pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Întrebări despre avort
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.03.2001; sursa: Editura Presa Bună

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

20. Este justificat avortul atunci când copilul nu este dorit?

O lume în care toți copiii să fie doriți ar fi ideală, după cum ideală ar fi o lume în care toate soțiile să fie dorite de soți, toți soții de soții, toți părinții bătrâni să fie doriți de copiii lor, toate popoarele: negri, țigani, evrei, să fie dorite de celelalte popoare, în care nici un om, nicăieri și niciodată să nu fie nedorit de ceilalți. Dar o asemenea lume nu există, iar dacă încercăm să o realizăm prin eliminarea tuturor nedoriților, ne trezim în Germania lui Hitler unde singurul popor care avea voie să mai existe era cel arian, fiindcă era singurul dorit. Nu există nici un criteriu pentru a se putea spune că un copil dorit va fi fericit și iubit, sau că un copil nedorit va fi nefericit și neiubit. Sunt copii nedoriți și totuși aduși pe lume, care sunt apoi foarte iubiți și foarte realizați și, invers, copii doriți, care sunt apoi foarte nefericiți și foarte nerealizați. Adesea femei care își ucid copiii doresc să aibă copii și totuși îi ucid din diferite motive.

Ginecologii sunt de acord asupra faptului că un număr foarte mare de sarcini nu sunt programate și deci, în primul moment, nu sunt voite. Cu toate acestea, mama depășește șocul inițial, acceptă copilul care crește în ea și sfârșește prin a aștepta cu nerăbdare venirea lui pe lume.

«O mare parte din femeile care au fost nemulțumite de sarcină susțin că, dacă ar fi posibil, ar avea din nou copilul, în timp ce o mamă din șase care au fost inițial mulțumite de sarcină, ar alege să nu aibă copilul. Și trag concluzia: sentimentul inițial cu privire la sarcină numai într-o măsură foarte limitată indică ceea ce mama va simți mai târziu față de copil.» (How Much Do Mothers Love Their Children, 12 mai 1972)

Nu există vreun raport între sarcina nedorită și comportamentul anormal al noului născut. În realitate se întâlnesc comportamente anormale mai adesea printre copiii născuți de mame care au programat sarcina, decât printre cele care nu au programat-o.

Nici nu se poate spune că aducând pe lume copii nedoriți crește numărul celor maltratați. Dimpotrivă, s-a constatat că de când s-au introdus anticoncepționalele și, deci, s-a redus numărul sarcinilor nedorite, numărul copiilor maltratați a crescut de trei ori.

Orice copil presupune numeroase riscuri și surprize, astfel încât un copil dorit înainte de naștere poate deveni nedorit după naștere. Această schimbare poate fi provocată fie de evoluția copilului (de pildă, a ajuns un delicvent), fie de evoluția părinților (de pildă au divorțat). Și, invers, un copil nedorit inițial poate să fie un copil foarte iubit odată adus pe lume.

Trebuie adăugat că, după câteva luni de purtare a sarcinii, psihologia mamei aproape întotdeauna trece de la împotrivire la acceptare și de la acceptare la iubire.

E adevărat că singura procreație vrednică de om este cea responsabilă. O anumită planificare este necesară. Dar nu toate metodele de a realiza planificarea familială sunt vrednice de om: dintre toate metodele, cea mai nevrednică de om este avortul.

Dacă s-ar merge pe principiul că e permisă eliminarea tuturor celor nedoriți, viața în societate s-ar transforma într-un infern, potrivit expresiei lui J. P. Sartre: «L'enfer sont les autres.» ("Iadul sunt ceilalți.") și societatea umană s-ar distruge complet.

21. Poate fi admis avortul dacă copilului nu i se poate asigura un anumit nivel de viață spre a fi fericit?

La această întrebare se răspunde cu o altă întrebare: care soluție este mai umană: a suprima copilul sau a te strădui să-i creezi copilului condițiile cele mai bune de viață?

Întrebarea pornește de la următoarea concepție: nu merită să fie trăită viața decât pornind de la un anumit nivel al calității vieții. E o concepție care se naște dintr-o mentalitate materialistă și hedonistă. Ce este calitatea vieții și care este minimul de calitate a vieții pentru ca omul să fie fericit? Ceea ce îl face fericit pe unul, nu-l face fericit pe altul. Populațiile sărace, cu familii numeroase, sunt mult mai fericite - aproape nu cunosc fenomenul sinuciderii - decât populațiile putred de bogate ale Occidentului cu copii puțini și la care bântuie epidemia sinuciderilor. Cu cât o țară este mai bogată, cu atâta numărul sinuciderilor este mai mare. Fericirea e în interiorul omului. Dacă omul nu o găsește în el însuși, nu o găsește în toate bogățiile pământului. «Omul bucuriei desăvârșite» a fost Sfântul Francisc din Assisi, care a fost totodată omul sărăciei desăvârșite.

Dacă e permis să ucizi o ființă umană deoarece riscă să trăiască în sărăcie și, prin urmare, după concepția materialist-hedonistă, să trăiască o viață fără valoare, în acest caz e permis să-i ucizi pe toți cei care suferă de foame sau sunt în pericol să moară de foame. Până acum nimeni nu a afirmat acest lucru deși, dacă se admite avortul, ar fi «logic». Soluția în fața sărăciei nu stă în suprimarea săracului, fie că s-a născut, fie că nu s-a născut încă, ci în ajutorarea lui, făcându-l și pe el părtaș la bunurile pământului.
 

22. Când se prevede că un copil se va naște cu un handicap sau cu o malformație gravă, nu e mai bine să fie eliminat decât să fie condamnat la o viață nedemnă de om?

Copilul conceput, chiar dacă are o malformație, este membru cu drepturi depline al speciei umane și, ca orice ființă umană, merită să trăiască. Viața umană nu se identifică cu calitatea vieții. Copilul handicapat sau cu malformație, ca și bătrânul grav bolnav, trăiește întotdeauna o existență umană și acest lucru este esențial. Toate realitățile pământești sunt cu defecțiuni, dar pentru acest motiv nu sunt eliminate. De pildă, regimul cel mai democratic are lipsurile lui, dar pentru acest motiv nu se elimină democrația spre a o înlocui cu totalitarismul.

De altfel se pune iarăși întrebarea: cine stabilește ce calități trebuie să aibă viața umană pentru ca ea să fie demnă de om, și, în consecință, să merite să fie trăită? De pildă, în cazul mongoloizilor: cu ce drept s-a hotărât că ei vor fi nefericiți?

Studii bine documentate arată că persoanele cu malformații nu sunt mai puțin bucuroase de viață decât persoanele zise «normale».

Cea mai mare parte a părinților care au un copil mongoloid sau cu alt handicap, se declară fericiți că au copilul și aproape toți declară că ei, copiii mongoloizi, se simt fericiți.

E surprinzător de mare, în toate țările, numărul părinților cu copii handicapați care luptă împotriva avortului.

«În Statele Unite nici o asociație a părinților de copii întârziați mintal nu a aprobat vreodată avortul. Noi, părinții acestor copii, care am suportat povara lor, cerem ca înainte de a vorbi în numele nostru, când autorizați avortul pe motiv că fătul este anormal, voi, legislatorilor, să ne întrebați pe noi.» (Ohio Legislator, 1971)

Dacă este eliminat copilul din cauza malformației, atunci poate fi eliminat copilul și pentru că nu are culoarea dorită a feței sau sexul preferat. În Franța o femeie a fost sfătuită să avorteze deoarece copilul pe care îl purta în sânul ei risca să fie steril.

E un mod egoist de a gândi: se pierde din vedere valoarea în sine a vieții umane, care rămâne o valoare supremă chiar când e însoțită de deficiențe. Copilul e dorit numai pentru propria satisfacție. Cu alte cuvinte, copilul e privit ca toate celelalte obiecte sau bunuri de consum, de pildă un televizor sau o mașină: îți place îl accepți, nu-ți place îl avortezi.

Cu legalitatea avortului în ultimele decenii asistăm la o schimbare radicală, la o prăbușire totală a valorilor supreme care au stat la temelia civilizației europene. Niciodată în timpurile moderne, cu unele excepții în Germania hitleristă și în Rusia stalinistă, nu s-a cerut omului un anumit grad de perfecțiune fizică, o anumită capacitate de productivitate economică și socială drept condiție și preț ca să poată supraviețui. Niciodată până în zilele noastre un popor civilizat nu a acordat tatălui și mamei dreptul absolut de viață și de moarte asupra copiilor lor și nu a luat viața unor ființe nevinovate fără a li se face un proces legal.

E adevărat că sunt cazuri tragice de vieți omenești pentru care, omenește vorbind, e greu să găsești un sens. Dar dacă noi nu putem găsi cu mintea omenească un sens, putem trage oare concluzia că el nu există? De unde știm că în ochii lui Dumnezeu aceste ființe nu sunt mai valoroase și mai prețioase decât oamenii considerați normali?

În fața unui handicapat, fie că s-a născut, fie că nu s-a născut încă, soluția cea mai umană nu este aceea de a-l elimina, ci de a-i crea condiții cât mai bune de viață și de a-l ajuta să se integreze în societate. Iar pe mamele și familiile care sunt în dureroasa situație de a aștepta un copil handicapat sau malformat, societatea nu trebuie să le împingă la comiterea unor crime, ci trebuie să le întindă o mână, să le ajute, să nu le lase singure în purtarea poverii.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire