pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al VI-lea
A treia parte: Bioetica, eutanasia și demnitatea morții

Contextul cultural actual

Practica nazistă a eutanasiei programate a constituit primul program politic de eutanasie aplicat. Conform cercetărilor făcute pe baza documentelor procesului de la Nuremberg, între anii 1939-1941 au fost eliminate peste 70 de mii de vieți, considerate "existențe fără valoare vitală" (6) .

Rațiunea care s-a aflat la baza acelui program - ca și la cel privind eliminarea evreilor și prizonierilor din lagărele de concentrare - trebuia legată de rasism și de statalismul absolutist care coincidea cu cel mai cinic calcul de reducere a cheltuielilor statului în scopul concentrării resurselor economice spre cheltuielile de război. Pe drept cuvânt s-a observat că ideologia, care ne împinge acum spre legitimizarea prin lege a eutanasiei, nu este aceeași și s-ar comite o eroare sociologică și istorică atunci când din spirit polemic, s-ar invoca nazismul pentru a o combate. (7)

Desigur, rațiunile invocate de susținătorii de azi nu concordă, iar analiza trebuie făcută în mod obiectiv și fără patimă. Există însă un punct comun între teoriile naziste și ideologia favorabilă eutanasiei și anume lipsa conceptului de emergență (situație critică) - transcendență a persoanei umane; Atunci când se ignoră această valoare, strâns legată de existența unui Dumnezeu Persoană, voința omului exercitată asupra omului este revendicat de conducătorul politic al unui regim absolutist sau de criteriile individualismului. Dacă viața umană nu contează pentru ea însăși, cineva o va putea instrumentaliza mereu în vederea unor scopuri contingente. Deși nu există o sociologie sistematizată a fenomenului pe care îl analizăm, putem rezuma concluziile unor cercetători, juriști, în următoarele trei componente sau matrice ale mișcării în favoarea eutanasiei.

 

Secularizarea gândirii și a vieții

Aceasta nu permite înțelegerea semnificației morții și a valorii durerii. Mentalitatea secularizată are - după cum se știe - diverse gradații: se poate exprima ca o apreciere justă a autonomiei relative și a valorii realităților temporale; se exprimă și ca interes exclusiv față de realitățile mondene și, deci, ca un refuz al oricărei dependențe a omului față de Dumnezeu și față de legea morală. In aceste două atitudini secularizarea aratăincapacitatea ei de a da un sens durerii și morții. Moartea are un sens doar dacă, privând omul de bunurile pământești, ea deschide speranța către o viață perfectă. Incapacitatea de a da sens morții conduce la două atitudini legate între ele: pe de o parte, ea este ignorată și înlăturată de către conștiință, cultură, viață, fiind exclusă mai ales în calitate de criteriu veridic și de evaluare a existenței cotidiene, iar, pe de altă parte, este anticipată pentru a evita șocul frontal cu conștiința. (9)

Eutanasia se leagă de procesul de secularizare care pătrunde în societatea noastră și care se exprimă mai ales ca formă supremă de revendicare a independenței omului față - sau mai ales - în fața lui Dumnezeu și, în consecință, consideră inutilă suferința și refuză simbolismul religios al morții " (10)

Moartea pentru credincios indică raportul său și prima dependență de Dumnezeu, ea așează viața în mâinile lui Dumnezeu într-un act de totală supunere. Eutanasia și suicidul constituie semnul revendicării din partea omului a dreptului de a dispune de sine, de propria viață și moarte. Secularizarea este consolidată în era industrială de căutarea utilitarismului productivist și, în consecință, de etica hedonismului, pentru care moartea și durerea sunt elemente de maximă tulburare. Pentru acest tip de cultură, durerea și suferința capătă o încărcătură de non valoare și determină refuzul.

De aici se naște acel "tabu" al morții cu tot cortegiul său, de aici se naște cererea socială a unui gen de medicină care să asigure " deplina bunăstare fizică, psihică și socială" și o moarte fără durere. Moartea a devenit un "tabu", un cuvânt ce nu trebuie pronunțat și, așa cum se întâmpla odinioară în privința sexului, el nu trebuie rostit în public.

 

Eutanasia, ca fugă de durere și agonie, are loc întâi în spirit și apoi în societate și în drept.

Viziunea secularizată a vieții și ființei umane a fost " humus-ul," pe care a înflorit acea mentalitate, acea viziune culturală pe care Ioan Paul al II-lea a definit-o "cultură a morții" . O viziune în care, după pierderea sensului transcendent al persoanei umane, nu mai suntem capabili să recunoaștem valoarea inviolabilă a propriei vieți; astfel ajungem să propunem eliminarea ei ca pe un lucru bun, în circumstanțe determinate. (11)

Începutul acestui tip de ideologie favorabilă eutanasiei este cunoscutul Manifest privind eutanasia publicat de "The Humanist (iulie 1974), semnat de circa 40 de personalități printre care laureați ai Premiului Nobel Monod, Pauling, Thomson. Acest manifest merită să fie comentat, pentru că pune în lumină o componentă analogă mentalității în favoarea eutanasiei.

 

Scientismul naționalist și umanitarist

Gândirea scientistă, al cărei principal reprezentat este Monod, pornește de la presupunerea că cunoașterea obiectivă este posibilă numai în domeniul științei experimentale; aceasta este incompatibilă cu oricare din tipurile de cunoaștere, definită de el subiectivă și, deci , exclude valorile etice, pe care însă Monod le include în domeniul mitului și al imaginației. Omul, apărut întâmplător într-un univers apărut din "întâmplare" și din "necesitate", este propriul stăpân și nu are în afara propriei ființe alt punct de referință: rațiunea, cea "științifică", este unicul său ghid și nu trebuie să răspundă decât propriului destin. "Omul știe în sfârșit că este singur, în imensitatea indiferentă a Universului unde a apărut din întâmplare." (12)

Date fiind aceste premise, Manifestul,mai mult sau mai puțin logic, concluzionează: "afirmăm că este imoral să accepți sau să impui suferința. Credem în valoarea și în demnitatea individului; aceasta implică necesitatea libertății de a decide rațional propria soartă". Cu alte cuvinte trebuie să fie oferite mijloacele de a muri blând, ușor, tuturor celor care sunt afectați de boli incurabile ajunse în ultimul stadiu.

"Nu poate exista eutanasie umanitară în afara celei care provoacă o moarte rapidă și fără durere, și este considerată spre binele celui interesat. Este un lucru crud și barabar a pretinde ca o persoană să fie menținută în viață împotriva voinței sale, refuzându-i-se eliberarea dorită, atunci când viața sa a pierdut orice demnitate, frumusețe, semnificație și perspectivă. Suferința inutilă este un rău care ar trebui evitat în societățile civilizate. Recomandăm celor care împărtășesc părerea noastră să semneze "ultima lor dorință de viață" preferabil când sunt încă sănătoși, declarând că doresc să li se respecte dreptul de a muri demn...Deplorăm morala lipsită de sensibilitate ți restricțiile legale care împiedică examinarea acestui caz etic, care este eutanasia. Facem apel la opinia publică luminată, să depășească tabuurile tradiționale și să manifeste compasiune față de suferințele inutile din momentul morții. Fiecare individ are dreptul de a trăi \n demnitate și a muri \n demnitate." (13)

Orizontul cultural al documentului este clar : peste ateismul materialistic de fond se instaurează exigența științei de a transforma moartea din "întâmplare" în "eveniment" calculat și programat. (14) După cum s-a remarcat în mod just, la baza acestor concepții se află lipsa credinței în Dumnezeu și în viața veșnică ce s-a deschis omului, dar, poate , mai înainte și mai radical, moartea metafizicii și ontologiei persoanei. Când valoarea "obiectivă" a persoanei a dispărut din gândirea occidentală în favoarea filozofiilor imanenței și subiectivismului, moartea omului în valoarea lui transcendentă, era deja bine înrădăcinată în conștiințe; restul - eutanasia, suicidul sau violența - a urmat în mod logic. Este ca și cum, atunci când omului, care nu mai realizează valoarea transcendentă a persoanei, nu-i mai rămâne decât să se simtă un simplu obiect. Concepția personalistă asupra omului, acceptând pentru fiecare persoană umană limita timp-mortalitate, depășește totuși orizontul pământesc al individualismului recunoscând valoarea obiectivă, transcendentă a persoanei și destinația sa ultrapământească. Noi trebuie să admitem lecția lui Heidegger care consideră moartea înscrisă în întregul vieții, ca lumina ce descoperă limita și să pregătim lecția despre metafizica Sf. Toma, care deschide ființa personală a omului spre viața ultrapământească.

 

Dezechilibrul medicinei între tehnologie și umanizare

Progresele medicinii au acutizat problema eutanasiei, sau putem spune, au evidențiat mai mult problema "morții demne". Acest lucru s-a petrecut în două direcții: în direcția progresului tehnologic al asistenței acordate muribunzilor și în direcția deja amintită a socializării medicinii.

"Progresele recente ale științei se repercutează tot mai mult asupra practicii medicale, mai ales în ce privește îgrijirea bolnavilor gravi și a muribunzilor" (15).

Discuțiile desfășurate în anul 1075 privind cazul Karen Ann Quilan au evidențiat faptul că progresele medicale îngreunează tot mai mult definirea frontierelor dintre viață și moarte, dintre coma ireversibilă și cea reversibilă.

Tehnicile de reanimare permit multora o revenire miraculoasă, dar adesea, și îi condamnă pe alții la tratamente care prelungesc mai mult agonia decât viața. (16)

Efortul tehnologic din sălile de reanimare este însoțit adesea de izolarea și însingurarea bolnavului, de separarea lui de rude chiar în momentul morții, de o singurătate în ciuda existenței corpului medical ce operează la aparate.

Aceste situații limită ridică probleme etice privind permisivitatea și obligativitatea unor intervenții tehnice de reanimare dincolo de un anumit punct și pun problema etică a obligativității asistenței umane, psihologice pentru acest tip de muribunzi.

Cealaltă serie de probleme etice ale medicinii actuale este constituită de consecințele socializării medicinii. Exigența condiției de sănătate, susținută de cererea unei bunăstări individuale și sociale, determină o aglomerare a spitalelor și, în consecinșă, o depersonalizare a asistenței sanitare, conducând la izolarea muribundului în saloane ; toate acestea determină o dificultate reală pentru personalul de asistență medicală de a trece de la o simplă asistență tehnică, la o asistență umană. (17)

 

Învățătura Magisteriului Bisericii Catolice

Ajunși în centrul analizei etice, vom face o sinteză a documentelor Magisterului Bisericii pe această temă, pentru a evidenția etapele progresive de îmbogățire și clarificare. Liniile directoare ale doctrinei Bisericii Catolice, pentru cel care le parcurge în mod cronologic sunt orientate astfel încât să ofere următoarele:

a) clarificarea și prezentarea distinctă a conceptelor în mod progresiv. Rezultă astfel definiția reală a eutanasiei , a noțiunii de terapie a durerii pe care o comportă scurtarea indirectă a vieții, conceptul de mijloace terapeutice "extraodinare sau neproporționate", refuzul îngrijirii terapeutice sau distanasia;

b) se constată de asemenea amploarea progresivă înregistrată de discuțiile privind eutanasia; se stabilește conexiunea cu alte forme și atitudini culturale contrare vieții, și se precisează tot mai mult sarcina comunității creștine în sens preventiv, în scopul de a oferi o asistență adecvată muribunzilor.

Doctrina Bisericii Catolice pornește, printre altele, de la următoarele puncte precise: recunoașterea caracterului sacru al vieții omului, deoarece el este creatură, primatul persoanei asupra societății, datoria consecventă a autorităților de a respecta viața inocentă ( fără ca această problemă să influențeze opinia privind pedeapsa cu moartea) : acestea sunt punctele cheie asupra cărora gândirea Bisericii Catolice nu se va modifica niciodată. (18)

 

Principalele surse de trimitere sunt:

Pius al XII-lea

  • Enciclica Mystici Corporis (29 iunie 1943) care relua un răspuns oficial dat printr-un Decret al Sf. Oficiu ( din 2 decembrie 1940), referitor la practica nazistă privind "eliminarea forțată", motivată de "tarele psihice și fizice".
  • In ce privește uciderea din milă de către medic sau la cererea pacientului, avem multe discursuri ale lui Pius al XII-lea, începând cu cel ținut la Asociația medico-biologică "Sf. Luca", din 12 noiembrie 1944.
  • Discursul rostit în fața participanților la primul Congres de Histopatologie a sistemului nervos (14 septembrie 1952) privind necesitatea de a avea consensul pacientului.

O condamnare explicită a eutanasiei de către Papa Pius al XII-lea, a fost făcută participanților la Congresul Internațional al Medicilor Catolici și la Uniunea Catolică de Obstetrică (29 octombrie 1951) (19) . In acest discurs găsim și o precizare importantă în legătură cu ceea ce unii numesc impropriu "eutanasie indirectă" și care, în realitate, trebuie definită ca "terapie a durerii".

Paul al VI-lea

  • Paul al VI-lea, în timpul pontificatului său, a avut multe ocazii de a condamna eutanasia legând în mod constant astfel de învățăminte de tematica privind respectul vieții umane în globalitatea sa, și în particular, tratând împreună condamnarea eutanasiei și condamnarea avortului. Notăm de asemenea înlocuirea în limbajul lui Paul al VI-lea a conceptului de "drept natural" cu expresia "drepturile omului sau ale persoanei umane". În acest sens amintim discursul la Comitetul special al Națiunilor Unite pentru segregație rasială. (20)
  • În legătură cu demnitatea morții Paul al VI-lea s-a pronunțat în discursul din 18 septembrie 1975 la Colegiul Internațional de Medicină Psihosomatică.(21)
  • Să amintim în fine o precizare ulterioară a lui Paul al VI-ea prin scrisoarea cardinalului Villot din 3 octombrie 1970 către Secretarul general al Federației Internaționale a Asociațiilor Medicale Catolice privind respingerea "zelului terapeutic" (22)
  • În timpul pontificatului lui Paul al VI-lea condamnarea eutanasiei a fost pronunțată solemn de Conciliul Vatican II în Constituția pastorală Gaudium et Spes, ea fiind legată de asemenea și de alte crime împotriva vieții. (23) Astfel, Sinodul episcopal din 1974 privind Drepturile omului și reconcilierea în Declarația adoptată afirmă că " dreptul de a trăi este un drept fundamental, inalienabil; el este supus acum unor mari încălcări: contracepție, avort, eutanasie" (24)
  • Numeroase sunt și documentele Conferințelor episcopale care au fost făcute cunoscute în ultima vreme, în timpul și după pontificatul lui Paul al VI-lea, și care au lărgit orizontul doctrinal pe plan etic, dar mai ales pastoral.

Trebuie să adăugăm faptul că și poziția altor confesiuni creștine este foarte apropiată de cea a Bisericii Catolice în privința eutanasiei adevărate. (25)

Ioan Paul al II-lea

  • numeroase sunt intervențiile lui Ioan Paul al II-lea în această privință. Pentru toți amintim nn. 64-67 din scrisoarea Enciclică "Evangelium Vitae", în care se poate găsi tratarea generală privind Cultura Morții în care se expune fenomenul.

Alte documente ale Bisericii Catolice

  • Noul Catehism al Bisericii Catolice tratează tema "Eutanasia" la punctele 2276-2279.
  • Declarația privind Eutanasia a Sfintei Congregații pentru Doctrina Credinței din 5 mai 1980, este o tratare sistematică a acestei probleme.
  • Carta Operatorilor Sanitari, al Consiliului Pontifical al Pastoralei pentru operatorii sanitari (1994), acordă acestui subiect ultima parte (nn. 147-150)

 

Note


(6) D'Agostino, Eutanasia, diritto e ideologia, p. 298. Pentru date în materie cercetările sunt ale lui M. Mielke, Medizine und Menschlichkeit. Dokumenten des Nurnberger Aerzteprozesses, Frankfurt am Main/Hamburg 1960; S. Cotta, Vita fisica e legislazione, Roma 1985.

(7) Oricum este de notat că, după B. Pollard, se poate spune că istoria modernă a eutanasiei a început cu publicarea unei cărți în Germania, în 1985, scrise de Jorst: Il diritto a morire. În 1920 a apărut un alt text german cu titlul: Garantire il permesso di eliminare le vite indegne, scris de avocatul K. Binding și de psihiatrul A. Hoche. Această carte a exercitat o notabilă influență și poate fi considerată unul din elementele cheie ale fenomenului eutanasiei din Germania anilor '23. Este interesant de constatat că ideea originară, propusă în cartea din anii '20 nu se baza pe motive rasiste (de fapt, se propunea aplicarea și la indivizi ai poporului german). Mai degrabă motivațiile în favoarea eutanasiei erau compasiunea, scăzuta calitate a vieții în anumite cazuri și nevoia de a stăpâni costurile sociale. Cfr. Pollard B., The challenge of Euthanasia, Bedford 1994.

(8) Asupra acestui punct putem fi de acord,desigur, cu teza lui E. Levinas, Etica e l'infinito, Roma 1984.

(9) P. Aries, Essais sur l'histoire de la mort en Occident du Moyen Age a nos jours, Paris 1975), Bari 1979: Id., La mort inversee, "La Maison Dieu", 1970, pp. 57-88; E. Morin, L'homme et la mort devant l'histoire, Paris 1951, Milano 1970; S. Spinsanti, Psicologi incontro ai morenti, "Medicina e Morale", 1976, 1-2, pp. 79-96; Id (sub îngrijirea), Umanizzare la malattia e la morte, Documenti pastorali dei vescovi francesi e tedeschi, Roma 1980; Id., v. Salute, Malattia, Morte, în Compagnoni-Piaana-Privitera (sub îngrijirea), Nuovo dizionario...pp. 1134-1144: M. Petrini, L'assistenza al morente: orientamenti e prospettive, "Medicina e Morale", 1985, 2, pp. 365-398.

(10) G. Campanini, Eutanasia e societa, în Aa. Vv., Morire sí, ma quando?, pp. 58-67; citatul este la p. 62.

(11) Pentru o analiză a "culturii morții" a se vedea Miranda G. , "Cultura della morte": analisi di un concetto e di un dramma, în Sgreccia E.-Lucas Lucas R., Commento interdisciplinare alla "Evangelium Vitae", Citta del Vaticano 1997; a se vedea și Morra G.F., ? Por qué la cultura contemporánea no respeta la vida?, "Ecclesia", 1987, 1/1, 53-67; Donati P.P., La cultura della vita. Dalla societa tradizionale a quella postmoderna, Milano 1989.

(12) Monod, Le hasard et la necessite. Cfr. comentariu în G. Giusti, L'eutanasia: diritto di vivere, diritto di morire, Padova 1982.

(13) Textul a fost publicat în "The Humanist", iulie 1974, cfr. primul comentariu în V. Marcozzi, Il cristiano di fronte all'eutanasia, "La Civilta Cattolica", 1975, IV, p. 322.

(14) Campanini, Eutanasia e societa, p. 65.

(15) Consiliul Pontifical "Cor Unum", Chestione etiche relative ai malati gravi e ai morenti, (27.6. 1981) în Enchiridion Vaticanum, 7, pp. 1133-1173.

(16) Secretariatul Conferinței Episcopale Franceze, Problemi etici posti oggi dalla morte e dal morire,"Bulletin du Secretariat de la Conference Episcopale Francaise", 1976, martie, 6 (trad. it. în vol. îngrij. de Spinsanti, Umanizare...pp. 42-44)

(17) Villa, Medicina oggi...

(18) T. Iorio, Theologia moralis, Ii napoli 1939, p. 143; Palazzini, Dictionarium Canonicum et Morale, II, pp. 304-305.

(19) Id., Alle congressiste dell'Unione Cattolica Italiana ostetriche, p. 136; Id., Radiomessaggio al VII Congresso Internazionale dei Medici Cattolici (11.9.1956), ibi, XVIII, p. 425.

(20) "L'Osservatore Romano", 23.5. 1974

(21) "L'Osservatore Romano", 19. 9. 1975.

(22) Preluat din "La Civilta Cattolica", 1970, rv, pp. 275-277

(23) Conciliul Vatican II, Constituția Pastorală "Gaudium et Spes", n. 27.

(24) G. Caprile, Il Sinodo dei Vescovi 1974, Roma 1975, p. 708.

(25) În această privință semnalăm: Rev. Stanley Harakas, Th. D. (Holly Cross Schooll of Theology), The stand of the Orthodox Curch on Controversial Issues, disponibil în http://www.goarch.org./acess/Companion-to-Orthodox-Church/issues; documentul emis de Christian reformed Curch del Nord America (1971) "Statement on Abortion and Birth Control", care condamnă orice distrugere arbitrară a persoanei umane de la conceperea ei până la moartea naturală; documentul Bisericii Luterane "Missouri Synod Euthanasia Statement" din 1992 (cfr. Christian Care at Life's End, a Report of the Commission on Theology and Church Relations of the Luteran Church- Missouri Synod, February 1993)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire