pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al IV-lea
A doua parte: Bioetica și avortul

Formele "ascunse" de avort

Pe plan științific și social se conturează un fenomen care este destul de neliniștitor și care se bazează pe folosirea unei terminologii confuze și înșelătoare. Este vorba de tendința de a masca termenul de avort folosind alte denumiri, cu scopul de a nu bate la ochi.

"Pentru a facilita răspândirea avortului - scrie Ioan Paul al II-lea la nr. 13 din Enciclica Evangelium Vitae - s-au investit și se investesc sume uriașe cu scopul realizării unor preparate farmaceutice, care fac posibilă uciderea fătului în uterul matern, fără să mai fie necesară recurgerea la ajutorul medicului. Cercetarea științifică în această privință pare să fie preocupată în mod exclusiv de obținerea unor produse cât mai simple și eficiente împotriva vieții și în același timp să sustragă avortul oricărei forme de control și responsabilitate socială."

Trebuie să avem curajul - scrie Ioan Paul al II-lea - de a privi adevărul în față și de a spune lucrurilor pe nume, fără să cedăm unor compromisuri care ne convin sau tentației de a ne autoînșela." (78)

Acest fapt se constată mai ales în manualele de popularizare destinate unui public foarte larg care doresc să influențeze opinia publică (79) , dar aceeași tendință se regăsește și în revistele științifice. (80)

Practic, ne referim la unele tehnici de control al nașterilor, impropriu denumite contraceptive, care nu împiedică întâlnirea gameților, deci fecundarea, după cum ar lăsa să se înțeleagă termenul de contraceptiv sau antifertilizant. Mecanismul lor în realitate este de a împiedica celulei ovul fecundate de a se instala în uter. Cine face propagandă acestor tehnici este atent să nu le numească provocatoare de avort (pentru mulți avortul înseamnă ceva dramatic); ele sunt însă definite interceptice dacă interceptează zigotul pe care nu-l lasă să se instaleze, sau contragestative de la (contragestion în analogie cu contraception ) dacă împiedică continuarea sarcinii după instalarea embrionului în uter. (81)

Avortul procurat nu este însă unica manifestare de negare a vieții: și răspândirea și înrădăcinarea mentalității contraceptive, care îi împinge pe cei care le experimentează să caute tehnici tot "mai sigure" pentru a evita o concepere, pot fi considerate amenințări la adresa vieții.

Și dacă nu se poate nega că din punct de vedere moral contracepția este echivalentă cu avortul (82) , nu se poate ignora că avortul, pe de o parte, și contracepția pe de alta, sunt amândouă fructele aceleiași plante, plantă care își adâncește "rădăcinile într-o mentalitate hedonistă și care conduce la o lipsă de responsabilizare în fața sexualității oferind un concept egoist de libertate care vede în procreere un obstacol în manifestarea propriei personalități. Viața care ar putea să se nască dintr-o întâlnire sexuală devine astfel un dușman ce trebuie evitat cu orice preț și avortul este singurul răspuns hotărât în fața unei contracepții nereușite" (83) . Pe de altă parte printre manifestările raportului strâns între avort și contracepție se numără constatarea că cea mai bună cunoaștere a contraceptivelor nu previne totuși avortul. Există unele femei sau cupluri care recurg la folosirea contraceptivelor și în intenția de a evita apoi tentația avortului, dar este tot atât de adevărat că falsele valori inerente mentalității contraceptive sunt de așa natură încât măresc tocmai această tentație, în fața unei vieți oricum nedorită.

"Cultura favorabilă avortului s-a dezvoltat în medii care resping învățătura Bisericii privind contracepția" (84), iar promovarea legalizării avortului a avut și are ca protagoniști acele persoane care de mult sunt angajate în răspândirea contracepției.

 

Note


78. Ioan Paul al II-lea, Evangelium Vitae, n. 58

79. A se vedea A-G. Spagnolo, Aborto e nuova sessualita. Situazione oggi sul piano sociale e politico, "Anime e Corpi", 1987, pp. 33-48. Într-un mic volum divulgativ al lui E. Lauricella, la riproduzione della specie umana, Roma 1986, (în care) de exemplu, sexualitatea, controlul nașterilor și fecundarea artificială sunt explicate publicului în mod foarte simplist, deseori inexact (sunt ignorate complet studiile științifice asupra metodei Billings și datele statistice pozitive ale Organizației Mondiale a Sănătății), dar mai ales falsificând termenii cu mare confuzie pentru cititorul neavizat.

80. E.E. Baulieu, Contragestation by antiprogestin: a new approach to human fertility control, în Abortion: medical progress and social implications, Ciba Foundation Symposium 115, London 1985, pp. 192-210.

81. Interceptivele și contragestativele sau abortivele cele mai răspândire astăzi sunt: pilula de bază cu conținut de progesteron (minipilula); injecțiile trimestriale și implanturile subcutanate pe bază de progestinici sau estro-progestinici; spiralele sau IUD (intrauterine device); vaccinul anti -Gonadotropina Corionica umana (hCG); pilula de a doua zi; prostaglandinele și medicamentele luteolitici (printre care RU486). Folosirea acestor medote nu cere în marea majoritate a cazurilor spitalizarea femeii. Trimitem pentru o tratare sistematică a subiectului la capitolul precedent. Cfr. și M.L.Di Pietro-R. Minacori, Sull'abortivita della pillola estroprogestinica e degli contraccettivi, "Medicina e Morale", 1996, 5, pp. 863-900.

82. "Desigur, contracepția și avortul, din punct de vedere moral, sunt rele specific diferite: unul contrazice adevărul integral al actului sexual ca expresie proprie iubirii conjugale, celălalt distruge viața unei ființe umane; primul se opune virtuții castității matrimoniale, cel de al doilea se opune virtuții dreptății și violează direct porunca divină "să nu ucizi". (Ioan Paul al II-lea, Evangelium Vitae, n. 13)

83. Ibidem

84. Ibidem
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire