pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Manual de bioetică
Elio Sgreccia și Victor Tambone

achizitionare: 20.09.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul I
Bioetica: origini, răspândire și definiții

Principalele centre de bioetică din lume

Callahan și Gaylin luaseră inițiativa de a reuni oameni de știință, cercetători, filozofi, pentru a discuta aceste probleme. Astfel de reflecții au dus - cum am mai afirmat - la crearea unei instituții dedicată în mod sistematic studiului Bioeticii, Institute of Society, Ethics and the Life Sciences, cu sediul la Hastings on Hudson (NY), cunoscut imediat cu numele de Hastings Center, al cărui obiectiv specific era considerarea aspectelor etice, sociale și legale ale științelor medico-sanitare. Interesul pentru aceste studii a fost atât de mare încât la început nu s-au avut în vedere probleme logistice și economice, cu atât mai mult cu cât, la înființarea lui, centrul a fost amenajat într-o cameră disponibilă în casa Callahan, și parțial cu bani primiți de la mama lui. (8) Din 1987, Hastings Center s-a mutat la Briarcliff Manor (NY), la circa 50 de km de New York.

Centrul își propune să fie un institut de cercetare independent, laic, non profit, cu o valoroasă activitate educativă a publicului în general, aproape o misiune socială. Scopurile specifice ale activității sale sunt: abordarea și rezolvarea problemelor etice create de progresul științelor biomedicale și de însăși profesiunea medicală; educarea publicului în general privind relevanța etică a multor descoperiri științifice; participarea la elaborarea unor norme în probleme morale dificile ale societății contemporane, cum ar fi de exemplu Sida, întreruperea terapiei de menținere vitală, reproducerea artificială, diagnoza prenatală, distribuirea fondurilor în domeniul sanitar.

Acest centru a introdus desigur ample tematici medicale și medico-sociale în dezbaterea bioetică mărindu-i orizontul în comparație cu perspectivele lui Potter și a contribuit la elaborarea unor proiecte didactice și de linii directoare privind probleme de bioetică specială. (9)

Rezultatele acestor studii sunt publicate în revista Hastings Center Report, oficiosul centrului, și în numeroase alte monografii.

În anii în care se năștea Hastings Center, la Georgetown University din Washington (DC), ajungea, cum spuneam, Hellegers, angajat în cercetări de fiziologia fătului. El se transferă la această universitate cu intenția precisă de a inaugura un program de cercetare interdisciplinară de Bioetică.

În acest scop, Hellegers l-a invitat în anul 1968 și în 1969, pe teologul moralist protestant Paul Ramsey să țină cursuri la Facultatea de medicină de la Georgetown University. Din aceste cursuri de morală au rezultat două volume, "The patient as person" și "Fabricated Man", ambele lansate în 1970, putând fi considerate primele publicații care au lansat Bioetica în America.

Chiar în acea perioadă familia Kennedy luase hotărârea să finanțeze unele cercetări privind prevenirea handicapurilor mentale congenitale. Implicațiile, fie ele și etice, ale acestei cercetări, l-au stimulat pe Hellegers să prezinte propunerea de a crea un institut care să se ocupe atât de fiziologia reproducerii cât și de Bioetică. Așa s-a născut în 1971, The Joseph and Rose Kennedy Institute for the Study of Human Reproduction and Bioethics, adică primul centru care purta formal numele de institut de bioetică. După moartea lui Hellegers, în 1979, Instituția a primit numele, care s-a păstrat, de Kennedy Institute of Ethics și a fost anexat în mod oficial la Georgetown University. Directorul lui a fost câțiva ani Edmund D. Pellegrino. În interiorul Institutului își are sediul Center for Bioethics, care are un director propriu. S-au desfășurat apoi activități comune cu alte centre de la Georgetown University: Division of Health and Humanities, în interiorul Department of Community and Family Medicine; apoi, Center for Population Research, deja prezent în cadrul universității din 1964; The Asian Bioethics Program, care-și propune să evalueze implicațiile etice determinate de impactul cu dezvoltarea științifico-tehnologică în domeniul bioeticii în țările din Asia; The European Program in Professional Ethics, care a desfășurat programe educative, întâi în Germania și apoi în alte țări europene.

"Center for Bioethics" și "Kennedy Institute " (10) își au sediul într-o universitate , Georgetown (fondată de iezuiți în 1789) care, prin constituție, este deschisă studenților și cercetătorilor de orice confesiune religioasă; are ca principal scop cercetarea printr-o metodologie interdisciplinară, membrii ei provenind din domeniul științelor umane, sociale, științelor naturii, cu preferință pentru sfera filozofiei și teologiei morale și o confruntare înter-religioasă și ecumenică.

Publicațiile Institutului și Centrului sunt numeroase, ca și temele abordate, dar una dintre ele merită menționată în mod special: fiind unică în felul ei, "Encyclopedia of Bioethics", îngrijită în 1978 de W.T.Reich, a fost reeditată în 1995 în cinci volume, are 3000 de pagini, conține 464 de articole prezentate în ordine alfabetică și redactate de 437 de autori. Kennedy Institute publică bimestrial "New Titles in Bioethics", o bibliografie actualizată cu noi volume publicate, și "Scope Note Series", monografii bibliografice care cuprind și articole din reviste. Revista oficială este "Kennedy Institute of Ethics Journal".

O altă activitate importantă a centrului a fost activarea unui serviciu de informație bibliografică online, Bioethicsline, sprijinit de National Library of Medicine din Betsheda în Maryland și distribuit prin sistemul MEDLARS în Statele Unite și în lume. Biblioteca de la Georgetown University, The National Reference Center for Bioethics Literature, reunește cele mai relevante publicații din aria anglo-americană.

În această arie culturală se formează, mai ales cu ajutorul lui T.L. Beauchamp și J.F. Childress, doctrina bioetică din Statele Unite inclusă în faimoasa operă Principles of biomedical ethics, care trasează teoria "principialismului" de care vom vorbi. (11) Un alt gânditor care se numără printre părinții Bioeticii este E.D.Pellegrino, pe care l-am amintit deja ca director, pentru câțiva ani, al Centrului de Bioetică (actualmente director al "Center for the Advanced Studies in Ethics" și al "Center for Clinical Ethics" tot pe lângă Georgetown University), care împreună cu D.C. Thomasma a introdus concepte noi privind relația medic-pacient. (12)

După primele două centre de studii din Statele Unite, au fost înființate altele, legate mai ales de universități sau spitale. (13) Noi ne vom referi însă numai la cele care prezintă un mod specific de abordare. În America merită să fie numit Pope John XXIII Center, care a publicat numeroase monografii. El pleacă de la o perspectivă instituțională de fidelitate față de Magisteriul Bisericii Catolice.

În Australia este cunoscută activitatea desfășurată de Center for Human Bioethics de pe lângă Monash University din Melbourne, condus de P. Singer - cunoscut prin extremul său "laicism" - care este și co-director al reviste Bioethics, organ oficial al "International Association of Bioethics". (14) Tot în Australia operează două centre de bioetică de inspirație catolică: The Thomas More Center și St Vincent's Bioethics Center.

În Europa, continentul pe care de mult s-au dezvoltat cele mai semnificative sisteme filozofico-morale, care au inspirat, secole întregi, viața socială, bioetica și-a făcut apariția mai târziu: această întârziere poate fi atribuită structurării diferite a sistemului sanitar și universitar față de SUA, prezenței puternice a deontologiei profesionale predată de medicii legiști sau dificultăților de organizare a unei munci interdisciplinare din cauza unei specializări academice excesive. (15)

În anul academic 1975-76 au fost create în Spania, pe lângă Facultatea de Teologie de la San Cugat del Valles (Barcelona) seminarii de studiu în diferite domenii ale bioeticii; din aceste seminarii s-a născut Instituto Borja de Bioética, condus de un discipol și colaborator al lui A. Hellegers, Francisco Abel s.j., care a primit statut de fundație privată în 1980. În afara acestui centru, care deține primatul în Spania din punctul de vedere al interesului și al cercetării în Bioetică trebuie semnalată angajarea dlui D. Gracia, Director al "Departamento de Medicina Preventiva, Salud Pública e Historia de la Ciencia", de pe lângă Facultatea de Medicină de la Universitatea Complutense din Madrid. Importantă este lucrarea, menționată în notă, "Fundamentos de bioética", ce pornește de la un examen istorico-filozofic al evoluției conceptelor etice în domeniul biomedical al școlii hipocratice până în zilele noastre și conturează bazele rațiunii etice în domeniul biomedical care s-au desprins din evoluția gândirii filozofice. Examenul istoric este amplu: justificarea principiilor de beneficiență , vătămare, de autonomie, de justiție este urmărită în diversele etape ale gândirii etice, din antichitate până la gândirea actuală din Statele Unite.

Autorul, aderând la filozofia personalistă și fenomenologică a conaționalilor L. Delgado și X. Zubiri, avansează teoria "eticii formale a bunurilor", ca fundament al instanței etice universale, negând existența posibilității unui fundament universal în planul conținutului judecății etice. Autorul a promis că acest volum va fi urmat de o operă ulterioară despre bioetica clinică. Contribuția lui rămâne una dintre cele mai importante pe plan internațional. (16)

Tot în Spania, din 1993 funcționează Sociedad Andaluza de Investigación Bioética, a cărei activitate este demonstrată de publicarea periodicului Bioetica y Ciencias de la Salud. Este semnalată și ampla activitate a Grupului de "Investigación Bioética de Galicia" (GIB)

În 1983 a fost creat la Bruxelles, din inițiativa unor profesori de la Universitatea Catolică din Louvain, "Centre d'Études Bioéthiques": este vorba de o asociație non profit afiliată pe lângă Universitatea din Louvain. (17)

Alte centre de interes bioetic există în Franța: amintim pe cel denumit Institut National de la Santé et de la Recherche Medicale (INSERM), pe lângă care a fost creat Centre de Documentation et Information en Éthique (CDEI).

În Țările de Jos primul institut de bioetică (Instituut voor Gezondheidsethiek) este fondat la Maastricht în 1985. În Anglia, din 1975, este publicat periodicul trimestrial Journal of Medical Ethics de către Institute of Medical Ethics cu sediul la Edimburg și care se definește o "organizație independentă, nepartinică." În acest moment, publicația este îngrijită în colaborare cu British Medical Association (Asociația Medicilor Britanici).

La Londra este publicată revista Ethics and Medicine de către Centre for Bioethics and Public Policy, de orientare hipocratică și creștină. Tot la Londra trebuie semnalată activitatea desfășurată de Linacre Centre for Health Care Ethics, fondat în 1977, în serviciul comunității catolice din Marea Britanie.

În plan european trebuie semnalată opera unui autor german, care acționează în Palestina și în America de Nord, și care a contribuit în mod substanțial la dezbaterea bioetică: este vorba de Il principio di responsabilitá de H. Jonas, una din cele mai mari contribuții aduse acestei discipline. Autorul are un punct de pornire analog cu cel al lui Potter: el ia în considerație posibilitatea din ce în ce mai mare a tehnologiei, ale cărei amenințări la adresa supraviețuirii umanității le analizează. Omenirea are obligația să supraviețuiască - după autor aceasta este exigența prioritară - și de aceea, este necesară o nouă Etică, etică pe care el o numește a "viitorului", pentru că trebuie să se bazeze pe studierea consecințelor intervențiilor omului asupra biosferei pentru generațiile viitoare. Criteriul ghid pentru intervențiile biotehnologice va trebui să fie cel al excluderii catastrofei. (18)

Câteva cuvinte trebuie să spunem și despre situația din Italia. Instituția noastră, Centro di Bioetica, s-a născut printre primele în Italia, în 1985, la Universitá Cattolica del Sacro Cuore (UCSC). Își are sediul la Facultatea de Medicină și Chirurgie "A. Gemelli" din Roma. Organul director este constituit dintr-un comitet compus din Rectorul și Decanul Facultății de Medicină (membrii de drept) și din alți 18 membri desemnați de Rector, medici specialiști, biologi, filozofi, juriști, moraliști, teologi. Recent, pe lângă Centru a fost creat - prin hotărârea Consiliului Facultății și a Senatului academic - Institutul de Bioetică ce își desfășoară activitatea în domeniul academic, coordonând cursuri de Doctorat și de Perfecționare post-licență, ca și activitatea didactică în cadrul Cursului de licență în Medicină și Chirurgie, și a Diplomelor Universitare din domeniul sanitar. Institutul este condus de un profesor titular de bioetică și beneficiază de activitatea cercetătorilor și bursierilor.

Centrul de Bioetică este operațional pentru activitatea de formare în teritoriu și, în ultimii ani, a contribuit la crearea unor sedii ale consorțiului, în diferite regiuni din Italia, prin care coordonează activitatea de educare permanentă prin cursuri adresate personalului sanitar și celor interesați direct sau indirect de probleme de bioetică.

Oficiosul Centrului este revista Medicina e Morale, care publică bimestrial articole, note, comentarii și recenzii bibliografice despre aspecte ale Bioeticii, ale deontologiei și ale moralei medicale. Activitatea Centrului și a Institutului de Bioetică al Universității Catolice este demonstrată de publicarea acestui manual și a două colecții care includ deja zeci de volume. (19)

Perspectiva filozofică ce caracterizează Centrul și Institutul este "personalismul fundamentat ontologic" de inspirație tomistă și dezvoltă, plecând de la acest punct de vedere, continua sintonie cu gândirea catolică fără a împiedica sau a exclude dialogul cu alte abordări.

Un alt pol de reflecție, important, este cel legat de Istituto Scientifico Ospedale San Raffaele din Milano, unde există din 1985 un Dipartimento di Medicina e Scienze umane și unde se publică o revistă științifică de popularizare KOS și o alta, cu caracter etico-sanitar, Sanare infirmos. (20)

De orientare "laică", în sensul unei puternice critici aduse viziunii catolice a bioeticii, este Politeia, centru pentru formare și cercetare în politică și etică, din Milano (cu sedii și la Roma și Neapole). Și acest centru are secțiuni de etică în economie, în domeniul mediului, și de bioetică. Revista, editată sub îngrijirea Centrului, se numește Niotizie di Politeia și reunește contribuții de proveniență diversă, ce reflectă însă o abordare analistă și utilitaristă, privilegiind individualismul metodologic ce stă la baza muncii de cercetare a grupului. (21) Recent, secțiunea de bioetică a înființat Consulta di Bioetica ( "Corpul consultativ de Bioetică"), ce editează revista Bioetica.

Învățământul academic al Bioeticii în Italia a fost activat în multe Universități pontificale, cu o perspectivă mai ales teologică. (22) În universitățile de stat, bioetica a fost introdusă ca disciplină de învățământ la cererea unor facultăți de Medicină și chirurgie (printre care Universitatea Catolică din Roma); apoi, a fost inserată în grupurile de discipline pentru participarea la concursuri publice (pentru profesori universitari dintre cei mai calificați și pentru cercetători universitari) deci în sectoarele științifico-disciplinare ale învățământului universitar.

Desigur, învățământul universitar de bioetică a contribuit, fără îndoială, la o mai bună definiție a acestei discipline și același lucru se poate spune despre instituirea comitetelor de bioetică, denumite și "comitete etice", care au dat un puternic impuls gândirii bioetice. Tema va fi analizată într-un capitolul special.

 

Note


(8) P. Quattrocchi, La bioetica, storia di un progetto , în C.G. Vella - P. Quattrocchi - A. Bompiani, Dalla bioetica ai comitati etici, Milano 1988, pp 57-97.

(9) D. Callahan (ed.) The Hastings Center. A short and long 15 years, New York, 1984

(10) L. Walters, The Center for Bioethics at the Kennedy Institute, "Georgetown Medical Bulletin", 1984, 37 (1). Pp 6-8

(11) T.L.Beauchamp - J.F.Childress, Principles of biomedical ethics, Oxford University Press, New York 1994 (4th Ed); A. Mc Intyre, After virtue. A study in moral theory, Notre Dame (Ind.) 1981

(12) A se consulta mai ales volumul E.D. Pellegrino - D.C. Thomasma, For the Patient's good. The restoration of beneficence in health care, New York 1986 (tradus în italiană sub titlul: Per il bene del paziente, Tradizione e innovazione nell'etica medica, Cinisello Balsamo 1992). Aceiași autori au publicat anterior "A philosophical basis of medical practiss. Toward a philosophy and ethic of the healing professions". New York 1981.

(13) Numărul mare de centre de Bioetică și de etică medicală apărute în ultimii ani în lume nu ne permit să le cităm pe toate. Pentru o informare mai detaliată poate fi consultat, în privința situației europene, Annuaire Européen de Bioéthique, Lavoisier Publishing, Paris 1996. Pentru situația mondială a se vedea lista completă, adusă la zi în fiecare an: World directory of academic research groups in science ethics, UNESCO 1993.

(14) Dintre operele principale ale lui P. Singer amintim: Practical ethics, Cambridge 1979 (trad.it. Etica practica, Neapole 1989); Id. Animal liberation: a new ethics treatment of animals, New York 1975 (trad. it. Liberazione animale, Roma 1986); Id. Rethinking life and death: the collaps of our traditional ethics, New York: St. Martin's Press, 1994 (trad.it. Ripensare la vita, Milano 1996)

(15) Aa. Vv. Medical ethics in Europe, "Theoretical Medicine", D.C. Thomasma, 1988, 3: Aa. Vv., L'Europe et la Bioethique, Strasbourg, 5-7 dec.1989

(16) Gracia, Fundamentos de bióetica. Pp 369-382

(17) J.F. Malherbe, Pour une éthique de la médicine, Louvain 1990. Pentru problematicile bioetice, mai ales pe tema demografiei și biopoliticii, la Louvain sunt semnalate operele lui M. Schooyans, L'avortement enjeux politiques, Longueuil 1990 (trad. it. Aborto e politica, Citta del Vaticano 1992) Id. La dérive totalitaire du libéralisme, Paris 1991

(18) H. Jonas, Das Prinzip Verantwortung, Frankfurt am Main 1979 (trad. it. Il principio responsabilita per la civilta tecnologica, Torino 1990). De același autor: Philosophical Essays. From Ancient creed to technological man, Chicago 1974 (trad. it. Dalla fede antica all'uomo tecnologico, Bologna 1991)

(19) Indicăm o listă recentă a volumelor publicate de Centru: A. Serra- G. Neri (sub îngrijirea) Nuova genetica. Uomo e societa, Milano 1986; E.Sgreccia Il dono della vita, Milano 1987; S. Mancuso-E. Sgreccia (sub îngrijirea) Trattamento della sterilita coniugale, Milano 1989; A. Bompiani-E. Sgreccia Trapianti d'organo, Milano 1989; M.L. di Pietro - E.Sgreccia, La trasmissione della vita nell'insegnamento di Giovanni Paolo II, Milano 1989; L. Antico-E. Sgreccia Annzianita creativa, Milano 1989; M. Petrini, Accanto al morente, Prospettive etiche e pastorali, Milano 1990; A. Serra - E. Sgreccia - M.L. di Pietro, Nuova genetica ed embriopoiesi umana, Milano 1990; E. Sgreccia - S. Burgalassi - G. Fasanella(sub îngrijirea), Annzianita e valori, Milano 1991; E. Sgreccia - V. Mele (sub îngrijirea) Ingegneria genetica e biotecnologie nel futuro dell'uomo, Milano 1992; A. G. Spagnolo - E. Sgreccia (sub îngrijirea) Lineamenti di etica della sperimentazione clinica, Milano 1994; E. Sgreccia - A. G. Spagnolo (sub îngrijirea lor) Etica e allocazione delle risorse nella sanita, Milano 1996; A. López Trujillo - E. Sgreccia (sub îngrijirea) Metodi naturali per la regolazione della fertilita: l'alternativa autentica, Milano 1994; Sgreccia E. - Mele V., Rilevanza dei fattori etici e sociali nella prevenzione delle malattie professionali, Milano 1994; Lombardi Ricci M. Fabbricare bambini? La questione dell'embrione tra nuova medicina e genetica, Milano 1996.

(20) P. Cattorini, Profilo della scuola di medicina e scienze umane. Educare ad un'intenzione antropologica, "Sanare Infirmos", 1988, 3, pp. 19-23.

(21) O astfel de orientare poate fi găsită în operele lui M. Mori (sub îngrijirea lui) Questioni di bioetica, Roma 1988; Id. La bioetica: questioni morali e politiche per il futuro dell'uomo , Milano 1991; U. Scarpelli La bioetica. Alla ricerca dei principi, "Biblioteca della liberta", 1987, 99, pp 7-32.

(22) Notabilă este contribuția oferită în domeniul teologic de D. Tettamanzi în volumul: "Bioetica. Nuove frontiere per l'huomo, Casale Monferrato 1990 (cu o nouă ediție în 1996) și în revistele Medicina e Morale și Anime e Corpi.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire