pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

PARAGRAFUL 5. Cerul și pământul

325.    Simbolul apostolilor mărturisește că Dumnezeu este «Creatorul cerului și al pământului», iar Simbolul de la Niceea-Constantinopol explicitează: «... văzutelor tuturor și nevăzutelor».

326.    În Sfânta Scriptură, expresia «cer și pământ» înseamnă: tot ce există, creația în întregime. Ea sugerează de asemenea legătura, în interiorul creației, care unește și totodată desparte cerul și pământul: «Pământul» este lumea oamenilor [373]. «Cerul» sau «cerurile» poate desemna tăria [374], dar și «locul» propriu al lui Dumnezeu: «Tatăl nostru cel din ceruri» (Mt 5, 16) [375] și, deci, «cerul» ca glorie eshatologică. În sfârșit, cuvântul «cer» arată «locul» făpturilor spirituale - îngerii - care îl înconjoară pe Dumnezeu.

327.    Profesiunea de credință a celui de-al patrulea Conciliu din Lateran afirmă că Dumnezeu «încă de la începutul timpurilor», a creat toate făpturile, una după alta, spirituale și trupești, adică îngerii și lumea pământească; și apoi făptura umană care ține de amândouă, fiind alcătuită din suflet și trup [376].»

I. Îngerii

Existența îngerilor - un adevăr de credință

328.    Existența ființelor spirituale, netrupești, pe care Sfânta Scriptură le numește în mod obișnuit îngeri, este un adevăr de credință. Mărturia Scripturii este la fel de clară ca și caracterul unanim al Tradiției.

Cine sunt ei?

329.    Sfântul Augustin spune despre ei: «Angelus officii nomen est, non naturae. Quaeris nomen huius naturae, spiritus est; quaeris officium, angelus est: ex eo quod est, spiritus est, ex eo quod agit, angelus. - ''Înger'' desemnează rolul, nu natura. Întrebi cum se numește această natură? Spirit. Întrebi despre rolul ei? Înger; după ceea ce este - spirit, după ceea ce face - înger [377].» Cu toată ființa lor, îngerii sunt slujitori și mesageri ai lui Dumnezeu. Pentru că «văd pururea fața Tatălui... care este în ceruri» (Mt 18, 10), ei sunt «înfăptuitorii cuvântului lui, cei ce ascultă glasul poruncilor lui (Ps 103, 20).»

330.    Ca făpturi pur spirituale, ei au inteligență și voință: sunt făpturi personale [378] și nemuritoare [379]. Întrec în desăvârșire toate făpturile văzute. Este mărturie strălucirea slavei lor [380].

Cristos «împreună cu toți îngerii săi»

331.    Cristos este centrul lumii îngerești. Îngerii sunt ai săi: «Când va veni Fiul Omului în slava sa și toți îngerii împreună cu El» (Mt 25, 31). sunt ai lui fiindcă au fost creați prin El și pentru El; «Pentru că în El toate au fost create, și cele din cer și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, tronurile și domniile, căpeteniile și puterile; toate prin El și pentru El au fost create» (Col 1, 16). sunt și mai mult ai săi fiindcă i-a făcut mesageri ai planului său de mântuire. «Nu sunt toți oare duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?» (Evr 1, 14).

332.    Ei sunt prezenți încă de la creație [381] și de-a lungul întregii istorii a mântuirii, vestind de departe sau de aproape această mântuire și slujind împlinirea planului mântuitor al lui Dumnezeu: ei închid paradisul pământesc [382], îl ocrotesc pe Lot [383], o salvează pe Agar și pe copilul ei [384], opresc mâna lui Abraham [385], prin mijlocirea lor este transmisă legea [386], ei călăuzesc Poporul lui Dumnezeu [387], vestesc nașterile [388] și vocațiile [389], îi asistă pe profeți [390], ca să nu amintim decât câteva exemple. În sfârșit, nașterea Înaintemergătorului și a lui Isus însuși este vestită de Îngerul Gabriel [391].

333.    De la Întrupare la Înălțare, viața Cuvântului întrupat este înconjurată de adorația și de slujirea îngerilor. Când «îl aduce în lume pe Cel întâi născut, Dumnezeu spune: ''Să i se închine lui toți îngerii lui Dumnezeu''» (Evr 1, 6). Cântarea lor de laudă la nașterea lui Cristos a răsunat fără încetare în lauda Bisericii: «Mărire în cer lui Dumnezeu ... » (Lc 2, 14). Ei ocrotesc copilăria lui Isus [392], îl slujesc în pustiu [393], îl mângâie în agonie [394], deși ei l-ar fi putut elibera din mâinile dușmanilor [395], ca pe Israel odinioară [396]. Tot îngerii sunt cei care «evanghelizează» (Lc 2, 10), aducând Vestea cea Bună a Întrupării [397] și a Învierii lui Cristos [398]. Ei vor fi de față la întoarcerea lui Cristos, pe care o vestesc [399], în slujba judecății sale [400].

Îngerii în viața Bisericii

334.    Tot astfel, întreaga viață a Bisericii se bucură de ajutorul tainic și puternic al îngerilor [401].

335.    În liturgia sa, Biserica se unește cu îngerii pentru a-l adora pe Dumnezeul cel de trei ori sfânt [402]; ea invocă sprijinul lor (astfel în Supplices te rogamus ... «Te rugăm cu umilință...» din Canonul Roman sau In Paradisum deducant te angeli... «Îngerii să te conducă în Paradis» din liturgia pentru răposați sau în «Imnul heruvic» din liturgia bizantină) și celebrează în mod deosebit comemorarea anumitor îngeri (Sfântul Mihail, Sfântul Gabriel, Sfântul Rafael, îngerii păzitori).

336.    Din copilărie [403] până în ceasul morții [404], viața omului este înconjurată de ocrotirea [405] și de mijlocirea lor [406]. «Fiecare credincios are alături un înger ca apărător și păstor care să-l îndrume la viață [407]». Încă de pe pământ, viața creștină participă, în credință, la comunitatea preafericită a îngerilor și a oamenilor, uniți în Dumnezeu.

II. Lumea văzută

337.    Dumnezeu însuși a creat lumea văzută, în toată bogăția, diversitatea și ordinea ei. Scriptura prezintă lucrarea Creatorului în mod simbolic, ca o înlănțuire de șase zile de «muncă» divină care se încheie cu «odihna» din ziua a șaptea (Gen 1, 1-2, 4). În legătură cu creația, textul sacru învață adevăruri revelate de Dumnezeu pentru mântuirea noastră [408], care fac posibilă «recunoașterea naturii intime a creației, a valorii și a menirii ei, care este lauda lui Dumnezeu [409]»:

338.    Nu există nimic care să nu-și datoreze existența Dumnezeului creator. Lumea a început în momentul când a fost scoasă din neant de cuvântul lui Dumnezeu; toate ființele existente, întreaga natură, întreaga istorie omenească își au rădăcinile în acest eveniment primordial: este însăși geneza prin care lumea a fost întemeiată și a început timpul [410].

339.    Fiecare creatură își are bunătatea și desăvârșirea proprie. Pentru fiecare dintre lucrările din cele «șase zile», se spune: «Și a văzut Dumnezeu că era bine.» «Din însăși condiția lor de creatură, toate lucrurile sunt înzestrate cu consistența, cu adevărul și cu bunătatea lor proprie, cu propria organizare și cu propriile legi [411].» Diferitele creaturi, voite în ființa lor proprie, reflectă, fiecare în felul ei, o rază din înțelepciunea și bunătatea fără margini a lui Dumnezeu. De aceea omul trebuie să respecte bunătatea proprie fiecărei creaturi, pentru a evita folosirea dezordonată a lucrurilor, care ar arăta disprețul față de Creator și ar determina consecințe nefaste pentru oameni și pentru mediul înconjurător.

340.    Interdependența creaturilor este voită de Dumnezeu. Soarele și luna, cedrul și floarea, vulturul și vrabia: priveliștea nenumăratelor lor diferențe și inegalități arată că nici o creatură nu își este suficientă sieși. Ele nu există decât în dependență unele față de altele, pentru a se completa reciproc, unele în slujba altora.

341.    Frumusețea universului: Ordinea și armonia lumii create rezultă din diversitatea ființelor și din relațiile care există între ele. Omul le descoperă treptat ca legi ale naturii. Ele trezesc admirația oamenilor de știință. Frumusețea creației oglindește infinita frumusețe a Creatorului. Ea trebuie să inspire respectul și supunerea inteligenței și a voinței omului.

342.    Ierarhia creaturilor este exprimată prin ordinea celor «șase zile», care merge de la mai puțin desăvârșit spre mai desăvârșit. Dumnezeu iubește toate creaturile [412], și se îngrijește de fiecare, chiar și de vrăbii. Cu toate acestea, Isus spune: «Voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii» (Lc 12, 6-7) sau: «Cu cât e mai presus omul de oaie!» (Mt 12, 12).

343.    Omul constituie culmea creației. Relatarea inspirată exprimă acest lucru făcând net distincția între crearea omului și cea a celorlalte făpturi [413].

344.    Există o solidaritate între toate creaturile prin faptul că ele au același Creator și toate sunt orânduite spre slava sa:

Lăudat fii, Doamne, în toate făpturile tale
și mai ales în fratele Soare,
prin care ne dăruiești lumina zilei;
frumos e, scânteind cu uriașa-i strălucire,
de chipul tău, Preaînalte, ne dă asemuire...
Lăudat fii, Doamne, pentru Apa soră,
cea atât de folositoare și atât de simplă,
de prețioasă și de curată ...
Lăudat fii, Doamne, pentru Pământul frate
și tată care ne poartă și ne hrănește,
care dă naștere la felurite roade,
la flori de toate culorile și la ierburi ...
Lăudați-l și binecuvântați-l pe Domnul,
aduceți-i mulțumire și slujiți-l
cu smerenie mare [414].

345.    Sabatul - încheierea lucrării celor «șase zile». Textul sacru spune că «Dumnezeu și-a încheiat în ziua a șaptea lucrarea pe care o făcuse», și astfel «au fost făcute cerul și pământul» și că în ziua a șaptea «Dumnezeu s-a odihnit de toată lucrarea sa», a sfințit și a binecuvântat această zi (Gen 2, 1-3). Aceste cuvinte inspirate sunt bogate în învățături mântuitoare.

346.    Dumnezeu a așezat în creație un fundament și niște legi ce rămân neschimbate [415], pe care omul credincios se va putea sprijini cu încredere și care vor fi pentru el semnul și zălogul fidelității de neclintit a legământului lui Dumnezeu [416]. Omul, la rândul său, va trebui să rămână fidel acestui fundament și să respecte legile pe care Creatorul le-a înscris în el.

347.    Creația s-a înfăptuit în vederea Sabatului și, deci, a cultului și a adorației aduse lui Dumnezeu. Cultul este înscris în ordinea creației [417]. «Operi Dei nihil praeponatur. - Nimic să nu puneți înaintea cultului lui Dumnezeu», spune regula Sfântului Benedict, arătând astfel dreapta ierarhie a preocupărilor omenești.

348.    Sabatul se află în centrul legii lui Israel. A păzi poruncile înseamnă a te conforma înțelepciunii și voinței lui Dumnezeu exprimate în lucrarea sa de creație.

349.    Ziua a opta. Însă, pentru noi, o zi nouă s-a ridicat: ziua Învierii lui Cristos. Ziua a șaptea încheie prima creație. Cea de-a opta zi începe noua creație. În felul acesta, lucrarea creației culminează în lucrarea, mai măreață, a răscumpărării. Prima creație își află sensul și apogeul în noua creație în Cristos, care o întrece în strălucire pe cea dintâi [418].

PE SCURT

350.

Îngerii sunt creaturi spirituale care îl preamăresc fără încetare pe Dumnezeu și care slujesc planurile lui de mântuire față de celelalte creaturi: «Ad omnia bona nostra cooperantur angeli. - Îngerii conlucrează la tot binele nostru [419]».

351.

Îngerii îl înconjoară pe Cristos, Stăpânul lor. Ei îl slujesc îndeosebi în împlinirea misiunii sale mântuitoare în folosul oamenilor.

352.

Biserica îi cinstește pe îngeri, care o ajută în peregrinarea ei pe pământ și care ocrotesc fiecare ființă omenească.

353.

Dumnezeu a voit diversitatea creaturilor sale și bunătatea lor proprie, interdependența și ordinea lor. El a rânduit toate creaturile materiale spre binele neamului omenesc. Omul, și prin el întreaga creație, este rânduit pentru slava lui Dumnezeu.

354.

Respectarea legilor înscrise în creație și a raporturilor ce derivă din natura lucrurilor este un principiu de înțelepciune și un fundament al moralei.

Note


373. Cf. Ps 115, 16.
374. Cf. Ps 19, 2.
375. Cf. Ps 115, 16.
376. DS 800; cf. DS 3002; SPF 8.
377. S. Augustin, Psal. 103, 1, 15.
378. Cf. Pius XII: DS 3891.
379. Cf. Lc 20, 36.
380. Cf. Dan 10, 9-12.
381. Cf. Iob 38, 7, unde îngerii sunt numiți «fii ai lui Dumnezeu».
382. Cf. Gen 3, 24.
383. Cf. Gen 19.
384. Cf. Gen 21,17.
385. Cf. Gen 22, 11.
386. Cf. Fapte 7, 53.
387. Cf. Ex 23, 20-23.
388. Cf. Jud 13.
389. Cf. Jud 6, 11-24; Is 6, 6.
390. Cf. 1 Rg 19, 5.
391. Cf. Lc 1, 11. 26.
392. Cf. Mt 1, 20; 2, 13. 19.
393. Cf. Mc 1, 12; Mt 4, 11.
394. Cf. Lc 22, 43.
395. Cf. Mt 26, 53.
396. Cf. 2 Mac 10, 29-30; 11, 8.
397. Cf. Lc 2, 8-14.
398. Cf. Mc 16, 5-7.
399. Cf. Fapte 1, 10-11.
400. Cf. Mt 13, 41; 24, 31; Lc 12, 8-9.
401. Cf. Fapte 5, 18-20; 8, 26-29; 10, 3-8; 12, 6-11; 27, 23-25.
402. LR: «Sfânt...»
403. Cf. Mt 18, 10.
404. Cf. Lc 16, 22.
405. Cf. Ps 34, 8; 91, 10-13.
406. Cf. Iob 33, 23-24; Zah 1, 12; Tob 12, 12.
407. Sf. Vasile, Eun. 3, 1.
408. DV 11.
409. LG 36.
410. Cf. Sf. Augustin, Gen. Man. 1, 2, 4.
411. GS 36, §2.
412. Ps 145, 9.
413. Cf. Gen 1, 26.
414. Sf. Francisc din Assisi, Cant.
415. Cf. Evr 4, 3-4.
416. Cf. Ier 31, 35-37; 33, 19-26.
417. Cf. Gen 1, 14.
418. Cf. LR, Vigilia pascală, 24: Rugăciunea după prima lectură.
419. Sf. Toma Aq. S. Th. 1, 114, 3, ad 3.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire