pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al VI-lea
Prima parte: Bioetica și experimentul asupra omului
Experimentul clinic cu medicamente

Experimentul este necesar

Știința experimentală nu poate depăși, dintr-o exigență epistemologică intrinsecă, faza experimentală. Științele empirice și științele nonempirice se diferențiază între ele tocmai prin această frontieră a experimentului. (1) În afară de aceasta, potențialul experimental s-a dezvoltat enorm odată cu perfecționarea și progresele tehnologiei.

Această extindere și intensificare a experimentului a instaurat o posibilitate enormă de dominare și manipulare din partea omului, mai ales a omului de știință - pe seama a însăși naturii umane. Acest fapt atingând astăzi frontierele ingineriei genetice a indus o posibilitate de "variație" a naturii care a ridicat probleme filozofice și etice de mare amploare cu importante consecințe.

Se vorbește despre o "rațiune subiectivă" (2), dezvoltată odată cu știința experimentală și cu tehnologia, îndreptată spre înțelegerea lumii cu scopul declarat de a o domina; este o "cunoaștere" care devine "putere". Aceasta ar contrasta cu "rațiunea obiectivă", proprie filozofiei clasice medievale, care este pătrunsă de finalitatea teoretică, a cunoașterii pentru bucuria de a contempla realitatea. Unii au recunoscut în dorința de manipulare-dominare a naturii caracteristica epocii moderne și chiar una din cauzele declinului său etic. (3) O ultimă observație se cuvine a fi făcută în orientarea introductivă a temei noastre: atunci când se vorbește despre manipulare experimentală a ființei vii și în particular a omului există tendința de a se gândi doar la manipularea naturii biologice, în timp ce societatea de azi manipulează chiar și cultura umană și, prin aceasta, introduce multe schimbări nu întotdeauna pozitive, poate chiar și mai grave, decât acelea care sunt provocate de manipularea biologică. (4) Observațiile acestea urmăresc doar să sublinieze că pe măsură ce crește nevoia de dominare-manipulare inserată chiar în cunoașterea științifică, devine mai mare impulsul experimentării. Experimentul este, într-adevăr, o fază a cunoașterii "experimentale" și chiar a cuceririlor tehnicii, care se bazează pe această cunoaștere. Toate acestea nu trebuie să ne facă să uităm latura pozitivă, prezentă și ea, a experimentului îndreptat nu spre manipularea negativă și instrumentală, ci către o terapie menită spre redobândirea sănătății omului, a capacității sale integrale de muncă și a puterii de a stabili contacte sociale.

O problemă importantă este definirea scopului, a subiectului și a condițiilor experimentului; cu ce finalitate (terapeutică sau nu), asupra căror subiecte (bolnavi, fetuși, prizonieri), în ce condiții (liber consimțite, consens pe baza informării prealabile sau prin presupunere) se realizează experimentul.

În domeniul științei în general și în cel al cercetării științifice, dimensiunea cognitivă și cea utilitaristă sunt prezente și interdependente: este limpede că totuși tendința de dominare este prezentă și într-un domeniu și în celălalt și poate contribui la pervertirea finalităților, a metodelor și a mijloacelor, dar rămâne adevărat, chiar prin ceea ce ni se confirmă în primele pagini ale Bibliei, că a cunoaște și a stăpâni lumea sunt activități care pot să răspundă chiar planului și voinței Creatorului (5) .Orice cunoaștere va conduce la bine sau la rău; orice dominare a lumii va putea servi omului sau aservi omul, în funcție de etica ce va fi inclusă în procesul respectiv și în finalitatea științei și a puterii pe care o exercită omul.

Din cele arătate mai sus rezultă încă o dată rolul esențial al eticii ca dimensiune de echilibru între natură și persoană, între tehnologie și viața umană.

Chiar medicina "hipocratică" a stabilit o limită etică și obiectivă pentru experimentul medical, prin intermediul cunoscutului aforism: primum non nocere (în primul rând să nu dăunăm); pe măsură ce experimentul și-a ocupat locul său intrinsec în știința medicală și a trecut cu bine examenul de propulsor spre cunoștințe ulterioare, raportul dintre subiectul experimentator și subiectul asupra căruia se realizează experimentul s-a definit din ce în ce mai bine.

Medicamentul, în particular, pe măsură ce și-a pierdut caracteril magic-subiectiv și și-a asumat valoarea sa reală de agent biochimic menit să influențeze mecanismele structurii moleculare a subiectului și funcționarea organismului, a devenit din ce în ce mai dependent de verificarea experimentală înainte de a fi utilizat și administrat. Experimentarea farmacologică, astfel, chiar dacă provine dintr-o procedură de laborator - precedată, la rândul său, de știință teoretică - și din experiment pe animale, în ultimă analiză își îndeplinește itinerariul de validare prin experimentarea pe destinatarul ultim, care este omul însuși.

 

Note


1 C. Huber, Limiti della validita del sapere scientifico, in A.G. Spagnolo-E. Sgreccia (a cura di), Lineamenti di etica della sperimentazione clinica, Milano 1994, pp. 29-38; B. Bleidt Clinical Research in Pharmaceutical Development, New York, 1996; P. Rossi, La nascita della scienza moderna in Europa, Roma 1997; C. Weijer-B. Dickens-E.M. Meslin, Bioethics for clinicians: 10. Research Ethics, "Can. Med. Assoc. J." 1997, 156(8), pp. 1153-1157; S.F. Palter, Ethics of clinical trials, "Semin. Reprod. Endocrinol." 1996, 14(2), pp. 85-92; S.F. Palter, Ethics of clinical trials, "Semin. Reprod. Endocrinol.", 1996 May; 14(2), pp. 85-92; M.T. Claessens-J.L. Bernat-J.A. Baron, Ethical issues in clinical trials, "Br. J. Urol.", 1995, 76, Suppl 2, pp. 29-36; A. Bompiani, La sperimentazione clinica dei farmaci: stato attuale del problema e proposte di riforma, "Medicina e Morale", 1982, 2, pp. 95-135; C. Hempel, Filosofia delle scienze naturali, Bologna 1968; L. Villa, Etica e deontologia della sperimentazione, Torino 1979; E. Agazzi, Il concetto di progresso della scienza, Milano 1976.

2 M. Horkheimer, Eclisse della ragione. Critica della ragione strumentale, Torino 1979; cfr. Reale-Antiseri, Il pensiero occidental.... III, p. 629.

3 R. Guardini, La fine dell'epoca moderna, Brescia 1979, pp. 53-58.

4 M. Horkheimer-T.W..Adorno, Dialettica dell'Illuminismo, Torino 1979.

5 Gn 1,26-3,23.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire