pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul VI.
Celibatul și fecioria

Secțiunea 10.
Căsătoritul se îngrijește de cele ale Domnului în familie

Căsătoria fiind un dar de la Dumnezeu, ca și fecioria și celibatul, și nefiind un refugiu pentru cei slabi, pentru ce ar trebui cineva să aleagă o astfel de viață? Sfântul Paul răspunde și la această întrebare în acest al șaptelea capitol al primei lui Scrisori către Corinteni: "Eu aș vrea ca voi să fiți fără griji. Cel care este necăsătorit se îngrijește de cele ale Domnului, cum să-i placă Domnului, însă cel care este căsătorit se îngrijește de cele ale lumii, cum să-i placă soției, și este împărțit. Tot așa și femeia necăsătorită, tot așa și fecioara se îngrijește de cele ale Domnului, ca să fie sfântă în trup și în duh, însă cea căsătorită se îngrijește de cele ale lumii, cum să-i placă bărbatului" [54]. Există așadar, potrivit lui Paul, două motive pentru a îmbrățișa celibatul sau virginitatea: a te îngriji de cele ale Domnului și a-i plăcea Domnului. Primul dintre aceste motive, a te îngriji de cele ale Domnului, înseamnă a te dedica muncii apostolice. Înseamnă, cu alte cuvinte, să îmbrățișezi sarcina răspândirii Evangheliei lui Cristos și să ajuți oamenii să trăiască această Evanghelie în viețile lor de zi cu zi. Acest efort necesită atât timp cât și angajament și cei care nu au familii sunt capabili să se dedice total acestui efort. Dar rațiunea îmbrățișării unei astfel de munci totale și dificile se găsește în al doilea motiv: "a-i plăcea Domnului". Această expresie a folosit-o Cristos cu privire la el Însuși: "Eu fac întotdeauna ceea ce îi place [Tatălui]" [55]. A face ceea ce îi place cuiva înseamnă a uni voința ta cu voința acelei persoane - a face ceea ce alege cealaltă persoană. De fapt, a face ceea ce îi place cuiva înseamnă a iubi. Motivația îmbrățișării muncii evanghelice a Evangheliei este iubirea față de Dumnezeu.

Dar Paul scrie de asemenea că persoana căsătorită este "împărțită". Creștinul căsătorit este angajat nu doar față de soț sau soție, ci și față de Dumnezeu. Aceasta provoacă "împărțirea" despre care vorbește Paul, deoarece creștinul căsătorit este chemat nu doar să își iubească soțul sau soția, ci și să îl iubească pe Dumnezeu. Există mai multe puncte pe care trebuie să le avem în vedere pentru o înțelegere adecvată a ceea ce spune Paul. În primul rând, așa cum am spus mai sus, Paul le scrie nou convertiților la creștinism care nu au avut încă ocazia să dezvolte o viață de căsătorie cu adevărat creștină. Erau încă înrădăcinați într-o concepție despre căsătorie mai seculară și chiar păgână. Concepția culturală greacă din primul secol despre căsătorie era departe de cea creștină. Un astfel de mod de a trăi căsătoria cu siguranță îi făcea să fie "împărțiți". În al doilea rând, trebuie să amintim că Paul scrie din propria sa experiență. Cu munca lui misionară, el înțelege cu claritate că pentru el, personal, ar fi aproape imposibil să aibă grija unei soții și a unei familii. În al treilea rând, el scrie din propria lui experiență pastorală. Poate că a fost realmente martorul unei astfel de "împărțiri" în rândul membrilor căsătoriți ai turmei sale, în special în cazul căsătoriilor dintre un creștin și un necreștin. (El vorbește despre astfel de căsătorii în același capitol al scrisorii sale [56].) În al patrulea rând (și foarte important), așa cum am mai subliniat, tot ce este scris în acest al șaptelea capitol al primei Scrisori către Corinteni TREBUIE luat în lumina principiului doctrinal prezentat spre începutul capitolului, conform căruia "fiecare își are carisma proprie de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel" [57].

Dacă cineva care este chemat la vocația la căsătorie încearcă să ignore această chemare și să trăiască în celibat sau feciorie, ar fi poate foarte "împărțit", deoarece persoana nu va mai putea "să-i placă Domnului" sau "să se îngrijească de cele ale Domnului". Unui astfel de individ i-ar fi greu să trăiască o viață de celibat sau de feciorie angajată pentru că ar tânji constant după un soț și după viața de familie. Fiecare dintre noi este chemat la o vocație particulară și primește harurile suficiente pentru acea vocație. Când cineva încearcă să trăiască o vocație la care nu este chemat, există de obicei multe, multe dificultăți. Singura vocație "cea mai bună" pentru fiecare este aceea la care ne-a chemat pe fiecare Dumnezeu. În al cincilea rând, în înțelegerea dezvoltată asupra căsătoriei creștine, soțul botezat este Cristos și familia este o Biserică domestică, un "subset" al Bisericii universale. A-ți iubi soția înseamnă a-l iubi pe Cristos. A avea grijă de familie înseamnă a face munca misionară a Bisericii, deoarece trebuie să îți evanghelizezi și catehizezi copiii și uneori chiar soțul sau soția. Astăzi, păstorii și învățătorii nu ar mai folosi poate termenul "împărțit" pentru creștinul căsătorit. Mai degrabă, ideea lui Paul ar fi exprimată prin aceea că celibul sau fecioara "îi place Domnului" și "se îngrijește de cele ale Domnului" în comuniunea universală a Bisericii iar persoana căsătorită "îi place Domnului" și "se îngrijește de cele ale Domnului" în Biserica domestică, familia. Cu siguranță, aceasta este gândirea Papei Ioan Paul al II-lea Exortația sa apostolică despre Familie, Familiaris Consortio [58].

În acest al patrulea ciclu al discursurilor Teologiei trupului (nn. 73-86), Papa Ioan Paul al II-lea a analizat cu siguranță o foarte dificilă și veche problemă din teologia morală catolică: relația dintre vocația la căsătorie și vocația la celibat și feciorie pentru împărăția cerurilor. Analiza lui fenomenologică atât asupra cuvintelor lui Cristos cât și ale Sf. Paul (pentru că el ține în mod strălucit cont de circumstanțele personale și concrete în care au fost spuse sau scrise acele cuvinte) clarifică și rezolvă câteva dificultăți teologice spinoase. În același timp, analiza este făcută pe baza principiilor deja învățate în anterioarele trei cicluri ale discursurilor Teologiei trupului. Analizând instituirea de către Dumnezeu a căsătoriei în actul Său creator (primul ciclu), situația omului "istoric", adică a ființei umane după păcat (al doilea ciclu), învățătura despre învierea trupului (al treilea ciclu), celibatul și fecioria (al patrulea ciclu), temele care mai rămân de analizat sunt căsătoria pentru omul "istoric" potrivit noului legământ în Cristos (al cincilea ciclu) și întreaga problemă a procreației în căsătorie (al șaselea ciclu). În următorul capitol vom analiza al cincilea ciclu, nn. 87-113.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire