pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al VI-lea
A doua parte: Bioetica și transplanturile de organe

Cazul transplantului heterolog

Cazul transplantului de inimă de maimuță la o fetiță (Baby Fae) în 1984, ca și cazurile recente de transplant de rinichi și de ficat de animal (porc, cimpanzeu) la subiecți adulți, au ridicat în presă semne de întrebare asupra liceității și practicabilității unor asemenea transplante.

Problema etică se pune într-o direcție dublă: dacă incertitudinea reușitei și riscul foarte grav al respingerii nu împiedică suficient de motivat o atare tentativă; în plus, dacă introducerea unui organ de animal - ca și a unui organ artificial - nu determină alterarea personalității.

În privința primului dubiu trebuie să spunem că acesta este încă fundamentat atâta timp cât nu se poate înțelege cum ar fi posibil să existe de la început o speranță îndreptățită de reușită a transplantului. A proceda dintr-un simplu impuls sentimental nu este licit.

Pentru unii autori, în cazul acesta ar exista deja condițiile morale necesare și suficiente care să justifice folosirea animalelor în tratamentele medicale și în cercetarea asupra omului. (26) . În realitate, problema nu este atât de simplă și nu privește simpla întrebuințare sau nu a organelor de animale pentru uzul uman, ceea ce în sine ar fi din punct de vedere etic acceptabil. Non acceptabilitatea experimentului asupra lui Baby Fae, de exemplu, nu consta în faptul că a fost utilizată o inimă de babuin, ci în faptul că presupunerile teoretice și stadiul cercetărilor de până la acel moment nu lăsau să se întrevadă vreo posibilitate de reușită (ar fi fost, în plus, o incompatibilitate de grupe sanguine!), de aceea nu a fost vorba despre o experimentare terapeutică ci doar de o experimentare cu scop în sine asupra unui subiect incapabil să-și exprime consimțământul.

De fapt, primele transplante de rinichi de cimpanzeu și babuin la un individ uman, realizate de Reemtsma și Starzl, au eșuat datorită implantului. (27)

A fost încercat tratamentul imunosupresiv al primitorului, utilizând de asemenea organe de porc. Dar în acest ultim caz, când organul de animal vine în contact cu sângele uman, se stabilește imediat o reacție antigen-anticorp cu activarea complementului și distrugerea în consecință a endoteliului vazal. Cercetări îndreptate spre blocarea acestei reacții distructive nu au fost încă deplin validate, de aceea mulți autori îi numesc optimiști pe aceia care prevăd pentru acest tip de transplantologie un succes iminent, și se asociază în schimb acelora care nu așteaptă rezultate concrete și durabile înainte de un deceniu.

De aceea, o reflecție etică trebuie făcută, și este legată tocmai de incertitudinea reușitei intervenției, relevate de literatura de specialitate, și de riscul foarte grav al respingerii. Aceste elemente, într-adevăr, ar putea reprezenta un obstacol chiar și de ordin etic pentru continuarea pe această cale, fără a dobândi mai întâi o îndreptățită speranță de reușită a transplantului însuși.

Printre întrebările asupra liceității transplantului heterolog, figurează și aceea ridicată de cei care formulează ipoteza unei alterări a personalității subiectului primitor datorată introducerii unui organ de animal. În realitate, aici răspunsul este simplu, datorită faptului că organe precum ficatul sau inima au doar un simplu caracter executiv, și nu sunt sediul unor funcții ce caracterizează persoana în mod esențial.

Desigur, și în această perspectivă subiectul primitor trebuie să fie, din punct de vedere psihologic, pregătit și hotărât să conviețuiască cu un organ heterolog, și încă de proveniență animală, față de care ar putea manifesta, poate chiar și din motive de ordin cultural, un simț de respingere și de conflictualitate, după cum se întâmplă în cazul altor handicapuri remediate prin organe artificiale. Trebuie într-adevăr luată în considerație problema acceptabilității sociale a acestor transplante: Mohacsi e coll. (28), pornind de la un sondaj desfășurat printre 1728 infirmieri din 59 de spitale publice australiene au dezvăluit puternica opoziție a majorității de a accepta un xeroplant; în plus, s-a evidențiat riscul transmiterii de agenți virali primitorilor.

În ultimii ani au fost alimentate noi speranțe în privința succeselor biotehnologice care au permis transplantarea de organe de animale transgenice, deci, teoretic, cu probleme de respingere minore. (29) Dar dubiile care rămân nu sunt puține, iar părerile cercetătorilor rămân împărțite, mai ales în ce privește posibilitatea ca alți factori, în afară de imunocompatibilitate, să fie implicați în mecanismul de "respingere" a organului. Ar fi deci încă prematur să se înceapă experimentarea pe om și oricum este important să se verifice validitatea științifică reală a unor atari rezultate, înainte de a proceda la orice experiment pe om. (30)

O ultimă subliniere dorim să facem asupra problemei etice legate de întrebuințarea animalelor, problemă ridicată de grupurile de "iubitori ai animalelor" care găsesc inacceptabilă o astfel de soluție pentru rezolvarea comodă a lipsei de organe. Nouă ni se pare că, în respectul adevărului subordonării ontologice a lumii animale față de persoana umană, nu există dificultăți în a accepta ca organe de animale să fie transplantate la om. Economisind atât cât este posibil, orice cruzime inutilă față de animal, este acceptabil și justificabil din punct de vedere etic să fie utilizate în mod experimental animalele dacă este necesar pentru a salva și a vindeca viața persoanei umane.

 

Note


(26) Kushner T., Belliotti R., Baby Fae: a beastly business, journal of Medical Ethics 1985, II: 178-183.

(27) R. Calner, organs from animals. Unlikely for a decade, British Medical Journal 1993, 307: 306-307.

(28) Cfr scrisoare în "Nature" 1995, 378: 434

(29) D. Dickson, Pig hearth transplant "breakthrough" stirs debate over timing of trials, "Nature" 1995, 377: 185-186.

(30) Asupra aspectelor etice a se vedea și M.J. Hanson, The seductive sirens of medical progress. The case of xeno-transplantation, "Hastings Center Reports" 1995, 25(5), pp. 5-6.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire