pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al VI-lea
Prima parte: Bioetica și experimentul asupra omului
Experimentul clinic cu medicamente

Intervențiile de pură experimentare științifică

Amintind că fetusul ca embrion are demnitatea persoanei umane și că, pe de altă parte, este subiect incapabil de consimțământ, trebuie precizat, de asemenea, că asupra fetușilor se pot face doar intervenții terapeutice. De aceea, trebuie reținute ca imorale experimentările făcute doar în scopul cercetării științifice, chiar dacă nu a fost prevăzut rezultatul mortal.

Însăși Declarația de la Helsinki interzice experimentarea non-terapeutică asupra subiecților incapabili de consens, datorită voluntarității cerute pentru participarea la astfel de incursiuni științifice. Fetusul nu trebuie tratat ca un cobai, din acest motiv este considerată imorală pura experimentare pe fetuși vii. Nu poate fi acceptată nici rațiunea că, în felul acesta, poate fi avantajată cercetarea pentru vindecarea altor subiecți umani, pentru că un scop bun nu poate fi atins printr-un mijloc rău, care în cazul acesta este reprezentat de suprimarea unui individ uman. Aici nu este valabilă rațiunea conform căreia partea este sacrificată pentru întreg, înțelegând prin parte individul fetal, iar prin întreg binele umanității, pentru că subiectul individual nu este o parte a organismului social, ci este finalitatea societății; binele comun este înțeles ca bine al indivizilor.

În această privință, enciclica "Evangelium Vitae" precizează: "... trebuie afirmat în schimb că folosirea embrionului sau a fătului uman ca obiect de experimentare constituie o crimă față de demnitatea lor de ființe umane, care au dreptul la același respect datorat copilului deja născut și oricărei persoane". (56)

Chiar și atunci când, independent de cercetător, ar fi fost hotărâtă moartea fetusului prin avort, nu este licită intervenția experimentală asupra fetusului încă viu pentru că "dacă ei sunt vii, viabili sau nu, trebuie să fie respectați ca orice persoană umană" (57) . În acest sens, citata Convenție europeană asupra drepturilor omului și a biomedicinei prezintă omisiuni și insuficiențe. În privința drepturilor omului, nu se spune nimic despre tratamentul asupra fetușilor după moartea provocată sau spontană, nici despre dreptul la obiecținea de conștiință (din partea experimentatorului) față de practicile de cercetare "pe viu" sau "in vitro" în domeniul procreativității, nici, în sfârșit, despre dreptul la viață care ar trebui să constituie dreptul prim al oricărui individ.

În planul insuficiențelor textuale, Convenția interzice discriminarea doar față de persoană și nu față de ființa umană, termeni utilizați în text în mod artificial distinct și abordează tema cercetării asupra embrionilor concepuți "in vitro", la deja amintitul articol 18. (58)

Din punct de vedere etico personalist, odată afirmat faptul că este artificială diferențierea între conceptul de individualitate umană (și cel de persoană) și valența fundamentală a omului, care îi conferă o valoare superioară și îl face demn de respect, se reține ca ilicită "suprimarea, inclusiv reducția embrionară, și orice formă de manipulare a embrionilor chiar și înainte de ziua a 14-a de dezvoltare;... orice experiment neterapeutic asupra embrionilor începând din momentul formării lor, adică și asupra așa zișilor "embrioni precoci"... suprimarea și orice formă de manipulare de embrioni congelați și/sau reziduali, care sunt considerați ca neimplantabili; este ilicită formarea de embrioni in vitro, în special atunci când nu este sigur transferul lor în aparatul reproductiv al femeii". (59)

 

Note


56 Giovanni Paolo II., Lettera Enciclica "Evangelium Vitae" (25.3.1995), Citta del Vaticano 1995, n. 63.

57 Ibidem

58 Tale articolo presenta anzitutto una insufficienza di ordine antropologico, quando non da una definizione dell'embrione né precisa quando inizi la sua costituzione e la sua identita. Come conseguenza di cio, viene lasciata aperta la porta ad ipotesi disparate (essendo quella del pre-embrione una delle possibili). Rimandare ad un protocollo aggiuntivo un tema del genere sembra un indizio di "debolezza" del testo dell'intero documento. A nostro avviso un terzo comma all'articolo andava aggiunto per fare divieto di produzione embrionale in soprannumero nelle tecnologie di procreatica, i c.d. embrioni in surplus (o spare embryos), prodotti in vista di una possibile autorizzazione alla sperimentazione su di essi. Ed ancora, che fine farebbe la solenne affermazione di principio sull'assicurazione alla dignita, identita e integrita individuali? (art. 1). Inoltre, senza questo terzo comma non regge logicamente neppure il primo comma quando si afferma l'assicurazione di adeguata protezione all'embrione. Senza contare che lo stesso primo comma per se - in assenza di un dichiarato diritto alla vita - risulta evanescente, dato che si perde il contorno esatto della affermata adeguata protezione dell'embrione. Casomai, andrebbe assicurata un'adeguata protezione della vita e dell'integrita dell'embrione.

59 Il brano e ripreso dalla Dichiarazione suppletiva di alcuni membri del CNB, contenuta in Comitato Nazionale per la Bioetica, Identita e statute dell'embrione umano, pp. 33-34.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire