pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al V-lea
A treia parte: Bioetica și sterilizarea

Inviolabilitatea persoanei și a integrității sale fizice

Principiul inviolabilității sau al non disponibilității persoanei, chiar și în fața voinței subiectului însuși, este o doctrină clară a Bisericii, dar și a filozofiei sănătoase: reprezintă premiza ontologică și etică a oricărei norme etice și juridice. Regăsim acest principiu în Humanae Vitae:

"Așadar, dacă nu dorim să expunem arbitrului oamenilor misiunea de a procrea viața, trebuie să recunoaștem neapărat limitele de netrecut ale posibilității de dominare din partea omului asupra propriului corp și funcțiuni ale sale; limite care nici unui om, atât persoană particulară cât și investit cu autoritate nu îi este permis să le încalce. Și atari limite nu pot fi determinate decât de respectul datorat integrității corpului uman și funcțiilor sale naturale, conform principiului enunțat mai sus și conform dreptei inteligențe a "principiului totalității", ilustrat de Predecesorul nostru Pius al XII-lea. (102)

Baza, sau rațiunea ultimă, a acestei non disponibilități a persoanei umane constă în faptul că Omul este creatura lui Dumnezeu și deci întreaga sa realitate personală este darul lui Dumnezeu. Omul are față de sine o responsabilitate și nu posesia sau autoposesia arbitrară. Pe plan pur rațional acest principiu fundamental rezidă în faptul că persoana este valoarea primă și transcendentă și dacă acest fundament se destramă, se ajunge la totalul relativism pe care l-am amintit deja de mai multe ori.

Această temelie este ontologică și etică; dacă este desființată, atunci se prăbușește întreaga construcție etică și se prăbușește temelia civilizației umane; dacă omul ar avea în mod arbitrar deplină stăpânire asupra lui însuși, ca un stăpân despotic, pentru ce nu ar putea stăpâni la fel și asupra celorlalți? Poate că viața altuia trebuie să valoreze mai mult decât viața proprie și să aibă o tutelă superioară? Și a cui?

După cum se vede, nu există alternative diferite: sau se acceptă o viziunea creaționistă, sau cel puțin personalistă asupra omului, și atunci valoarea ființei umane este absolută și intangibilă, sau se ajunge la o viziune imanentistă (omul patron al omului-statul patron al omului) și atunci se deschide poarta nu numai sterilizării, ci și dreptului la sinucidere, la eutanasie, la justificarea omicidului voluntar, a avortului și a oricărui tip de violență.

A se recunoaște responsabili și nu arbitri ai propriei persoane înseamnă a-i respecta exigențele, potențialitățile, integritatea, cu alte cuvinte, necesită ca ordinea morală să se adecveze ordinei ontologice: este ceea ce se înțelege atunci când se vorbește de legea naturală.

 

Note


102 Paolo VI, Enciclica "Humanae Vitae", n. 17. Cfr. anche Concilio Vaticano II, Gaudium et Spes, n. 14.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire