pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHISM 

Compendiul Catehismului Bisericii Catolice
achizitionare: 03.01.2009; sursa: Editura Presa Bună

PARTEA A TREIA : VIAȚA ÎN CRISTOS

SECȚIUNEA A DOUA : CELE ZECE PORUNCI

  1. "Învățătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viața veșnică?" (Mt 19,16).

    Tânărului care i-a pus această întrebare, Isus îi răspunde: "Dacă vrei să intri în viață, respectă poruncile" și apoi adaugă: "Vino și urmează-mă" (Mt 19,17.21). A-l urma pe Isus implică respectarea poruncilor. Legea nu este abolită, omul este invitat să o regăsească în persoana învățătorului divin, care o realizează în mod perfect în el însuși, îi revelează semnificația deplină și îi atestă caracterul peren.

  1. Cum interpretează Isus legea?

    Isus o interpretează la lumina dublei și unicei porunci a dragostei, plinătatea Legii: "Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea și Profeții" (Mt 22,37-40).

  1. Ce înseamnă "decalog"?

    Decalog înseamnă "zece cuvinte" (Ex 34,28). Aceste cuvinte rezumă legea dăruită de Dumnezeu poporului lui Israel în contextul alianței încheiate prin Moise. El, prezentând poruncile iubirii față de Dumnezeu (primele trei) și față de aproapele (celelalte șapte), trasează pentru poporul ales și pentru fiecare în particular drumul unei vieți eliberate din sclavia păcatului.

  1. Care este legătura decalogului cu alianța?

    Decalogul se înțelege la lumina alianței, în care Dumnezeu se revelează, făcând cunoscută voința sa. Prin respectarea poruncilor, poporul exprimă propria apartenență la Dumnezeu și răspunde cu recunoștință la inițiativa sa de iubire.

  1. Ce importanță dă Biserica decalogului?

    Fidelă Scripturii și exemplului lui Isus, Biserica recunoaște decalogului o importanță și o semnificație fundamentale. Creștinii sunt obligați să-l respecte.

  1. De ce decalogul constituie o unitate organică?

    Cele zece porunci constituie un ansamblu organic și de nedespărțit, pentru că fiecare poruncă trimite la celelalte și la tot decalogul. De aceea, a încălca o poruncă înseamnă a încălca întreaga Lege.

  1. De ce decalogul obligă sub păcat grav?

    Pentru că enunță obligațiile fundamentale ale omului față de Dumnezeu și față de aproapele.

  1. Este posibilă respectarea decalogului?

    Da, deoarece Cristos, fără de care nu putem face nimic, ne face capabili să-l respectăm, cu darul Duhului său și al harului său.

"SĂ-L IUBEșTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU DIN TOATĂ INIMA TA,
DIN TOT SUFLETUL TĂU șI DIN TOT CUGETUL TĂU"

PORUNCA ÎNTÂI:
EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU,
SĂ NU AI ALȚI DUMNEZEI ÎN AFARĂ DE MINE,
SĂ NU-ȚI FACI CHIP CIOPLIT CA SĂ TE ÎNCHINI LUI

  1. Ce înseamnă afirmația lui Dumnezeu: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău" (Ex 20,2)?

    Pentru cel credincios înseamnă să păzească și să înfăptuiască cele trei virtuți teologale și să evite păcatele care li se opun. Credința crede în Dumnezeu și respinge ceea ce îi este contrar, cum ar fi, de exemplu, îndoiala voluntară, necredința, erezia, apostazia, schisma. Speranța așteaptă cu încredere vederea fericită a lui Dumnezeu și ajutorul său, evitând disperarea și prezumția. Dragostea îl iubește pe Dumnezeu mai presus de toate: așadar trebuie respinse indiferența, nerecunoștința, lâncezeala, lenea sau indolența spirituală și ura față de Dumnezeu, care se naște din orgoliu.

  1. Ce presupune cuvântul Domnului: "Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai lui îi vei sluji" (Mt 4,10)?

    Presupune: adorarea lui Dumnezeu ca stăpân peste tot ceea ce există; a-i da cultul datorat în mod individual și comunitar; a-l ruga cu expresii de laudă, de mulțumire și de implorare; a-i oferi jertfe, mai ales cea spirituală a propriei vieți, în unire cu jertfa desăvârșită a lui Cristos; a menține promisiunile și voturile făcute lui.

  1. În ce mod realizează persoana dreptul propriu de a-i aduce cult lui Dumnezeu în adevăr și în libertate?

    Fiecare om are dreptul și obligația morală să caute adevărul, în special în ceea ce-l privește pe Dumnezeu și Biserica sa și, o dată cunoscut, să-l îmbrățișeze și să-l păzească în mod fidel, aducând lui Dumnezeu un cult autentic. În același timp, demnitatea persoanei umane cere ca, în ceea ce privește religia, nimeni să nu fie forțat să acționeze împotriva propriei conștiințe, nici să nu fie împiedicat, în limitele juste ale ordinii publice, să acționeze în conformitate cu ea, în privat sau în public, în mod individual sau în formă asociativă.

  1. Ce interzice Dumnezeu atunci când poruncește: "Să nu ai alți dumnezei în afară de mine" (Ex 20,2)?

    Această poruncă interzice:
    politeismul și idolatria, care divinizează o creatură, puterea, banul, ba chiar și pe diavol;
    superstiția, care este o deviere a cultului datorat adevăratului Dumnezeu și care se exprimă și în diferitele forme de divinație, magie, vrăjitorie și spiritism;
    impietatea care se exprimă în ispitirea lui Dumnezeu prin cuvinte sau fapte; în sacrilegiu, care profanează persoane sau lucruri sacre mai ales Euharistia; în simonie, care este voința de a cumpăra sau a vinde realități spirituale;
    ateismul, care respinge existența lui Dumnezeu, întemeindu-se adesea pe o falsă concepție a autonomiei umane;
    agnosticismul, pentru care nu se poate ști nimic despre Dumnezeu și care cuprinde indiferentismul și ateismul practic.

  1. Porunca lui Dumnezeu: "Să nu-ți faci chip cioplit..." (Ex 20,3) interzice cultul imaginilor?

    În Vechiul Testament prin această poruncă se interzicea reprezentarea Dumnezeului absolut transcendent. Începând de la întruparea Fiului lui Dumnezeu, cultul creștin al imaginilor sacre este justificat (așa cum afirmă Conciliul al II-lea din Niceea, din anul 787), deoarece se întemeiază pe misterul Fiului lui Dumnezeu făcut om, în care Dumnezeul transcendent se face vizibil. Nu este vorba de o adorare a imaginii, ci de o venerare a celui care este reprezentat în ea: Cristos, Fecioara Maria, îngerii și sfinții.

PORUNCA A DOUA:
SĂ NU SPUI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN ZADAR

  1. Cum se respectă sfințenia numelui lui Dumnezeu?

    Numele sfânt al lui Dumnezeu se respectă prin invocarea, binecuvântarea, lauda și preamărirea sa. Așadar, trebuie evitate abuzul de a face apel la numele lui Dumnezeu pentru a justifica o crimă și orice folosire nepotrivită a numelui său, cum este înjurătura, care prin natura sa este un păcat grav; blestemele și infidelitatea față de promisiunile făcute în numele lui Dumnezeu.

  1. De este interzis jurământul fals?

    Pentru că în felul acesta este chemat în cauză Dumnezeu, care este însuși adevărul, ca martor al unei minciuni.

"Nu jurați nici pe Creator, nici pe creatură, decât în adevăr, dacă este nevoie și cu respect" (Sfântul Ignațiu de Loyola).

  1. Ce este sperjurul?

    Sperjurul înseamnă a face, sub jurământ, o promisiune cu intenția de a nu o ține, sau a viola promisiunea făcută sub jurământ. Este un păcat grav împotriva lui Dumnezeu care este mereu fidel față de promisiunile sale.

PORUNCA A TREIA:
ADU-ȚI AMINTE SĂ SFINȚEșTI ZIUA DOMNULUI

  1. De ce Dumnezeu "a binecuvântat ziua de odihnă și a sfințit-o" (Ex 20,11)?

    Pentru că în ziua de odihnă se comemorează odihna lui Dumnezeu în ziua a șaptea a creației, precum și eliberarea Israelului din sclavia Egiptului și a alianței pe care Dumnezeu a încheiat-o cu poporul său.

  1. Cum se comportă Isus față de ziua de sâmbătă?

    Isus recunoaște sfințenia zilei de sâmbătă și, cu autoritatea sa divină, îi dă o interpretare autentică: "Sâmbăta a fost făcută pentru om și nu omul pentru sâmbătă" (Mc 2,27).

  1. Pentru ce motive, pentru creștini, sâmbăta a fost înlocuită de duminică?

    Pentru că duminica este ziua învierii lui Cristos. Ca "prima zi a săptămânii" (Mc 16,2), ea amintește de prima creație; ca "ziua a opta", care urmează după sâmbătă, semnifică noua creație, inaugurată cu învierea lui Cristos. Astfel, a devenit, pentru creștini, prima din toate zilele și din toate sărbătorile: ziua Domnului, în care el, cu Paștele său, duce la împlinire adevărul spiritual al sâmbetei ebraice și vestește odihna veșnică a omului în Dumnezeu.

  1. Cum se sfințește duminica?

    Creștinii sfințesc duminica și celelalte sărbători de poruncă participând la Euharistia Domnului și abținându-se și de la acele activități care îi împiedică să dea cult lui Dumnezeu și tulbură bucuria proprie a zilei Domnului sau odihna necesară a minții și a trupului. Sunt permise activitățile legate de necesitățile familiare sau de servicii de mare utilitate socială, cu condiția să nu creeze obișnuințe care prejudiciază sfințirea duminicii, viața de familie și sănătatea.

  1. Pentru ce este important ca duminica să fie recunoscută legal ca zi de sărbătoare?

    Pentru ca tuturor să le fie dată posibilitatea reală de a se bucura de odihnă suficientă și de timp liber care să le permită să se îngrijească de viața religioasă, familială, culturală și socială; de a dispune de un timp propice pentru meditație, reflecție, tăcere și studiu; de a se dedica faptelor de binefacere, îndeosebi în favoarea bolnavilor și a bătrânilor.

"SĂ-L IUBEșTI PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUȚI"

PORUNCA A PATRA:
CINSTEșTE PE TATĂL TĂU șI PE MAMA TA
CA SĂ-ȚI FIE ȚIE BINE șI SĂ TRĂIEșTI MULT PE PĂMÂNT

  1. Ce poruncește porunca a patra?

    Ea poruncește să-i cinstim și să-i respectăm pe părinții noștri și pe cei pe care Dumnezeu i-a investit cu autoritatea sa, pentru binele nostru.

  1. Care este natura familiei în planul lui Dumnezeu?

    Un bărbat și o femeie uniți în căsătorie formează împreună cu copiii lor o familie. Dumnezeu a instituit familia și a înzestrat-o cu constituția ei fundamentală. Căsătoria și familia sunt orânduite pentru binele soților și pentru procrearea și educarea copiilor. Între membrii unei familii se stabilesc relații personale și responsabilități primordiale. În Cristos, familia devine Biserică domestică, pentru că este comunitate de credință, de speranță și de iubire.

  1. Ce loc ocupă familia în societate?

    Familia este celula originară a societății umane și precede orice recunoaștere din partea autorității publice. Principiile și valorile familiale constituie fundamentul vieții sociale. Viața de familie este o inițiere la viața societății.

  1. Ce obligații are societatea față de familie?

    Societatea are obligația de a susține și consolida căsătoria și familia, respectând și principiul de subsidiaritate. Puterile publice trebuie să respecte, să ocrotească și să favorizeze adevărata natură a căsătoriei și a familiei, morala publică, drepturile părinților și prosperitatea domestică.

  1. Care sunt obligațiile copiilor față de părinți?

    Față de părinți, copiii trebuie să aibă respect (evlavie filială), recunoștință, docilitate și ascultare, contribuind astfel, și prin relațiile bune între frați și surori, la creșterea armoniei și sfințeniei întregii vieți familiale. Atunci când părinții s-ar afla în situații de lipsă, de boală, de singurătate sau de bătrânețe, copiii adulți le datorează ajutorul lor moral și material.

  1. Care sunt obligațiile părinților față de copii?

    Părtași de paternitatea divină, părinții sunt pentru copii primii responsabili ai educației și primii vestitori ai credinței. Ei au obligația de a-i iubi și a-i respecta pe copii ca persoane și ca fii ai lui Dumnezeu și de a se îngriji, pe cât posibil, de nevoile lor materiale și spirituale, alegând pentru ei o școală potrivită și ajutându-i cu sfaturi prudente în alegerea profesiunii și a stării de viață. Îndeosebi, au misiunea de a-i educa în credința creștină.

  1. Cum îi educă părinții pe copiii lor la credința creștină?

    Îndeosebi cu exemplul, rugăciunea, cateheza familială și participarea la viața eclezială.

  1. Legăturile familiale sunt un bine absolut?

    Legăturile familiale, chiar dacă sunt importante, nu sunt absolute, pentru că prima vocație a creștinului este de a-l urma pe Isus, iubindu-l: "Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; cine își iubește fiica sau fiul mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine" (Mt 10,37). Părinții trebuie să favorizeze cu bucurie urmarea lui Isus din partea copiilor lor, în orice stare de viață, chiar în viața consacrată sau în slujirea preoțească.

  1. Cum trebuie exercitată autoritatea în diferitele domenii ale vieții sociale?

    Trebuie exercitată întotdeauna ca o slujire, respectând drepturile fundamentale ale omului, o justă ierarhie a valorilor, legile, dreptatea distributivă și principiul subsidiarității. În exercitarea autorității, fiecare trebuie să caute interesul comunității, și nu propriul interes, și trebuie să se inspire în deciziile sale din adevărul despre Dumnezeu, despre om și despre lume.

  1. Care sunt obligațiile cetățenilor față de autoritățile civile?

    Cei care sunt supuși autorității trebuie să-i considere pe superiorii lor ca reprezentanți ai lui Dumnezeu, oferindu-le colaborarea leală pentru buna funcționare a vieții publice și sociale. Aceasta presupune iubirea și slujirea patriei, dreptul și datoria de a vota, plătirea impozitelor, apărarea țării și dreptul la o critică mereu constructivă.

  1. Când nu trebuie să asculte cetățeanul de autoritățile civile?

    Cetățeanul nu trebuie, în conștiință, să asculte atunci când legile autorităților civile se opun la exigențele ordinii morale: "Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni" (Fap 5,29).

PORUNCA A CINCIA:
SĂ NU UCIZI

  1. Pentru ce trebuie respectată viața umană?

    Pentru că este sacră. Încă de la începutul său, ea presupune acțiunea creatoare a lui Dumnezeu și rămâne pentru totdeauna într-o relație specială cu Creatorul, unicul său scop. Nimănui nu-i este permis să distrugă în mod direct o ființă umană nevinovată, acest lucru fiind în mod grav contrar demnității persoanei și sfințeniei Creatorului: "Să nu ucizi pe cel nevinovat, nici pe cel drept" (Ex 23,7).

  1. De ce nu se împotrivește acestei norme legitima apărare a persoanelor și a societății?

    Deoarece prin legitima apărare se actualizează alegerea de a apăra și de a valoriza dreptul la viața proprie sau a altuia, și nu alegerea de a ucide. Legitima apărare, pentru cel care are responsabilitate față de viața altuia, poate fi și o obligație gravă. Totuși, ea nu trebuie să ducă la o folosire a violenței mai mare decât este necesară.

  1. La ce folosește o pedeapsă?

    O pedeapsă, aplicată de o autoritate publică legitimă, are scopul de a repara dezordinea introdusă de greșeală, de a apăra ordinea publică și siguranța persoanelor, de a contribui la corectarea celui vinovat.

  1. Ce pedeapsă se poate aplica?

    Pedeapsa aplicată trebuie să fie proporțională cu gravitatea delictului. Astăzi, ca urmare a posibilității de care dispune statul pentru a reprima delictul făcându-l inofensiv pe vinovat, cazurile de necesitate absolută de pedeapsă cu moartea "sunt de acum foarte rare, dacă nu chiar practic inexistente" (Evangelium vitae). Atunci când mijloacele nesângeroase sunt suficiente, autoritatea se va limita la aceste mijloace, pentru că acestea corespund mai bine condițiilor concrete ale binelui comun, sunt mai conforme cu demnitatea persoanei și nu-i iau definitiv vinovatului posibilitatea de a se corecta.

  1. Ce interzice porunca a cincea?

    Porunca a cincea interzice cele ce se împotrivesc în mod grav legii morale:
    omuciderea directă și voluntară și cooperarea la ea;
    avortul direct, voit ca scop și ca mijloc, precum și cooperarea la avort, sub pedeapsa excomunicării, pentru că ființa umană, încă de la zămislirea sa, trebuie respectată și ocrotită în mod absolut în integritatea sa;
    eutanasia directă, care constă în a pune capăt vieții persoanelor handicapate, bolnave sau aproape de moarte, printr-o faptă sau prin omiterea unei acțiuni datorate;
    sinuciderea și cooperarea voluntară la ea, deoarece este o ofensă gravă adusă iubirii juste față de Dumnezeu, față de sine și față de aproapele: cât privește responsabilitatea, ea poate să fie agravată din cauza scandalului sau atenuată de tulburări psihice deosebite sau de temeri grave.

  1. Ce proceduri medicale sunt permise, atunci când moartea este considerată iminentă?

    Îngrijirile care sunt de obicei datorate unei persoane bolnave nu pot fi întrerupte în mod legitim. În schimb, sunt legitime folosirea de analgezice, care nu au ca scop moartea, și renunțarea "la înverșunarea terapeutică", adică la folosirea de proceduri medicale excesive și fără speranță rațională într-un rezultat pozitiv.

  1. Pentru ce societatea trebuie să ocrotească orice embrion?

    Dreptul inalienabil la viață al oricărui individ uman, încă de la zămislirea sa, este un element constitutiv al societății civile și al legislației sale. Atunci când statul nu depune toate eforturile în slujba drepturilor tuturor și îndeosebi ale celor mai slabi, între care cei zămisliți și încă nenăscuți, sunt amenințate înseși fundamentele unui stat de drept.

  1. Cum se evită scandalul?

    Scandalul, care constă în a face pe alții să comită un rău, se evită respectând sufletul și trupul persoanei. Dacă în mod deliberat sunt induși alții să păcătuiască în mod grav, se comite un păcat grav.

  1. Ce obligație avem față de trup?

    Trebuie să avem o grijă rațională față de sănătatea fizică, proprie și a altuia, evitând totuși cultul trupului și orice fel de excese. De asemenea, trebuie evitate folosirea stupefiantelor, care provoacă daune foarte grave sănătății și vieții umane, și abuzul în mâncare, alcool, tabac și medicamente.

  1. Când sunt legitime din punct de vedere moral experimentele științifice, medicale sau psihologice pe persoane sau pe grupuri umane?

    Sunt legitime din punct de vedere moral dacă sunt în slujba binelui integral al persoanei și al societății, fără riscuri disproporționate pentru viața și integritatea fizică și psihică a subiecților, informați cum se cuvine și care-și dau acordul.

  1. Sunt permise transplantul și donarea de organe, înainte și după moarte?

    Transplantul de organe este acceptabil din punct de vedere moral, cu acordul donatorului și fără riscuri excesive pentru el. Pentru actul nobil de donare a organelor după moarte trebuie să fie constatată în mod deplin moartea reală a donatorului.

  1. Care practici nu respectă integritatea corporală a persoanei umane?

    Ele sunt: răpirile și sechestrele de persoane, terorismul, tortura, violențele, sterilizarea directă. Amputările și mutilările unei persoane sunt permise din punct de vedere moral numai pentru scopuri terapeutice indispensabile ale persoanei respective.

  1. Care sunt grijile datorate celor muribunzi?

    Muribunzii au dreptul de a trăi cu demnitate ultimele momente ale vieții lor pământești, mai ales cu sprijinul rugăciunii și sacramentelor care pregătesc pentru întâlnirea cu Dumnezeul cel viu.

  1. Cum trebuie să fie tratate trupurile răposaților?

    Trupurile răposaților trebuie să fie tratate cu respect și dragoste. Incinerarea lor este permisă dacă este făcută fără a pune în discuție credința în învierea trupurilor.

  1. Ce cere Domnul de la fiecare persoană în ceea ce privește pacea?

    Domnul, care proclamă "fericiți făcătorii de pace" (Mt 5,9), cere pacea inimii și denunță imoralitatea mâniei, care este dorința de răzbunare pentru răul primit, și a urii, care duce la a dori răul pentru aproapele. Aceste atitudini, dacă sunt voluntare și acceptate în ce privește lucrurile de mare importanță, sunt păcate grave împotriva dragostei.

  1. Ce este pacea în lume?

    Pacea în lume, care este cerută pentru respectarea și dezvoltarea vieții umane, nu este o simplă absență a războiului sau echilibrul forțelor contrastante, ci este "liniștea ordinii" (Sfântul Augustin), "rodul dreptății" (Is 32,17) și efectul dragostei. Pacea pământească este imagine și rod al păcii lui Cristos.

  1. Ce anume cere pacea în lume?

    Ea recere împărțirea egală și ocrotirea bunurilor persoanelor, comunicarea liberă între ființele umane, respectarea demnității persoanelor și popoarelor, practicarea asiduă a dreptății și a fraternității.

  1. Când este permisă din punct de vedere moral folosirea forței militare?

    Folosirea forței militare este justificată din punct de vedere moral de prezența simultană a următoarelor condiții: certitudinea că a fost cauzată o daună de durată, gravă și sigură; ineficacitatea oricărei alternative pașnice; condiții de succes bine întemeiate; grija de a nu cauza rele mai grave, ținând cont de puterea pe care o au astăzi mijloacele de distrugere.

  1. În caz de amenințare de război, cui îi revine evaluarea riguroasă a acestor condiții?

    Ea revine aprecierii prudente a guvernanților, cărora le revine și dreptul de a impune cetățenilor obligația apărării naționale, rămânând neatins dreptul personal la obiecție de conștiință, care trebuie realizată prin altă formă de slujire adusă comunității umane.

  1. În caz de război, ce cere legea morală?

    Legea morală rămâne mereu valabilă, chiar și în caz de război. Ea cere să fie tratați în mod uman necombatanții, soldații răniți și prizonierii. Acțiunile contrare în mod deliberat dreptului națiunilor și dispozițiile care le impun sunt crime; o ascultare oarbă nu este suficientă pentru a scuza pe cei care li se supun. Trebuie condamnate distrugerile în masă ca și exterminarea unui popor sau a unei minorități etnice, care sunt păcate foarte grave: există obligație din punct de vedere moral de a se opune ordinelor celui care le comandă.

  1. Ce trebuie făcut pentru a evita războiul?

    Trebuie să se facă tot ceea ce este posibil în mod rațional pentru a evita în orice mod războiul, date fiind relele și nedreptățile pe care el le provoacă. Îndeosebi, trebuie evitată acumularea și comerțul de arme care nu sunt reglementate cum se cuvine de puterile legitime; nedreptățile, mai ales economice și sociale; discriminările etnice și religioase; invidia, neîncrederea, orgoliul și spiritul de răzbunare. Ceea ce se face pentru a elimina aceste și alte dezordini ajută la construirea păcii și la evitarea războiului.

PORUNCA A șASEA:
SĂ NU FACI FAPTE NECURATE

  1. Ce datorie are persoana umană față de propria identitate sexuală?

    Dumnezeu l-a creat pe om bărbat și femeie, cu demnitate personală egală și a înscris în el vocația iubirii și a comuniunii. Revine fiecăruia să accepte propria identitate sexuală, recunoscându-i importanța pentru toată persoana, specificitatea și complementaritatea.

  1. Ce este castitatea?

    Castitatea este integrarea pozitivă a sexualității în persoană. Sexualitatea devine cu adevărat umană atunci când este integrată în mod corect în relația de la persoană la persoană. Castitatea este o virtute morală, un dar al lui Dumnezeu, un har, un rod al Duhului.

  1. Ce anume presupune virtutea castității?

    Ea presupune dobândirea stăpânirii de sine, ca expresie a libertății umane finalizată pentru dăruirea de sine. În acest scop, este necesară o educație integrală și permanentă care se realizează în etape de creștere treptată.

  1. Care sunt mijloacele care ajută la trăirea castității?

    Sunt numeroase mijloace la îndemână: harul lui Dumnezeu, ajutorul sacramentelor, rugăciunea, cunoașterea de sine, practicarea unei asceze adaptate la diferitele situații, exercitarea virtuților morale, îndeosebi a virtuții cumpătării, care face ca pasiunile să fie conduse de către rațiune.

  1. În ce mod sunt chemați cu toții la trăirea castității?

    Toți, urmându-l pe Cristos model de castitate, sunt chemați să ducă o viață curată conform stării proprii: unii trăind în feciorie sau în celibatul consacrat, un mod eminent de a se dedica mai ușor lui Dumnezeu cu inimă neîmpărțită; alții, dacă sunt căsătoriți, realizând castitatea conjugală, dacă nu sunt căsătoriți, trăind castitatea în continență.

  1. Care sunt principalele păcate împotriva castității?

    Sunt păcate în mod grav contrare castității, fiecare după natura propriului obiect: adulterul, masturbarea, desfrâul, pornografia, prostituția, violul, actele homosexuale. Aceste păcate sunt expresie a viciului necurăției. Dacă sunt comise asupra minorilor, aceste acte sunt un atentat și mai grav împotriva integrității lor fizice și morale.

  1. De ce porunca a șasea, deși spune "să nu săvârșești adulter", interzice toate păcatele împotriva castității?

    Deși în textul biblic al decalogului se citește "să nu săvârșești adulter" (Ex 20,14), tradiția Bisericii urmează în ansamblu învățăturile morale din Vechiului și Noului Testament și consideră că porunca a șasea înglobează toate păcatele împotriva castității.

  1. Care este datoria autorităților civile față de castitate?

    Deoarece sunt ținute să promoveze respectarea demnității persoanei, ele trebuie să contribuie la crearea unui ambient favorabil castității, chiar împiedicând, cu legi adecvate, răspândirea unora din ofensele grave la adresa castității amintite mai sus, pentru a-i proteja mai ales pe minori și pe cei mai slabi.

  1. Care sunt bunurile iubirii conjugale, spre care este orânduită sexualitatea?

    Bunurile iubirii conjugale, care pentru cei botezați este sfințită de sacramentul Căsătoriei, sunt: unitatea, fidelitatea, indisolubilitatea și deschiderea spre fecunditate.

  1. Ce semnificația are actul conjugal?

    Actul conjugal are o dublă semnificație: de unire (dăruirea reciprocă a soților) și procreatoare (deschiderea spre transmiterea vieții). Nimeni nu trebuie să rupă conexiunea inseparabilă pe care Dumnezeu a voit-o între cele două semnificații ale actului conjugal, excluzând una sau alta dintre ele.

  1. Când este morală reglementarea nașterilor?

    Reglementarea nașterilor, care reprezintă unul din aspectele paternității și maternității responsabile, este în mod obiectiv conformă cu moralitatea atunci când este realizată de către soți fără impuneri externe, nu din egoism, ci din motive serioase și cu metode conforme criteriilor obiective ale moralității, adică prin abstinența periodică și recurgerea la perioadele nefertile.

  1. Care sunt mijloacele imorale pentru reglementarea nașterilor?

    Este în mod intrinsec imorală orice acțiune - cum ar fi, de exemplu, sterilizarea directă sau contracepția - care, atât în vederea actului conjugal, cât și în desfășurarea lui sau în desfășurarea consecințelor sale naturale, și-ar propune, ca scop sau ca mijloc, să împiedice procrearea.

  1. De ce sunt imorale inseminarea și fecundarea artificială?

    Sunt imorale pentru că disociază procrearea de actul prin care soții se dăruiesc reciproc, instaurând astfel o stăpânire a tehnicii asupra originii și asupra destinului persoanei umane. De asemenea, inseminarea și fecundarea heterologă, prin recurgerea la tehnici care implică o persoană străină de cuplul conjugal, lezează dreptul copilului de a se naște dintr-un tată și dintr-o mamă cunoscuți de el, legați între ei prin căsătorie și cu dreptul exclusiv de a deveni părinți numai unul împreună cu celălalt.

  1. Cum trebuie considerat un copil?

    Copilul este un dar al lui Dumnezeu, darul cel mai mare al căsătoriei. Nu există un drept de a avea copii ("copilul datorat, cu orice preț"). Există în schimb dreptul copilului de a fi rod al actului conjugal al părinților săi și dreptul de a fi respectat ca persoană din momentul conceperii sale.

  1. Ce pot să facă soții atunci când nu au copii?

    Atunci când darul copilului nu le este acordat, soții, după ce au epuizat formele medicale legitime, pot să arate generozitatea lor prin încredințare sau adopție, sau făcând servicii semnificative în favoarea aproapelui. Astfel se realizează o fecunditate spirituală prețioasă.

  1. Care sunt ofensele aduse demnității căsătoriei?

    Ele sunt: adulterul, divorțul, poligamia, incestul, unirea liberă (conviețuirea, concubinajul), actul sexual înainte sau în afara căsătoriei.

PORUNCA A șAPTEA:
SĂ NU FURI

  1. Ce spune porunca a șaptea?

    Ea enunță destinația și împărțirea universală și proprietatea privată a bunurilor și respectarea persoanelor, a bunurilor lor și a integrității creației. Biserica își întemeiază pe această poruncă doctrina sa socială, care cuprinde conduita corectă în activitatea economică și în viața socială și politică, dreptul și obligația muncii umane, dreptatea și solidaritatea dintre națiuni, iubirea față de cei săraci.

  1. În ce condiții există dreptul la proprietatea privată?

    Dreptul la proprietatea privată există cu condiția să fie dobândită sau primită în mod corect și cu condiția să rămână primordială destinația universală a bunurilor pentru satisfacerea necesităților fundamentale ale tuturor oamenilor.

  1. Care este scopul proprietății private?

    Scopul proprietății private este garantarea libertății și demnității fiecărei persoane, ajutând-o să satisfacă nevoile fundamentale proprii ale celor de care este responsabilă și ale altora care trăiesc în necesitate.

  1. Ce stabilește porunca a șaptea?

    Porunca a șaptea stabilește respectarea bunurilor altuia, prin practicarea dreptății și a dragostei, a cumpătării și a solidarității. Îndeosebi cere respectarea promisiunilor făcute și a contractelor încheiate; repararea nedreptății comise și restituirea a ceea ce s-a furat; respectarea integrității creației, prin folosirea prudentă și moderată a resurselor minerale, vegetale și animale care sunt în univers, cu atenție specială față de speciile amenințate de dispariție.

  1. Ce comportament trebuie să aibă omul față de animale?

    Omul trebuie să trateze animalele, creaturi ale lui Dumnezeu, cu bunăvoință, evitând atât iubirea excesivă față de ele, cât și folosirea lor nediscriminată, mai ales pentru experimente științifice efectuate în afara limitelor raționale și cu suferințe inutile pentru animalele respective.

  1. Ce interzice porunca a șaptea?

    Porunca a șaptea interzice înainte de toate furtul, care este uzurparea bunului altuia împotriva voinței raționale a proprietarului. De asemenea, plătirea de salarii nedrepte; specularea valorilor bunurilor pentru a scoate avantaj în dauna altora; falsificarea de cecuri sau facturi. De asemenea, interzice comiterea de fraude fiscale sau comerciale, provocarea în mod voluntar de daune proprietăților private sau publice. Interzice și camăta, corupția, abuzul privat de bunurile sociale, lucrările rău executate în mod vinovat, risipa.

  1. Care este conținutul doctrinei sociale a Bisericii?

    Doctrina socială a Bisericii, ca dezvoltare organică a adevărului evangheliei cu privire la demnitatea persoanei umane și la dimensiunea sa socială, conține principii de reflecție, formulează criterii de apreciere, oferă norme și orientări pentru acțiune.

  1. Când intervine Biserica în materie socială?

    Biserica intervine dând o apreciere morală în materie economică și socială atunci când acest lucru este cerut de drepturile fundamentale ale persoanei, de binele comun sau de mântuirea sufletelor.

  1. Cum trebuie exercitată viața socială și economică?

    Trebuie exercitată, conform propriilor metode, în domeniul ordinii morale, în slujba omului, în integralitatea sa și a întregii comunități umane, respectând dreptatea socială. Ea trebuie să-l aibă pe om ca autor, centru și scop.

  1. Ce se opune doctrinei sociale a Bisericii?

    Se opun doctrinei sociale a Bisericii sistemele economice și sociale care sacrifică drepturile fundamentale ale persoanelor sau care fac din profit regula lor exclusivă sau scopul lor ultim. Pentru aceasta Biserica refuză ideologiile asociate în timpurile moderne cu "comunismul" sau cu formele atee și totalitare de "socialism". De asemenea, ea refuză, în practica "capitalismului", individualismul și primatul absolut al legii pieței asupra muncii umane.

  1. Ce semnificație are munca pentru om?

    Pentru om munca este o obligație și un drept, prin care el colaborează cu Dumnezeu creatorul. Într-adevăr, muncind cu angajare și competență, persoana actualizează capacitățile înscrise în natura sa, preamărește darurile Creatorului și talanții primiți, se întreține pe sine însuși și familia sa, slujește comunitatea umană. În afară de aceasta, cu harul lui Dumnezeu, munca poate să fie mijloc de sfințire și de colaborare cu Cristos pentru mântuirea celorlalți.

  1. La ce tip de muncă are dreptul orice persoană?

    Accesul la o muncă sigură și onestă trebuie să fie deschis tuturor, fără discriminare nedreaptă, respectând libera inițiativă economică și retribuirea corectă.

  1. Care este responsabilitatea statului cu privire la muncă?

    Statului îi revine obligația de a garanta siguranța cu privire la libertățile individuale și ale proprietății, pe lângă o monedă stabilă și servicii publice eficiente; să supravegheze și să conducă exercitarea drepturilor omului în sectorul economic. În raport cu circumstanțele, societatea trebuie să ajute cetățenii să-și găsească un loc de muncă.

  1. Ce datorie au conducătorii de întreprinderi?

    Conducătorii de întreprinderi au responsabilitatea economică și ecologică a operațiunilor lor. Trebuie să ia în considerare binele persoanelor și nu numai creșterea profiturilor, chiar dacă acestea sunt necesare pentru a asigura investițiile, viitorul întreprinderilor, locurile de muncă și buna funcționare a vieții economice.

  1. Ce obligații au muncitorii?

    Ei trebuie să-și îndeplinească munca cu conștiinciozitate, competență și dăruire, căutând să rezolve eventualele controverse prin dialog. Recurgerea la grevă non-violentă este legitimă din punct de vedere moral atunci când apare ca instrument necesar, în vederea unui avantaj proporționat și ținând cont de binele comun.

  1. Cum se realizează dreptatea și solidaritatea între națiuni?

    La nivel internațional, toate națiunile și instituțiile trebuie să acționeze în solidaritate și subsidiaritate, cu scopul de a elimina sau măcar de a reduce mizeria, inegalitatea resurselor și mijloacelor economice, nedreptățile economice și sociale, exploatarea persoanelor, acumularea de datorii de către țările sărace, mecanismele perverse care împiedică dezvoltarea țărilor mai puțin dezvoltate.

  1. În ce mod participă creștinii la viața politică și socială?

    Credincioșii laici intervin în mod direct în viața politică și socială, animând, cu spirit creștin, realitățile vremelnice și colaborând cu toți, ca martori autentici ai evangheliei și făcători de pace și de dreptate.

  1. De unde se inspiră iubirea față de săraci?

    Iubirea față de săraci se inspiră din evanghelia Fericirilor și după exemplul lui Isus în atenția sa constantă față de săraci. Isus a spus: "Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut" (Mt 25,40). Iubirea față de săraci se realizează prin angajarea împotriva sărăciei materiale și chiar împotriva numeroaselor forme de sărăcie culturală, morală și religioasă. Faptele de milostenie, spirituale și trupești, și numeroasele instituții de binefacere apărute de-a lungul secolelor, sunt o mărturie concretă a iubirii preferențiale față de săraci care îi caracterizează pe discipolii lui Isus.

PORUNCA A OPTA:
SĂ NU MĂRTURISEșTI STRÂMB ÎMPOTRIVA APROAPELUI TĂU

  1. Ce obligație are omul față de adevăr?

    Fiecare persoană este chemată la sinceritate și la adevăr în acțiune și în vorbire. Fiecare are obligația de a căuta adevărul și de a adera la el, ordonând întreaga sa viață conform exigențelor adevărului. Adevărul lui Dumnezeu se manifestă în întregime în Isus Cristos: el este adevărul. Cine îl urmează pe el trăiește în Duhul adevărului și respinge duplicitatea, simularea și ipocrizia.

  1. Cum se mărturisește adevărul?

    Creștinul trebuie să mărturisească adevărul evanghelic în toate domeniile activității sale publice și private, chiar cu jertfa propriei vieți, dacă este necesar. Martiriul este mărturia supremă adusă adevărului credinței.

  1. Ce interzice porunca a opta?

    Porunca a opta interzice:
    mărturia falsă, sperjurul, minciuna, a căror gravitate se măsoară cu adevărul pe care îl deformează, cu circumstanțele, cu intențiile celui mincinos și cu daunele suferite de victime;
    judecata temerară, vorbirea de rău, defăimarea, calomnia, care diminuează sau distrug buna reputație și onoarea, la care are dreptul orice persoană;
    lingușirea, adularea sau complezența, mai ales dacă au ca scop păcate grave sau obținerea de avantaje ilicite.
    Un păcat comis împotriva adevărului cere repararea, dacă a produs daună altora.

  1. Ce anume cere porunca a opta?

    Porunca a opta cere respectarea adevărului, însoțită de discreția dragostei: în comunicare și în informare, care trebuie să evalueze binele personal și comun, apărarea vieții private, pericolul de scandal; în păstrarea secretelui profesional, care trebuie ținut mereu, în afară de cazuri excepționale sau pentru motive grave și proporționale. De asemenea, se cere respectarea confidențelor făcute sub sigiliul secretului.

  1. Cum trebuie să fie folosirea mijloacelor de comunicare socială?

    Informarea mediatică trebuie să fie în slujba binelui comun și în conținutul său trebuie să fie mereu adevărată și integră, rămânând neatinse dreptatea și dragostea. De asemenea, trebuie să se exprime în mod onest și corespunzător, respectând cu scrupulozitate legile morale, drepturile legitime și demnitatea persoanei.

  1. Ce relație există între adevăr, frumusețe și arta sacră?

    Adevărul este frumos prin el însuși. El presupune strălucirea frumuseții spirituale. În afară de cuvânt, există numeroase forme de exprimare a adevărului, îndeosebi operele artistice. Sunt rodul unui talent dăruit de Dumnezeu și al efortului omului. Arta sacră, pentru a fi adevărată și frumoasă, trebuie să evoce și să glorifice misterul lui Dumnezeu apărut în Cristos și să conducă la adorarea și la iubirea lui Dumnezeu Creator și Mântuitor, frumusețe supremă de adevăr și de iubire.

PORUNCA A NOUA:
SĂ NU POFTEșTI FEMEIA APROAPELUI TĂU

  1. Ce anume cere porunca a noua?

    Porunca a noua cere să se învingă concupiscența carnală în gânduri și în dorințe. Lupta împotriva acestei concupiscențe trece prin purificarea inimii și practicarea virtuții cumpătării.

  1. Ce interzice porunca a noua?

    Porunca a noua interzice cultivarea de gânduri și dorințe privitoare la acțiunile interzise de porunca a șasea.

  1. Cum se ajunge la curăția inimii?

    Cel botezat, prin harul lui Dumnezeu și luptând împotriva dorințelor dezordonate, ajunge la curăția inimii prin virtutea și darul castității, limpezimea intenției, transparența privirii exterioare și interioare, disciplina sentimentelor și a imaginației, rugăciune.

  1. Ce alte exigențe are curăția?

    Curăția cere pudoare, care, păzind intimitatea persoanei, exprimă delicatețea castității și reglementează privirile și gesturile în conformitate cu demnitatea persoanelor și a comuniunii lor. Ea eliberează de erotismul difuz și ține departe de tot ceea ce favorizează curiozitatea bolnavă. Cere și o purificare a ambientului social, printr-o luptă constantă împotriva permisivității moravurilor, bazată pe o eronată concepție despre libertatea umană.

PORUNCA A ZECEA:
SĂ NU POFTEșTI CASA APROAPELUI TĂU
șI NICI UN LUCRU CE ESTE AL LUI

  1. Ce anume cere și ce interzice porunca a zecea?

    Porunca aceasta, care completează porunca precedentă, cere o atitudine interioară de respect față de proprietatea celuilalt și interzice aviditatea, cupiditatea dezordonată față de bunurile altora și invidia, care constă în tristețea simțită în fața bunurilor altuia și în dorința nestăpânită de a și le însuși.

  1. Ce anume cere Isus prin sărăcia inimii?

    Isus cere ucenicilor săi să-l prefere pe el mai presus de tot și de toți. Dezlipirea de bogății - conform spiritului sărăciei evanghelice - și abandonarea în mâinile providenței lui Dumnezeu, care ne eliberează de grija față de ziua de mâine, pregătesc pentru fericirea "săracilor cu duhul, căci a lor este deja împărăția cerurilor" (Mt 5,3).

  1. Care este cea mai mare dorință a omului?

    Cea mai mare dorință a omului este de a-l vedea pe Dumnezeu. Acesta este strigătul întregii sale ființe: "Vreau să-l văd pe Dumnezeu!" Omul realizează fericirea sa adevărată și deplină în viziunea celui care l-a creat din iubire și-l atrage la sine cu iubirea sa infinită.

"Cine îl vede pe Dumnezeu, a dobândit toate bunurile care se pot concepe" (Sfântul Grigore de Nyssa).

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire