pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al VI-lea
A doua parte: Bioetica și transplanturile de organe

Progresele științifice și tehnice

Intervenția științei medicale și a tehnicilor chirurgicale în domeniul transplanturilor reprezintă unul din elementele de progres continuu și rapid. În câteva decenii (în special în ultimii 30 de ani) transplanturile s-au făcut cu organe din ce în ce mai importante: rinichiul, inima, ficatul, pancreasul și, chiar dacă acum nu s-a ajuns la efectuarea de transplanturi de trunchi/cap asupra omului, totuși se întrevede posibilitatea tehnică. E de asemenea proprie anilor din urmă încercarea de transplant heterolog de inimă de babuin și de ficat de cimpanzeu.

Ceea ce a permis în mai mare măsură progresul în acest domeniu, dincolo de alți factori legați de evoluția chirurgiei, a fost faptul că posibilitatea experimentării pe animale și astfel a deduce tehnici valide pentru om este foarte ridicată. Alt factor determinant a fost progresul cunoștințelor în materie de imunologie realizat în ultimii douăzeci de ani. Au adus o contribuție studiile în privința transfuziei de sânge și în privința grupelor sanguine, după descoperirile lui Landsteiner din 1900: chiar dacă transfuzia de sânge nu poate fi definită chiar ca transplant, în măsura în care țesutul inserat în organismul receptor are un timp scurt de supraviețuire, aceste experimente au constituit o bază și o încurajare pentru studiul histocompatibilității, iar atare studiu a favorizat la rândul său dezvoltarea tehnicilor de transplant. Încrederea în succesul din acest domeniu al transplanturilor a avut alternanțe: au existat momente de euforie urmate de momente de mai mare precauție; sunt amintiți anii '68-'70 pentru entuziasmul în materie de transplant cardiac, după care a urmat o perioadă de mai mare prudență.

Acum asistăm la o reapariție a optimismului împins la frontiera umanului, precum în vehiculata ipoteză a transplantului de "cap/trunchi ". (1) Ipotezele tehnice se extind și mai mult spre noi obiective: transplant de porțiuni de encefal (hipofiză, hipotalamus), gonade, până la transplantul de gene în spațiul ingineriei genetice și al țesuturilor fetale despre care am vorbit separat. Mai multă încredere este datorată și faptului de a putea dispune astăzi de medicamente mai eficiente pentru combaterea fenomenului respingerii (ciclosporina A).

În linii generale și introductive trebuie să admitem și că problema etică, ce părea să se simplifice până în urmă cu un an, devine acum din ce în ce mai complexă. La prima vedere s-ar părea că scopul fiind în mod clar terapeutic, o dată garantată condiția constatării morții pentru prelevarea din cadavru și a bunei supraviețuiri a donatorului viu, problema etică devine simplă și rezolvabilă în mod pozitiv.

Pe măsura progresului tehnicilor, sporirii cererilor, numărului restrâns de donatori, calității organelor susceptibile de a fi transplantate, problemele etice au devenit mai complexe.

Consimțământul în cunoștință de cauză din partea primitorului, libertatea donatorului și a rudelor, dreptul societății de a preleva organele de pe cadavre în lipsa consimțământului explicit; liceitatea compensațiilor; liceitatea unor transplanturi care pot influența identitatea persoanei ce primește, legitimitatea transplantului experimental, constatarea morții pentru transplanturile de la cadavru " cu inima bătând" și în fine, stabilirea criteriilor cu care să fie desemnate organele de transplantat între diferite persoane aflate în așteptare (2): toate acestea sunt probleme complexe, multiple și mai degrabă recente. (3)

Deasupra ipotezelor și problematicilor particulare se află mereu problemele de fond ale întregii bioetici: raportul dominare-respectare a persoanei față de natura corporală, raportul între tehnologie și etică. (4)

Ca un corolar al acestei tehnologii a transplantului ar trebui să se vorbească și de implantul de organe artificiale, care în sine nu face parte din abordarea transplanturilor de organe umane, dar deseori reprezintă o fază sau o alternativă.

Pentru a ne ordona materia vom trata următoarele argumente: clasificarea diferitelor modalități și tipuri de transplant, situația juridică internațională și națională în vigoare; principiile etice generale; unele ipoteze ce țin de o problematică etică particulară.

 

Note


(1) Fiori, I trapianti d'organo...; R.J. White et al.,The isolation and transplantation of the brain. An historical perspective emphasizing the surgical solutions to the design of these classical models, Neurological Research 1996, 18, pp. 194-203. Vom examina problema mai departe.

(2) Nannni G. Microallocazione delle risorse: il punto di vista del chirurgo, în Sgreccia E., Spagnolo A.G. (sub îngrijirea), Etica e allocazione delle risorse in sanita, Vita e Pensiero, Milano 1996, pp. 135-136.

(3) J.Dausset, I successi ed i limiti dei trapianti effettuati sull'uomo în Aa. Vv., Trapianto di cuore...pp. 12-42

(4) Cafarra, Scienza e tecnologia al servizio della vita
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire