pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

ARTICOLUL 2
Misterul pascal în sacramentele Bisericii

1113.    Întreaga viață liturgică a Bisericii gravitează în jurul Jertfei euharistice și a sacramentelor [1756]. În Biserică sunt șapte sacramente: Botezul, Confirmarea sau Mirul, Euharistia, Pocăința, Ungerea bolnavilor, Preoția și Căsătoria [1757]. În acest articol e vorba de ceea ce le este comun celor șapte sacramente ale Bisericii din punct de vedere doctrinal. Ceea ce le este comun sub aspectul celebrării va fi expus în capitolul al II-lea, iar ceea ce-i e propriu fiecăruia va face obiectul secțiunii a doua.

I. Sacramentele lui Cristos

1114.    «Urmând învățătura Sfintelor Scripturi, tradițiile apostolice (...) și gândul unanim al Părinților», mărturisim că «sacramentele Legii celei noi au fost toate instituite de Domnul nostru Isus Cristos [1758]».

1115.    Cuvintele și faptele lui Isus din timpul vieții sale ascunse și al celei publice erau de atunci mântuitoare. Ele anticipau puterea misterului său pascal. Vesteau și pregăteau ceea ce El avea să dea Bisericii când totul avea să fie împlinit. Misterele vieții lui Cristos constituie fundamentul a ceea ce El, prin intermediul slujitorilor Bisericii sale, împărtășește acum în sacramente, căci «ceea ce era vizibil la Mântuitorul a trecut în tainele sale [1759]».

1116.    «Puteri care ies» din Trupul lui Cristos [1760], cel pururi viu și dătător de viață, acțiuni ale Duhului Sfânt ce lucrează în Trupul lui care este Biserica, sacramentele sunt «capodoperele lui Dumnezeu» în Noul și Veșnicul Legământ.

II. Sacramentele Bisericii

1117.    Prin Duhul care o călăuzește «la tot adevărul» (In 16, 13), Biserica a recunoscut treptat această comoară primită de la Cristos și i-a precizat «distribuirea», așa cum a făcut-o și cu canonul Sfintelor Scripturi și cu învățătura credinței, ca o credincioasă administratoare a tainelor lui Dumnezeu [1761]. Astfel, Biserica a ajuns, de-a lungul veacurilor, să discearnă că, printre celebrările liturgice, există șapte care sunt, în sensul propriu al cuvântului, sacramente instituite de Domnul.

1118.    Sacramentele sunt «ale Bisericii» în sens dublu: ele sunt «prin ea» și «pentru ea». sunt «prin Biserică» deoarece ea e sacramentul lui Cristos care lucrează în ea prin trimiterea Duhului Sfânt. Și sunt «pentru Biserică», sunt «sacramentele care fac Biserica [1762]», fiindcă manifestă și comunică oamenilor, mai ales în Euharistie, misterul comuniunii lui Dumnezeu Iubire, Unul în trei Persoane.

1119.    Alcătuind împreună cu Cristos-Capul «ca o unică persoană mistică [1763]», Biserica acționează în sacramente ca o «comunitate preoțească», «structurată organic [1764]»: prin Botez și prin Mir, Poporul sacerdotal e făcut apt să celebreze liturgia; pe de altă parte, anumiți credincioși, «pecetluiți cu caracterul preoțesc, sunt instituiți în numele lui Cristos pentru a păstori Biserica prin cuvântul și harul lui Dumnezeu [1765]».

1120.    Slujirea preoțească sau preoția ministerială [1766] se află în slujba preoției baptismale. Ea garantează că, în sacramente, Cristos este cu adevărat cel care acționează prin Duhul Sfânt pentru Biserică. Misiunea de mântuire încredințată de Tatăl Fiului său întrupat e încredințată apostolilor și, prin ei, urmașilor lor: ei primesc Duhul lui Isus pentru a acționa în numele lui și în persoana lui [1767]. Astfel, preotul hirotonit e legătura sacramentală ce unește acțiunea liturgică de ceea ce au spus și au făcut apostolii și, prin ei, de ceea ce a spus și a făcut Cristos, izvorul și temeiul sacramentelor.

1121.    Trei sacramente: Botezul, Mirul și Preoția conferă, pe lângă har, un caracter sacramental, o «pecete» prin care creștinul participă la preoția lui Cristos și face parte din Biserică în stări și funcții diferite. Această configurare lui Cristos și Bisericii, pe care o realizează Duhul Sfânt, este de neșters [1768], rămâne pentru totdeauna în creștin ca dispunere pozitivă pentru har, ca făgăduință și garanție a ocrotirii dumnezeiești și ca vocație la cultul divin și la slujirea Bisericii. Aceste sacramente nu pot fi, așadar, conferite decât o singură dată.

III. Sacramentele credinței

1122.    Cristos i-a trimis pe apostoli pentru ca «în numele său să vestească tuturor neamurilor convertirea spre iertarea păcatelor» (Lc 24, 47). «Faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh» (Mt 28, 19). Misiunea de a boteza, deci misiunea sacramentală, e inclusă în misiunea de a evangheliza, pentru că sacramentul e pregătit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin credință, care e consimțire la acest Cuvânt:

Poporul lui Dumnezeu este adunat mai întâi de cuvântul Dumnezeului celui viu. (...) Vestirea Cuvântului este indispensabilă pentru însăși slujirea sacramentelor, întrucât e vorba de sacramente ale credinței, iar credința se naște și se hrănește din Cuvânt [1769].

1123.    «Sacramentele sunt menite să-i sfințească pe oameni, să zidească Trupul lui Cristos și să dea cultul datorat lui Dumnezeu; în calitate de semne, ele au și un rol instructiv. Nu numai că presupun credința, ci, prin cuvintele și elementele rituale, o și nutresc, o întăresc și o exprimă; de aceea sunt numite sacramente ale credinței [1770].»

1124.    Credința Bisericii e anterioară credinței credinciosului, care e invitat să adere la ea. Când Biserica celebrează sacramentele, ea mărturisește credința primită de la apostoli. De aici, vechiul adagiu: «Lex orandi, lex credendi» (sau: «Legem credendi lex statuat supplicandi», după Prosper de Aquitania [1771] [sec. V]. Legea rugăciunii e legea credinței, Biserica crede așa cum se roagă. Liturgia e un element constitutiv al Tradiției sfinte și vii [1772].

1125.    De aceea nici un rit sacramental nu poate fi modificat sau manipulat după placul slujitorului sacru sau al comunității. Chiar și autoritatea supremă a Bisericii nu poate schimba liturgia după plac, ci numai în ascultarea credinței și în respectul religios față de misterul liturgiei.

1126.    Pe de altă parte, întrucât sacramentele exprimă și dezvoltă comuniunea de credință în Biserică, lex orandi este unul dintre criteriile esențiale ale dialogului care caută să refacă unitatea creștinilor [1773].

IV. Sacramentele mântuirii

1127.    Celebrate cum se cuvine în credință, sacramentele conferă harul pe care-l semnifică [1774]. Ele sunt eficiente pentru că în ele acționează Cristos însuși: El botează, El acționează în sacramentele sale pentru a comunica harul pe care sacramentul îl semnifică. Tatăl ascultă întotdeauna rugăciunea Bisericii Fiului său, care, în epicleza fiecărui sacrament, își exprimă credința în puterea Duhului. După cum focul transformă în sine tot ce atinge, Duhul Sfânt transformă în Viață divină ceea ce este supus puterii sale.

1128.    Acesta e sensul afirmației Bisericii [1775]: sacramentele acționează ex opere operato (literalmente: «prin însuși faptul împlinirii acțiunii»), adică în virtutea lucrării mântuitoare a lui Cristos săvârșite o dată pentru totdeauna. Urmează că «sacramentul nu este realizat de sfințenia omului care îl dă sau care îl primește, ci de puterea lui Dumnezeu [1776]». Atunci când un sacrament este celebrat conform cu intenția Bisericii, puterea lui Cristos și a Duhului său acționează în el și prin el independent de sfințenia personală a slujitorului sacru. Totuși, roadele sacramentelor depind și de dispozițiile celui care le primește.

1129.    Biserica afirmă că pentru credincioși sacramentele Noului Legământ sunt necesare pentru mântuire [1777]. «Harul sacramental» este harul Duhului Sfânt dat de Cristos și propriu fiecărui sacrament. Duhul vindecă și transformă pe cei care îl primesc, conformându-i Fiului lui Dumnezeu. Rodul vieții sacramentale este faptul că Duhul înfierii îi îndumnezeiește [1778] pe credincioși, unindu-i în mod vital cu Fiul unul-născut, Mântuitorul.

V. Sacramentele vieții veșnice

1130.    Biserica celebrează misterul Domnului său «până când va veni» și «Dumnezeu va fi totul în toți» (1 Cor 11, 26; 15, 28). Încă din perioada apostolică liturgia este atrasă spre ținta ei de suspinul Duhului în Biserică: Marana tha! (1 Cor 16, 22.) Liturgia participă astfel la dorința lui Isus: «Cu mare dor am dorit să mănânc acest Paște cu voi (...) până când el va fi împlinit în Împărăția lui Dumnezeu» (Lc 22, 15-16). În sacramentele lui Cristos Biserica primește deja arvuna moștenirii sale, ea participă deja la viața veșnică, totodată «așteptând speranța fericită și arătarea slavei marelui Dumnezeu și Mântuitor al nostru Isus Cristos» (Tit 2, 13). «Duhul și Mireasa zic: Vino! (...) Vino, Doamne Isuse!» (Ap 22, 17. 20)

Sfântul Toma rezumă astfel diferitele dimensiuni ale semnului sacramental: «Sacramentul e semn ce rememorează ceva precedent, și anume pătimirea lui Cristos; e semn ce pune în evidență ceea ce se săvârșește în noi prin pătimirea lui Cristos, și anume harul; e semn profetic ce prevestește Mărirea ce va să vină [1779].»

PE SCURT

1131.

Sacramentele sunt semne eficiente ale harului, instituite de Cristos și încredințate Bisericii, prin care ne este împărtășită viața dumnezeiască. Riturile vizibile sub care sunt celebrate sacramentele semnifică și realizează harurile proprii fiecărui sacrament. Ele aduc rod în cei care le primesc cu dispozițiile cerute.

1132.

Biserica celebrează sacramentele ca o comunitate preoțească structurată de preoția baptismală și de preoția slujitorilor hirotoniți.

1133.

Duhul Sfânt pregătește pentru sacramente prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin credința ce primește Cuvântul în inimile deschise pentru el. Atunci, sacramentele întăresc și exprimă credința.

1134.

Rodul vieții sacramentale e în același timp personal și eclezial. Pe de o parte acest rod este, în fiecare credincios, viața pentru Dumnezeu în Cristos Isus; pe de altă parte, el constituie, pentru Biserică, o creștere în dragoste și în misiunea ei de a da mărturie.

Note


1756. Cf. SC 6.
1757. Cf. DS 860; 1310; 1601.
1758. DS 1600-1601.
1759. Sf. Leon cel Mare, Serm. 74, 2.
1760. Cf. Lc 5, 17; 6, 19; 8, 46.
1761. Cf. Mt 13, 52; 1 Cor 4, 1.
1762. Sf. Augustin, Civ. 22, 17; cf. Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 64, 2 ad 3.
1763. Pius XII, Enc. Mystici Corporis.
1764. LG 11.
1765. LG 11.
1766. LG 10.
1767. Cf. In 20, 21-23; Lc 24, 47; Mt 28, 18-20.
1768. Cc. Tridentin: DS 1609.
1769. PO 4.
1770. SC 59.
1771. Ep. 217.
1772. Cf. DV 8.
1773. Cf. UR 2 și 15.
1774. Cf. Cc. Trid.: DS 1605 și 1606.
1775. Cf. Cc. Trid.: DS 1608.
1776. Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 68, 8.
1777. Cf. Cc. Trid.: DS 1604.
1778. Cf. 2 Pt 1, 4.
1779. S. Th. 3, 60, 3.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire