pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul al IV-lea
A doua parte: Bioetica și avortul

Caracterul uman al embrionului

Deoarece dezvoltarea biologică este neîntreruptă și se realizează fără a fi nevoie o intervenție ulterioară cauzativă, trebuie spus că noua entitate constituie un nou individ uman care din clipa conceperii își urmează ciclul sau mai bine zis curba sa vitală. Autogeneza embrionului are loc în așa fel încât faza succesivă nu o elimină pe precedenta, ci o absoarbe și o dezvoltă conform unei legi biologice individualizate și controlate. Chiar dacă nu poate fi recunoscută figura urnană, există sute de mii de celule musculare care fac să bată o inimă primitivă; există zeci de milioane de celule nervoase care se adună în circuite și se dispun pentru a forma sistemul nervos al unei persoane anume.

In acest sens dispare distincția dintre ființa umană și ființa umanizată, una separată de cealalată de apariția figurii urnane; sau cealaltă obiecție care se afirmă privind distincția dintre ontogeneză și filogeneză.

Această teorie, plecând de la o anumită interpretare a evoluționismului, ar vrea să susțină faptul că în formarea individului s-ar parcurge și concentra istoria evoluției formelor de viață din lume, în a cărei istorie ființa umană apare ultima și umanizarea este precedată de forme de viață vegetală sau animală. In embrion și în dezvoltarea lui nu se află nici o clipă un dinamism biologic de tip vegetal sau de cel al unei ființe nediferențiate, de o specie diferită. Intregul, care va apărea la sfârșit (dacă prin sfârșit se înțelege nașterea sau viața adultă), este deja prezent cauzal și genetic, la început chiar în sens individual.

Nu stă deci în picioare, conceptul prezenței unor praguri sau nivele care ar reprezenta momente de soluționare a continuității (teoria gradualistă) după care ar trebui să existe o schimbare de program: acest interstadiu nu există din punct de vedere genetic.

Incertitudinea juriștilor privind aplicabilitatea sau inaplicabilitatea conceptului de persoană în primele stadii devine o deviație inutilă dacă ne gândim că puțin importă cum am vrea să-l definim din punct de vedere juridic, căci acel embrion este același individ în dezvoltare care va fi definit persoană. Se poate răspunde foarte bine împreună cu Tertulian, care printre altele era și avocat: " este deja om cel care va fi".

Unele dificultăți apar însă din partea unor membri ai lumii științifice în privința începutului vieții individuale umane.

Unii susțin că viața individuală umană nu începe înaintea recombinării celor două patrimonii gentice, unul de origine paternă, iar celălalt de origine maternă, în noul genom al embrionului (teoria cariogamiei), fapt ce s-ar întâmpla după circa 21-22 ore de la fecundare (8) , sau alții consideră că, după recunoașterea caracterului de individ uman deja din faza de embrion unicelular, această apreciere trebuie să fie extinsă și fiecărui gamet în parte. (9)

In baza raportului Warnock (10) , în schimb, s-ar putea dispune de embrionul uman în scopuri experimentale până la a 14-a zi de la concepere, lăsând să se înțeleagă că până la acea dată nu este recunoscut caracterul uman al embrionului sau că oricum el este subordonat vieții adultului. (11) Perioada de 14 zile a fost propusă pentru prima dată în 1979 de către Ethics Advisory Board (DHEW), în SUA, care a motivat acest lucru cu faptul că cea de a 14-a zi corespunde cu instalarea completă. (12)

In 1984 comisia Waller din Australia a repetat acest lucuru" nu mai mult de 14 zile ", pentru că după acest stadiu se formează linia primitivă și diferențierea embrionului este evidentă (13) .

Comitetul Warnock , sau, mai bine zis, o parte din grupul de studiu, a confirmat această perioadă care ar corespunde și timpului de formare a liniei primitive și, în același timp, începutului dezoltării individuale a embrionului. (14)

Dna McLaren, membră în Comitetul Warnock, a afirmat într-un articol: " Punctul în care am început să fiu un individ uman complet a fost în stadiul de striație primitivă, formarea embrionului" (15) . Apariția liniei primitive ar indica că celulele care constituie embrionul adevărat s-au diferențiat de acum de celulele care vor forma în schimb țesutele placentare și protective. (16)

Dezvoltarea embrionară până în a 14-a zi ar fi, deci, în concepția d.nei McLaren, "o perioadă de pregătire, în care sunt elaborate toate sistemele de protecție și nutritive necesare pentru a susține viitorul embrionului"; numai "când sistemele de suport sunt stabilite, embrionul se poate dezvolta ca entitate individuală" (17) .

Cele susținute de d-na McLaren sunt reluate de Grobstein (18) care afirmă:

" Pre-embrionul uman are un complex special de caracteristici care îl disting biologic de ovulul care-l precede și de embrionul care îi urmează. El este un individ din punct de vedere genetic dar nu și morfologic". La rândul lui Ford susține: "Apariția striației primitive este semnalul că s-a format și a început să existe un singur embrion propriu-zis și un individ uman. Inaintea acestui stadiu nu ar avea nici o semnificație să se vorbească despre prezența unei adevărate ființe umane în sens ontologic." (19)

După cum se poate observa acești autori introduc termenul de pre-embrion pentru a indica perioada vieții prenatale umană cuprinsă între momentul fecundării și apariția striației primitive deoarece numai în acest moment ar constitui " o entitate definită în mod spațial care se poate dezvolta direct într-un fetus și apoi într-un nou născut. " (20)

Pe lângă termenul de pre-embrion este folosit și termenul de pro-embrion , vechi termen botanic introdus începând cu anul 1847 care se referea la alternarea enerației de plante inferioare. In sensul actual, termenul de pro-embrion este folost totuși, în mod analog cu cel de pre-embrion, cu scopul de a introduce un criteriu discriminativ. (21)

Cea de a 14-a zi - după unii autori, a șaptea zi după alții - ar fi și limita de la care nu mai sunt posibile fenomene de diviziune gemelară sau de hibridare (23). In ce privește gemelarea monoovulară experiențele făcute în laborator asupra zigoților de animale (șoareci, iepuri) au demonstrat că în primele zile celulele în fazele constructive de ADN (ADN, ARN) și RNA (rRNA, tRNA) își păstrează încă caracterul de celule omnipotente: dacă în mod accidental, prin labilitatea membranei zigotului are loc o diviziune în primele momente ( la stadiul de 64 de celule se pare că omnipotențialitatea nu mai există), proporțiile rezultante din diviziune ocazionează tot atâtea proiecte evolutive și indivizi. (24)

In cazul hibrizării există posibilitatea ca două celule fecundate, în primele stadii de dezvoltare, să se unească pentru a da naștere unui singur individ.

După unii autori viața umană individuală ar începe în momentul instalării.

Instalarea oului fecundat are loc între a șasea și a șaptea zi și se completează într-a noua zi; în cea de a 14-a zi este deja constituit peretele endometrial peste embrionul instalat. (25)

Conform acestor autori, deci, viața umană individuală ar începe doar în a 6-a zi de la concepere: în momentul instalării blastocistul ar trece de la starea de omnipotență la cea de unipotență din acel moment dezovltându-se doar ca ființă umană și numai în acea ființă umană (26)

Pentru alți autori în schimb este considerată fundamentală în dezvoltarea embrionară formarea sistemului nervos și începutul vieții cerebrale:"Viața umană poate fi văzută ca un spectru continuu între începutul vieții cerebrale în uter ( a opta săptămână de gestație) și moartea cerebrală. In orice caz pot să existe țesuturi și sisteme de organe, dar fără prezența unui creier uman funcțional ele nu pot constitui o ființă umană, cel puțin în sens medical." (27)

Donceel afirmă la rândul său: "Eu nu știu când sufletul omenesc ia naștere în corp, dar sunt sigur că nu există suflet și deci nici persoană umană în primele săptămâni de sarcină... Minimum ce se poate pretinde înainte de a se admite prezența sufletului omenesc este disponibilitatea acestor elemente: simțurile, sistemul nervos, creierul și mai ales scoarța cerebrală. Intrucât acestea nu se formează în primele zile de sarcină, sunt sigur că nu există persoana umană decât după câteva săptămâni". (28)

De semnalat în acest sens studiile lui White despre dezvoltarea sistemului nervos al embrionului pentru a afla momentul apariției sufletului. (29)

Acești autori doresc să demonstreze că activitatea cerebrală ar permite într-adevăr trecerea vieții embrionare de la "nivelul celular" la " nivelul olistic": numai în acest punct s-ar produce "unificarea diverselor organe și țesuturi într-un singur individ uman" (30) .

Ca răspuns la aceste obiecții, mai ales în ce privește linia primitivă , trebuie să amintim împreună cu A. Serra că " ea reprezintă doar punctul de sosire al unui proces ordonat secvențial, fără soluții de continuitate, care a început în momentul formării zigotului. In perioada de pregătire a sistemelor nutriționale și protectoare sunt prezente acea sau acele celule din care se formează foliile care constituie striația primitivă embrională. Aceasta nu apare într-un mod anumit, pe neașteptate, din afară și separată de întregul procesului care începe să se dezvolte din singamie: este un produs al acestui proces" (31)

In ce privește folosirea termenului de pre-embrion să citim ce scrie Serra: " Este permisă fără îndoială-și uneori poate nimerită și utilă din punct de vedere terminologic - introducerea de noi simboluri pentru a sublinia aspecte noi.

De aceea termenul de pre-embrion , propus de McLaren și de alții, ar putea fi utilizat pentru a indica faza precoce a embrionului , adică de la constituirea zigotului până la apariția striației embrionare primitive. Dar ar fi o greșeală dacă această distincție ar însemna că cele două procese, de la zigot la striația primitivă, ar fi două procese discontinui fără nici o corelare între ele și că cele două structuri, cea dinaintea striației primitive și cea succesivă ar aparține a două subiecte diferite, sau că prima ar fi un agregat fără subiect". (32)

In cazul gemelării mono-ovulare, eventuala diviziune nu contrazice ceea ce s-a afirmat despre continuitatea dezvoltării embrionului, dimpotrivă constituie o confirmare. Intr-adevăr, momentul diviziunii prevede intervenția unei cauze interferente în proiect: nu are loc pe baza mecanismului evolutiv, ci împotriva lui. Iar rezultatul este conform dezvoltării descrise și dezvoltarea autoconstructivă și determinată se repetă în fiecare din părțile divizate. Natura acestor porțiuni din zigot care se comportă ca și ceilalți zigoțI constituie încă un proiect uman ( nu o plantă sau un animal).

Există însă o limită de la care cauza accidentală sau exterioară își pierde eficacitatea: gemelarea este posibilă la om maximum până la sfârșitul celei de a doua săptămâni, cât este determinarea orientativă a proiectului.

Aceeași dificultate este amintită de unii bazându-se pe fenomenul hibrizării: adică, posibilitatea ca două celule fecundate, în primele momente ale fecundării, înaintea instalării sau în faza de instalare, dacă sunt sincronizate în faza de dezvoltare și apropiate, să se contopească într-un unic zigot care se comportă ca o unică celulă omnipotentă, ce dă naștere unui singur individ. Din acest fapt se poate trage concluzia că nu se poate vorbi de o determinare îndeplinită și de animare realizată înaintea instalării. Acest lucru ar avea o mare relevanță pentru embrionii care se produc in vitro ( și care nu sunt instalați) pentru care s-ar potrivi definiția nu de "personalitate cu dezvoltare potențială" ci de "personalitate potențială" (33) .

Dar și în acest caz nu se poate nega că el nu respinge ci confirmă existența unui program bine definit în fiecare din cele două celule fecundate, program care s-ar dezvolta autonom în fiecare din ele dacă el nu ar fi tulburat de o cauză exterioară. Cauzele externe pot să întrerupă chiar dezvoltarea embrionară, dar de aici nu se poate deduce că embrionul nu este capabil de o dezvoltare autonomă dacă este lăsat să trăiască în condiții normale. Când are loc diviziunea partea reziduală își păstrează individualitatea genetică iar partea care se separă își asumă individualitata proprie: nu există nici un moment fără individualitate.

Fenomenul hibrizării, pe de altă parte, "nu este atât de cunoscut încât să permită o reflecție aprofundată, totuși (...) trebuie spus că, din păcate, una din individualități va dispărea. Poate ar trebui să numim acest lucru un accident și întâmplarea o moarte prematură a unui gemen" (34) , dar aceasta nu ne autorizează să posticipăm începutul vieții individuale a supraviețuitorului.

In privința instalării, desigur, fără ea embrionul nu ar supraviețui, așa cum fără hrană copilul nu ar supraviețui după naștere. Dar nu instalarea face din embrion o ființă embrion, după cum nu laptele matern nu face din copil ființa copil. Deci, din acest fapt nu se poate ajunge la concluzia unei individualități nerealizate.

In sfârșit, afirmația că fără un creier uman care să funcționeze, organele și aparatele deja prezente în embrion nu pot constitui o ființă umană, are semnificația și valoarea ei în momentul în care subiectul uman, ajuns la capătul ciclului său vital, încetează să trăiască: se consideră deci ca semn definitiv al închiderii acestui ciclu, moartea cerebrală. (35)

Alta este situația embrionului în dezvoltare: " In acest caz ne aflăm în prezența nu a fazei terminale a unui proces dinamic vital în care începe dezintegrarea individului, ci, dimpotrivă, în prezența unui proces dinamic unitar și unificator al tuturor părților care apar încet, încet: este subiectul uman în dezvoltare, care prin legea ontogentică, necesită o diferențiere graduală și, prin urmare, și o formare graduală a structurilor cerebrale. Gradualitate care nu induce salturi calitative, ci numai o îmbogățire a exprimării potențialităților deja înscrise în zigot" (36) .

"In concluzie entitatea nou concepută are o realitate biologică proprie și bine determinată: este un individ total uman în dezvoltare, care automat, clipă de clipă, fără nici o discontinuitate construiește propria formă, realizând, printr-o activitate intrinsecă, un plan proiectat și programat în genomul său" (37)

Pentru a rezuma tema privind statutul și geneza entității nou concepută din punct de vedere genetic ar trebui să apelez la o comparație pe care o desprind într-o oarecare măsură din contribuția citată de A. Serra. Să ne imaginăm că trebuie să construim o casă: e nevoie de arhitectul care face desenul, de antreprenorul care conduce lucrarea, de muncitorii care o realizează, de material. In zigot aceste funcții diferite: proiectare, reglementare, construcție, materiale de construcție se găsesc și acționează din interior. Zigotul este proiectant, antreprenor, executant și constructor al materialului.De asemenea, așa cum privind fundația unei case poți vedea deja proiectul de bază, la fel zigotul, devenit embrion, îți relevă întreaga structură a individului: mama furnizează doar mediul de lucru și necesarul pentru construcția materialului.

Diferența esențială este doar aceasta: că arhitectul, antreprenorul și muncitorii construiesc un obiect străin propriei persoane, pe când embrionul se construiește pe el.

Acest fapt , acest proces pe care l-am examinat, constituie o constatare științifică care nu poate fi negată de nimeni și care trebuie luata ca un "dat" și nu ca o opinie.

Sloganuri precum: embrionul este o parte din organismul matern; avortul voluntar este la fel cu orice intervenție; femeia are drept deplin asupra pântecului ei... etc, sunt o ofensă adusă seriozității științei, în primul rând, și moralei.

Valoarea ontologică și etică a entității nou-concepute

Cele expuse până acum conduc la concluzia că embrionul este un individ uman în dezvoltare și de aceea merită respectul datorat fiecărui om. Se poate spune că această problemă are deja o rezolvare etică iar întrebarea asupra permisivității sau nu a avortului provocat are un răspuns.

Intr-adevăr, fără a diminua relevanța unor cuceriri ale geneticii și embriologiei, necesitatea unei reflecții raționale de tip filozofico-etic se impune totuși din diferite motive. (38)

Ne vom mișca pe acest teren examinând unele întrebări succesive de tip filozofic și sociologic, întrebări care nu sunt doar supoziții, ci ele au fost deja ridicate în acești ani de către cercetători ai acestei probleme, precum și în cadrul unor dezbateri politice care sunt mereu marcate de "a priori-sme" și stări emoționale.

 

Legea ca prevenire

In primul rând, iată o obiecție, aș zice de tip diversiv, formulată ca un fel de alibi: legea ca prevenire. Se spune: avortul nu trebuie tratat din punct de vedere "moralist", " abstract", ci în sens social și concret: ceea ce discutăm nu este faptul în sine pe care toată lumea îl consideră, sau l-ar putea considera negativ - sau în orice caz ca ținând de conștiința morală și religioasă a fiecăruia - ci este vorba de necesitatea de a găsi o lege care să reglementeze practica existentă în realitate și care este avortul clandestin.

Avortul clandestin este exploatarea economică a femeii aflată în dificultate, este riscant pentru sănătatea și viața femeii, iar pentru a-l combate singurul mijloc ar fi reglementarea legală a avortului. S-ar putea oferi mai multe soluții " preventive": legalizarea, reglementarea, liberalizarea, dar este necesară o lege, iar legea a cărei scop este să distrugă plaga avortului clandestin ar fi considerată o lege pozitivă și moralizatoare. In toiul polemicilor s-a afirmat că respingerea legii ar fi o ideologie care ar dori să se impună pentru a ascunde interesele unei categorii de profitori (medicii avorturilor clandestine) sau ar fi orientată spre obținerea consensului unor partide privind probleme de conștiință personală și individuală. De aceea, lupta pentru adoptarea legii devenea o luptă pentru libertatea de conștiință, pentru drepturi civile, pentru revendicarea libertății individuale față de un stat de tip medieval. Sloganurile în acest domeniu s-au înmulțit și s-au adăugat lipsei de reflecții calme și obiective. Mai precauți, alții s-au exprimat folosind termenul de " rău mai mic". Legalizarea ar fi un rău minor în comparație cu răspândirea avorturilor clandestine.

Să încercăm un răspuns rațional. Să nu discutăm acum faptul că sub acest gen de raționament s-a ascuns și se ascunde, adesea, o presupunere teoretică de genul: fetusul, sau embrionul este o parte a organismului femeii ( "pântecul îmi aparține"!) și prin urmare este dreptul femeii de a accepta dezvoltarea lui sau de a-l întrerupe. Sub acest aspect este mai clară și mai sinceră , chiar dacă ilicită, poziția radicalismului. Să notăm că în ce privește situația în Italia raționamentul întreg distorsiona chiar datele statistice în privința a două puncte: evaluarea numerică a avorturilor clandestine în perioada care a precedat legea și evaluarea obiectivă a capacității legii de a elimina avortul clandestin (39) .

Concluzia este că legea nu elimină avortul ilegal, ci uneori îl multiplică, iar motivul sau seria de motive sunt de la sine înțelese: clandestinitatea nu depinde numai și în primul rând de frica de pedeapsa aplicată de stat, ci de motive ce țin de secrete familiale și sociale pe care legea nu le poate apăra: sarcini rezultate din adulter, sarcini ale unor fete foarte tinere și necăsătorite. Admițând prin lege dreptul femeii de a elimina fetusul la lumina zilei, nu este de înțeles de ce nu se poate face același lucru în secret, într-un ambulatoriu, într-o casă, dacă s-a ignorat partea morală.

In sfârșit, legea prezintă formalități și restricții care nu coincid mereu cu interesul imediat al femeii sau al cuplului (timp, înregistrare, uneori consultarea partenerului...) Dar, chiar dacă admitem, fără să statuăm, faptul că legea ar avea rolul de a stăvili avorturile clandestine transferându-le în planul legalizării, de aici nu ar rezulta un caracter licit, pentru că nu legea face ca un lucru să fie permis din punct de vedere moral; eventual legea presupune moralitatea unui act dar nu îl constituie. Ba mai mult, atunci când legea aprobă o conduită moralmente nepermisă devine ea însăși lege negativă și corupe conceptul etic, în special într-un caz de primă valoare cum este viața.

Să luăm ca exemplu furtul și violența. Nimeni nu ar aproba un raționament de acest gen: pentru că furtul în multe țări înregistrează cote înalte (fraudă fiscală, furt prin efracție, pentru obținerea unor răscumpărări, cu sechestrare, etc), atunci el ar trebui legalizat și astfel furtul ar dispărea. Furtul nu ar înceta de a fi furt atunci când ar fi aprobat de lege, și nici violența nu ar înceta să fie ceea ce este; dimpotrivă, ar determina dezechilibrul ordinii sociale. Pozitivismul juridic își arată astfel limitele și contradicțiile sale.

Decăderea morală crește prin liberalism și permisivitate legală mai ales când această permisivitate se manifestă în dauna unei valori fundamentale care este viața umană. Ce lege ar putea să mai fie apreciată și stimată dacă nu ar servi la apărarea vieții celui care nu se poate apăra? Funcția însăși a legii și deci a statului este subminată atunci când un fapt ilicit de acest gen este considerat legal: când încetează funcția sa pedagogică, dispare și motivul pentru care legea există.

Una este ca un lucru să aibă loc împotriva legii și alta ca el să fie aprobat de lege: nu se mai pune problema unor numere, ci a calității etice și funcției sociale a legii.

In orice caz, din cele spuse rezultă că problema morală de a ști dacă avortul este permis sau nu, obiectiv, ea va exista mereu și în oricare situație legală, deoarece legea permite adesea avortul; dar această ipoteză rămâne și apasă tot mai greu asupra conștiinței: va fi mereu o decizie gravă pentru subiect și anume de a se prevala de lege și de permisivitatea ei, sau în ciuda tuturor facilităților, a rămâne fidel angajării morale. Aș spune că pe lângă problema etică a fiecărui individ care se află în dificultate, apare și problema etico-socială care constă în a ști dacă legea însăși este licită sau nu, dacă medicul trebuie să o respecte sau nu, așa cum vom vedea în cazul obiecției din motive de conștiință.

Dacă reflectăm la faptul că viața celui ce urmează să se nască nu este un bun privat, ci social, ca și viața fiecărui om, atunci problema morală privește și fundamentarea și valabilitatea unei legi care se substrage datoriilor sale primare, inerente apărării și promovării vieții fiecărei ființe umane, mai ales dacă aceasta nu este apărată. Legea italiană 194 din 1978 privind IVG a fost nevoită să recunoască acest fapt proclamând în articolul nr. 1 apărarea vieții care se naște ca scop al legii însăși, chiar dacă apoi, în articolele succesive dezminte în mod amplu acest angajament.

Trebuie să reflectăm asupra gravității faptului, semnalat în Enciclica "Evangelium Vitae" a lui Ioan Paul al II-lea și anume că prin legalizare "delictul" tinde să devină un "drept" (E.V.n.n.4,11,18).

 

 

Momentul animării (apariției sufletului)

Problema animării mediate sau succesive a fost ridicată de unii Părinți ai Bisericii pentru a combate doctrina traducianistă a lui Tertulian: acesta, pentru a explica transmiterea păcatului strămoșesc afirma că nu numai corpul, ci și sufletul ar fi transmis de către părinți (40); pentru a respinge această teză teologică, alți Părinți, și mai târziu Sf. Toma d'Aquino, au propus teoria apariției posterioare a sufletului.

Această teorie afirmă că sufletul, deși este destinat să se unească fundamental cu corpul, ontologic are o origine diferită și este creat direct de Dumnezeu. Ipoteza tomistă afirmă de asemenea că pentru apariția sufletului ar fi necesară o anumită organizare a corpului. Sf. Toma susține că de la începutul fecundării ar exista un suflet vegetal și animal. Problema cronologică căpătă astfel o relevanță ontologică (41) .

Perioada apariției sufletului era fixată la a 30-a sau a 40-a zi, în analogie cu prescripțiile biblice privind purificarea femeii după naștere.

Trebuie să precizăm neapărat că nu toți Părinții Bisericii au împărtășit aceeași mentalitate, mai ales Părinții greci (mai ales Sf. Grigore din Nazianz), urmați de alții cum ar fi Sf. Maxim, afirmaseră existența sufletului din prima clipă (42) . Există însă o atitudine constantă atât ca învățătură cât și ca dispoziții canonice (acestea prevedeau și pedepse foarte severe), care exprimă în orice caz nepermisivitatea avortului: avortul rămâne un păcat, chiar crimă, în orice moment ar fi fost făcut: incertitudinea, eventual, se referea doar la calificarea crimei, dacă ar trebui definită omucidere tout court, sau simplu delict specific contra vieții (43) ; de această chestiune era legată diferența de pedepse canonice, dar în nici un caz judecarea nepermisivității.

Trebuie să amintim că în ce privește persoana lui Cristos, Sf. Toma însuși afirma că întruparea Cuvântului a fost simultană cu momentul conceperii (44) .

Intr-adevăr dincolo de cuceririle geneticii și ale embriologiei care de acum au depășit definitiv orice ipoteză de succesiune discontinuă în dezvoltarea embrionului, trebuie să precizăm că această chestiune nu atinge caracterul ilicit al actului avortiv pe plan ontologic și moral. Fără intenția de a banaliza această problemă precizăm: nu valorează faptul că cel care fură un măgar legat cu o frânghie dorește să se scuze spunând că în realitate în mână nu avea decât o frânghie și că nu-l privește pe el că de frânghie era legat măgarul.

Ceea ce se suprimă este acea valoare fundamentală necesară pentru definirea vieții umane. Ceea ce este eliminat este constitutivul vieții unui individ și cine înfăptuiește acest lucru știe bine cum să califice propria intenție: actul în sine și intenția, în avortul provocat se unesc pentru a împiedica nașterea unei vieți omenești în curs de dezvoltare.

Ca ultimă analiză, factorul cronologic nu influențează valoarea ontologică și deci nici pe cea etică; cel puțin nu influențează în mod substanțial și obiectiv.

In sprijinul celor afirmate, cităm cuvintele din Instrucțiunea Donum Vitae:

"Desigur, nici un element experimental nu poate fi suficient prin el însuși în recunoașterea unui suflet spiritual; totuși concluziile oferite de știință privind embrionul uman furnizează o indicație prețioasă pentru a discerne rațional o prezență personală chiar de la prima apariție a vieții umane: cum s-ar putea ca un individ uman să nu fie o persoană umană? Magisteriul nu s-a angajat în mod expres într-o afirmație de natură filozofică, dar reafirmă în mod constant condamnarea morală a oricărui avort provocat. Această învățătură nu s-a schimbat și este de neschimbat." (45)

Nu trebuie să ne oprim asupra acestei poziții în mod deosebit pentru a o critica: ea neagă ontologia persoanei și ia în considerație numai fenomenologia; acceptând acest punct de vedere sunt considerați ca nefiind persoane copiii înainte de o anumită vârstă, ca și bolnavii mentali gravi.

 

Conștiința autoconștientă

Tendința de a diminua statutul biologic al embrionului, astfel încât să nu fie considerat individ uman decât plecând de la unele momente fixate arbitrar, se asociază cu încercarea de a nu-l considera persoană umană.

După unii autori entitatea nou concepută n-ar avea încă o realitate și o demnitate umană: ar fi vorba doar de o realitate potențial umană sau de o pură posibilitate de umanitate, care totuși nu este dotată încă cu o conștiință clară. (46)

Alții susțin că ar trebui relevat ca decisiv faptul că această "potențială" ființă umană nu ar fi dotată cu autoconștiință, adică nu ar fi capabilă de o activitate liberă și intențională, iar existența sa ar fi subordonată capacității de a exprima gândirea și limbajul: " Ceva ce nu are conștiință autoconștientă - se spune că nu poate să-și dea seama de devenirea sa suprimată și deci nici nu poate suferi dacă este eliminat: pentru a suferi ar trebui ca acel ceva să tematizeze valoarea, confruntând-o cu a nu avea viață. Dar această capacitate de a reflecta asupra sinelui, în comparație cu antiteza, de poziție dialectică, a valorii vieții prin negarea valorii opusului său, nu poate să aparțină nici embrionului, nici fetusului; primul nu are conștiință, al doilea are conștiință dar nu are autoconștiință: atunci de ce să ne preocupăm dacă sunt suprimați? " (47)

Unul din cei mari susținători ai acestei teorii este H.T. Engelhardt care, negăsind în embrion și în fetus acele caracteristici - după el - proprii persoanei, adică autoconștiința, raționalitatea și sensul moral, susține că: " nu toate ființele umane sunt persoane. Fetușii, copiii până la 7 ani, retardații mintali gravi și cei care se află în comă fără speranță constituie exemple de ființe fără statut de persoane umane. Astfel de entități sunt membri ai speciei umane. Nu au status în sine și prin sine, în comunitatea morală. Nu sunt participanți primari la acțiunea morală. Numai persoanele umane au acest status " (48)

P. Singer susține că este persoană cel care posedă autoconștiință, autocontrol, sensul trecutului, sensul viitorului, capacitatea de a se pune în relație cu alții, de a nutri considerație pentru alții,capacitate de comunicare și curiozitate: de aceea, dacă valoarea vieții depinde de a fi persoane, trebuie " să refuzăm teoria conform căreia viața membrilor speciei noastre are mai mare valoare decât cea a altor specii. Unele ființe ce aparțin unor specii diferite de a noastră sunt persoane; unele ființe umane nu sunt. Nici o apreciere obiectivă nu poate atribui vieții unor ființe umane care nu sunt persoane o valoare mai mare decât vieții altor specii care sunt ( de ex. maimuțele antropomorfe). Din contră, avem rațiuni foarte puternice de a acorda o valoare mai mare vieții persoanelor decât vieții non persoanelor. Si astfel, se pare că este mai grav să ucizi, de exemplu, un cimpanzeu, decât o ființă umană grav înjosită, care nu este persoană" (49) .

 

Comportamentul și relația constitutivă

Curentele filozofice de tipul behaviorist, sociologia, fenomenologia converg spre un punct: negarea metafizicii sau cel puțin afirmarea irelevanței sale.

Pornind de la această presupunere ele afirmă că unicul criteriu de recunoaștere a personalității sau a individualității umane este examinarea comportamentului său (behavior): ne aflăm în prezența unui subiect uman dacă se constată un comportament uman. Deoarece în cazul fetusului nu este posibil să observi un comportament uman, cel puțin până la o anumită perioadă, se consideră criteriu "obiectiv" atitudinea mamei. Sociologii vorbesc de relație socială: personalitatea există dacă există relația socială (50) . Aici relația socială ar fi consensul exprimat de mamă sau de părinți.

In acest caz, sunt necesare două observații: cea din punct de vedere științific, își are originea în psihanaliză, în special în cea de tip freudian: și fetusul este în corelație socială cu mama, în profunzimea unor experiențe, senzații, refuzuri, astfel că până și vârsta adultă este marcată de aceasta. Nu este adevărat deci că nu se poate nota o relație inter-subiectivă între fetus și mamă.

Din punct de vedere psihofizic, se desprinde a doua observație: din primele zile embrionul intră în dialog în felul său cu organismul matern, blocând formarea hormonilor, trimițând semnale în hipofiză și hipotalamus, ovarelor și locului de instalare a ovulului fecundat și astfel, încet, încet provoacă un complex de modificări în organismul matern, care este constrâns să "recunoască" prezența acestei individualități, indiferent de consensul conștient.

Dar rațiunea filozofică cea mai importantă este următoarea: nu relația constituie realitatea subiectului, ci realitatea subiectului face posibilă relația interpersonală.

Nu ar putea exista o relație intersubiectivă dacă nu ar exista realitatea subiecților : pentru a intra în relație trebuie să exiști.

 

Recunoașterea imaginii umane

Perceperea personalității, afirmă unii psihologi, depinde de recunoașterea percepției unei imagini umane, dar când există numai o dorință sau o respingere, nu se poate vorbi de recunoașterea personalității.

Problema în această ingenioasă abordare este deplasată pe alt plan, dar nu este rezolvată: este vorba de a ști dacă părinții trebuie să recunoască sau nu ca viață umană embrionul și nu de a face să depindă viața umană de recunoaștere.

Sub acest raționament se ascunde supoziția filozofică a relativismului: obiectul este cunoașterea; este negarea valorii obiective a cunoașterii. Cum ar putea părinții, în această abordare fenomenologică și subiectivistă, să recunoască embrionul ca subiect uman - în ipoteza acceptării - dacă el nu ar fi deja ca subiect uman? In definitiv, este vorba de o reformulare a tezei precedente: în fața acestor teorii trebuie repetat adevărul că fiecare ființă umană intră în relație, și trebuie amintit că ființa este cea care constituie relația și nu invers. Dacă într-o clasă elevii și profesorul intră într-o relație reciprocă este pentru că ei există, deci nu se poate considera că existența lor ar depinde de relația școlară! Aceasta nu influențează faptul că orice persoană trăiește și crește în adâncul relațiilor de unde se alimentează pentru îmbogățirea și expansiunea proprie.

O altă distincție insidioasă, de aceeași inspirație, este cea care este introdusă prin conceptul de "calitate a vieții": dreptul la viață ar fi legat de "calitatea vieții" deci de posibilitatea unei dezvoltări normale. Este o distincție de tip "selectiv" menită să justifică suprimarea embrionului afectat de anomalii, handicapuri, deficiențe, sau care, din rațiuni extrinsece, ar fi impiedicat în dezvoltarea sa umană ( rațiuni economice ale familiei, tulburare psihică a cuplului, etc.).

Aici intervine de-a dreptul un principiu rasist care, dacă ar fi transferat și la subiecte nou-născute sau adulți, ar putea avea cele mai rele consecințe. Dar, în plus, este introdusă o relativizare ontologică și morală a vieții umane: ea n-ar mai avea o valoare transcendentă în sine, ci valoarea ei ar depinde de o bunăstare fizică mai mare sau mai mică, sau de aprecierea altcuiva.

 

Concluzie filozofică: biologicul și umanul

Este momentul să tragem o concluzie: ce valoare trebuie atribuită embrionului-fetus, care printr-un proces continuu, programat din interior și autonom, ajunge la naștere ca o nouă individualitate umană și personalitate umană. Concluzia care se impune conform filozofiei realiste și personaliste este una singură: embrionul are valoarea proprie persoanei umane. Spus în sens negativ: avortul voluntar este un delict împotriva vieții personale, sau mai bine zis, împotriva persoanei; este o omucidere în realitatea faptelor, chiar atunci când nu este simțit în acest fel din punct de vedere subiectiv și psihologic, iar juridic nu s-ar recunoaște această calificare exterioară.

 

Concluzie etică

Din punct de vedere etic se poate face abstracție într-o oarecare măsură de precedentele discuții filozofice: este suficient să se confirme faptul că ovulul fecundat are o legătură intrinsecă și o destinație intrinsecă cu ființa personală în formare pentru excluderea oricărui act de suprimare sau alterare a integrității.

In cazul în care ar exista un dubium facti asupra respectivei legături, conștiința este obligată să se abțină de la orice act cu caracter eliminator, așa cum oricine trebuie să se abțină să tragă cu pușca în pădure dacă are cea mai mică bănuială că poate lovi în loc de o pradă, o persoană. (51)

In fața normei morale care interzice suprimarea directă a unei ființe umane nevinovate nu există privilegii și nici excepții pentru nimeni. " Este vorba - așa cum a precizat Paul al VI-lea - de o învățătură care : nu s-a schimbat și nu poate fi schimbată" .(52)

 

Note


8. K. Dawson, Fertilization and moral status: a scientific perspective, în P. Singer et al., (eds), Embryo experimentation, Cambridge 1990, pp. 43-52.

9. M.Mori, Aborto e morale, Milano 1996

10. Concluzii culese de Comisia de anchetă asupra fertilității umane și asupra embriologiei, Comisie pe care Guvernul Britanic a instituit-o în 1982. Alcătuită din 12 experți și prezidată de filozoafa Mary Warnock, Comisia avea următoarele finalități: 1) să evalueze recentele și potențialele progrese ale medicinei și ale disciplinelor legate de fecundarea umană și de embriologie; 2) să evalueze liniile de comportament și de protecție care trebuie adoptate pentru a ține seama de implicațiile sociale, etice și legale ale unor atari dezvoltări; 3) să furnizeze recomandări în materie.

11. Great Britain, Warnock Committee, Report...

12. Ethical Advisory Board (DHEW), HEW support of research involving in vitro fertilisation anf embryo-transfer, US Government Printing Office, Waashington (DC) 1979

13. Australia, Committee to consider the social, ethical and legal issues arising from in vitro fertilization (Chairman: Louise Waller), Report of the embryos produced by in vitro fertilization, Melbourne 1984

14. Great Britain, Warnock Committee, Report..., chapt. 11, par. 22.

15. A. McLaren, Prelude to embryo genesis, în The Ciba Foundation, Human Embryo Research: yes or no ?, London 1986, pp. 5-23.

16. M.Zatti, La prospettiva del biologo.Statuto dell'embrione, în Aa,Vv., Procreazione artificiale ed interventi nella genetica umana, Padova 1987, p. 181.

17. McLaren, Prelude to..., pp. 5-23

18. C. Grobstein, Biological characteristics of the preembryo, "Annals of the New York Academy of Sciences" 1988, 541, pp.346-348

19. MMFord, When did I begin? Conception of the human individual in history, philosophy and science, Cambridge 1988, p. 168

20. McLaren, Prelude to...

21. J.D. Biggers, Arbitrary partitions of prenatal life, "Human Reproduction", 1990, 5, 1, pp. 1-6. A se vedea și: A. Sutton, Ten years after the Warnock Report: is the human neo-conceptus a person? , "Medicina e Morale", 1994, 3, pp. 475-490.

22. A se vedea rel. Serra, Per uno statuto integrato...

23. Zatti, La prospettiva del biologo..., pp. 185-186.

24. W. Ruff, Individualitat und Personalität in embryonalen Werden. Die Frage nach dem Zeitpunkt der Geistbeseelung, "Theologie und Philosophie", 1970, 45, pp. 25-49.

25. Zatti, la perspettiva del biologo...,p. 182

26. J.F. Malherbe, L'embryon est-il une personne humaine?, "Lumiere et Vie", 1985, 172, pp. 19-31.

27. JM Goldening, The brain-life theory:towards a consistent biological definition of humaneness

28. "Journal of Medical Ethics", 1985, 11, pp. 198-204. J.F. Donceel, Immediate animation and delayed hominization, "Theological studies" 1970, 31, pp. 76-106

29. A se vedea rap. Notiziario "La fecondazione extracorporea" sub îngrijirea M.L. Di Pietro în "Medicina e Morale" 1984, 4, pp. 570-571.

30. MC Shea, Embryonic life and human life, "Journal of Medical Ethics", 1985, 11pp.205-209

31. Serra, Embrione umano, scienza...,pp. 255-256

32. Serra, Dalle nuove frontiere...,p. 82

33. Malherbe, L'embryon est-il...pp. 19-31; J,. Mahoney, Ethics and Belief, London 1984

34. R Di Menna, Umanizzazione et animazione del concepito umano, în Aa.Vv., Scienza ed origine della vita, Roma 1980, p. 55

35. Serra, Embrione umano, scienza...p. 256

36. Ibidem

37. Serra, Il neoconcepito alla luce...p. 130

38. Asupra subiectului vezi și: L. Palazzani, Il concetto di persona tra bioetica e diritto, Giappichelli Torino 1996; A. Pessina, Bioetica e antropologia. Il problema dello statuto ontologico dell'embrione umano, "Vita e Pensiero", 1996, 6, pp. 402-424

39. Pentru evaluarea avorturilor clandestine în Italia, înaintea promulgării legii, a făcut vâlvă cercetarea lui Colombo, Sulla diffussione degli aborti..., care evalua cifra de maximum 200.000-250.000 contra cifrei de 1.000.000 date în Parlament și chiar de 2.000.000. În privința permanenței avorturilor clandestine după apariția legii, datorită faptului că este dificilă numărătoarea lor precisă se estimează că în 1991 ar fi fost 60.000 față de 100.000 din 1983, cu o scădere de 40%

40. Tertulian, De anima, c.XIX, PL n.682; a se vedea și Fagone, Il problema dell'inizio...

41. Toma de Aquino (Sf)Questiones disputatae; De potentia, Casale Monferrato, III, a. IX, ad 12, 13, 15; Id., Quaestiones disputatae: De spiritualibus creaturis, ad. 13

42. Maxim (Sf), De variis difficillimis locis sanctorum Dyonisii et Gregorii seu ambiguorum liber,PG, XCI, 1335 a.

43. În vol. Fiori-Sgreccia (sub îngrijirea), L'aborto. Riflessioni... în afara cit. Fagoni a se vedea și Sgreccia, L'insegnamento dei Padri...;B. Honings, L'aborto e il momento della aminizzazione, în G. Concetti (sub îngrijirea), Il diritto alla vita, Roma 11981, pp. 23-41; Caprile, Non uccidere...

44. În priv. subiectului v. M. Pangallo, Actu essendi tomistico e spiritualita dell'anima, "Medicina e Morale", 1986, 2, pp. 407-414; S.J. Heaney, Aquinas and the Presence of the Human Soul in the Early Embryo, "The Thomist", 1992, 56, I, pp. 19-48.

45. Congregația pentru Doctrina Credinței, Istruzione...p. I, 1

46. V. rap. Lui A. Bausola, Premessa, în Sgreccia (sub îndrumarea), Il dono della vita...,pp. 45-49. Cfr. și: M. Tooley, Abortion and Infanticide, "Philosophy and Pubblic Affaires", 1972, 2(1), pp. 37-65

47. Ibi, p. 46

48. Engelhardt jr.,The Foundations of bioethics.

49. Singer, Practical ethics, p. 102. V. și: M.F. Goodman, What is a person?, Clifton NJ., 1988; J. Feinberg, The Problem of Abortion, Belmont (CA), 1984

50. J. Raes, A propos de l'avortement, "La Revue Nouvelle", 1971, p. 90; S. Muret, La reflexion chretienne et l'avortement, "La Revue Nouvelle", 1973, ianuarie

51. V. și: Sfânta Congregație pentru Doctrina Credinței, Dichiarazione sull'aborto...n. 13, pp. 430-431.

52. Ibi, n. 62
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire