pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al V-lea
A treia parte: Bioetica și sterilizarea

Unitotalitatea ființei umane

Persoana este existență unificantă, o pluralitate și diversitate de facultăți și de expresii vitale; fiecare unitate face referire la pluralitate și fiecare pluralitate cheamă în cauză unificarea, ca referință esențială, ca scop și dinamism structural. O atare structură implică deci o ierarhie a bunurilor personale, subordonată întregului și binelui suprem.

Pentru ca principiul totalității să poată fi aplicat în mod legitim și licit se cer unele condiții esențiale. Dorim să le amintim pentru că pe principiul totalității se întemeiază principiul derivat, cel numit terapeutic. Intervenția trebuie să satisfacă aceste condiții:

  1. consensul pacientului

  2. să se subordoneze binelui organismului însuși asupra căruia se intervine, binele totalității organismului, (103)

  3. trebuie să fie o intervenție necesară, deci să nu existe alternative valide;

  4. necesitatea trebuie să fie actuală momentului intervenției

  5. intervenția directă trebuie să fie asupra părții bolnave pentru a o extirpa. Dacă de aici derivă o sterilizare, aceasta trebuie să fie indirectă. Se poate extirpa partea sănătoasă numai dacă ea este cauza reală a unei patologii, altfel imposibil de eliminat.

Exigența de a considera corpul în totalitatea persoanei trebuie înțeleasă nu în sens exclusiv (doar corpul), ci în sens inclusiv (și corpul). Astfel, nu se poate vorbi despre binele integral al unei persoane atunci când persoana este satisfăcută în alegerile sale sociale și utilitariste sau psihologice (chiar și motivate), dar în dauna corporalității și fără ca beneficiul să fie și asupra corporalității.

Nu este licit să se apeleze la principiul totalității atunci când sterilizarea este invocată pentru a preveni o sarcină, a cărei adevărate cauze este doar libera activitate sexuală. Dacă se dorește amânarea gravidității, din motive valide, cauza nu trebuie văzută în funcționarea organismului sănătos, ci în uzul neregulat al sexualității și al actelor procreative, care sunt adevărata "cauză" a sarcinii.

 

Principiile posibilității de opțiune și globalității

Principiul posibilității de opțiune este formulat de unii teologi ca alegere a unui rău minor sau a unui scop prevalent dintre două ipoteze care nu sunt practicabile simultan, de exemplu fecunditatea și unirea conjugală: pentru a o salva pe a doua ar fi necesar și de consimțit să fie suprimată prima, pe cale contraceptivă sau chiar prin sterilizare. Se presupune de obicei că această dilemă nu admite o terță cale, aceea a reglementării naturale a actului procreator.

Trebuie adăugat că dificultatea survenită în actul conjugal poate să nu fie facultatea de procreare, ci exercițiul ei; de aceea nu există o rațiune motivată pentru a aboli facultatea procreativă, atunci când exercițiul ei este dificil.

În acest sens, trebuie adăugat că reglementarea "naturală", conform binelui etic și medico-psihologic al persoanei, este astăzi calea cea mai practicabilă și acreditată, conform progreselor științei în domeniul "metodelor naturale"; în al doilea rând, dat fiind că cele două finalități ale căsătoriei - legate într-o unitate - sunt: deschiderea către fecunditate și uniunea afectivă a soților, suprimarea voluntară a uneia sărăcește și distorsionează chiar și semnificația celeilalte; în sfârșit, în această opționalitate nu este considerat binele etic superior, care constă în acceptarea și promovarea ordinii ontologice a persoanei și a totalității sale, acolo unde nici o rațiune curativă nu comportă suprimarea unei facultăți care este fizică și spirituală în același timp. Sub mantaua posibilității de a opta, deseori se ascunde subiectivismul și, chiar cu cele mai bune intenții în privința unei înțelegeri atente a dificultăților conjugale, se procedează la o slăbire etică și ontologică a iubirii, persoana se deresponsabilizează.

Principiul invocat al globalității binelui personal înseamnă globalitatea bunăstării conjugale, familiale și sociale, care, după astfel de autori, ar necesita, în unele cazuri, intervenția contraceptivă sau, în imposibilitatea de a practica această cale, sterilizarea.

Extinderea principiului de globalitate la dimensiunea psihologică și socială, susținută și prin avort și contracepție, devine un nonsens: globalitatea nu mai există atunci când se începe prin suprimarea dimensiunii fizice. Cu atât mai mult când legitimează subiectivismul și instrumentalizarea politică: etica își pierde fundamentul obiectiv.

Am precizat deci că termenul globalitate poate ascunde un echivoc sau un artificiu: globalitatea, sau mai degrabă, totalitatea binelui personal și, în consecință, al familiei și al societății, nu se poate lipsi de ordinea constitutivă reală a persoanei, astfel încât, în absența bolii fizice, nu se poate proceda la o intervenție de natură chirurgicală care lezează fizicul, ci suntem chemați să stabilim o ordine a binelui fizic, biologic și afectiv, în armonie cu binele total și suprem al persoanei, conform ordinei morale a binelui. Corpul nu poate să fie exclus, ci trebuie să fie inclus în totalitatea binelui persoanei.

 

Note


103 L'estensione del principio di totalita si rintraccia in Haring, Etica medica, pp. 153-154; Id., Liberi e fedeli..., III, pp. 42-43; F. Bockle. Ethische Aspekte der freiwilligen operativen Sterilisation, "Stimmen der Zeit", 1974, p. 755; Chiavacci, Morale della.., pp. 72-73. Per un esame critico di queste posizioni, cfr. M. Zalba, v. Totalita (principio di), in Dizionario enciclopedico..., pp. 1141-1150, con bibliografia esauriente.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire