pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al VI-lea
A doua parte: Bioetica și transplanturile de organe

Consimțământul în cunoștință de cauză

În legătură cu problema consimțământului trebuie să luăm în considerație cele două ipoteze: când prelevarea de țesut sau de organ se face ex vivo și când se face ex cadavere. Dar în fiecare caz există în primul rând obligația unei informări exacte și complete asupra riscurilor, consecințelor, dificultăților, observații privitoare și la cel ce primește organul sau țesutul.

Pentru că este poate vorba de riscuri foarte mari (a se vedea transplantul cardiac), alteori chiar înfruntarea unor incertitudini și a unor consecințe (în cazul transplantului de rinichi, ficat, pancreas) de tipul respingerii sau al unor îngrijiri atente și tratamente pentru o anumită perioadă, informarea va trebui să fie făcută cu grijă, consimțământul explicit și formalizat, înainte de a proceda la implantarea unui nou organ.

Când prelevarea se face de la donatorul viu, ca în cazul țesuturilor, al unor părți de organe sau de organe duble (rinichi), obligația consimțământului în cunoștință de cauză privește și donatorul și privește toate consecințele asupra sănătății și capacității de muncă viitoare ale donatorului. Nu ar putea exista un act de donare ca expresie a solidarității, dacă nu ar exista o cunoaștere motivată asupra tuturor consecințelor gestului.

Când prelevarea se face de pe un cadavru, am văzut cum tendința juridică este înclinată să considere cadavrul ca res communitatis și să înlesnească utilizarea lui spre binele comun ori de câte ori apare o necesitate de tip social de fiecare dată când va apărea o necesitate de tip social și când nu va exista o voință contrară a subiectului donator exprimată când era în viață.

Criteriul acesta nu este împărtășit de toți autorii sub profil etic, având în vedere că respectivul cadavru, deși este res și nu mai este persoană, își păstrează sacralitatea proprie prin referința fenomenologică și psihologică pe care o primește din partea supraviețuitorilor. De aceea, dacă este în continuare adevărat că utilitatea binelui comun poate justifica anumite operațiuni cu caracter igienico-sanitar, nu trebuie exclusă complet legătura lui cu apartenența afectivă din partea supraviețuitorilor. De aceea, considerarea voinței însăși a subiectului și, unde este posibil, informarea și considerarea în același timp a voinței supraviețuitorilor au și păstrează o greutate de ordin etic. Utilitatea publică ce poate necesita sacrificii chiar și din partea celor vii, poate necesita manipulări și prelevări de pe cadavre fără nici o daună adusă vieții - dar cu aceasta nu încetează respectul datorat acestui res care are o legătură psihologică cu persoana.

Este deci deosebit de importantă din punct de vedere etic difuzarea unei "autentice culturi a donării", grație căreia fiecare, încă de foarte tânăr, să descopere necesitatea de a-și da în mod explicit propriul consimțământ acestui act de profundă solidaritate umană și de foarte mare valoare socială. (16)

Apoi, nu trebuie uitate conotațiile speciale pe care le presupune această problemă atunci când este vorba de efectuarea unei prelevări de organe de la un minor. Comitetul Național a propus ca oportună revenirea asupra temei, dedicând transplantelor la vârsta pediatrică un întreg document , (17) în care sunt abordate în manieră globală toate problemele particulare ale transplantologiei legate de acest segment de vârstă. În cazul acesta, într-adevăr, ne aflăm în fața unor situații destul de diverse între ele: dacă minorul care primește are ani mai puțini sau este un adolescent capabil să înțeleagă semnificația celor ce sunt pe punctul să se petreacă. În această a doua ipoteză este nevoie de un efort de comunicare deosebit, datorită și dificultății mesajului care trebuie transmis, care este alcătuit în mod esențial din date asupra procentului de supraviețuire.

 

Note


(16) Amintim în sensul acesta cele spuse în deja citatul Catehism al Bisericii Catolice (1992): "Transplantul de organe nu este acceptabil din punct de vedere moral dacă donatorul sau ai său nu și-au dat consimțământul în mod explicit, având acest drept". Referirea la consimțământul explicit al donatorului sau al celor în drept este menținută și în textul revizuit succesiv în 1997 al Catehismului Bisericii Catolice (cfr. Editio typica în latină la n. 2296).

(17) Comitetul Național pentru Bioetică, Trapianti d'organo nell'infanzia (21-1-1994) Președinția Consiliului de Miniștri, Departamentul pentru informare și editări, Roma 1994
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire