pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul VI.
Celibatul și fecioria

Secțiunea 5.
Căsătoria Mariei cu Iosif, o mărturie despre valoarea fecioriei

Desigur, mai exista o mărturie despre valoarea abstinenței pentru împărăția cerurilor: căsătoria dintre Maria și Iosif. Nu doar viața publică a Domnului dădea mărturie despre valoarea fecioriei și a celibatului, ci întreaga Lui viață, de la concepere la Înălțarea Lui la Cer. Isus a fost conceput de o fecioară care a rămas fecioară întreaga ei viață, chiar dacă a avut un soț, pe Iosif. Și Iosif, chiar și căsătorit, a trăit o viață de celibat! Apostolii nu au cunoscut această istorie a părinților lui Isus, a conceperii și nașterii Lui, dar când Biserica a ajuns să cunoască minunata rodnicie a fecioriei Mariei și a lui Iosif, a putut aprecia învățătura lui Cristos despre feciorie și celibat într-un mod cu totul nou! Și desigur, după Învierea din primele Paști, Apostolii trebuie să fi auzit de la Maria adevărurile profunde despre Nașterea Lui. În Maria și Iosif, uniunea nupțială s-a realizat într-o totală dăruire a fiecăruia dintre ei celuilalt și lui Dumnezeu, pentru împărăția cerurilor. Prin ei a fost vestită deplina realitate a împărăției lui Dumnezeu, pentru că tocmai aceasta este Vestea cea Bună pe care Fiul lor a dat-o lumii. Cum ar putea fecioria să facă mai multe pentru împărăția lui Dumnezeu? În același timp, în uniunea lor la Nazaret, ei erau atât de devotați unul altuia în iubire pe cât ar fi putut să fie orice cuplu.

Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre acest minunat mister când a scris: "Căsătoria dintre Maria și Iosif (în care Biserica îl cinstește pe Iosif ca soțul Mariei, și pe Maria ca soția lui) ascunde în sine, în același timp, misterul comuniunii perfecte a persoanelor, a bărbatului și a femeii în pactul conjugal, și de asemenea misterul acelei neobișnuite 'abstinențe pentru împărăția cerurilor': o abstinență care a slujit, în istoria mântuirii, la perfecta 'rodnicie a Duhului Sfânt'" [26]. Aparenta contradicție dintre bunătatea căsătoriei, pe de o parte, și celibat și feciorie pentru împărăția cerurilor, pe de altă parte, este complet soluționată în căsătoria dintre Maria și Iosif. Aflând despre acest mister, cândva după Învierea Domnului, Biserica a putut înțelege mult mai bine învățătura lui Cristos despre celibat și feciorie, dată Apostolilor înainte de Învierea Sa. Cu toate acestea, este spre lauda Apostolilor faptul că, fără a cunoaște exemplul Mariei și al lui Iosif, au acceptat totuși învățătura lui Cristos despre bunătatea fecioriei sau a celibatului atunci când sunt îmbrățișate pentru împărăția cerurilor.

Spre și mai marea laudă a Apostolilor este faptul că au acceptat învățătura lui Cristos deși, proclamându-și învățătura Sa despre feciorie sau celibat pentru împărăția cerurilor, Cristos a respins implicit o concluzie la care au ajuns Apostolii. Ei au răspuns la învățătura lui Cristos despre divorț cu remarca "Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare" [27]. Ei au concluzionat că este mai bine să nu se te căsătorești, pentru că dacă divorțul și recăsătorirea sunt inacceptabile din punct de vedere moral, căsătoria i-ar conduce pe oameni la păcat, deoarece nimeni nu ar putea trăi o astfel de căsătorie. Este ca și când Apostolii i-ar fi spus lui Cristos: "Nici o persoană căsătorită nu poate continua să trăiască în căsătorie așa cum aștepți Tu. Persoanele căsătorite vor divorța și se vor recăsători, așa că este mai bine să nu se căsătorească". În acest moment oferă Cristos învățătura Lui despre feciorie și celibat. Totuși, Domnul învață că fecioria și celibatul trebuie să fie îmbrățișate de cei chemați la aceste vocații excepționale nu pentru că fără divorț căsătoria este prea dificilă și îi va conduce pe oameni la păcat.

Mai degrabă, Cristos îi invită pe cei chemați la feciorie și celibat pentru împărăția cerurilor să trăiască această renunțare la căsătorie și viața de familie nu pentru că viața de familie conduce la păcat sau este dificilă, ci pentru că este atât de bună. Doar jertfirea la ceva cu adevărat bun poate constitui o renunțare cu sens pentru Dumnezeu. Un elev de clasa a cincia a spus: "În Postul Mare voi renunța să îmi fac temele". El știa că este o glumă și toată lumea a râs pentru că pentru el, temele nu sunt un lucru bun. Uneori sunt neplăcute. A nu-ți face temele nu poate fi numit un sacrificiu. A renunța la emisiunea favorită de la televizor este ceva diferit, deoarece aceasta este percepută de elevul de clasa a cincia ca bună. Singurul sacrificiu semnificativ pentru împărăția cerurilor este cu privire la ceva care este bun. Renunțarea la căsătorie pentru împărăția cerurilor are sens doar dacă aceasta este cu adevărat bună și sfântă, o binecuvântare importantă din partea lui Dumnezeu către rasa umană. Învățând faptul că celibatul și fecioria pentru împărăția cerurilor trebuie să fie îmbrățișate de cei chemați la această vocație, Cristos respinge implicit concluzia Apostolilor Săi că nu poate fi trăită căsătoria pentru că îi va conduce pe oameni la păcat prin divorț și recăsătorire.

Căsătoria și viața de familie ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu constituie vocația normală pentru bărbați și femei. Cristos arată foarte clar acest lucru când învață legat de fecioria și celibatul îmbrățișate pentru împărăția lui Dumnezeu că "Nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat... Cine poate înțelege să înțeleagă" [28]. Mai mult, Cristos arată clar în aceste rânduri că fecioria și celibatul sunt "date", dar trebuie de asemenea să fie acceptate. Aici, intrăm în misterul unei vocații. Fie că suntem chemați la căsătorie sau la celibat, acțiunea blândă a harului Duhului Sfânt ne cheamă la o cale specifică spre cer, o vocație specifică. Acesta este "datul" despre care vorbește Cristos. Dar această acțiune blândă a harului lui Dumnezeu în inimile noastre trebuie să fie aleasă în voințele noastre. În orice vocație, există două aspecte: darul lui Dumnezeu și acceptarea din partea noastră. În mod evident, putem fi atât de obișnuiți cu noi înșine și cu propriile noastre situații încât să nu percepem uneori aproape imperceptibilele acțiuni ale harului lui Dumnezeu. Dacă le percepem, putem alege să le ignorăm. Cei chemați la feciorie și celibat trebuie să accepte această vocație, adică trebuie să o aleagă din toată inima în voințele lor, așa cum cei chemați la căsătorie trebuie să aleagă căsătoria din toată inima în voințele lor.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire