pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHISM 

Mic catehism de pregătire
la prima sfântă Împărtășanie și la sfântul Mir

achizitionare: 16.12.2002; sursa: Editura Presa Bună

CÂNTECE

1. Fericită-i ziua aceasta
Când primesc în dar de sus,
Pâinea cea dumnezeiască,
Trupul sfânt al lui Isus.

2. Câtă bucurie-mi face,
Doamne, azi venirea ta.
Întâlnirea mea cu tine
Eu nicicând n-o voi uita.

3. Sunt cuprins de fericire,
Căci îl am pe Dumnezeu,
Pe stăpânul vieții mele,
Care m-a iubit mereu.

4. Cât de minunată-i clipa
Ce mă leagă de Isus.
El mi-aduce bucurie,
Mângâiere de nespus.

5. O Isuse, dă-mi putere
Ne-ncetat să te iubesc,
Totdeauna, orișiunde,
Voia ta s-o împlinesc.

1. Cât de fericiți suntem
Când în inimă-l avem
Pe Isus Mântuitorul,
Domnul și Învățătorul,
Fiul Tatălui Preasfânt. /bis

2. Pentru noi el s-a jertfit,
Hrană ni s-a dăruit.
Și la sfânta Liturghie
Ne-a-mpărțit cu dărnicie
Multe binecuvântări. /bis

3. Orișiunde ne-am afla,
De Isus nu vom uita;
Vrem ca-n noi el să trăiască,
Vrem ca lumea să-l iubească,
Vrem să-l facem cunoscut. /bis

4. Pe cei binevoitori,
Și de Domnul doritori,
Prin trăire în credință,
Dragoste și umilință,
Să-i atragem la Isus.

1. Sunt copil, Isuse,
Și-aș dori să-ți spun:
Tu mereu m-ajută
Să devin mai bun.

Refren: Numai ține vreau
Inima să-ți dau,
Lângă tine, o Isuse,
Pururea să stau.

Tu să mă-nsoțești,
Să mă întărești,
În primejdii și ispite
Să mă ocrotești.

2. Tu îmi ești prieten,
Cel mai bun păstor,
Mă conduci la bine,
Scump Mântuitor.

3. Viața mea întreagă
Fă să te iubesc,
Ție vreau în toate,
Doamne, să-ți slujesc.

4. Ține, Doamne, în viață
Mulți ani fericiți
Pe ai mei prieteni
Și pe-ai mei părinți.

Refren: Vino, Duhule Sfinte,
Peste noi revarsă
Darurile tale.

1. Tu ești Duhul iubirii sfinte
Ce purcezi dintr-un bun Părinte
Și din Fiul veșnic adorat.

2. Raza-ți sfântă din cer venită
Inimi multe la har invită,
Ca să aibă viață în Cristos.

3. Unde tu ești primit cu-ardoare,
Omul vechi și lumesc dispare
Și se plămădește omul nou.

4. Tu ne dai nouă alinare,
Când suntem puși la încercare
Și ni-e viața de nesuferit.

5. Când furtuna-mprejur vuiește,
Tu ești cel care ne-ntărește
Și ne duce sigur la liman.

6. Varsă-n noi ne-ncetat lumină,
Fă-ne fruntea mai senină,
Prin iubirea ta de negrăit.

1. Vino, Duhule Preasfânt,
Și trimite pe pământ,
A ta luminoasă rază.

2. Al săracilor Părinte,
Dătător de cele sfinte,
Vino, și ne luminează.

3. Bunule Mângâietor,
Oaspete prea iubitor,
Dulcea noastră răcorire.

4. Tu în trudă alinare,
În căldură ești răcoare,
Mângâiere în mâhnire.

5. Peste cei ce ți se-nchină
Tu revars-a ta lumină,
Harul tău îmbelșugat.

6. Pentru-a omenirii vină,
Firea-ntreagă acum suspină,
Grav rănită de păcat.

7. Spală ce e întinat,
Udă tot ce e uscat,
Vindecă ce e rănit.

8. Moaie tot ce-i împietrit,
Încălzește ce-i răcit,
Și îndreaptă ce-i greșit.

9. Celor care te cinstesc,
Și pe tine te slujesc,
Dă-le harul înșeptit.

10. Răsplătește a lor iubire,
Cu suprema fericire,
Sus în raiul nesfârșit.

Refren: Spre tine, Doamne, ne-ndreptăm
Și inima și gândul.
La sfânta jertfă ne-adunăm
Să-ți ascultăm cuvântul.

1. Ești Tatăl nostru iubitor,
Cu drag venim la tine,
Căci tu ne mângâi, ne-ntărești
Și ne conduci la bine.

2. Noi vrem să fim copiii tăi,
Să-ți facem voia-n toate
Și totdeauna să-ți slujim
Cu multă pietate.

3. Ajută-ne să fim cuminți,
Cu inima curată,
Căci numai astfel vom primi
Răsplată-mbelșugată.

Refren: Domnul e Păstorul meu,
Domnul e păstorul meu,
Domnul mă iubește,
nimic nu-mi lipsește,
Domnul e păstorul meu!

1. El mă paște în pășuni verzi
și mă duce la ape de odihnă,
îmi înviorează sufletul.

2. Mă povățuiește pe cărări drepte
din pricina numelui său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea morții,
nu mă tem de nici un rău,
căci tu ești cu mine,
toiagul și nuiaua ta mă apără.

3. Tu îmi întinzi masă în fața potrivnicilor mei;
îmi ungi capul cu untdelemn
și paharul meu este plin de se revarsă.

4. Da, fericirea și îndurarea
mă vor însoți în toate zilele vieții mele.
și voi locui în casa Domnului,
până la sfârșitul zilelor mele.

Psalmul 22
Domnul e păstorul meu,
Nu voi duce lipsă de nimic:
în pășuni verzi m-a așezat
la apa odihnei m-a călăuzit,
Îmi înviorează sufletul.

Mă poartă pe cărările dreptății
pentru numele său.
Chiar de aș umbla prin valea umbrei morții,
Nu mă voi teme de rău,
Căci tu ești cu mine.
Varga ta și toiagul tău,
ele îmi aduc mângâiere.

Ai pregătit masă împotriva mea
împotriva celor ce mă necăjesc;
ai uns cu untdelemn capul meu
și paharul meu e plin de se revarsă.
Bunătatea și îndurarea mă vor însoți
în toate zilele vieții mele
și voi locui în fața Domnului zile îndelungate.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire