pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul VI.
Celibatul și fecioria

Secțiunea 6.
Orice vocație este dată, dar trebuie și acceptată

Deoarece fiecare vocație este "dată", adică fiecare vocație este un dar de la Dumnezeu, nu putem pur și simplu să ne-o alegem pe a noastră. Desigur, oamenii încearcă să facă acest lucru tot timpul. Dacă sunt chemați la căsătoria cu o anumită persoană, uneori oamenii nu vor coopera cu acest har al lui Dumnezeu. Ei pot să se îndoiască de faptul că sunt într-adevăr chemați la căsătorie sau la căsătoria cu o anumită persoană. Dacă ei înțeleg că Dumnezeu îi atrage către căsătoria cu o anumită persoană, pot decide să nu intre în căsătorie, adică pot să refuze vocația pe care le-a dat-o Dumnezeu. De obicei, refuzând un asemenea dar de la Dumnezeu, căile lor spre cer sunt mai dificile. Nu este vorba atât despre faptul că există o singură vocație (o singură cale spre cer) pentru fiecare dintre noi (de exemplu, că suntem potriviți doar pentru căsătorie, sau, mai exact, că există un singur soț posibil pentru aceia dintre noi care sunt chemați la căsătorie), ci se pare că Dumnezeu ne cheamă la cea mai bună vocație posibilă potrivită pentru personalitățile și talentele noastre.

Dacă refuzăm să acceptăm această vocație, atunci vor exista întotdeauna alte alternative, dar ar putea să nu fie cele mai bune posibil pentru noi. Dacă nu ar exista mai mult decât o posibilă, dar nu cea mai bună, vocație pentru fiecare dintre noi, atunci o vocație nu ar putea fi "acceptată". Rolul propriei noastre voințe umane libere, ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea ar fi numit subiectivitatea umană, nu ar exista, deoarece în milostivirea Lui, Dumnezeu ne-ar "constrânge" să alegem singura vocație care duce la cer. Dar această "constrângere" ar fi imposibilă, pentru că ar fi un atac la adresa demnității persoanei umane. Constituite ca persoane prin actul creator al lui Dumnezeu Însuși, persoanele umane pot acționa doar prin propria lor alegere liberă și în lumina propriei lor cunoașteri. Dumnezeu nu ar viola NICIODATĂ propriul lui act creator constrângând persoanele umane să acționeze într-un anumit fel. (De aceea Dumnezeu "tolerează" alegerea de a păcătui.) Așadar, trebuie să existe mai mult decât o singură cale posibilă către cer pentru fiecare dintre noi.

În cazul unei vocații la feciorie sau celibat pentru împărăția cerurilor, aceasta trebuie în primul rând să fie dată. În al doilea rând, trebuie să fie acceptată de individ. În al treilea rând, deoarece este "pentru împărăția cerurilor", această vocație este una care slujește împărăția lui Dumnezeu pe pământ, adică Biserica. Biserica așadar discerne pentru sine dacă un individ este chemat cu adevărat de Dumnezeu la feciorie sau celibat. Desigur, uneori oamenii cred că sunt atrași de harul lui Dumnezeu către viața consacrată când, de fapt, ei nu au primit un astfel de dar de la Dumnezeu. În cele mai bune cazuri, Biserica încearcă cu blândețe să ajute indivizii care se poate să fi făcut o judecată greșită cu privire la chemarea la feciorie și celibat. În cele mai rele cazuri, structurile Bisericii care există pentru a ajuta la discernerea acțiunii harului lui Dumnezeu cu privire la vocația religioasă nu funcționează așa cum ar trebui. În aceste cazuri, uneori oamenii sunt tratați aspru, mult prea aspru, și uneori intră în viața consacrată când ei sunt probabil chemați la o vocație diferită.

Există un adevăr esențial ascuns în misterul chemării din partea lui Dumnezeu adresate fiecăruia dintre noi la o vocație specifică, adevăr care este foarte des trecut cu vederea în discuțiile despre viața consacrată în relație cu căsătoria. Nu ne alegem propria vocație independent de Dumnezeu. Suntem chemați și apoi alegem să urmăm (sau să nu urmăm) invitația din partea lui Dumnezeu. Cea mai bună vocație este cea pe care Dumnezeu ne-a invitat să o urmăm. Pentru majoritatea, această vocație este căsătoria. O persoană căsătorită care își trăiește așa cum trebuie vocația și face tot ceea ce poate pentru a trăi în conformitate cu invitația pe care i-a adresat-o Dumnezeu este mult mai sfântă decât un celib sau o fecioară care fie nu ar fi trebuit să îmbrățișeze vocația la viața consacrată (pentru că nu a avut chemare la această vocație) fie a îmbrățișat această vocație cu șovăială și amărăciune.

Este aproape imposibil să vorbim despre vocații în abstract. De exemplu, nu este foarte de folos a susține că una sau alta dintre vocații este "mai bună" ca cealaltă. Ceea ce este "cel mai bine" pentru un individ este vocația pe care Dumnezeu l-a invitat să o îmbrățișeze. În cele din urmă, judecata cu privire la orice vocație trebuie să se bazeze pe ceea ce Dumnezeu a "dat" acelei persoane și cum a îmbrățișat-o (ales-o) acea persoană. "Dacă cineva alege căsătoria, trebuie să o aleagă așa cum a fost instituită de Creator 'la început', trebuie să caute în ea acele valori care corespund cu planul lui Dumnezeu. Dacă pe de altă parte cineva se decide să urmeze abstinența pentru împărăția cerurilor, trebuie să caute în ea valorile specifice unei astfel de vocații. Cu alte cuvinte, persoana trebuie să acționeze în conformitate cu vocația sa aleasă" [29]. Și "cea mai bună vocație" pentru fiecare dintre noi este aceea pe care Dumnezeu ne-o dă și pe care o putem îmbrățișa și trăi cel mai ușor.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire