pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

SECȚIUNEA A DOUA
Cele șapte sacramente ale Bisericii

1210.    Sacramentele Legii celei noi sunt instituite de Cristos și sunt în număr de șapte: Botezul, Mirul, Euharistia, Pocăința, Ungerea bolnavilor, Preoția și Căsătoria. Cele șapte sacramente sunt legate de toate etapele și toate momentele importante ale vieții creștinului: ele dau naștere și creștere, vindecare și misiune vieții de credință a creștinilor. În aceasta, între etapele vieții naturale și etapele vieții spirituale există o anumită asemănare [1857].

1211.    Urmând această analogie, vom expune mai întâi cele trei sacramente ale inițierii creștine (capitolul întâi), apoi sacramentele de vindecare (capitolul al doilea), în sfârșit sacramentele aflate în slujba comuniunii și misiunii credincioșilor (capitolul al treilea). Desigur, această ordine nu este singura posibilă, dar ea ne îngăduie să vedem că sacramentele formează un organism în care fiecare sacrament în parte își are locul său vital. În acest organism, Euharistia ocupă un loc unic, ca «sacrament al sacramentelor»: «Toate celelalte sacramente sunt rânduite în vederea acestuia ca scop al lor [1858].»

CAPITOLUL ÎNTÂI
Sacramentele inițierii creștine

1212.    Prin sacramentele inițierii creștine - Botezul, Mirul și Euharistia - sunt puse temeliile oricărei vieți creștine. «Participarea la natura divină, dăruită oamenilor prin harul lui Cristos, comportă o anumită analogie cu originea, creșterea și susținerea vieții naturale. Într-adevăr, născuți la o viață nouă prin Botez, credincioșii sunt întăriți prin sacramentul Mirului și primesc în Euharistie pâinea vieții veșnice. Astfel, prin aceste sacramente ale inițierii creștine, ei primesc tot mai mult bogățiile vieții divine și înaintează spre desăvârșirea iubirii [1859].»

ARTICOLUL 1
Sacramentul Botezului

1213.    Sfântul Botez este fundamentul întregii vieți creștine, poarta vieții în Duh (vitae spiritualis ianua), ce deschide calea spre celelalte sacramente. Prin botez suntem eliberați de păcat și renăscuți ca fii ai lui Dumnezeu, devenim mădulare ale lui Cristos, suntem încorporați în Biserică și făcuți părtași de misiunea ei [1860]: «Baptismus est sacramentum regenerationis per aquam in verbo. - Botezul este sacramentul renașterii prin apă și în cuvânt [1861].»

I. Cum este numit acest sacrament?

1214.    Este numit Botez după ritul central prin care se săvârșește: a boteza (în greacă baptízein) înseamnă «a cufunda, a scufunda»; «cufundarea» în apă simbolizează înmormântarea catehumenului în moartea lui Cristos, de unde iese prin învierea împreună cu El [1862] ca «făptură nouă» (2 Cor 5, 17; Gal 6, 15).

1215.    Acest sacrament mai este numit «baia renașterii și înnoirii în Duhul Sfânt» (Tit 3, 5), fiindcă simbolizează și înfăptuiește acea naștere din apă și din Duh fără de care «nimeni nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu» (In 3, 5).

1216.    «Această baie este numită iluminare, pentru că cei care primesc această învățătură [catehetică] au cugetul luminat [1863]...» Primind prin Botez Cuvântul, «lumina cea adevărată care luminează pe tot omul» (In 1, 9), creștinul, «după ce a fost luminat» (Evr 10, 32), a devenit «Fiu al luminii» (1 Tes 5, 5) și el însuși «lumină» (Ef 5, 8):

Botezul este cel mai frumos și cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu (...). Îl numim dar, har, ungere, luminare, haină de nestricăciune, baie a renașterii, pecete și tot ce poate fi mai scump. Este dar, pentru că este oferit celor care nu aduc nimic, este har, fiindcă este dăruit chiar și celor păcătoși; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt și regesc (așa sunt cei care sunt unși); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haină, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru că spală; pecete, fiindcă ne ocrotește și fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu [1864].

II. Botezul în economia mântuirii

Prefigurările Botezului în Vechiul Legământ

1217.    În liturgia din Noaptea de Paști, la binecuvântarea apei de Botez, Biserica comemorează solemn marile evenimente din istoria mântuirii care prefigurau misterul Botezului:

Dumnezeule, cu putere nevăzută Tu săvârșești lucruri minunate prin semnele sfintelor Taine și de-a lungul timpului ai pregătit în multe chipuri apa, făptura ta, ca să dezvălui harul Botezului [1865].

1218.    De la începutul lumii, această creatură smerită și minunată este izvorul vieții și al rodniciei. Sfânta Scriptură o vede sub aripile Duhului lui Dumnezeu [1866].

Dumnezeule, Duhul tău încă de la facerea lumii se purta deasupra apelor dându-le de pe atunci sămânța puterii de sfințire [1867].

1219.    În Arca lui Noe, Biserica a văzut o prefigurare a mântuirii prin Botez. Într-adevăr, prin ea, «puține suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă» (1 Pt 3, 20):

Dumnezeule, prin însăși revărsarea potopului, ai arătat chipul renașterii spirituale, căci una și aceeași apă a însemnat în mod tainic și sfârșitul păcatului și începutul sfințeniei [1868].

1220.    Dacă apa de izvor simbolizează viața, apa mării este un simbol al morții. De aceea putea să prefigureze misterul Crucii. Prin acest simbolism, Botezul semnifică împărtășirea din moartea lui Cristos.

1221.    Eliberarea înfăptuită prin Botez este vestită mai ales de trecerea Mării Roșii, adevărată izbăvire a lui Israel din sclavia Egiptului:

Dumnezeule, Tu i-ai făcut pe fiii lui Abraham să treacă Marea Roșie pe cărare uscată, pentru ca mulțimea, eliberată din robia faraonului, să prefigureze poporul celor botezați [1869].

1222.    În sfârșit, Botezul este prefigurat în trecerea Iordanului, prin care Poporul lui Dumnezeu primește darul Țării făgăduite urmașilor lui Abraham, imagine a vieții veșnice. Făgăduința acestei fericite moșteniri se împlinește în Noul Legământ.

Botezul lui Cristos

1223.    Toate prefigurările din Vechiul Legământ își găsesc împlinirea în Isus Cristos. El își începe viața publică după ce a primit botezul de la Ioan în Iordan [1870], iar după Înviere le încredințează apostolilor această misiune: «Mergeți, așadar, și faceți ucenici în toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și învățându-i să păzească toate câte vi le-am poruncit.» (Mt 28, 19-20) [1871].

1224.    Domnul s-a supus de bună voie Botezului Sfântului Ioan, rânduit pentru păcătoși, ca să «împlinească toată dreptatea» (Mt 3, 15). Acest gest al lui Isus este o manifestare a «nimicirii» de sine (Fil 2, 7). Duhul care se purta peste apele celei dintâi creații coboară atunci asupra lui Cristos, ca preludiu al noii creații, iar Tatăl îl arată pe Isus drept «Fiul său preaiubit» (Mt 3, 16-17).

1225.    Cristos a deschis tuturor oamenilor izvoarele Botezului prin Paștele său. Într-adevăr, El vorbise deja despre suferința prin care avea să treacă la Ierusalim ca despre un «Botez» cu care trebuia să fie botezat (Mc 10, 38) [1872]. Sângele și apa care au curs din coasta străpunsă a lui Isus cel răstignit (In 19, 34) sunt semne ale Botezului și ale Euharistiei, sacramente ale vieții celei noi [1873]: de atunci ne putem naște din «apă și Duh Sfânt» ca să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu (In 3, 5).

Vezi unde ai fost botezat, de unde vine Botezul, dacă nu din Crucea lui Cristos, din moartea lui Cristos. Acolo e tot misterul: El a suferit pentru tine. În El ai fost răscumpărat, în El ai fost mântuit [1874].

Botezul în Biserică

1226.    Din ziua de Rusalii, Biserica a celebrat și a administrat Sfântul Botez. Într-adevăr, Sfântul Petru spune mulțimii răscolite de predica sa: «Convertiți-vă și fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre și veți primi darul Duhului Sfânt» (Fapte 2, 38). Apostolii și colaboratorii lor oferă Botezul oricui crede în Isus: iudei, temători de Dumnezeu, păgâni [1875]. Botezul apare întotdeauna legat de credință: «Crede în Domnul Isus și te vei mântui, tu și casa ta», îi spune Sfântul Paul temnicerului de la Filipi. Povestirea continuă: «Temnicerul a primit îndată Botezul, el și toți ai săi» (Fapte 16, 31-33).

1227.    După Sfântul Apostol Paul, prin Botez credinciosul este părtaș de moartea lui Cristos; este înmormântat și învie împreună cu El:

Toți câți am fost botezați în Cristos Isus, întru moartea lui am fost botezați. Într-adevăr, am fost înmormântați împreună cu El prin Botez în moarte, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morți prin mărirea Tatălui, tot astfel să umblăm și noi în înnoirea vieții (Rom 6, 3-4) [1876].

       Cei botezați s-au «îmbrăcat în Cristos» (Gal 3, 27). Prin Duhul Sfânt, Botezul este o baie care curățește, sfințește și îndreptățește [1877].

1228.    Botezul este, așadar, o baie de apă în care «sămânța nestricăcioasă» a Cuvântului lui Dumnezeu își dă rodul dătător de viață. Sfântul Augustin va spune despre Botez: «Accedit verbum ad elementum, et fit Sacramentum. - Cuvântul se unește cu elementul material și se face sacramentul [1878].»

III. Cum se celebrează sacramentul Botezului?

Inițierea creștină

1229.    Încă din vremea apostolilor cine vrea să devină creștin trebuie să parcurgă un drum și o inițiere în mai multe etape. Acest drum poate fi străbătut repede sau lent. El va trebui să cuprindă întotdeauna câteva elemente esențiale: vestirea Cuvântului, primirea Evangheliei care să provoace convertirea, profesiunea de credință, Botezul, revărsarea Duhului Sfânt, accesul la Comuniunea euharistică.

1230.    Această inițiere a îmbrăcat forme foarte variate de-a lungul veacurilor și în funcție de împrejurări. În primele secole ale Bisericii, inițierea creștină a cunoscut o mare dezvoltare, cu o lungă perioadă de catehumenat și o înlănțuire de ritualuri pregătitoare care jalonau liturgic drumul pregătirii catehumenale pentru a se încheia cu celebrarea sacramentelor inițierii creștine.

1231.    Acolo unde Botezul copiilor a devenit în mare măsură forma obișnuită de celebrare a acestui sacrament, ea s-a transformat într-un act unic ce înglobează în chip foarte redus etapele pregătitoare ale inițierii creștine. Prin însăși natura sa, Botezul copiilor necesită un catehumenat postbaptismal. Nu e vorba doar de necesitatea unei instruiri ulterioare Botezului, ci de dezvoltarea necesară a harului baptismal în creșterea persoanei. Acesta este spațiul specific al catehismului.

1232.    Conciliul Vatican II a restabilit, pentru Biserica latină, «catehumenatul adulților, împărțit în mai multe etape [1879]». Ritualurile acestuia se găsesc în Ordo initiationis christianae adultorum (1972). Pe lângă aceasta, Conciliul a îngăduit ca «în afară de elementele cuprinse în tradiția creștină», în teritoriile de misiune «să fie admise și elemente de inițiere aflate în uz la respectivul popor, în măsura în care se pot adapta cultului creștin [1880]».

1233.    Așadar, astăzi, în toate riturile latine și orientale, inițierea creștină a adulților începe de la intrarea în catehumenat, atingând punctul culminant într-o celebrare unitară a celor trei sacramente - Botezul, Mirul și Euharistia [1881]. În riturile orientale, inițierea creștină a copiilor începe la Botez, urmat imediat de Mir și de Euharistie, în timp ce în ritul roman ea se continuă timp de câțiva ani de cateheză, desăvârșindu-se mai târziu cu Mirul și Euharistia, culme a inițierii lor creștine [1882].

Mistagogia celebrării

1234.    Semnificația și harul sacramentului Botezului apar limpede în riturile celebrării sale. Numai urmărind, printr-o participare atentă, gesturile și cuvintele acestei celebrări, credincioșii sunt inițiați în bogățiile pe care acest sacrament le semnifică și le înfăptuiește în fiecare nou botezat.

1235.    Semnul Crucii, la începutul celebrării, marchează pecetea lui Cristos asupra celui care îi va aparține și semnifică harul răscumpărării pe care Cristos ni l-a dobândit prin Crucea sa.

1236.    Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu îi luminează cu adevărul revelat pe candidați și adunarea credincioșilor și trezește răspunsul credinței, care nu poate fi separată de Botez. Într-adevăr, Botezul este în chip deosebit «sacramentul credinței», fiindcă el este intrarea sacramentală în viața de credință.

1237.    Deoarece Botezul semnifică eliberarea de păcat și de cel care l-a instigat - diavolul -, asupra candidatului se rostește un exorcism (sau mai multe). Este uns cu uleiul catehumenilor sau celebrantul își impune mâna asupra lui și candidatul se leapădă în chip explicit de Satana. Astfel pregătit, el poate mărturisi credința Bisericii, căreia îi va fi «încredințat» prin Botez [1883].

1238.    Apa de Botez este sfințită printr-o rugăciune de epicleză (fie atunci pe loc, fie în noaptea de Paști). Biserica îi cere lui Dumnezeu ca, prin Fiul lui, puterea Duhului Sfânt să se coboare în această apă, pentru ca cei care vor fi botezați în ea «să se nască din apă și din Duh» (In 3, 5).

1239.    Urmează ritul esențial al sacramentului: Botezul propriu-zis, care semnifică și înfăptuiește moartea față de păcat și intrarea în viața Preasfintei Treimi prin configurarea cu misterul pascal al lui Cristos. În modul cel mai semnificativ, Botezul se săvârșește prin scufundarea de trei ori în apa baptismală. Însă, încă din antichitate, el poate fi conferit și turnând apă de trei ori pe capul candidatului.

1240.    În Biserica latină, această triplă turnare este însoțită de cuvintele oficiantului: «N., eu te botez în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.» În liturgiile orientale, catehumenul fiind întors spre răsărit, preotul spune: «Botează-se robul lui Dumnezeu, N., în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.» La invocarea fiecăreia dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi, îl cufundă în apă și îl ridică.

1241.    Ungerea cu sfânta crismă, ulei parfumat sfințit de episcop, semnifică darul Duhului Sfânt făcut noului botezat. El a devenit creștin, adică «uns» cu Duhul Sfânt, încorporat lui Cristos, care este uns preot, profet și rege [1884].

1242.    În liturgia Bisericilor orientale, ungerea postbaptismală constituie sacramentul Mirului. În liturgia romană, ea vestește o a doua ungere cu sfânta crismă, pe care o va da episcopul: sacramentul Confirmării, care «confirmă» - ca să spunem așa - și desăvârșește ungerea baptismală.

1243.    Veșmântul alb simbolizează faptul că cel botezat «s-a îmbrăcat în Cristos» (Gal 3, 27): a înviat împreună cu Cristos. Lumânarea, aprinsă de la lumânarea pascală, semnifică luminarea neofitului de către Cristos. În Cristos, cei botezați sunt «lumina lumii» (Mt 5, 14) [1885].

       Noul botezat este acum fiu al lui Dumnezeu în Fiul Unul-născut. El poate spune rugăciunea fiilor lui Dumnezeu: Tatăl nostru.

1244.    Prima împărtășanie euharistică. Devenit fiu al lui Dumnezeu, îmbrăcat în haina de nuntă, neofitul este primit «la ospățul de nuntă al Mielului» și primește hrana vieții celei noi, Trupul și Sângele lui Cristos. Bisericile orientale păstrează o conștiință vie a unității inițierii creștine, dând Sfânta Împărtășanie tuturor celor care au primit Botezul și Mirul, chiar și pruncilor, amintindu-și de cuvintele Domnului: «Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți» (Mc 10, 14). Biserica latină, care rezervă accesul la Sfânta Împărtășanie celor care au atins vârsta priceperii, exprimă deschiderea Botezului spre Euharistie apropiind de altar copilul nou botezat, pentru rugăciunea Tatăl Nostru.

1245.    Binecuvântarea solemnă încheie celebrarea Botezului. La Botezul nou-născuților, binecuvântarea mamei ocupă un loc aparte.

IV. Cine poate să primească Botezul?

1246.    «Orice ființă umană încă nebotezată, și numai ea, este capabilă să primească botezul [1886].»

Botezul adulților

1247.    Încă de la începuturile Bisericii, Botezul adulților este situația cea mai normală acolo unde vestirea Evangheliei este încă recentă. Catehumenatul (pregătirea pentru Botez) ocupă în acest caz un loc important. Inițiere în credința și în viața creștină, el trebuie să pregătească pentru primirea darului lui Dumnezeu în Botez, Mir și Euharistie.

1248.    Catehumenatul sau formarea catehumenilor are ca scop să le îngăduie ca, răspunzând la inițiativa divină și în unire cu o comunitate eclezială, să-și ducă la maturitate convertirea și credința. E vorba de o «formare la viața creștină integrală (...) prin care ucenicii se atașează de Cristos, Învățătorul lor. Așadar, catehumenii să fie inițiați (...) în misterul mântuirii, în trăirea Evangheliei și, prin rituri sacre celebrate în mod succesiv, să fie introduși în viața de credință, în viața liturgică și în dragostea Poporului lui Dumnezeu [1887]».

1249.    Catehumenii «sunt deja uniți cu Biserica, aparțin deja familiei lui Cristos și adesea trăiesc deja o viață de credință, de speranță și de iubire [1888]». «Maica Biserică îi îmbrățișează ca pe fiii săi, cu iubire și grijă [1889].»

Botezul copiilor

1250.    Născându-se cu o natură umană decăzută și întinată de păcatul strămoșesc, copiii au și ei nevoie de nașterea cea nouă prin Botez [1890] ca să fie eliberați de puterea întunericului și să fie strămutați în Împărăția libertății fiilor lui Dumnezeu [1891], la care toți oamenii sunt chemați. Pura gratuitate a harului mântuirii se arată în chip deosebit în Botezul copiilor. Biserica și părinții l-ar priva pe copil de harul inestimabil de a deveni fiu al lui Dumnezeu dacă nu i-ar conferi Botezul la puțin timp după naștere [1892].

1251.    Părinții creștini vor recunoaște că această practică este în concordanță și cu rolul de hrănitori ai vieții pe care Dumnezeu le-a încredințat-o [1893].

1252.    Practica botezării pruncilor este o tradiție imemorială a Bisericii. Este atestată explicit din secolul al II-lea. Totuși, este probabil că încă de la începutul propovăduirii apostolice, când «familii» întregi au primit Botezul [1894], au fost botezați și copiii [1895].

Credință și Botez

1253.    Botezul este sacramentul credinței [1896]. Însă credința are nevoie de comunitatea credincioșilor. Fiecare dintre credincioși poate crește numai prin credința Bisericii. Credința cerută pentru Botez nu este o credință perfectă și matură, ci un început chemat să se dezvolte. Catehumenului ori nașului său i se pune întrebarea: «Ce ceri de la Biserica lui Dumnezeu?» Și el răspunde: «Credința!»

1254.    La toți cei botezați, copii sau adulți, credința trebuie să crească după Botez. De aceea, în fiecare an, în noaptea de Paști, Biserica celebrează reînnoirea făgăduințelor de la Botez. Pregătirea pentru Botez aduce doar până în pragul vieții celei noi. Botezul este izvorul vieții celei noi în Cristos, din care curge întreaga viață creștină.

1255.    Pentru ca harul baptismal să se poată dezvolta, ajutorul părinților este important. De asemeni rolul nașului sau al nașei, care trebuie să fie credincioși statornici, capabili și pregătiți să-l ajute pe noul botezat, copil sau adult, pe drumul său în viața creștină [1897]. Sarcina lor este o adevărată funcție eclezială (officium [1898]). Întreaga comunitate eclezială are o parte de responsabilitate în dezvoltarea și păstrarea harului primit la Botez.

V. Cine poate boteza?

1256.    Celebranții obișnuiți ai Botezului sunt episcopul și preotul, iar în Biserica latină, și diaconul [1899]. În caz de necesitate, orice persoană, chiar nebotezată, având intenția cerută, poate boteza. Intenția cerută este să vrea să facă ceea ce face Biserica atunci când botează și să folosească formula baptismală trinitară. Biserica vede motivul acestei posibilități în voința mântuitoare universală a lui Dumnezeu [1900] și în necesitatea Botezului pentru mântuire [1901].

VI. Necesitatea Botezului

1257.    Domnul însuși arată că Botezul este necesar pentru mântuire [1902]. De aceea El le-a poruncit ucenicilor să vestească Evanghelia și să boteze toate neamurile [1903]. Botezul este necesar pentru mântuirea celor cărora le-a fost vestită Evanghelia și care au avut posibilitatea să ceară acest sacrament [1904]. Biserica nu cunoaște altă cale de a asigura intrarea în fericirea veșnică, în afară de Botez; de aceea are grijă să nu neglijeze misiunea pe care a primit-o de la Domnul de a-i face să renască «din apă și din Duhul Sfânt» pe toți cei care pot fi botezați. Dumnezeu a legat mântuirea de sacramentul Botezului, dar El însuși nu este legat de sacramentele sale.

1258.    Dintotdeauna, Biserica păstrează convingerea fermă că cei care suferă moartea în numele credinței, fără să fi primit Botezul, sunt botezați prin însăși moartea lor pentru și cu Cristos. Acest Botez al sângelui, ca și dorința Botezului, aduc roadele Botezului, fără a fi sacrament.

1259.    Catehumenilor care mor înainte de Botez, dorința explicită de a-l primi, unită cu căința pentru păcate și cu iubirea, le asigură mântuirea pe care nu au putut-o dobândi prin sacrament.

1260.    «De vreme ce Cristos a murit pentru toți, iar chemarea ultimă a omului este în mod efectiv una, și anume divină, trebuie să susținem că Duhul Sfânt oferă tuturor posibilitatea ca, într-un mod cunoscut de Dumnezeu, să fie asociați acestui Mister pascal [1905].» Orice om care, deși nu cunoaște Evanghelia lui Cristos și Biserica lui, caută adevărul și face voința lui Dumnezeu după cum o cunoaște, poate fi mântuit. Putem presupune că asemenea persoane ar fi dorit explicit Botezul dacă ar fi cunoscut necesitatea lui.

1261.    În ceea ce privește copiii morți fără Botez, Biserica nu poate decât să-i încredințeze îndurării lui Dumnezeu, așa cum o face în funeraliile pentru ei. Într-adevăr, marea milostivire a lui Dumnezeu, care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți [1906], și iubirea lui Isus față de copii, care l-a făcut să spună: «Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți» (Mc 10, 14), ne permit să sperăm că există o cale de mântuire pentru copiii morți fără Botez. Cu atât mai stăruitor este totuși apelul Bisericii de a nu-i împiedica pe prunci să vină la Cristos prin darul sfântului Botez.

VII. Harul Botezului

1262.    Diferitele efecte ale Botezului sunt semnificate de elementele sensibile ale ritului sacramental. Cufundarea în apă face apel la simbolismul morții și al purificării, dar și al renașterii și al reînnoirii. Cele două efecte principale sunt, așadar, curățirea de păcate și nașterea cea nouă în Duhul Sfânt [1907].

Pentru iertarea păcatelor...

1263.    Prin Botez sunt iertate toate păcatele, păcatul strămoșesc și toate păcatele personale, ca și toate pedepsele pentru păcat [1908]. Într-adevăr, în cei care au fost renăscuți nu rămâne nimic care să-i împiedice să intre în Împărăția lui Dumnezeu, nici păcatul lui Adam, nici păcatul personal, nici urmările păcatului, dintre care cea mai gravă este despărțirea de Dumnezeu.

1264.    În cel botezat dăinuie totuși anumite consecințe ale păcatului, ca suferințele, boala, moartea ori fragilitățile inerente vieții, cum ar fi slăbiciunile de caracter etc., precum și o înclinație spre păcat, pe care Tradiția o numește concupiscență sau, metaforic, «focarul păcatului» (fomes pecati): «Lăsată pentru încercarea noastră, concupiscența nu poate dăuna celor care, neconsimțind la ea, rezistă cu curaj prin harul lui Cristos. Mai mult, ''cel care va lupta după legile jocului va primi coroana'' (2 Tim 2, 5) [1909].»

«O făptură nouă»

1265.    Nu numai că Botezul curățește de toate păcatele, dar face din neofit «o făptură nouă» (2 Cor 5, 17), un fiu adoptiv al lui Dumnezeu [1910], «părtaș la firea dumnezeiască» (2 Pt 1, 4), mădular al lui Cristos [1911] și moștenitor împreună cu El (Rom 8, 17), templu al Duhului Sfânt [1912].

1266.    Preasfânta Treime dăruiește celui botezat harul sfințitor, harul îndreptățirii care:
- îl face capabil să creadă în Dumnezeu, să nădăjduiască în El și să-l iubească, prin virtuțile teologale;
- îi dă puterea de a trăi și de a acționa sub impulsul Duhului Sfânt, prin darurile Duhului Sfânt;
- îi dă posibilitatea să crească în bine prin virtuțile morale.

       Astfel, întregul organism al vieții supranaturale a creștinului își are rădăcina în Sfântul Botez.

Încorporați în Biserică, Trupul lui Cristos

1267.    Botezul face din noi mădulare ale Trupului lui Cristos. «Atunci (...) nu suntem oare mădulare unii altora?» (Ef 4, 25). Botezul încorporează în Biserică. Din apa Botezului se naște unicul Popor al lui Dumnezeu, al Noului Legământ, care depășește toate granițele naturale sau umane dintre popoare, culturi, rase și sexe: «Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup» (1 Cor 12, 13).

1268.    Cei botezați au devenit «pietre vii» spre zidirea unei «case duhovnicești», «preoție sfântă» (1 Pt 2, 5). Prin Botez, ei participă la preoția lui Cristos, la misiunea lui profetică și regească, sunt «seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor dobândit ca să vestească în lume faptele mărețe ale Aceluia care i-a chemat din întuneric la minunata sa lumină» (1 Pt 2, 9). Botezul îl face pe om părtaș la preoția comună a credincioșilor.

1269.    Devenit membru al Bisericii, cel botezat nu-și mai aparține sieși (1 Cor 6, 19), ci Aceluia care a murit și a înviat pentru noi [1913]. De acum, el este chemat să se supună celorlalți [1914], să-i slujească [1915] în comuniunea Bisericii și să fie «smeriți și ascultători» față de conducătorii Bisericii (Evr 13, 17) și să se poarte față de ei cu respect și afecțiune [1916]. În aceeași măsură în care Botezul este izvorul responsabilităților și al îndatoririlor, cel botezat se bucură și de drepturi în sânul Bisericii: de a primi sacramentele, de a se hrăni cu cuvântul lui Dumnezeu și de a fi susținut de celelalte ajutoare spirituale ale Bisericii [1917].

1270.    «Renăscuți ca fii ai lui Dumnezeu printr-o nouă naștere [baptismală], [cei botezați] trebuie să mărturisească înaintea oamenilor credința pe care au primit-o de la Dumnezeu prin Biserică [1918]» și să participe la activitatea apostolică și misionară a Poporului lui Dumnezeu [1919].

Legătura sacramentală a unității creștinilor

1271.    Botezul constituie fundamentul comuniunii între toți creștinii, chiar și cu aceia care nu sunt încă în deplină comuniune cu Biserica catolică: «Într-adevăr, cei care cred în Cristos și au primit în mod valid Botezul se află într-o anumită comuniune, deși imperfectă, cu Biserica catolică. (...) Îndreptățiți prin credința primită la Botez, sunt încorporați lui Cristos și de aceea poartă pe drept numele de creștini și sunt recunoscuți pe bună dreptate ca frați în Domnul de către fiii Bisericii catolice [1920].» «Așadar Botezul constituie legătura sacramentală a unității existente între toți aceia care au fost regenerați prin el [1921].»

O pecete spirituală de neșters...

1272.    Încorporat lui Cristos prin Botez, cel botezat este făcut asemenea chipului lui Cristos [1922]. Botezul îl pecetluiește pe creștin cu un sigiliu spiritual de neșters (caracter) al apartenenței sale la Cristos. Această pecete nu este ștearsă de nici un păcat, chiar dacă păcatul împiedică Botezul să aducă roade de mântuire [1923]. Dat o dată pentru totdeauna, Botezul nu poate fi repetat.

1273.    Încorporați în Biserică prin Botez, credincioșii au primit caracterul sacramental care îi consacră pentru cultul religiei creștine [1924]. Pecetea baptismală îi face apți și îi angajează pe creștini să-i slujească lui Dumnezeu printr-o participare vie la liturgia sacră a Bisericii și să-și exercite preoția baptismală prin mărturia unei vieți sfinte și a unei iubiri rodnice [1925].

1274.    «Pecetea Domnului» («Dominicus character [1926) este pecetea cu care Duhul Sfânt ne-a însemnat «pentru ziua răscumpărării» (Ef 4, 30) [1927]. «Într-adevăr, Botezul este pecetea vieții veșnice [1928]». Creștinul care «va fi păstrat pecetea» până la sfârșit, adică va fi rămas fidel cerințelor Botezului său, va putea să meargă însemnat «cu semnul credinței [1929]», cu credința Botezului său, în așteptarea vederii fericite a lui Dumnezeu - împlinire a credinței - și în speranța Învierii.

PE SCURT

1275.

Inițierea creștină se împlinește prin ansamblul celor trei sacramente: Botezul, care este începutul vieții celei noi; Mirul, care constituie întărirea acesteia; Euharistia, care îl hrănește pe ucenic cu Trupul și Sângele lui Cristos în vederea transformării în El.

1276.

«Mergând, deci, faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să păzească toate câte vi le-am poruncit Eu» (Mt 28, 19-20).

1277.

Botezul constituie nașterea la viața nouă în Cristos. Potrivit voinței Domnului, el este necesar pentru mântuire ca și Biserica însăși, în care Botezul ne introduce.

1278.

Ritul esențial al Botezului constă în cufundarea candidatului în apă sau în turnarea de apă pe capul lui, rostind invocarea Preasfintei Treimi, adică a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt.

1279.

Rodul Botezului sau harul baptismal este o realitate bogată care comportă: iertarea păcatului strămoșesc și a tuturor păcatelor personale; nașterea la viața cea nouă prin care omul devine fiu adoptiv al Tatălui, mădular al lui Cristos, templu al Duhului Sfânt. Tocmai prin aceasta, cel botezat este încorporat în Biserică, Trupul lui Cristos, și făcut părtaș de preoția lui Cristos.

1280.

Botezul imprimă în suflet un semn spiritual de neșters, caracterul, care îl consacră pe cel botezat cultului religiei creștine. Datorită caracterului pe care îl imprimă, Botezul nu poate fi repetat [1930].

1281.

Cei care mor pentru credință, catehumenii și toți oamenii care, sub impulsul harului, deși nu cunosc Biserica, îl caută totuși pe Dumnezeu cu inimă sinceră și se străduiesc să împlinească voința lui, sunt mântuiți chiar dacă nu au primit Botezul [1931].

1282.

Încă din cele mai vechi timpuri, Botezul este administrat copiilor, fiindcă el este un har și un dar al lui Dumnezeu care nu presupune merite omenești; copiii sunt botezați în credința Bisericii. Intrarea în viața creștină deschide calea spre adevărata libertate.

1283.

În privința copiilor care mor nebotezați, liturgia Bisericii ne îndeamnă să avem încredere în milostivirea divină și să ne rugăm pentru mântuirea lor.

1284.

La nevoie, orice persoană poate boteza, cu condiția să aibă intenția de a face ceea ce face Biserica și să toarne apă pe capul candidatului, spunând: «Eu te botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh».

Note


1857. Cf. Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 65, 1.
1858. Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 65, 3.
1859. Paul VI, Const. ap. Divinae consortium naturae; cf. OICA Praenotanda 1-2.
1860. Cf. Cc. Florența: DS 1314; CIC can. 204, § 1; 849; CCEO, can. 675, § 1.
1861. CR 2, 2, 5.
1862. Cf. Rom 6, 3-4; Col 2, 12.
1863. Sf. Iustin, Apol. 1, 61, 12.
1864. Sf. Grigore de Nazianz, Or. 40, 3-4.
1865. LR, Vigilia Pascală 42: binecuvântarea apei de Botez.
1866. Cf. Gen 1-2.
1867. Ibid.
1868. Ibid.
1869. Ibid.
1870. Cf. Mt 3, 13.
1871. Cf. Mc 16, 15-16.
1872. Cf. Lc 12, 50.
1873. Cf. 1 In 5, 6-8.
1874. Sf. Ambrozie, Sacr. 2, 6.
1875. Cf. Fapte 2, 41; 8, 12-13; 10, 48; 16, 15.
1876. Cf. Col 2, 12.
1877. Cf. 1 Cor 6, 11; 12, 13.
1878. Cf. Ev. Io. 80, 3.
1879. SC 64.
1880. SC 65, cf. SC 37-40.
1881. Cf. AG 14; CIC, can. 851; 865; 866.
1882. Cf. CIC, can. 851, 2; 868.
1883. Cf. Rom 6, 17.
1884. Cf. OBP 62.
1885. Cf. Fil 2, 15.
1886. CIC, can. 864; CCEO, can. 679.
1887. AG 14; cf. OICA 19 și 98.
1888. AG 14.
1889. LG 14; cf. CIC, can. 206; 788, § 3.
1890. Cf. DS 1514.
1891. Cf. Col 1, 12-14.
1892. Cf. CIC, can. 867; CCEO, can. 681; 686, 1.
1893. Cf. LG 11; 41; GS 48; CIC, can. 868.
1894. Cf. Fapte 16, 15. 33; 18, 8; 1 Cor 1, 16.
1895. Cf. CDF, Instr. Pastoralis actio.
1896. Cf. Mc 16, 16.
1897. Cf. CIC, can. 872-874.
1898. Cf. SC 67.
1899. Cf. CIC, can. 861 § 1; CCEO, can. 677 § 1.
1900. Cf. 1 Tim 2, 4.
1901. Cf. Mc 16, 16.
1902. Cf. In 3, 5.
1903. Cf. Mt 28, 20, cf. DS 1618; LG 14; AG 5.
1904. Cf. Mc 16, 16.
1905. GS 22; cf. LG 16; AG 7.
1906. Cf. 1 Tim 2, 4.
1907. Cf. Fapte 2, 38; In 3, 5.
1908. Cf. DS 1316.
1909. Cc. Trid. DS 1515.
1910. Cf. Gal 4, 5-7.
1911. Cf 1 Cor 6, 15; 12, 27.
1912. Cf. 1 Cor 6, 19.
1913. Cf. 2 Cor 5, 15.
1914. Cf. Ef 5, 21; 1 Cor 16, 15-16.
1915. Cf. In 13, 12-15.
1916. Cf. 1 Tes 5, 12-13.
1917. Cf. LG 37; CIC, can. 208-223; CCEO, can. 675, 2.
1918. LG 11.
1919. Cf. LG 17; AG 7, 23.
1920. UR 3.
1921. UR 22.
1922. Cf. Rom 8, 29.
1923. Cf. DS 1609-1619.
1924. Cf. LG 11.
1925. Cf. LG 10.
1926. Sf. Augustin, Ep. 98, 5.
1927. Cf. Ef 1, 13-14; 2 Cor 1, 21-22.
1928. Sf. Irineu, Dem. 3.
1929. LR, Canonul Roman 97.
1930. Cf. DS 1609 și 1624.
1931. LG 16.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire