pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

PARAGRAFUL 2. Biserica - Poporul lui Dumnezeu,
Trupul lui Cristos, Templul Duhului Sfânt

I. Biserica - Poporul lui Dumnezeu

781.    «În orice timp și în orice neam este plăcut lui Dumnezeu acela care se teme de El și săvârșește dreptatea. Însă i-a plăcut lui Dumnezeu să-i sfințească și să-i mântuiască pe oameni nu individual și fără vreo legătură între ei, ci a voit să facă din ei un popor care să-l cunoască în adevăr și să-l slujească în sfințenie. Și-a ales așadar un neam, din care a făcut poporul său, poporul israelit, a încheiat cu el un legământ și l-a educat treptat (...). Toate acestea, însă, au fost o pregătire și o prefigurare a legământului nou și desăvârșit care avea să fie încheiat în Cristos (...). Acesta este noul legământ în Sângele său, chemând dintre iudei și păgâni o mulțime care să se contopească în unitate, nu după trup, ci în duh [1281].»

Caracteristicile Poporului lui Dumnezeu

782.    Poporul lui Dumnezeu are caracteristici care îl disting net de toate grupările religioase, etnice, politice sau culturale ale istoriei:
- El este Poporul lui Dumnezeu: Dumnezeu nu este proprietatea nici unui popor. Însă El și-a dobândit un Popor dintre cei care odinioară nu erau un popor: «o seminție aleasă, o preoție regească, un popor sfânt» (1 Pt 2, 9).
- Se devine membru al acestui Popor nu prin nașterea fizică, ci prin «nașterea de sus», «din apă și din Duh» (In 3, 3-5), adică prin credința în Cristos și prin Botez.
- Acest Popor are drept Cap pe Isus Cristos (Cel Uns, Mesia): întrucât aceeași ungere, Duhul Sfânt, se răspândește din Cap în Trup, el este «Poporul mesianic».
- «Condiția acestui Popor este demnitatea libertății fiilor lui Dumnezeu: în inimile lor, ca într-un templu, se află Duhul Sfânt.»
- «Legea sa este porunca nouă de a iubi așa cum Cristos însuși ne-a iubit [1282].» Aceasta este legea «nouă» a Duhului Sfânt [1283].
- Misiunea sa este de a fi sarea pământului și lumina lumii [1284]. «El este pentru întregul neam omenesc cel mai puternic germen de unitate, speranță și mântuire.»
- Destinul său, în sfârșit, este «Împărăția lui Dumnezeu începută pe pământ de Dumnezeu însuși și care trebuie să se răspândească neîncetat, până când, la sfârșitul veacurilor, va fi desăvârșită de El însuși [1285]».

Un popor preoțesc, profetic și regesc

783.    Isus Cristos este cel pe care Tatăl l-a uns cu Duhul Sfânt și l-a statornicit «Preot, Profet și Rege». Întregul Popor al lui Dumnezeu participă la aceste trei funcții ale lui Cristos și poartă responsabilitățile misiunii și slujirii care decurg din ele [1286].

784.    Cel care intră în Poporul lui Dumnezeu prin credință și Botez devine părtaș la vocația unică a acestui Popor: vocația sacerdotală: «Cristos Domnul, Preot ales dintre oameni, a făcut din noul popor ''o împărăție de preoți pentru Dumnezeu, Tatăl său''. Într-adevăr, cei botezați sunt consacrați prin regenerarea și ungerea Duhului Sfânt pentru a fi lăcaș spiritual și preoție sfântă [1287].»

785.    «Poporul sfânt al lui Dumnezeu participă și la funcția profetică a lui Cristos». Aceasta mai ales prin simțul supranatural al credinței care este cel al Poporului întreg, laici și ierarhie, atunci când «aderă neclintit la credința transmisă sfinților o dată pentru totdeauna [1288]» și îi aprofundează înțelegerea și devine martor al lui Cristos în mijlocul acestei lumi.

786.    Poporul lui Dumnezeu participă, în sfârșit, la funcția regească a lui Cristos. Cristos își exercită regalitatea atrăgându-i la sine pe toți oamenii prin moartea și Învierea sa [1289]. Cristos, Regele și Domnul universului, s-a făcut slujitorul tuturor, deoarece «nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți» (Mt 20, 28). Pentru creștin, «a domni înseamnă a-L sluji [1290]», îndeosebi «în săraci și suferinzi în care Biserica recunoaște chipul Întemeietorului său sărac și suferind [1291]». Poporul lui Dumnezeu își împlinește «demnitatea regească» trăind conform acestei vocații de a sluji împreună cu Cristos.

Pe toți cei renăscuți în Cristos, semnul Crucii îi face regi, ungerea Duhului Sfânt îi consacră preoți, pentru ca, exceptând îndatoririle specifice slujirii noastre, toți creștinii, înveșmântați în darul spiritual și folosindu-se de rațiunea lor, să se recunoască membri ai acestei seminții regești și părtași la funcția preoțească. Într-adevăr, ce este mai regesc pentru suflet decât să-și guverneze trupul în supunere față de Dumnezeu? Și ce este mai preoțesc decât a închina Domnului o conștiință curată și de a oferi pe altarul inimii jertfele nepătate ale evlaviei [1292]?

II. Biserica - Trupul lui Cristos

Biserica este comuniune cu Isus

787.    Încă de la început, Isus i-a asociat pe ucenici la viața sa [1293]; El le-a revelat misterul Împărăției [1294]; i-a făcut părtași la misiunea sa, la bucuria sa [1295] și la suferințele sale [1296]. Isus vorbește de o comuniune și mai intimă între El și cei care îl vor urma: «Rămâneți în mine, și eu în voi (...). Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele» (In 15, 4-5). El vestește o comuniune tainică și reală între propriul său trup și trupul nostru: «Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și Eu în el» (In 6, 56).

788.    Când prezența sa vizibilă le-a fost luată, Isus nu i-a lăsat orfani pe ucenicii săi [1297]. El le-a făgăduit că va rămâne cu ei până la sfârșitul veacurilor [1298], le-a trimis pe Duhul său [1299]. Comuniunea cu Isus a devenit, într-un fel, mai intensă: «Împărtășindu-le fraților săi, adunați din toate neamurile, pe Duhul Sfânt, i-a constituit în mod mistic ca Trup al său [1300].»

789.    Compararea Bisericii cu un trup aruncă o rază de lumină asupra legăturii intime dintre Biserică și Cristos. Ea nu este numai adunată în jurul lui; ea este unificată în El, în Trupul lui. Trei aspecte ale Bisericii-Trup al lui Cristos trebuie subliniate în mod deosebit: unitatea tuturor membrilor între ei prin unirea lor cu Cristos; Cristos, Capul Trupului; Biserica, Mireasa lui Cristos.

«Un singur Trup»

790.    Creștinii care răspund Cuvântului lui Dumnezeu și devin mădulare ale Trupului lui Cristos devin strâns uniți cu Cristos: «În acest trup, viața lui Cristos se revarsă în toți credincioșii care, prin sacramente, sunt uniți în mod tainic, dar real, cu Cristos care a pătimit și a fost glorificat [1301].» Acest lucru este în mod deosebit adevărat despre Botez, prin care noi suntem uniți cu moartea și Învierea lui Cristos [1302], și despre Euharistie, prin care, «făcându-ne realmente părtași de Trupul Domnului, suntem ridicați la comuniunea cu El și între noi [1303]».

791.    Unitatea trupului nu anulează diversitatea mădularelor: «În alcătuirea Trupului lui Cristos există o diversitate de membre și funcțiuni. Unic este Duhul care, după bogăția sa și după necesitățile slujirilor, își împarte darurile sale diferite în folosul Bisericii». Unitatea Trupului mistic produce și stimulează dragostea între credincioși: «Dacă un membru suferă, toate membrele suferă cu el; dacă un membru este cinstit, toate membrele se bucură cu el [1304]». În sfârșit, unitatea Trupului mistic învinge toate dezbinările umane: «Câți în Cristos v-ați botezat, în Cristos v-ați îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Cristos Isus» (Gal 3, 27-28).

«Cristos este Capul acestui Trup»

792.    Cristos «este Capul Trupului care este Biserica» (Col 1, 18). El este Începutul creației și al răscumpărării. Înălțat în slava Tatălui, «El are întâietatea în toate» (Col 1, 18), în primul rând asupra Bisericii, prin care își întinde domnia peste toate:

793.    El ne unește cu Paștele său: toate mădularele trebuie să se străduiască să i se conformeze «până când Cristos va lua chip în ei» (Gal 4, 19). «De aceea suntem cuprinși în misterele vieții sale (...), ne asociem patimilor sale - ca trupul față de cap - suferind împreună cu El, pentru a fi preamăriți împreună cu El [1305].»

794.    El are grijă de creșterea noastră [1306]. Pentru a ne face să ne înălțăm spre El, Capul nostru [1307], Cristos rânduiește în Trupul său, Biserica, darurile și slujirile prin care noi ne ajutăm reciproc pe calea mântuirii.

795.    Cristos și Biserica înseamnă așadar «Cristos întreg» (Christus totus). Biserica este una cu Cristos. Sfinții au o conștiință foarte vie a acestei unități:

Deci să ne bucurăm și să aducem mulțumiri pentru că am devenit nu numai creștini, ci Cristos însuși. Înțelegeți, fraților, harul pe care Dumnezeu ni l-a făcut, dăruindu-ni-l pe Cristos drept Cap? Tresăltați și bucurați-vă, am devenit Cristos. Într-adevăr, deoarece El este Capul și noi suntem mădularele, omul întreg înseamnă El și noi (...). Plinătatea lui Cristos înseamnă deci Capul și mădularele; ce înseamnă: Capul și mădularele? Cristos și Biserica [1308].
Redemptor noster unam se personam cum sancta Ecclesia, quam assumpsit, exhibuit. - Răscumpărătorul nostru s-a înfățișat pe sine ca una și aceeași persoană cu Biserica pe care și-a asumat-o [1309].
Caput et membra, quasi una persona mystica. - Capul și mădularele sunt ca o singură persoană mistică [1310].
Un cuvânt al Sfintei Ioana d'Arc către judecătorii săi rezumă credința sfinților Învățători și exprimă bunul simț al credincioșilor: «După părerea mea, Isus Cristos și Biserica sunt una și nu trebuie complicate lucrurile [1311]».

Biserica este Mireasa lui Cristos

796.    Unitatea lui Cristos și a Bisericii, Capul și mădularele Trupului, implică și distingerea lor într-o relație personală. Acest aspect este adesea exprimat prin imaginea mirelui și a miresei. Tema lui Cristos-Mire al Bisericii a fost pregătită de profeți și vestită de Ioan Botezătorul [1312]. Domnul s-a numit el însuși «Mire» (Mc 2, 19) [1313]. Apostolul prezintă Biserica și pe fiecare credincios, mădular al acestui Trup, ca pe o Mireasă «logodită» cu Cristos Domnul, pentru a fi cu El un singur Duh [1314]. Ea este Mireasa nepătată a Mielului nepătat [1315], pe care Cristos a iubit-o, pentru care s-a dăruit «spre a o sfinți» (Ef 5, 26), pe care și-a asociat-o printr-un legământ veșnic, și de care nu încetează a se îngriji ca de propriul său Trup [1316]:

Iată-l pe Cristos întreg, Cap și Trup, unul singur alcătuit dintr-o mulțime (...). Fie că vorbește Capul, fie mădularele, Cristos este cel care vorbește. El vorbește în persoana Capului (ex persona capitis) sau în persoana Trupului (ex persona corporis). După cum este scris: «Vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; o spun cu privire la Cristos și la Biserică» (Ef 5, 31-32). Iar Domnul însuși spune în Evanghelie: «Nu mai sunt doi, ci un singur trup» (Mt 19, 6). După cum ați văzut, există în fapt două persoane diferite și totuși ele alcătuiesc una singură în îmbrățișarea conjugală (...). În calitate de Cap își spune «Mire», în calitate de Trup își spune «Mireasă» [1317].

III. Biserica - Templul Duhului Sfânt

797.    «Quod est spiritus noster, id est anima nostra, ad membra nostra, hoc est Spiritus Sanctus ad membra Christi, ad corpus Christi, quod est Ecclesia. - Ceea ce spiritul nostru, adică sufletul nostru, este pentru mădularele noastre, Duhul Sfânt este pentru mădularele lui Cristos, pentru Trupul lui Cristos, care este Biserica [1318].» «Duhului lui Cristos, ca unui principiu ascuns, trebuie să i se atribuie faptul că toate părțile Trupului sunt legate atât între ele, cât și cu Capul lor suprem, deoarece El se află în întregime în Cap, în întregime în Trup, în întregime în fiecare dintre mădulare [1319].» Duhul Sfânt face din Biserică «Templul Dumnezeului celui viu» (2 Cor 6, 16) [1320]:

Bisericii i s-a încredințat Darul lui Dumnezeu. (...) În ea a fost așezată comuniunea cu Cristos, adică Duhul Sfânt, arvuna incoruptibilității, confirmarea credinței noastre și scara înălțării noastre spre Dumnezeu (...). Căci unde este Biserica, acolo este și Duhul lui Dumnezeu; și unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica și tot harul [1321].

798.    Duhul Sfânt este «principiul oricărei acțiuni dătătoare de viață și cu adevărat mântuitoare în fiecare din diferitele părți ale Trupului [1322]». El lucrează în multe feluri la zidirea Trupului întreg în iubire [1323]: prin Cuvântul lui Dumnezeu, «care are puterea de a zidi» (Fapte 20, 32), prin Botezul prin care El alcătuiește Trupul lui Cristos [1324]; prin sacramentele care dau sporire și vindecare mădularelor lui Cristos; prin «harul apostolilor, care deține întâietatea între daruri [1325]», prin virtuțile care-l fac pe om să acționeze conform binelui, în sfârșit, prin numeroasele haruri speciale (numite «carisme») prin care îi face pe credincioși «capabili și dispuși să primească diferite activități și slujiri folositoare pentru reînnoirea și creșterea Bisericii [1326]».

Carismele

799.    Extraordinare sau simple și umile, carismele sunt haruri ale Duhului Sfânt care au, direct sau indirect, o utilitate eclezială, fiind rânduite spre creșterea Bisericii, spre binele oamenilor și după trebuințele lumii.

800.    Carismele trebuie acceptate cu recunoștință din partea celui care le primește, dar și de toți membrii Bisericii. Căci ele sunt o minunată bogăție a harului pentru vitalitatea apostolică și pentru sfințenia întregului Trup al lui Cristos; cu condiția totuși să fie vorba de daruri care vin cu adevărat de la Duhul Sfânt și care să fie exercitate într-un mod pe deplin conform cu impulsurile autentice ale aceluiași Duh, adică după iubire, adevărata măsură a carismelor [1327].

801.    În acest sens e întotdeauna necesară discernerea carismelor. Nici o carismă nu dispensează de referirea și supunerea față de Păstorii Bisericii. «Aceștia au o datorie specială de a nu stinge Duhul, ci de a cerceta toate și a păstra ce este bun [1328]», astfel încât toate carismele să coopereze, în diversitatea și complementaritatea lor, la «binele comun» (1 Cor 12, 7) [1329].

PE SCURT

802.

«Cristos Isus s-a dat pe sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea și să-și curățească un Popor care să-i aparțină » (Tit 2, 14).

803.

«Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, Popor dobândit» (1 Pt 2, 9).

804.

În Poporul lui Dumnezeu se intră prin credință și prin Botez. «Toți oamenii sunt chemați să facă parte din Poporul lui Dumnezeu [1330]», pentru ca, în Cristos, «oamenii să constituie o singură familie și un singur Popor al lui Dumnezeu [1331]».

805.

Biserica este Trupul lui Cristos. Prin Duhul Sfânt și prin acțiunea sa în sacramente, mai ales în Euharistie, Cristos mort și înviat constituie comunitatea credincioșilor ca Trup al său.

806.

În unitatea acestui Trup, există o diversitate de mădulare și de funcții. Toate mădularele sunt legate unele de altele, în special de cele care suferă, sunt sărace și persecutate.

807.

Biserica este acest Trup al cărui Cap este Cristos: ea trăiește din El, în El și pentru El; El trăiește împreună cu ea și în ea.

808.

Biserica este Mireasa lui Cristos: El a iubit-o și s-a dat pe sine pentru ea. A purificat-o prin Sângele său. A făcut din ea Maica roditoare a tuturor fiilor lui Dumnezeu.

809.

Biserica este Templul Duhului Sfânt. Duhul este ca sufletul Trupului Mistic, principiul vieții lui, al unității în diversitate și al bogăției darurilor și carismelor lui.

810.

«Astfel, Biserica universală se înfățișează ca ''un Popor adunat de comuniunea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh'' [1332].»

Note


1281. LG 9.
1282. Cf. In 13, 34.
1283. Cf. Rom 8, 2; Gal 5, 25
1284. Cf. Mt 5, 13-16.
1285. LG 9.
1286. Cf. RH 18-21.
1287. LG 10.
1288. LG 12.
1289. Cf. In 12, 32.
1290. Cf. LG 36.
1291. LG 8.
1292. Sf. Leon cel Mare, Serm. 4, 1.
1293. Cf. Mc 1, 16-20; 3, 13-19.
1294. Cf. Mt 13, 10-17.
1295. Cf. Lc 10, 17-20.
1296. Cf. Lc 22, 28-30.
1297. Cf. In 14, 18.
1298. Cf. Mt 28, 20.
1299. Cf. In 20, 22; Fapte 2, 33.
1300. LG 7.
1301. LG 7.
1302. Cf. Rom 6, 4-5; 1 Cor 12, 13.
1303. LG 7.
1304. LG 7.
1305. LG 7.
1306. Cf. Col 2, 19.
1307. Cf. Ef 4, 11-16.
1308. Sf. Augustin, Ev. In 21, 8.
1309. Sf. Grigore cel Mare, Mor. praef. 1, 6, 4.
1310. Sf. Toma Aq, S. th. 3, 48, 2, ad 1.
1311. Ioana d'Arc, Proc.
1312. Cf. In 3, 29.
1313. Cf. Mt 22, 1-14; 25, 1-13.
1314. Cf. 1 Cor 6, 15-17; 2 Cor 11, 2.
1315. Cf. Ap 22, 17; Ef 1, 4; 5, 27.
1316. Cf. Ef 5, 29.
1317. Sf. Augustin, Psal. 74, 4.
1318. Sf. Augustin, Serm. 267, 4.
1319. Pius XII, Enc. Mystici Corporis: DS 3808.
1320. Cf. 1 Cor 3, 16-17; Ef 2, 21.
1321. Sf. Irineu, Haer. 3, 24, 1.
1322. Pius XII, Enc. Mystici Corporis: DS 3808.
1323. Cf. Ef. 4, 16.
1324. Cf. 1 Cor 12, 13.
1325. LG 7.
1326. LG 12; cf. AA 3.
1327. Cf. 1 Cor 13.
1328. LG 12.
1329. Cf. LG 30; CL 24.
1330. LG 13.
1331. AG 1.
1332. LG 4, citându-l pe Sf. Ciprian.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire