pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Întrebări despre avort
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.03.2001; sursa: Editura Presa Bună

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

10. A nu practica avortul contribuie la promovarea femeii în societate?

Da, deoarece a promova demnitatea femeii înseamnă în primul rând a reda importanță rolului de neînlocuit al mamei în societate. Propaganda mișcărilor feministe în favoarea avortului, la care se asociază diferite alte mișcări, organizații, partide politice pentru a scoate profit economic sau pentru a realiza capital politic, prezentând în termeni elogioși progresele științifice în tehnica avortului, prezentând nume celebre de femei care recurg la avort, prezentând dreptul la crimă ca pe o mare cucerire a timpurilor noastre și un semn al emancipării femeii, aduce în realitate un grav prejudiciu demnității femeii. Această propagandă a acreditat în mase ideea că un copil nedorit e un agresor față de care femeia are dreptul la legitimă apărare. Și a reușit mai ales să creeze o atitudine de dispreț și chiar de persecuție, de teroare față de mamele dispuse să aducă copii pe lume. Copilul conceput nu poate fi un agresor, deoarece un bărbat și o femeie care au raporturi sexuale știu ce urmează din acestea. Prin urmare, împlinind condițiile pentru conceperea unei noi vieți umane, noua ființă nu este un agresor, ci este un invitat. În loc de a culpabiliza și a umili femeile care doresc să aducă pe lume copii, ar trebui create condițiile necesare ca femeile să aibă posibilitatea de a deveni mame, chiar dacă nu pot sau nu vor să renunțe la o profesie în societate.

E interesant de observat că cei mai mulți partizani ai avortului, care consideră copilul nenăscut drept un agresor pe care-l condamnă la moarte fără drept de apel, se opun războiului și pedepsei cu moartea unde poate fi vorba într-adevăr de o agresiune.

Când e vorba de un război de agresiune oricine are dreptul de a-și salva propria viață ucigându-l pe agresor. De asemenea, când este vorba de pedeapsa cu moartea, este pedepsit un criminal care constituie un pericol pentru viața celorlalți, deci este un agresor, un vinovat care este executat prin sentința dată de un tribunal în urma unui proces. În cazul avortului, dimpotrivă, e ucis un nevinovat, o ființă pașnică, fără a i se face vreun proces.

«Ce se întâmplă cu un om care varsă sângele altui om? Aceasta este întrebarea adevărată și tragică. Problema vărsării de sânge, în sine, nu prezintă mare interes. Singura întrebare care merită să fie pusă este cea care privește urmările schimbării psihice care rezultă din degradarea spiritului uman...

Ce se întâmplă în capul celor care consideră vărsarea de sânge drept o metodă acceptabilă din punct de vedere social? Ce se petrece cu responsabilii sociali, cu intelectualii, cu activiștii, cu studenții, când omenirea recurge la moarte ca mijloc de viață?» (Dan Berrigan, No Bars To Manhood, 1970),
 

11. Legea trebuie să oglindească moravurile existente?
Dacă avortul ajunge să fie practicat de toată lumea, trebuie legalizat?

Lucrurile trebuie să stea tocmai invers: moravurile trebuie să urmeze legea. Introducând legea avortului în Franța, Simone Veil era conștientă de efectele pe care le va produce schimbarea legislației:

«Schimbând-o, voi puteți schimba întregul model de comportament uman.» (Times, 3 martie 1975)

Cei mai buni observatori consideră că multe femei care avortează ar fi ales o altă soluție dacă legea nu ar fi permis avortul. Prin urmare, nu moravurile rele fac ca legile să fie bune, ci dimpotrivă, legile bune și drepte fac cetățenii buni și moravurile bune. Statul trebuie să asigure respectarea egală a drepturilor tuturor cetățenilor, inclusiv ale copiilor nenăscuți și să-i apere pe cei slabi și nevinovați. În momentul în care permite uciderea celor mai nevinovați și mai neajutorați membri ai societății, statul se aliază cu delicvenții și cu cei puternici și, în acest caz, bazele democrației sunt distruse. Dacă legea trebuie să reflecte moravurile unui popor - în cazul nostru legea trebuie să reflecte avortul, adică o crimă practicată de toată lumea - aceeași logică se poate aplica și altor delicte și crime care pot fi practicate de toată lumea, cum ar fi: furtul, minciuna, violul, omuciderea pentru a reflecta moravurile existente.

«Respectul față de toate viețile omenești și de fiecare în parte a fost din totdeauna o piatră de hotar a medicinei occidentale și reprezintă principiul etic care i-a îndemnat pe medici în strădania de a menține, de a ocroti, de a îngriji, de a prelungi și de a ameliora orice viață umană.

Deoarece etica veche nu a fost încă complet înlocuită, a apărut necesitatea de a se face deosebire între noțiunea de avort și aceea de ucidere care, pe plan social, continuă să provoace groază. Acest lucru a dus la o tendință curioasă: la evitarea datelor științifice pe care în realitate toți le cunosc și pe baza cărora e cunoscut faptul că viața umană începe în momentul conceperii și continuă până la moarte, indiferent de faptul că individul se află înăuntrul sau în afara uterului. Considerabila virtuozitate semantică necesară pentru a justifica rațional avortul și a-l prezenta ca pe orice numai ca pe o suprimare a vieții nu, ar fi ridicolă dacă nu s-ar prezenta adesea la adăpostul unor impecabile protecții sociale. Se consideră că acest soi de subterfugiu schizofrenic e necesar deoarece, dacă pe de o parte o nouă etică nu a fost încă acceptată, pe de altă parte cea veche nu a fost definitiv respinsă.» (Journal California State Medical, septembrie 1970)

12. În democrație este majoritatea care decide: prin urmare parlamentul poate schimba legile?

E fals să se creadă că democrația se realizează prin aplicarea mecanică și oarbă a regulii majorității. Nu majoritatea și nici măcar parlamentul nu hotărăște ce este bine și ce este rău și nu poate face ca o crimă să nu mai fie crimă pentru că o legalizează și declară că nu este crimă. Dacă, de pildă, într-o țară care se pretinde democrată, majoritatea cetățenilor votează și parlamentul legalizează exterminarea unei etnii, să zicem a evreilor, prin aceasta nu se poate afirma că genocidul este legitim și ca atare e justificat și încetează de a mai fi genocid. La fel prin faptul că într-o țară majoritatea cetățenilor votează și parlamentul legalizează avortul, nu înseamnă că avortul încetează de a mai fi o crimă și un delict. Trebuie făcută deosebire între justiție și legalitate: un lucru poate să fie legal, dar să nu fie just. Drepturile omului, în special dreptul la viață, inclusiv al copiilor nenăscuți, sunt anterioare oricărei legislații și independente de ratificarea din partea vreunui legislator. Ele sunt inalienabile și imprescriptibile; ele trebuie descoperite, recunoscute și proclamate de legislator; legislatorul care hotărăște după bunul plac ce este delict și ce nu este delict, se descalifică. Concepția că ceea ce hotărăște majoritatea este permis, duce la statolatrie și la crearea regimurilor totalitare. Acest stat divinizat în care dreptul nu este altceva decât expresia egoismului colectiv al unui popor, Hobbes îl numește Leviatan, după numele monstrului marin din Biblie. Statul devine astfel:

«Dumnezeul muritor? căruia îi datorăm pacea și protecția noastră. În virtutea autorității pe care a primit-o de la fiecare membru al Republicii, i-a fost conferită o putere, o forță atât de mare, încât poate provoca o teroare care îi permite să supună după bunul plac voințele tuturor în vederea păcii interioare și a ajutorului reciproc împotriva dușmanilor din afară.»

Astfel, democrația rău înțeleasă înseamnă sclavie voluntară, renunțare la libertate.

În fond ce fel de majoritate decide? Dacă astăzi un popor de 23 de milioane votează pentru avort, și comite un milion de avorturi pe an, peste 24 de ani vor fi 24 de milioane de victime. Și în acest caz minoritatea decide asupra majorității care nu are posibilitatea să decidă pentru propria viață.

De altfel discuția cu privire la legalizarea avortului nu e o dezbatere juridică sau legislativă, ci este un război; un război în sens unic, un război în care agresorul mai puternic elimină victima nevinovată, mai slabă. Iar ca temei juridic al agresiunii stă decizionismul: dreptul se încarnează în decizia politică. Și în acest caz legalitatea nu are nimic de-a face cu justiția, iar legile umane nu au nimic de-a face cu legile morale înscrise în însăși natura umană:

«Natura umană este ușor predispusă la acte de o mare răutate. Tot ceea ce cere ductila conștiință a omului e pretext de a se articula, după interes, cu complicitatea altor răi. Cu alte cuvinte, dacă scopul este considerat important și drept, orice mijloc pentru a-l realiza este considerat just. Greutatea vinei solitare nu e neapărat sesizată dacă mulți alții acționează la fel.

E mai ușor pentru un om să ucidă dacă cei din jurul său ucid, și e mai ușor pentru om să ucidă, dacă a mai ucis. Acest lucru l-au cunoscut întotdeauna toți tiranii fanatici, de la stăpânitorii orientali ai antichității până la Torquemada, la Hitler, la Mao. Instinctele morale ale omului sunt în general fragile și, dacă nu sunt continuu regenerate printr-o angajare viguroasă, slăbesc până la dispariție.» (Edwin A. Roberts, National Observer, 18 ianuarie 1971).


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire