pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al V-lea
A treia parte: Bioetica și sterilizarea

Corolare și cazuri concrete de o deosebită gravitate

Există cazuri concrete pe care le prezintă și medicii datorită și dramatismului și soluțiilor dificile de natură etică : cazul în care se pune problema sterilizării sau abstinenței totale între soți ("cazul limită"); cazul bolnavului mintal (în general femeia) care poate fi obiect de abuz sexual; cazul violenței sexuale (intra sau extraconjugală) (104)

 

"Cazul limită"

Pot exista situații cu caracter medical în care o nouă sarcină este absolut de nesfătuit și comportă riscuri mari (grave patologii cardiace, circulatorii, renale; precedente cezariene multiple). Este citat pasajul din Gaudium et Spes în care se subliniază că "acolo unde intimitatea vieții conjugale este întreruptă, nu arareori fidelitatea poate fi pusă în primejdie iar binele copiilor poate fi compromis în sensul că educația lor este în pericol, ca și curajul părinților de a mai accepta și alții" (105) Se concluzionează că dacă nu trebuie întreruptă intimitatea conjugală și dacă, pe de altă parte, aceasta nu poate fi exercitată fără riscul unei sarcini care ar fi letală, trebuie justificată sterilizarea ca extrema ratio.

În legătură cu aceasta se pot face două observații: sterilizarea nu este singura cale pentru a evita sarcina; aplicarea aici a principiului răului minor este arbitrară și forțată.

Să încercăm să elucidăm fiecare dintre aceste afirmații.

Prima observație este că sterilizarea nu e singura cale pentru evitarea sarcinii: în afara continenței, există astăzi posibilități legate de întrebuințarea metodelor naturale de reglementare a fertilității. În al doilea rând, principiul răului minor nu e aplicabil în acest caz atât pentru că nu există o dilemă de nerezolvat cât și pentru că răul minor dacă totuși poate fi tolerat atunci când este suferit, el nu poate fi niciodată folosit ca un mijloc.

Odată făcute aceste precizări, putem prezenta câteva aplicații concrete. Prevederea unei sarcini dificile sau cu grad de risc (nefropatie, cardiopatie etc) nu este o rațiune suficientă pentru a lega trompele în timpul unei nașteri prin cezariană. Nu trebuie adoptat nici motivul cezarienelor multiple, căci în aceste cazuri nu facultatea de a procrea trebuie să fie suprimată ci exercițiul activității procreative care trebuie reglementat.

Doar prezența unui uter lacerat sau bolnav sau devenit sursă de dureri și tulburări grave poate justifica histerectomia, cu consecința infertilității, căci partea bolnavă este cea care trebuie suprimată atunci când nu există alte modalități terapeutice iar infertilitatea este doar o consecință indirectă (voluntar indirect). Ceea ce poate autoriza extirparea uterului este starea lui de alterare patologică.

Cele spuse sunt valabile și în cazul în care sterilizarea tubarică e cerută pentru a contrasta sindromul avortului repetat spontan (ARS) (106) . Unii au propus, într-adevăr, recurgerea la sterilizare ca măsură preventivă. Și în acest caz nu uterul și nu trompele sunt cauza patologiei, care s-ar putea rezolva prin alte tipuri de intervenție medicală.

Nu este licită, de asemena, extirparea ovarelor sănătoase pentru a preveni graviditatea femeilor care pot avea complicații cu rinichii sau cu inima. Rațiunea este și în cazul acesta că nu ovarele sunt răspunzătoare de eventualele complicații, ci exercitarea activității procreative a cuplului în aceste condiții de sănătate. Inima și rinichiul sunt cele ce trebuie să fie tratate, iar activitatea procreativă trebuie reglementată.

 

Femeia bolnavă mintal și cazul violenței extra sau intraconjugale

Tot ce s-a spus până acum privește contextul în care activitatea sexuală este liber aleasă și prevăzută. Dar ce se poate spune despre cazurile în care procrearea este impusă cu forța, cu violența sexuală și în plus, se dezvoltă riscul unei sarcini în mod grav contraindicată?

Trebuie subliniat că înseși documentele Magisteriului Bisericii, atunci când definesc sterilizarea ca ilicită, se referă la exercițiul liber și conștient al sexualității (107) . Humanae Vitae, la nr. 11, declară ilicit "actul conjugal impus celuilalt fără a privi la condițiile și la legitimele sale dorințe" (108) În rest, este coerentă învățătura Enciclicei cu privire la necesitatea de a menține unite cele două finalități ale actului conjugal: cea unitivă și cea procreativă. În aceste cazuri de violență aspectul unitiv lipsește. În acest sens, Pius al XII-lea afirmă într-un discurs: "Atunci când purtătorul unei tare ereditare nu este capabil să se comporte în mod uman, în consecință nici a încheia o căsătorie, sau atunci când, mai târziu, a devenit incapabil de a revendica printr-un act liber dreptul dobândit printr-o căsătorie validă, se poate împiedica în mod licit procrearea unei noi vieți" (109)

În concluzie, atunci când se constată simultan condiții de violență fizică (sau incapacitate mintală de consens liber), și, pe de altă parte, necesitatea motivată de a nu procrea, din rațiuni suficient de grave, și în sfârșit, nu ar exista nici o altă cale pentrdu a împiedica procrearea, prin forța principiului de legitimă apărare împotriva unei agresiuni nedrepte se reține din partea unora ca fiind licit recursul la sterilizare. Principiul legitimei apărări poate să comporte liceitatea daunei aduse agresorului, căci în aceste cazuri s-ar legitima recursul la lege sau la întrebuințarea forței împotriva agresorului. Ne putem pune atunci întrebarea: același principiu poate autoriza o femeie să opteze să fie sterilizată, deci să-și procure ei înșiși un rău, pentru a împiedica nu violența ci rezultatul acesteia, adică procrearea? Femeia lipsită de capacitate mentală, care este subiectul abuzului sexual și astfel este constrânsă să poarte o sarcină, poate fi sterilizată? Și la inițiativa cui?

Ne mai putem întreba și dacă sterilizarea acestor persoane nu ar fi, în schimb, o modalitate pripită, sigură și puțin costisitoare de a face față condițiilor care, invers, pentru o adecvată integrare socială ar comporta o mai mare angajare economică și de resurse umane pentru punerea în practică a ajutoarelor medicale, psihoterapice, familiale. (110)

Există, într-adevăr, din partea tribunalelor tendința de a autoriza sterilizarea în cazul subiecților handicapați mintal. După cum este știut, în martie 1987, Curtea de Apel a Marii Britanii a autorizat o astfel de intervenție asupra unei minore, cunoscută sub numele de Janette, afectată de un grav handicap mintal. Judecătorul titular a atacat sentința și a supus cazul Camerei Lorzilor care, în aprilie 1987, a legitimat atare practică. În consecință, autoritatea judiciară a putut autoriza sterilizarea chiar și a unei minore, purtătoare de grav handicap psihic, intervenție considerată necesară pentru a feri minora de grave și certe prejudicii psihofizice în caz de graviditate. (112)

Sterilizarea femeilor cu handicap mintal este acum posibilă și în Spania, țară a cărei Curți Constituționale a respins în 1994 un recurs de neconstituționalitate prezentat unei instanțe de primă mărime din Barcelona (113) împotriva articolului 428 din codul penal din 1989.

O asemenea tendință a fost confirmată de Rezoluția A/3-023/92, aprobată de Parlamentul European la data de 16 septembrie 1992, asupra drepturilor handicapaților mintal.

În privința sterilizării, Rezoluția se pronunță după cum urmează: "Parlamentul European...referitor la drepturile civile...cere ca sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" și să poată fi practicată doar atunci când nu sunt disponibile alte instrumente sau metode de control, sau dacă acestea nu oferă garanții de securitate (art. 6); cere ca sterilizarea indivizilor incapabili de înțelegere și voință să poată fi efectuată doar în urma unui aprofundat examen din partea a cel puțin doi medici și după elaborarea unui raport scris favorabil; relevează că în privința aceasta trebuie să fie consultați și părinții sau reprezentanții legali ; decizia definitivă în privința sterilizării poate fi luată doar de autoritatea judiciară competentă, în conformitate cu procedurile prevăzute de fiecare din statele membre; de fiecare dată când într-un stat membru este prevăzută participarea unui reprezentant al interesului public (procuror) , acesta trebuie să fie interpelat în cadrul procedurii (art. 7); cere ca sterilizarea să poată fi efectuată doar la două săptămâni după intrarea în vigoare a deciziei și ca pentru aceasta să trebuiască să fie aplicate tehnici medicale care pot permite revenirea la starea de fertilitate (art. 8)

Lectura acestor trei puncte trezește multe perplexități. Într-adevăr, ce se înțelege prin "sterilizarea să fie considerată "ultima ratio" când nu sunt disponibile alte mijloace sigure? Poate se înțelege că în loc să fie "ultima ratio" sterilizarea ar trebui să fie practicată foarte frecvent? Dacă, într-adevăr, se consideră că unele mijloace contraceptive lipsite de liceitate morală, practicate, printre altele, fără consens valid - nu sunt ușor de controlat în privința aplicării și că în atari condiții "garanțiile de siguranță" sunt o himeră, s-ar putea deduce că sterilizarea ar trebui să fie practicată pe scară largă, fiind "ultima ratio".

De asemenea, ce vrea să spună punctul 7? Că medicii trebuie să certifice că individul este incapabil de înțelegere și de voință, și deci trebuie să fie sterilizat? Și în baza căror criterii trebuie să se facă alegerea celor ce pot fi sterilizați și a celor ce nu pot fi? Poate documentul dorește doar să spună că trebuie individualizate unele boli psihice care, spre deosebire de altele, comportă sterilizarea forțată? În plus, Rezoluția cere să fie consultați părinții și reprezentanții legali, lăsând însă decizia ultimă pe seama autorității judiciare și - acolo unde este prevăzut - chiar și a unui reprezentant al interesului public (procurorul): totul pare la locul lui, dar nimic nu e în ordine . Toți își vor spune părerea în afară de cel interesat, care trebuie să accepte cu docilitate ca alții să-i decidă soarta.

Punctul 8 cere ca o astfel de sterilizare forțată să fie făcută cu maximum de grijă, așteptându-se cel puțin două săptămâni de la data deciziei (nu este clar ce trebuie să se întâmple în aceste cincisprezece zile de reflecție, nici nu se înțelege cine anume trebuie să reflecteze) și, dacă este posibil, cu tehnici care permit mai ușor revenirea la fertilitate.

Faptul că aceste metode au succese slabe și capricioase și oricun necesită o a doua intervenție chirurgicală cu o relativă anestezie are puțină importanță: debilul psihic - conform Rezoluției - ar avea o demnitate minoră, ar fi o persoană de grad inferior față de cei sănătoși și deci ar putea suporta toate acestea! (114)

În domeniul respectiv, a intervenit recent și Comité Consultatif National d'Ethique pour les Sciences de la Vie et de la Santé cu două "Avis": n. 49, din 3 aprilie 1996 și n. 50, din 3 aprilie 1996 (115) . Concluziile la care se ajunge în cele două documente pot fi rezumate astfel:

  1. E necesar, oricum, consimțământul în cunoștință de cauză, ceea ce, în anumite condiții, poate permite sterilizarea handicapatului mintal, deci fără consimțământul său. Dar pentru ca acest lucru să se poată petrece, se cere existența altor condiții: evaluarea riguroasă a stării de incapacitate; interesul individului de a avea o activitate sexuală și de a menține sau nu fertilitatea; demonstrarea imposibilității de a recurge la alte practici contraceptive; posibilitatea de a efectua o intervenție reversibilă. O asemenea decizie trebuie luată de un colegiu alcătuit din juriști, medici etc. Trebuie recunoscut că într-un asemenea caz sunt indicate reguli foarte restrictive, dar discutabile din punct de vedere etic, din moment ce nu vizează protejarea femeii cu handicap mintal față de eventualii agresori sexuali.

  2. Nu poate fi folosită sterilizarea cu scopuri contraceptive - deci la cererea individului - în domeniul sterilizării cu scopuri terapeutice, după cum este prevăzut de Codul Civil francez (art. 16-3)

  3. Din moment ce nu se poate asigura în toate cazurile reversibilitatea intervenției de sterilizare, este necesar ca cel ce o cere să fie informat asupra consecințelor (risc de nereușită, reversibilitate incertă, riscuri operatorii) și să-și exprime propriul consimțământ, oral sau scris. Trebuie, de asemenea, să fie evaluate de cadrele sanitare, cu prudență, condițiile în care o sterilizare contraceptivă poate fi efectuată sau doar propusă.

  4. Trebuie ținut cont de posibilitatea ca personalul sanitar să refuze să participe la intervențiile de sterilizare, avansând obiecțiuni de conștiință.

În sfârșit, CCNE recomandă o atenție deosebită pentru a proteja drepturile și interesele persoanelor a căror cerere de sterilizare este avansată de alții.

Așadar, faptul că și printre moraliști se află persoane care consideră licită sterilizarea în aceste cazuri nu scutește de serioase dubii asupra eficienței unei atari prevederi împotriva violenței și nu scutește de datoria de a căuta căi de apărare împotriva agresorului, mai legitime, mai puțin crude, căi de autoapărare cu mai mult respect la adresa demnității umane.

În afara legii civile, dezbaterea dintre specialiștii în etică rămâne deschisă și trebuie arătat că și printre cei ce nu sunt de inspirație catolică și admit în general sterilizarea cu scop contraceptiv, prevalează convingerea inacceptabilității sterilizării fără consimțământul explicit al celui în cauză. (116)

Acceptând deci că sterilizarea unei femei cu handicap este un act de două ori ilicit - este privată o ființă umană de facultatea de a procrea și intervenția este făcută fără consimțământul ei - reținem că o lege împotriva violenței sexuale poate fi la nivel social remediul cel mai educativ. Trebuie subliniată de asemenea, condiția pe care o pun în aceste cazuri chiar și moraliștii favorabili sterilizării: adică să nu existe alt mijloc adecvat de a împiedica violența. Pe de altă parte, pare absurd ca pentru a împiedica un abuz să se procure o daună fizică, și nu persoanei care comite abuzul, ci celei care îl suportă, și care în cazul handicapatului mintal este marcată deja prin deficiența pe care o are.

Aceasta este poziția actuală , în normativa italiană, care prevede o protecție deosebită în caz de violență sexuală asupra femeii handicapate. (117)

Adevărata soluție în apărarea persoanei handicapate mintal împotriva abuzurilor sexuale și a sarcinii rezultate, o reprezintă asistența acordată persoanei infirme, asistență asigurată chiar de angajați ai statului, cum se petrece deja în mai multe țări în cazuri de gravitate deosebită.

 

Note


104 I casi sono ben definiti ed analizzati nel volume di Ciccone, Non uccidere..., pp. 346-352.

105 Concilio Vaticano II, Costituzione Pastorale "Gaudium et Spes", n. 51.

106 Cinque-Pelagalli-Daini-Dell'Acqua-Spagnolo, Aborto ripetuto spontaneo....

107 Il Documento sulla sterilizzazione della S. Congregazione per la Dottrina della Fede del 13.3.1975 afferma: "(La sterilizzazione) e contraria al bene morale della persona, che e il bene piu alto, privando di proposito la prevista e liberamente scelta attivita sessuale di un elemento essenziale" (n. 1). Piu avanti ancora: "Ogni loro cooperazione [n.d.a.: degli ospedali cattolici] ... a interventi ... diretti a scopo contraccettivo, cioe ad impedire gli effetti connaturati degli atti sessuali deliberatarnente compiuti dal soggetto sterilizzato, e assolutamente proibita" (n. 3). Si veda per il commento a questi passi: Ciccone, Non uccidere.... pp. 348-357.

108 Si veda M. Zaiba, Principia ethica in crisim vocata intra (propter)? crisim morum, "Periodica de re morali, canonica et liturgica", 1982, 71, pp. 25-63, 319-357.

109 Pio XII, Discorso all'Unione Medico-Biologica "S. Luca" (12.11.1944), in Discorsi e Radiomessaggi, VI, p. 192.

110 J.C. Truffino, La esterilizacion en los enfermos mentales. Casos clinicos y consideraciones eticas, "Cuadernos de Bioetica", 1995, v(22), pp. 170-172.

111 Anonymous, In re B (a minor) (sterilization). Law report, "The Times", 1987, March 17, p. 35 (col. 1); C. Dyer, Sterilization of mentally handicapped woman, "British Medical Journal", 1987, 294, p. 825; D. Chakraborti, Sterilisation and the mentally handicapped, "British Medical Journal", 1987, 294, p. 794.

112 K. Petersen, Private Decision and Public Scrutiny: Sterilization and Minors in Australia and England, in S.A.M. McLean (ed.), Contemporary Issues in Law, Medicine and Ethics, Brookfield (Vermont) 1996, pp. 57-77.

113 Cfr.: F. Munoz Conde, Sterilization of the mentally handicapped: comments on the Ruling of Spain's Constitutional Court, (July 14th 1994), "Law and Human Genome Review", 1995, 2, pp. 175-196; F.C. Fernandez Sanchez, La esterilizacion de incapacitados mentales y su calificacion moral objetiva, "Cuadernos de Bioetica", 1994, V(20), pp. 361-367.

114 Si veda anche: M. Scalabrino Spadea, La tutela del malato di mente net diritto internazionale del diritti dell'uomo: documenti vecchi e nuovi, "Medicina e Morale", 1992, 6, pp. 1105-1118. Al riguardo confronta gli standards stabiliti negli USA recentemente dalle Corti di un crescente numero di Stati, come riportato da: J. Areen, Limiting procreation, in R.M. Veatch (ed.), Medical ethics, second edition, Boston 1997, pp. 115-117.

115 Comite Consultatif National d'Ethique, La contraception chez les personnes handicapees mentales, (Avis n. 49 du 3 Avril 1996), "Les Cahiers du CCNE", 1996, 8, pp. 3-5; Id., La sterilisation envisagee comme mode de contraception definitive, (Avis n. 50 du Avril 1996), "Les Cahiers du CCNE", 1996, 9, pp. 3-19.

116 Gillon, On sterilising severely mentally handicapped people, "Journal of Medical Ethics", 1987, 13, pp. 59-61.

117 Cfr.: Legge del 15 febbraio 1996, n. 66, su "Norme contro la violenza sessuale", art 609 bis, riportata in: "Medicina e Morale", 1996, 6, pp. 1190-1195.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire