pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul IV.
Răscumpărarea trupului

Secțiunea 2.
Răscumpărarea trupului (III)

Opusul la a cinsti trupul este a păcătui împotriva lui. "Fugiți de desfrânare! Orice alt păcat pe care îl face omul este în afara trupului. Însă cel care se dedă la desfrânare păcătuiește în propriul său trup" [28]. Desfrânarea, adică păcatele trupești, "aduc cu sine 'profanarea' trupului: ele lipsesc trupul bărbatului sau al femeii de cinstea care i se cuvine datorită demnității persoanei" [29]. Această demnitate a trupului stă nu doar în actul de Creație înfăptuit de Dumnezeu, ci și în Întrupare. Atunci când Cristos și-a asumat natura umană, inclusiv un trup uman, El a făcut natura umană (inclusiv trupul uman) demnă de divin. "Natura umană, prin însuși faptul că a fost asumată, nu absorbită, în El [Cristos], a fost înălțată și în noi la o demnitate dincolo de orice comparație. Deoarece prin Întruparea Sa, El, Fiul lui Dumnezeu, într-un anumit fel s-a unit pe sine cu fiecare om" [30].

Mai mult, noi nu necinstim doar propriile noastre trupuri atunci când comitem păcate sexuale. Îl necinstim de asemenea pe Duhul Sfânt. Virtutea curăției este un dar al Duhului Sfânt. Dacă avem acest dar, Duhul Sfânt sălășluiește în noi. "Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu și că nu sunteți ai voștri?" [31]. Păcătuind împotriva trupurilor noastre, păcătuim împotriva templului Duhului Sfânt. Păcătuim de asemenea împotriva propriei noastre demnități, dată nouă atunci când ne-a creat Dumnezeu, și mărită prin Întrupare.

Înțelegerea și recunoașterea trupului, creat de Dumnezeu, demn de unirea cu Însuși Dumnezeu prin Întrupare, și templu al Duhului Sfânt, este ajutată de darul evlaviei. Evlavia este unul dintre cele șapte daruri ale Duhului Sfânt, prezentă alături de curăție prin darul harului sfințitor. Evlavia "pare să slujească curăția într-un mod deosebit, făcând subiectul uman sensibil la acea demnitate care este caracteristică trupului uman în virtutea misterului Creației și Răscumpărării. Mulțumită darului evlaviei, cuvintele lui Paul: 'Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi... și că nu sunteți ai voștri' (1Corinteni 6,19) dobândesc elocvența unei experiențe a semnificației nupțiale a trupului și a libertății darului legată de aceasta..." [32].

Semnificația nupțială a trupului este conștientizarea de către toate ființele umane a faptului că ele sunt chemate prin însăși ființa lor, prin felul în care au fost create ca imagini trupești ale lui Dumnezeu și ca masculin și ca feminin, să iubească așa cum iubește Dumnezeu și să exprime acea iubire în și prin trupurile lor. Evlavia ne ajută să dobândim conștiința demnității trupurilor noastre ca un mijloc fizic de a exprima iubirea asemenea celei a lui Dumnezeu. Așadar, evlavia ne conduce la conștientizarea semnificației nupțiale a trupului. Evlavia este astfel unul dintre cele mai importante daruri supranaturale pentru restabilirea parțială a semnificației originare a trupului din starea de puritate. Este unul dintre darurile cheie care ne permit să urmăm îndrumările lui Cristos din răspunsul dat fariseilor când aceștia l-au întrebat despre divorț [33]. În acest răspuns, Cristos își invită ascultătorii și pe noi toți cei care suferim din cauza păcatului originar și a efectelor sale să iubim în și prin trupurile noastre așa cum o făceau Adam și Eva. Putem răspunde la o astfel de invitație doar cu ajutorul lui Cristos. Darul evlaviei, dat prin sălășluirea în noi a Duhului Sfânt, este unul dintre elementele cheie ale acelui ajutor oferi nouă de Cristos. Prin evlavie, putem să înțelegem demnitatea de nepătruns a trupului uman, o condiție prealabilă pentru a exprima prin acest trup o autentică iubire asemenea celei a lui Dumnezeu.

Cu aceste considerații despre evlavie, Papa a încheiat un nou ciclu în analiza lui cu privire la teologia trupului. Este oportun ca această discuție despre evlavie să aibă loc spre sfârșitul celui de al doilea ciclu al seriei Teologiei trupului.

În nr. 58 din seria Teologiei trupului, Papa Ioan Paul al II-lea a rezumat întreaga sa strădanie din primele două cicluri (nr. 1-63): prin învățătura lui Cristos despre căsătorie și pofta trupească, "omul purității originare este, într-un fel, readus în conștiința omului poftei trupești. Însă cuvintele lui Cristos sunt realiste. Ele nu încearcă să facă inima umană să se întoarcă la starea purității originare pe care omul a lăsat-o în urma sa în momentul în care a comis păcatul originar; dimpotrivă, ele îi indică acestuia calea curăției inimii care este posibilă și accesibilă lui chiar și în starea păcatului moștenit. Aceasta este curăția 'omului poftei trupești', care este inspirată de cuvântul Evangheliei și deschisă față de 'viața în Duh' (în conformitate cu cuvintele Sf. Paul), adică curăția omului poftei trupești care este în întregime învăluită de 'răscumpărarea trupului' înfăptuită de Cristos" [34]. "Curăția nu este doar o abținere de la imoralitate, sau cumpătare, ci în același timp deschide calea spre o tot mai perfectă descoperire a demnității trupului uman, acel trup care este în mod organic conectat cu libertatea darului persoanei în totală autenticitate a subiectivității sale personale, bărbat sau femeie" [35]. Tot mai perfecta descoperire a demnității trupului uman are loc prin darul supranatural al evlaviei. Acționând în conformitate cu propria noastră demnitate și cu cea a celorlalți, găsim o mare bucurie. "Satisfacerea pasiunilor este, de fapt, una, și bucuria pe care omul o găsește în a se stăpâni mai deplin pe sine este cu totul altceva, deoarece în acest fel el poate de asemenea deveni mai deplin un adevărat dar pentru o altă persoană" [36]. Într-o și mai clară afirmație din lucrarea sa, Papa Ioan Paul al II-lea scria: "Creatorul i-a încredințat omului ca o sarcină trupul său, masculinitatea și feminitatea lui: și în masculinitate și feminitate El, într-un fel, i-a încredințat ca o sarcină umanitatea sa, demnitatea persoanei, și de asemenea semnul clar al 'comuniunii' interpersonale în care omul se împlinește pe sine prin dăruirea autentică de sine" [37]. Dacă trupul este o "sarcină", această sarcină trebuie să fie cunoscută. Această sarcină, dată de Cristos, este reafirmată astăzi de învățăturile Bisericii. Mai mult, dacă dorim să îndeplinim sarcina, există anumite cerințe. Una dintre ele privește responsabilitatea artei în reprezentarea trupului uman.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire