pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

PARAGRAFUL 2. «S-a zămislit de la Duhul Sfânt, s-a născut din Maria Fecioara»

I. S-a zămislit de la Duhul Sfânt…

484.    Buna Vestire făcută Mariei inaugurează «plinirea timpului» (Gal 4, 4), adică împlinirea făgăduințelor și a pregătirilor. Maria este chemată să-l zămislească pe Acela în care va locui «în trup plinătatea dumnezeirii» (Col 2, 9). Răspunsul divin la întrebarea ei: «Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu cunosc bărbat?» (Lc 1, 34) este dat prin puterea Duhului: «Duhul Sfânt se va coborî peste tine» (Lc 1, 35).

485.    Misiunea Duhului Sfânt este mereu legată de cea a Fiului și orânduită în vederea ei [621]. Duhul Sfânt e trimis să sfințească sânul Fecioarei Maria și să-i dea rodnicie în chip dumnezeiesc, El, «Domnul de viață dătător», făcând-o să-l zămislească pe Fiul veșnic al Tatălui într-o fire omenească luată dintr-a ei.

486.    Fiul unul-născut al Tatălui fiind zămislit ca om în sânul Fecioarei Maria, este «Cristos», adică Cel uns de Duhul Sfânt [622], încă de la începutul existenței sale omenești, chiar dacă manifestarea sa nu are loc decât progresiv: păstorilor [623], magilor [624], lui Ioan Botezătorul [625], ucenicilor [626]. Toată viața lui Isus Cristos va manifesta deci «cum Dumnezeu l-a uns cu Duh Sfânt și cu putere» (Fapte 10, 38).

II. ... s-a născut din Maria Fecioara

487.    Ceea ce credința catolică afirmă despre Maria se întemeiază pe ceea ce ea afirmă despre Cristos, dar ceea ce învață ea despre Maria luminează la rându-i conținutul credinței în Cristos.

Predestinarea Mariei

488.    «Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său» (Gal 4, 4), dar, pentru a-i «întocmi un trup [627]», El a voit libera cooperare a unei făpturi. De aceea, din veșnicie Dumnezeu a ales să fie Mama Fiului său o fiică a lui Israel, o tânără evreică din Nazaretul Galileei, «o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria» (Lc 1, 26-27):

Părintele îndurărilor a voit ca Întruparea să fie precedată de consimțământul celei predestinate să fie mamă, astfel încât, după cum o femeie a contribuit la venirea morții, tot o femeie să contribuie la dăruirea vieții [628].

489.    De-a lungul Vechiului Legământ, misiunea Mariei a fost pregătită de aceea a femeilor sfinte. La început este Eva: în ciuda neascultării ei, primește făgăduința unei descendențe care-l va învinge pe cel Viclean [629] și pe aceea de a fi mamă a tuturor celor vii [630]. În virtutea acestei făgăduințe Sara zămislește un fiu, în ciuda vârstei sale înaintate [631]. Împotriva oricărei așteptări omenești, Dumnezeu alege ceea ce era considerat neputincios și slab [632] pentru a-și arăta fidelitatea față de făgăduință: Ana, mama lui Samuel [633], Debora, Ruth, Iudita și Estera și multe alte femei. Maria «se află în fruntea celor smeriți și săraci ai Domnului care nădăjduiesc de la El cu încredere mântuirea și o primesc. Cu ea, fiica Sionului prin excelență, după îndelunga așteptare a făgăduinței, se împlinesc timpurile și se instaurează noua economie [634]».

Neprihănita Zămislire

490.    Pentru a fi Mama Mântuitorului, Maria «a fost înzestrată de Dumnezeu cu daruri vrednice de o asemenea menire [635]». Îngerul Gabriel, în momentul Buneivestiri, o salută ca «plină de har» (Lc 1, 28). Într-adevăr, pentru a-și putea da consimțământul liber al credinței la vestirea chemării ei, trebuia să fie întru totul purtată de harul lui Dumnezeu.

491.    De-a lungul secolelor Biserica a înțeles că Maria, «cea plină de har» de la Dumnezeu (Lc 1, 28), fusese răscumpărată încă de la zămislirea ei. Acest lucru îl mărturisește dogma Neprihănitei Zămisliri, proclamată de Papa Pius al IX-lea în 1854:

«Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har și un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar [636]».

492.    Această «strălucire a unei sfințenii unice» cu care este «împodobită din primul moment al zămislirii sale [637]» îi vine în întregime de la Cristos: ea a fost «răscumpărată în mod eminent în vederea meritelor Fiului ei [638]. Mai mult decât pe oricare altă persoană creată, Tatăl «a binecuvântat-o cu toată binecuvântarea spirituală în ceruri, întru Cristos» (Ef 1, 3). «A ales-o în El înainte de întemeierea lumii, pentru a fi sfântă și neprihănită în fața lui, în iubire [639]».

493.    Părinții tradiției orientale o numesc pe Maica lui Dumnezeu «cea Preasfântă» (Panaghia) și o celebrează ca «neatinsă de vreo prihană a păcatului, fiind plăsmuită de Duhul Sfânt ca o făptură nouă [640]». Prin harul lui Dumnezeu, Maria a rămas curată de orice păcat personal în toată viața sa.

«Fie mie după cuvântul tău...»

494.    La vestea că-l va naște pe «Fiul Celui Preaînalt» fără să cunoască bărbat, prin «puterea Duhului Sfânt» (Lc 1, 28-37), Maria a răspuns prin «ascultarea credinței» (Rom 1, 5), convinsă că «la Dumnezeu nimic nu este cu neputință»: «Iată slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău» (Lc 1, 37-38). Astfel, dându-și consimțământul la cuvântul lui Dumnezeu, «Maria devine Mama lui Isus și, îmbrățișând din toată inima, fără a fi împiedicată de vreun păcat, voința mântuitoare a lui Dumnezeu, s-a oferit total pe sine (...) persoanei și lucrării Fiului său, punându-se în slujba misterului Răscumpărării, în dependență de Cristos și împreună cu El, prin harul Dumnezeului atotputernic [641]»:

După cum spune Sfântul Irineu, «prin ascultare, ea a devenit cauză de mântuire pentru sine și pentru întreg neamul omenesc». De aceea multor Părinți din vechime le place să afirme că «nodul neascultării Evei a fost desfăcut prin ascultarea Mariei; ceea ce a legat fecioara Eva prin necredință a dezlegat Fecioara Maria prin credință» și, făcând o comparație cu Eva, o numesc pe Maria «mama celor vii» și afirmă foarte des: «Prin Eva moartea, prin Maria viața [642]».

Maternitatea divină a Mariei

495.    Numită în Evanghelii «Mama lui Isus» (In 2, 1; 19, 25) [643], Maria este aclamată, la îndemnul Duhului, încă înainte de nașterea Fiului ei, ca «Maica Domnului meu» (Lc 1, 43). Într-adevăr, cel pe care Maria l-a zămislit ca om de la Duhul Sfânt și care a devenit într-adevăr Fiul ei după trup nu este altul decât Fiul veșnic al Tatălui, a doua Persoană a Sfintei Treimi. Biserica mărturisește că Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu (Theotókos) [644].

Fecioria Mariei

496.    Încă de la primele formulări ale credinței [645], Biserica a mărturisit că Isus a fost zămislit numai prin puterea Duhului Sfânt în sânul Fecioarei Maria, afirmând și aspectul trupesc al acestui eveniment: Isus a fost zămislit fără sămânță, «de la Duhul Sfânt [646]». Părinții văd în zămislirea feciorelnică semnul că cel care a venit într-o umanitate ca a noastră este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu:

Astfel, Sfântul Ignațiu de Antiohia (începutul secolului al II-lea): «Sunteți încredințați cu tărie despre Domnul nostru, care este cu adevărat din neamul lui David după trup [647], Fiul lui Dumnezeu după voința și puterea lui Dumnezeu [648], cu adevărat născut dintr-o Fecioară, (...) El a fost cu adevărat pironit pe cruce pentru noi, în trupul său, sub Ponțiu Pilat (...) Cu adevărat a suferit, după cum cu adevărat a și înviat [649]».

497.    Relatările evanghelice [650] consideră zămislirea feciorelnică o lucrare divină ce depășește orice înțelegere și orice posibilități omenești [651]: «Ceea ce s-a zămislit în ea vine de la Duhul Sfânt», îi spune Îngerul lui Iosif despre Maria, logodnica lui (Mt 1, 20). Biserica vede în aceasta împlinirea făgăduinței divine făcute prin profetul Isaia: «Iată, Fecioara va zămisli și va naște un fiu» (Is 7, 14), după traducerea greacă din Mt 1, 23.

498.    Tăcerea Evangheliei după Marcu și a Scrisorilor din Noul Testament despre zămislirea feciorelnică a Mariei a fost uneori motiv de tulburare. S-a putut chiar pune întrebarea dacă nu e vorba aici de legende sau de construcții teologice fără pretenție istorică. La acestea trebuie răspuns: credința în zămislirea feciorelnică a lui Isus a întâmpinat o vie împotrivire, batjocuri sau neînțelegeri din partea necredincioșilor, evrei sau păgâni [652]: ea nu era motivată de mitologia păgână sau de vreo adaptare la ideile timpului. Sensul acestui eveniment nu este accesibil decât credinței, care îl vede «în legătura ce unește misterele între ele [653]», în ansamblul misterelor lui Cristos, de la Întruparea până la Paștele lui. Sfântul Ignațiu de Antiohia dă mărturie deja despre această legătură: «principele lumii acesteia n-a cunoscut fecioria și nașterea Mariei, ca și moartea Domnului: trei mistere răsunătoare care au fost împlinite în tăcerea lui Dumnezeu» (Eph. 19, 1) [654].

Maria - «pururea Fecioara»

499.    Aprofundarea credinței în maternitatea virginală a făcut Biserica să mărturisească fecioria reală și perpetuă a Mariei [655] chiar la nașterea Fiului lui Dumnezeu făcut om [656]. Într-adevăr, nașterea lui Cristos «nu a micșorat, ci a consfințit integritatea feciorelnică» a Mamei sale [657]. Liturgia Bisericii o celebrează pe Maria ca Aeiparthénos, «pururea Fecioara» [658].

500.    La aceasta se obiectează uneori că Scriptura vorbește despre frații și surorile lui Isus [659]. Biserica a înțeles întotdeauna că aceste texte nu desemnau alți copii ai Fecioarei Maria: într-adevăr, Iacob și Iosif, «frații lui Isus» (Mt 13, 55) sunt fiii unei Marii, «ucenică a lui Cristos [660]», care este desemnată în mod semnificativ ca «cealaltă Marie» (Mt 28, 1). Este vorba de rude apropiate ale lui Isus, după o expresie cunoscută în Vechiul Testament [661].

501.    Isus este Fiul unic al Mariei. Dar maternitatea spirituală a Mariei [662] se extinde la toți oamenii pe care El a venit să-i mântuiască: «Ea l-a născut pe Fiul pe care Dumnezeu l-a rânduit ''primul născut dintr-o mulțime de frați'' (Rom 8, 29), adică dintre credincioși, la nașterea și creșterea cărora ea conlucrează cu iubire de mamă [663]».

Maternitatea feciorelnică a Mariei în planul lui Dumnezeu

502.    Privirea credinței poate descoperi, în legătură cu ansamblul Revelației, motivele tainice pentru care Dumnezeu, în planul său de mântuire, a voit ca Fiul său să se nască dintr-o Fecioară. Aceste motive privesc atât persoana și misiunea răscumpărătoare a lui Cristos cât și primirea acestei misiuni de către Maria pentru toți oamenii:

503.    Fecioria Mariei manifestă inițiativa absolută a lui Dumnezeu în Întrupare. Isus nu are alt Tată decât pe Dumnezeu [664]. «Firea omenească pe care a luat-o nu l-a îndepărtat niciodată de Tatăl (...); în mod firesc Fiu al Tatălui prin dumnezeirea sa, în mod firesc fiu al mamei sale prin umanitatea sa, dar în mod propriu Fiu al lui Dumnezeu prin amândouă firile sale [665].»

504.    Isus este zămislit de la Sfântul Duh în sânul Fecioarei Maria pentru că El este noul Adam [666] care inaugurează noua creație: «Primul om ieșit din pământ este pământesc, însă cel de-al doilea om vine din cer» (1 Cor 15, 47). Firea omenească a lui Cristos este, încă de la zămislirea sa, plină de Duhul Sfânt, căci Dumnezeu «îi dă Duhul fără măsură» (In 3, 34). Iar «din plinătatea lui», Capul omenirii răscumpărate [667], «noi toți am primit har peste har» (In 1, 16).

505.    Isus, Noul Adam, inaugurează prin zămislirea sa feciorelnică noua naștere, a fiilor adoptivi, în Duhul Sfânt, prin credință. «Cum se va face aceasta?» (Lc 1, 34) [668]. Participarea la viața divină «nu vine din sânge, nici din voință trupească, nici din voință bărbătească, ci de la Dumnezeu» (In 1, 13). Primirea acestei vieți este feciorelnică, fiindcă ea este în întregime dată omului de Duhul Sfânt. Sensul de «logodnă» al chemării omului în relație cu Dumnezeu [669] este perfect împlinit în maternitatea feciorelnică a Mariei.

506.    Maria este fecioară pentru că virginitatea ei este semnul credinței ei «pe care nici o îndoială nu o tulbură [670]» și al dăruirii ei neîmpărțite față de voința lui Dumnezeu [671]. Credința sa îi dă să devină Maica Mântuitorului: «Beatior est Maria percipiendo fidem Christi quam concipiendo carnem Christi. - Mai fericită e Maria pentru că a primit credința lui Cristos decât pentru că a zămislit trupul lui Cristos [672]».

507.    Maria este în același timp Fecioară și Mamă pentru că ea este figura și cea mai desăvârșită realizare a Bisericii [673]. «Prin primirea cu credință a Cuvântului lui Dumnezeu, Biserica devine și ea Mamă: prin predicare și Botez naște la o viață nouă și nepieritoare pe fiii zămisliți de la Duhul Sfânt și născuți din Dumnezeu. Ea este și Fecioara care păzește neatinsă și curată credința față de Mirele ei [674]».

PE SCURT

508.

Dintre urmașii Evei, Dumnezeu a ales-o pe Fecioara Maria să fie Mama Fiului său. «Plină de har», ea este «rodul cel mai ales al răscumpărării [675]»: chiar din prima clipă a zămislirii sale, ea este cu totul ferită de pata păcatului strămoșesc și a rămas neatinsă de orice păcat personal de-a lungul întregii sale vieți.

509.

Maria este într-adevăr «Maica lui Dumnezeu», pentru că este mama Fiului veșnic al lui Dumnezeu făcut om, care este el însuși Dumnezeu.

510.

Maria «a rămas fecioară în zămislirea Fiului său, fecioară în nașterea lui, fecioară când l-a purtat, fecioară când l-a hrănit la sânul său, pururea fecioară [676]»: cu toată ființa sa, ea este «slujitoarea Domnului» (Lc 1, 38).

511.

Fecioara Maria a «cooperat la mântuirea oamenilor prin credința și ascultarea sa liberă [677]». Ea a rostit acel «da» «în numele întregii firi omenești [678]». Prin ascultarea sa, ea a devenit noua Evă, Mama celor vii.

Note


621. Cf. In 16, 14-15.
622. Cf. Mt 1, 20; Lc 1, 35.
623. Cf. Lc 2, 8-20.
624. Cf. Mt 2, 1-12.
625. Cf. In 1, 31-34.
626. Cf. In 2, 11.
627. Cf. Evr 10, 5.
628. LG 56; cf. 61.
629. Cf. Gen 3, 15.
630. Cf. Gen 3, 20.
631. Cf. Gen 18, 10-14; 21, 1-2.
632. Cf. 1 Cor 1, 27.
633. Cf. 1 Sam 1.
634. LG 55.
635. LG 56.
636. DS 2803.
637. LG 56.
638. LG 53.
639. Cf. Ef 1, 4.
640. LG 56.
641. Ibid.
642. LG 56.
643. Cf. Mt 13, 55.
644. Cf. DS 251.
645. Cf. DS 10-64.
646. Cc. Lateran (în 649): DS 503.
647. Cf. Rom 1, 3.
648. Cf. In 1, 13.
649. Smirn 1-2.
650. Cf. Mt 1, 18-25; Lc 1, 26-38.
651. Cf. Lc 1, 34.
652. Cf. Sf. Iustin, Dial. 99, 7; Origene, Cels. 1, 32. 69; ș.a.
653. DS 3016.
654. Cf 1 Cor 2, 8.
655. Cf. DS 427.
656. Cf. DS 291; 294; 442; 503; 571; 1880.
657. LG 57.
658. Cf. LG 52.
659. Cf. Mc 3, 31-35; 6, 3; 1 Cor 9, 5; Gal 1, 19.
660. Cf. Mt 27, 56.
661. Gn 13, 8; 14, 16; 29, 15; etc.
662. Cf. In 19, 26-27; Ap 12, 17.
663. LG 63.
664. Cf. Lc. 2, 48-49.
665. Cc. Friuli (în 796): DS 619.
666. Cf. 1 Cor 15, 45.
667. Cf. Col 1, 18.
668. Cf. In 3, 9.
669. Cf. 2 Cor 11, 2.
670. LG 63.
671. Cf. 1 Cor 7, 34-35.
672. Sf. Augustin, Virg. 3.
673. Cf. LG 63.
674. LG 64.
675. SC 103.
676. Sf. Augustin, Serm. 186, 1.
677. LG 56.
678. Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 30, 1.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire