pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

ARTICOLUL 9
«Cred... Sfânta Biserică catolică»

748.    «Cristos este lumina neamurilor; de aceea Conciliul, întrunit în Duhul Sfânt, dorește ca, vestind Evanghelia la toată făptura, să lumineze pe toți oamenii cu lumina lui Cristos, care strălucește pe chipul Bisericii.» Cu aceste cuvinte începe «Constituția dogmatică despre Biserică» a Conciliului Vatican II. Astfel, Conciliul arată că articolul de credință despre Biserică depinde în întregime de articolele care se referă la Cristos Isus. Biserica nu are altă lumină în afară de cea a lui Cristos; ea este, după o imagine îndrăgită de Părinții Bisericii, comparabilă cu luna, a cărei lumină este în întregime o reflexie a soarelui.

749.    Articolul despre Biserică depinde de asemenea în întregime de cel despre Duhul Sfânt, care îl precede. «Într-adevăr, după ce am arătat că Duhul Sfânt este izvorul și dătătorul oricărei sfințenii, mărturisim acum că El este cel care i-a dat Bisericii sfințenia [1198]». Biserica este, după expresia Sfinților Părinți, locul «unde înflorește Duhul [1199]».

750.    Credința că Biserica este «Sfântă» și «Catolică» și că este «Una» și «Apostolică» (așa cum adaugă Simbolul niceno-constantinopolitan) este inseparabilă de credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Simbolul apostolilor formulează Credo [...] Ecclesiam - «cred (...) Biserica» și nu în Biserică, pentru a nu-l confunda pe Dumnezeu cu lucrările sale și pentru a atribui în mod clar bunătății lui Dumnezeu toate darurile pe care El le-a pus în Biserica sa [1200].

PARAGRAFUL 1. Biserica în planul lui Dumnezeu

I. Numele și imaginile Bisericii

751.    În grecește, cuvântul care desemnează «Biserica», (de la ekkalein, «a chema afară») înseamnă «convocare». El desemnează adunările poporului [1201], în general cu caracter religios. Este termenul utilizat frecvent în Vechiul Testament grec pentru adunările poporului ales înaintea lui Dumnezeu, mai ales pentru adunarea de la Sinai unde Israel a primit Legea și a fost statornicit de Dumnezeu ca poporul său sfânt [1202]. Denumindu-se ekklesia, prima comunitate a celor care cred în Cristos se recunoaște moștenitoare a acestei adunări. În ea, Dumnezeu își «convoacă» Poporul de la toate marginile pământului. Termenul Kyriaké, de unde provin church, Kirche, înseamnă «cea care aparține Domnului». Cuvântul românesc Biserică vine din latinescul basilica.

752.    În limbajul creștin, cuvântul «Biserică» indică adunarea liturgică [1203], dar și comunitatea locală [1204] sau întreaga comunitate universală a credincioșilor [1205]. Aceste trei semnificații sunt de fapt inseparabile. «Biserica» este Poporul pe care Dumnezeu îl adună din lumea întreagă. Ea există în comunități locale și se realizează ca adunare liturgică, mai ales euharistică. Ea trăiește din Cuvântul și din Trupul lui Cristos și devine astfel ea însăși Trupul lui Cristos.

Simboluri ale Bisericii

753.    În Sfânta Scriptură, găsim numeroase imagini și figuri legate între ele prin care revelația vorbește despre misterul inepuizabil al Bisericii. Imaginile luate din Vechiul Testament sunt variațiuni ale unei idei de fond, cea a «Poporului lui Dumnezeu». În Noul Testament [1206], toate aceste imagini își găsesc un nou centru prin faptul că Cristos devine «Capul» acestui popor [1207], care este de aceea Trupul său. În jurul acestui centru s-au grupat imagini «luate fie din viața pastorală sau agricolă, fie din construcții, din familie și nuntă [1208]».

754.    «Biserica, într-adevăr, este staulul a cărui poartă unică și necesară este Cristos [1209]. Ea este și turma al cărei păstor Dumnezeu a prevestit că va fi El însuși [1210] și ale cărei oi, chiar dacă au în fruntea lor păstori omenești, totuși sunt necontenit călăuzite și hrănite de Cristos însuși, Păstorul cel Bun și Mai-marele păstorilor [1211], care și-a dat viața pentru oile sale [1212].

755.    Biserica este ogorul lui Dumnezeu [1213]. Pe acest ogor crește străvechiul măslin ale cărui rădăcini sfinte au fost patriarhii și în care s-a petrecut și se petrece împăcarea între iudei și păgâni [1214]. Ea a fost sădită de Viticultorul ceresc ca o viță aleasă [1215]. Vița cea adevărată este Cristos, care dă viață și rodnicie mlădițelor, adică nouă, celor care rămânem în El prin Biserică și care fără El nu putem face nimic [1216].

756.    Mai adesea, Biserica este numită zidirea lui Dumnezeu [1217]. Domnul însuși s-a asemănat cu piatra aruncată de zidari și care a devenit piatra unghiulară [1218]. Pe această temelie, Biserica este construită de apostoli [1219] și din această temelie ea primește trăinicie și coeziune. Această zidire primește diferite denumiri: casa lui Dumnezeu [1220], în care locuiește familia sa, locuința lui Dumnezeu în Duh [1221], ''cortul lui Dumnezeu printre oameni'' (Ap 21, 3) și mai ales templul sfânt, care, reprezentat de sanctuarele de piatră, este obiectul laudei sfinților Părinți și comparat pe bună dreptate în liturgie cu Cetatea sfântă, noul Ierusalim. Într-adevăr, în ea alcătuim pe acest pământ, ca pietre vii, un templu spiritual [1222]. Această Cetate sfântă, Ioan o contemplă coborând din cer de la Dumnezeu, la reînnoirea finală a lumii, ''gătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei'' (Ap 21, 1-2).

757.    Biserica se mai numește ''Ierusalimul de sus'' și ''maica noastră'' (Gal 4, 26) [1223]; ea este descrisă ca mireasa neprihănită a Mielului fără pată [1224] pe care Cristos ''a iubit-o și s-a dat pe sine pentru ea ca să o sfințească'' (Ef 5, 25-26), pe care și-a unit-o printr-un legământ indisolubil și pe care nu încetează să o ''hrănească și să o îngrijească'' (Ef 5, 29) [1225]».

II. Originea, întemeierea și misiunea Bisericii

758.    Pentru a scruta misterul Bisericii, trebuie să medităm mai întâi originea ei în planul Preasfintei Treimi și realizarea ei progresivă în istorie.

Un plan născut în inima Tatălui

759.    «Tatăl veșnic, în planul total liber și tainic al înțelepciunii și bunătății sale, a creat universul, a hotărât să-i ridice pe oameni la împărtășirea vieții divine», la care i-a chemat pe toți în Fiul său: «Pe cei care cred în Cristos, Tatăl a hotărât să-i adune în Sfânta Biserică». Această «familie a lui Dumnezeu» se constituie și se realizează treptat de-a lungul etapelor istoriei umane, după dispozițiile Tatălui: într-adevăr, Biserica a fost «prefigurată încă de la începutul lumii; pregătită în mod minunat în istoria poporului lui Israel și în vechiul Legământ și instituită în timpurile din urmă; a fost manifestată prin revărsarea Duhului Sfânt și va fi împlinită în glorie la sfârșitul veacurilor [1226]».

Biserica - prefigurată de la începutul lumii

760.    «Lumea a fost creată în vederea Bisericii», spuneau creștinii vremurilor dintâi [1227]. Dumnezeu a creat lumea în vederea comuniunii cu viața sa divină, comuniune care se realizează prin «convocarea» oamenilor în Cristos, iar această «convocare» este Biserica. Biserica este scopul a toate [1228] și chiar vicisitudinile dureroase, cum ar fi căderea îngerilor și păcatul oamenilor, nu au fost îngăduite de Dumnezeu decât ca ocazie și mijloc de a manifesta toată puterea brațului său, toată măsura iubirii pe care voia să o dăruiască lumii:

După cum voința lui Dumnezeu este un act și acest act se numește lume, tot astfel intenția sa este mântuirea oamenilor și ea se numește Biserică [1229].

Biserica - pregătită în Vechiul Legământ

761.    Adunarea Poporului lui Dumnezeu începe în momentul în care păcatul distruge comuniunea oamenilor cu Dumnezeu și cea a oamenilor între ei. Se poate spune că adunarea Bisericii este reacția lui Dumnezeu la haosul provocat de păcat. Această reunificare se realizează în mod tainic în sânul tuturor popoarelor: «În orice neam, cel ce se teme de El și face dreptatea este plăcut lui Dumnezeu» (Fapte 10, 35) [1230].

762.    Pregătirea îndepărtată a adunării Poporului lui Dumnezeu începe cu chemarea lui Abraham, căruia Dumnezeu îi făgăduiește că va deveni părintele unui popor mare [1231]. Pregătirea imediată începe cu alegerea lui Israel ca Popor al lui Dumnezeu [1232]. Prin alegerea sa, Israel trebuie să fie semnul adunării viitoare a tuturor neamurilor [1233]. Dar deja profeții acuză pe Israel că a rupt legământul și că s-a purtat ca o prostituată [1234]. Ei vestesc un Legământ nou și veșnic [1235]. «Acest Legământ Nou l-a încheiat Cristos [1236].»

Biserica - instituită de Cristos Isus

763.    Fiul trebuie să realizeze, la plinirea timpului, planul de mântuire al Tatălui său; acesta este motivul «misiunii [1237]» sale. «Domnul Isus a pus început Bisericii sale proclamând Vestea cea Bună, adică venirea Împărăției lui Dumnezeu făgăduită de veacuri în Scriptură [1238]». Pentru a împlini voința Tatălui, Cristos a inaugurat Împărăția cerurilor pe pământ. Biserica «este Împărăția lui Cristos prezentă deja în mister [1239]».

764.    «Această Împărăție strălucește oamenilor în cuvântul, faptele și prezența lui Cristos [1240].» A primi cuvântul lui Isus înseamnă «a primi însăși Împărăția [1241]». Izvorul și începutul Împărăției este «mica turmă» (Lc 12, 32) a celor pe care Isus i-a chemat în jurul său și al căror păstor este El însuși [1242]. Ei sunt adevărata familie a lui Isus [1243]. Pe cei pe care i-a chemat astfel în jurul său, i-a învățat un nou «mod de a acționa», dar și o rugăciune proprie [1244].

765.    Domnul Isus și-a înzestrat comunitatea cu o structură care va rămâne până la desăvârșirea Împărăției. Mai întâi i-a ales pe cei Doisprezece cu Petru ca mai-marele lor [1245]. Reprezentând cele douăsprezece triburi ale lui Israel [1246], ei sunt pietrele de temelie ale noului Ierusalim [1247]. Cei Doisprezece [1248] și ceilalți ucenici [1249] participă la misiunea lui Cristos, la puterea lui, dar și la soarta lui [1250]. Prin toate aceste acțiuni, Cristos își pregătește și își construiește Biserica.

766.    Dar Biserica s-a născut în primul rând din dăruirea totală a lui Cristos pentru mântuirea noastră, anticipată în instituirea Euharistiei și realizată pe Cruce. «Începutul și creșterea Bisericii sunt semnificate prin sângele și apa care ies din coasta străpunsă a lui Isus cel răstignit [1251].» «Căci din coasta lui Cristos dormind pe Cruce s-a născut sacramentul admirabil al întregii Biserici [1252].» După cum Eva a fost creată din coasta lui Adam care dormea, tot astfel Biserica s-a născut din inima străpunsă a lui Cristos mort pe Cruce [1253].

Biserica - manifestată de Duhul Sfânt

767.    «O dată împlinită lucrarea pe care Tatăl a încredințat-o Fiului pe pământ, în ziua Rusaliilor a fost trimis Duhul Sfânt pentru a sfinți necontenit Biserica [1254].» Atunci «Biserica a fost arătată public în fața mulțimii și a început, prin propovăduire, răspândirea Evangheliei [1255]». Pentru că este «convocarea» tuturor oamenilor la mântuire, Biserica este, prin natura sa, misionară, trimisă de Cristos la toate neamurile pentru a face în ele ucenici [1256].

768.    Pentru ca Biserica să-și poată realiza misiunea, Duhul Sfânt «o înzestrează și o conduce prin diferite daruri ierarhice și carismatice [1257]». «De aceea, Biserica, înzestrată cu darurile Întemeietorului său și păstrând cu fidelitate poruncile dragostei, umilinței și abnegației, primește misiunea de a vesti și instaura la toate neamurile Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu și constituie pe pământ germenul și începutul acestei Împărății [1258].»

Biserica - împlinită în glorie

769.    «Biserica (...) nu va ajunge la împlinire decât în gloria cerească [1259]», la întoarcerea glorioasă a lui Cristos. Până în acea zi, «Biserica înaintează peregrinând printre persecuțiile lumii și mângâierile lui Dumnezeu [1260]». Aici, pe pământ, ea se știe în exil, departe de Domnul [1261], și aspiră la venirea deplină a Împărăției, la «ceasul în care va fi unită în slavă cu Regele său [1262]». Împlinirea Bisericii și, prin ea, împlinirea lumii, în slavă, nu se va face fără mari încercări. Numai atunci, «toți drepții, începând cu Adam, de la dreptul Abel până la ultimul ales, se vor aduna la Tatăl în Biserica universală [1263]».

III. Misterul Bisericii

770.    Biserica se află în istorie, dar în același timp o transcende. Numai «cu ochii credinței [1264]» poate fi văzută în realitatea ei vizibilă, realitate în același timp spirituală, aducătoare de viață divină.

Biserica - în același timp vizibilă și spirituală

771.    «Unicul Mijlocitor, Cristos, a stabilit pe acest pământ Biserica sa sfântă, comunitate de credință, de speranță și de iubire, ca organism vizibil; El o susține fără încetare și, prin ea, revarsă asupra tuturor harul și adevărul.» Biserica este în același timp:
- «societate organizată ierarhic și Trup Mistic al lui Cristos;
- adunare vizibilă și comunitate spirituală;
- Biserica de pe pământ și Biserica plină de bogății cerești».

       Aceste dimensiuni constituie împreună «o singură realitate, complexă, făcută dintr-un element uman și un element divin [1265]»:

Natura autentică a adevăratei Biserici este caracterizată prin faptul că ea este în același timp umană și divină, văzută și înzestrată cu realități nevăzute, ferventă în acțiune și dăruită contemplației, prezentă în lume și totuși străină și călătoare, dar toate acestea în așa fel încât ceea ce este uman în ea să fie orânduit spre ceea ce e divin și subordonat lui, ceea ce este vizibil - invizibilului, acțiunea - contemplației și realitatea prezentă - cetății viitoare spre care tindem. [1266]
O, smerenie! O, înălțime! Cortul din Kedar și sanctuarul lui Dumnezeu; locuință pământească și palat ceresc; casă de lut și curte regească; trup muritor și templu al luminii; în sfârșit, lucru de nimic pentru cei trufași și mireasă a lui Cristos! Este neagră, dar frumoasă, fiica Ierusalimului, cea care, palidă de trudă și de suferința unui exil îndelungat, are totuși ca podoabă găteala cerească [1267].

Biserica - mister al unirii oamenilor cu Dumnezeu

772.    În Biserică își împlinește Cristos și își revelează propriul mister ca scop al planului lui Dumnezeu: «să adune (să ''recapituleze'') toate în Cristos» (Ef 1, 10). Sfântul Paul numește «taină mare» (Ef 5, 32) unirea de logodnă a lui Cristos cu Biserica. Întrucât este unită cu Cristos ca și cu un Mire [1268], Biserica devine, la rândul ei, mister [1269]. Contemplând în ea misterul, Sfântul Paul scrie: «Cristos cel din voi, nădejdea slavei» (Col 1, 27).

773.    În Biserică această comuniune a oamenilor cu Dumnezeu prin «dragostea care nu trece niciodată» (1 Cor 13, 8) este țelul spre care e orânduit tot ceea ce este în ea mijloc sacramental legat de această lume care trece [1270]. «Structura sa este cu totul rânduită spre sfințenia mădularelor lui Cristos. Iar sfințenia se apreciază în funcție de ''marea taină'' în care Mireasa răspunde prin darul iubirii la darul Mirelui [1271].» Maria merge înaintea noastră, a tuturor, «pe calea sfințeniei», care este misterul Bisericii, ca «Mireasa fără pată sau zbârcitură» (Ef 5, 27). De aceea «dimensiunea mariană a Bisericii stă înaintea dimensiunii sale petrine [1272]».

Biserica - sacrament universal al mântuirii

774.    Cuvântul grecesc mysterion a fost tradus în latină prin doi termeni: mysterium și sacramentum. În interpretarea ulterioară, termenul sacramentum exprimă mai ales semnul vizibil al realității ascunse a mântuirii, indicată prin termenul mysterium. În acest sens, Cristos însuși e misterul mântuirii: «Non est enim aliud Dei mysterium, nisi Christus. - Nu există alt mister al lui Dumnezeu în afară de Cristos [1273]». Lucrarea mântuitoare a firii sale omenești sfinte și sfințitoare este sacramentul mântuirii care se manifestă și acționează în sacramentele Bisericii (pe care Bisericile din Orient le numesc «sfintele taine»). Cele șapte sacramente sunt semnele și instrumentele prin care Duhul Sfânt revarsă harul lui Cristos, care este Capul, în Biserica ce este Trupul său. Biserica, așadar, conține și comunică harul nevăzut pe care îl semnifică. În acest sens analogic ea este numită «sacrament».

775.    «Biserica este în Cristos ca un sacrament, adică semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc [1274]». A fi sacramentul unirii intime a oamenilor cu Dumnezeu: acesta este primul scop al Bisericii. Deoarece comuniunea între oameni se înrădăcinează în unirea cu Dumnezeu, Biserica este și sacramentul unității neamului omenesc. În ea, această unitate a și început, întrucât ea reunește oameni «din toate neamurile, rasele, popoarele și limbile» (Ap 7, 9); în același timp, Biserica este «semn și instrument» al deplinei realizări a acestei unități care încă trebuie să vină.

776.    Ca sacrament, Biserica este instrument al lui Cristos. «Este folosită de El ca instrument al răscumpărării tuturor [1275]», «sacramentul universal al mântuirii [1276]», prin care Cristos «dezvăluie și în același timp înfăptuiește misterul iubirii lui Dumnezeu față de om [1277]». Ea «este planul vizibil al iubirii lui Dumnezeu pentru omenire [1278]», care dorește «constituirea întregului neam omenesc în unicul popor al lui Dumnezeu, adunarea lui în unicul Trup al lui Cristos, zidirea lui în unicul Templu al Duhului Sfânt [1279]».

PE SCURT

777.

Cuvântul Ekklesía, «Biserică» înseamnă «convocare». El desemnează adunarea celor pe care Cuvântul lui Dumnezeu îi convoacă pentru a forma Poporul lui Dumnezeu și care, hrăniți cu Trupul lui Cristos, devin ei înșiși Trupul lui Cristos.

778.

Biserica este în același timp cale și scop al planului lui Dumnezeu: prefigurată în creație, pregătită în Vechiul Legământ, întemeiată de cuvintele și faptele lui Isus Cristos, realizată prin Crucea lui răscumpărătoare și prin Învierea lui, ea s-a manifestat ca mister de mântuire prin revărsarea Duhului Sfânt. Ea se va desăvârși în slava cerului ca adunare a tuturor celor răscumpărați de pe pământ [1280].

779.

Biserica este în același timp vizibilă și spirituală, societate ierarhică și Trup mistic al lui Cristos. Ea este una, formată dintr-un element uman și unul divin. Aici se află misterul său, pe care numai credința îl poate accepta.

780.

Biserica este în această lume sacramentul mântuirii, semnul și instrumentul comuniunii lui Dumnezeu cu oamenii.

Note


1198. CR 1, 10, 1.
1199. Sf. Hipolit, Trad. ap. 35.
1200. Cf. CR 1, 10, 22.
1201. Cf. Fapte 19, 39.
1202. Cf. Ex 19.
1203. Cf. 1 Cor 11, 18; 14, 35.
1204. Cf. 1 Cor 1, 2; 16, 1.
1205. Cf. 1 Cor 15, 9; Gal 1, 13; Fil 3, 6.
1206. Cf. Ef 1, 22; Col 1, 18.
1207. Cf. LG 9.
1208. LG 6.
1209. Cf. In 10, 1-10.
1210. Cf. Is 40, 11; Ez 34, 11-31.
1211. Cf. In 10, 11; 1 Pt 5, 4.
1212. Cf. In 10, 11-15.
1213. Cf.1 Cor 3, 9.
1214. Cf. Rom 11, 13-26.
1215. Cf. Mt 21, 33-43 par.; Is 5, 1-7.
1216. In 15, 1-5.
1217. Cf. 1 Cor 3, 9
1218. Cf. Mt 21, 42 par.; Fapte 4, 11; 1 Pt 2, 7; Ps 118, 22.
1219. Cf. 1 Cor 3, 11.
1220. Cf. 1 Tim 3, 15.
1221. Cf. Ef 2, 19-22.
1222. Cf. 1 Pt 2, 5.
1223. Cf. Ap 12, 17.
1224. Cf. Ap 19, 7; 21, 9; 22, 17.
1225. LG 6.
1226. LG 2.
1227. Hermas, Vis. 2, 4, 1; cf. Aristide, Apol. 16, 6; Sf. Iustin, Apol. 2, 7.
1228. Cf. Sf. Epifan, Haer. 1, 1, 5.
1229. Clement din Alexandria, Paed. 1, 6.
1230. Cf. LG 9; 13; 16.
1231. Cf. Gen 12, 2; 15, 5-6.
1232. Cf. Ex 19, 5-6; Dt 7, 6.
1233. Cf. Is 2, 2-5; Mih 4, 1-4.
1234. Cf. Os 1; Is 1, 2-4; Ier 2; etc.
1235. Cf. Ier 31, 31-34; Is 55, 3.
1236. LG 9.
1237. Cf. LG 3; AG 3.
1238. LG 5.
1239. LG 3.
1240. LG 5.
1241. LG 5.
1242. Cf. Mt 10, 16; 26, 31; In 10, 1-21.
1243. Cf. Mt 12, 49.
1244. Cf. Mt 5-6.
1245. Cf. Mc 3, 14-15.
1246. Cf. Mt 19, 28; Lc 22, 30.
1247. Cf. Ap 21, 12-14.
1248. Cf. Mc 6, 7.
1249. Cf. Lc 10, 1-2.
1250. Cf. Mt 10, 25; In 15, 20.
1251. LG 3.
1252. SC 5.
1253. Cf. Sf. Ambrozie, Luc. 2, 85-89.
1254. LG 4.
1255. AG 4.
1256. Cf. Mt 28, 19-20; AG 2; 5-6.
1257. LG 4.
1258. LG 5.
1259. LG 48.
1260. Sf. Augustin, Civ. 18, 51; cf. LG 8.
1261. Cf. 2 Cor 5, 6; LG 6.
1262. LG 5.
1263. LG 2.
1264. CR 1, 10, 20.
1265. LG 8.
1266. SC 2.
1267. Sf. Bernard, Cant. 27, 14.
1268. Cf. Ef 5, 25-27.
1269. Cf. Ef 3, 9-11.
1270. Cf. LG 48.
1271. 176 MD 27.
1272. Ibid.
1273. Sf. Augustin, Ep. 187, 11, 34.
1274. LG 1.
1275. LG 9.
1276. LG 48.
1277. GS 45, 1.
1278. Paul VI, Cuvântare din 22 iunie 1973.
1279. AG 7; cf. LG 17.
1280. Cf. Ap 14, 4.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire