.

(50) Cfr. Raportul Comisiei de anchetă olandeze în "Medicina e Morale" 1992, 1, pp. 150-156; Olanda, Introduzione di una disciplina giuridica per la procedura di notifica degli interventi di eutanasia, "Medicina e Morale", 1993, 2, pp. 446-448.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire