pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CULTURA VIEȚII 

Întrebări despre avort
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.03.2001; sursa: Editura Presa Bună

capitolul urmatorCuprins

1. Creștinii vor să impună altora morala lor?

Creștinismul a condamnat de la bun început în termeni foarte energici avortul, considerându-l crimă în adevăratul sens al cuvântului. În Didaché, o scriere a Bisericii din jurul anului 100, stă scris: «Să nu ucizi copilul prin avort.» Aceeași atitudine hotărâtă o găsim la Sfinții Părinți ai Bisericii: «Cei care practică avortul sunt ucigași» - scrie Sfântul Clement din Alexandria. Recent, la Conciliul Vatican II, Biserica și-a reafirmat poziția pe care a avut-o întotdeauna:

«Din momentul conceperii viața trebuie ocrotită cu cea mai mare grijă și atenție. Avortul și uciderea copiilor sunt crime oribile.»

Dar Biserica nu impune cu forța propria morală nimănui, ci își prezintă propria credință în numele aceluiași drept de exprimare de care uzează și cei care susțin avortul.

Întrebarea s-ar pune mai curând invers: cu ce drept o mamă își impune propria «morală» propriului ei copil nenăscut pe care îl ucide?

Apărarea vieții omului nu este monopolul creștinilor. Respectul față de viața umană este un concept al moralei universale proclamat de toate marile civilizații ale lumii și care stă la baza oricărei societăți cu adevărat democratice.

În Biblioteca Vaticanului se păstrează un manuscris din secolul al XIII-lea care reproduce Jurământul lui Hippocrat, al cărui text este dispus în formă de cruce. Cel care a scris în formă de cruce acest text fundamental al moralei medicale compus de un medic păgân din Antichitate, și-a dat seama că între principiile eticii naturale și principiile eticii creștine este o identitate perfectă.
 

2. Copilul nenăscut încă este o ființă umană?

Recentele progrese ale științelor biologice dovedesc clar că noua ființă, chiar de la concepere, posedă un cod genetic propriu, diferit de cel al părinților și cu totul distinct de al mamei.

În 1967 s-a ținut la Washington prestigioasa Conferință Internațională asupra Avortului, la care au luat parte cei mai reputați biochimiști, obstetricieni, ginecologi și geneticieni din lume. Concluzia cvasiunanimă (19 contra 1) a fost următoarea:

«Majoritatea membrilor acestei comisii nu au putut descoperi un moment situat între întâlnirea spermatozoidului cu ovulul (sau cel puțin în faza blastocistică) și nașterea copilului în care să se poate afirma că ceea ce s-a conceput nu avea viață umană. Schimbările care intervin în momentul nidației, în momentul când embrionul are șase săptămâni, în momentul când fătul are șase luni și când noul născut are o săptămână sau când ajunge la vârsta adultă nu sunt decât diferite faze ale unui singur proces de dezvoltare și de maturizare.»

Așadar ființa concepută în sânul matern e o ființă complet nouă, diferită, unică, independentă. Nașterea înseamnă părăsirea uterului matern, tăierea cordonului ombilical, existența fizică a noului născut în afara trupului mamei și separarea de el. Dar nu este nici o diferență între copilul dinainte și copilul de după naștere. Singura schimbare se referă la metoda de alimentare cu hrană și oxigen. Înainte de naștere hrana și oxigenul erau preluate de la mamă prin cordonul ombilical; după naștere oxigenul este luat din atmosferă prin plămâni și hrana prin stomac, dacă noul născut este destul de matur pentru a fi hrănit în acest fel. Dacă este prematur, hrana continuă să-i fie administrată prin sisteme artificiale într-o formă asemănătoare cu cea pe care i-o acorda cordonul ombilical.

Ovulul fecundat este uneori comparat cu un proiect sau cu un plan. Comparația este falsă. Proiectul unei case este un desen care, odată utilizat, e aruncat la coș; el nu devine casă. În schimb ovulul fecundat nu este un proiect, un plan, ci este casa în miniatură, o casă întreagă chiar de la început, destinată să crească cu timpul. O casă este construită cărămidă cu cărămidă și doar la sfârșit are formă de casă. Omul adult de astăzi a fost casă întreagă din momentul conceperii. Ceea ce lipsea ca să devină adult era hrana, oxigenul și timpul. Și dacă noua ființă concepută nu aparține rasei umane, cărei rase îi aparține? Nici o femeie nu crede că poartă în sânul ei un câine sau o pisică. Oricine știe că noua ființă concepută va fi curând un copil, apoi un adolescent, apoi un adult. Și dacă se face avortul tocmai acesta este motivul: se intenționează suprimarea unei ființe care e destinată să fie un copil, apoi un adolescent, apoi un adult, adică suprimarea unei ființe omenești.

Embrionul nu poate fi considerat ca o formă de viață vegetală sau animală care abia într-o fază ulterioară devine viață umană. Cunoștințele actuale arată că, datorită programării genetice care se face în momentul fecundării, o plantă poate dezvolta numai ceea ce este, adică o plantă, un animal poate dezvolta numai ceea ce este, adică un animal. Același lucru este valabil și pentru om. Ființa umană rămâne ființă umană indiferent de dimensiunile pe care le are și de «mediul» în care trăiește. De altfel, legile care permit avortul încep prin a recunoaște că ființa care este ucisă e ființă umană și apoi specifică: legea autorizează ca în anumite cazuri această ființă umană să fie ucisă. Pentru exemplificare, iată articolul 1 din legea "Veil-Pelletier" care autorizează avortul în Franța:

«Legea garantează respectarea oricărei ființe umane de la începutul vieții (de la concepere). Acest principiu va putea fi încălcat numai în caz de necesitate potrivit condițiilor stabilite de prezenta lege.»

«Datorită lipsei sale de maturitate fizică și mentală copilul are nevoie de îngrijiri și protecții speciale, inclusiv de o asistență juridică adecvată, atât înainte cât și după naștere.» (Declarația drepturilor copilului, Adunarea Generală a Națiunilor Unite, 20 noiembrie 1959)

Așadar e un adevăr științific incontestabil că omul este om din momentul conceperii. Acest lucru este scos în evidență de faptul că printre medici, ginecologii și obstetricienii sunt în general împotriva avortului, în schimb cei mai favorabili sunt psihiatrii. O anchetă făcută printre medicii englezi, întrebați ce părere au despre avortul liber, a condus la următoarele rezultate: 92% nu, 4% da, 4% nici un răspuns. Și totuși dacă medicii practică avortul, nu o fac atât din ignoranță, fiindcă nu-și dau seama că suprimă vieți omenești, ci fiindcă nu au principii morale referitoare la valoarea vieții, sau se fac presiuni și sunt amenințați cu pierderea serviciului, sau, în cele mai multe cazuri, din dorința de câștig. Elocventă este mărturia unui medic din New York:

«Din punct de vedere financiar, după ani de activitate, nu pot să nu mărturisesc că sunt puțin ca un texan care a săpat un puț de apă și a găsit petrol.» (Medical Economics, 23 noiembrie 1973)

«Copiii nenăscuți au toate calitățile și toate atributele adulților, de care se deosebesc numai prin vârstă și maturitate; din punct de vedere medical, viața umană este un fenomen continuu de la concepere până la moarte.» (Curtea Supremă a statului Missouri, octombrie 1972)

«A pune întrebarea dacă avem de-a face deja sau nu cu o ființă umană înseamnă a pune greșit problema. Fapt este că Dumnezeu a intenționat cu siguranță să creeze o ființă umană și că (prin avortul comis) această ființă umană care trebuia să se nască a fost privată de viață, și aceasta nu este altceva decât un asasinat.» (Dietrich Bonhoeffer)

«5 octombrie: Astăzi a început viața mea. Tăticul și mămica nu știu încă lucrul acesta. Sunt mai mică decât o gămălie de ac, cu toată acestea sunt o ființă deja independentă... Un alt lucru s-a stabilit: voi fi o fetiță.
19 octombrie: Apare primul mei sânge, primele mele vene...
25 octombrie: A început să-mi bată inima...
25 noiembrie: Astăzi, pentru prima dată, inima i-a spus mamei că mă poartă în sânul ei. Îmi imaginez cât de mare îi este bucuria.
12 decembrie: Îmi crește părul și genele.
24 decembrie: Inima îmi este deja perfectă... Mulțumesc lui Dumnezeu, voi fi o fetiță plină de forță și de viață. Toți se vor bucura la nașterea mea.
28 decembrie (Sărbătoarea "Pruncii Nevinovați"): Astăzi mama m-a asasinat.» (Din Jurnalul unui copil care nu s-a născut)


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire