pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul IV.
Răscumpărarea trupului

Secțiunea 2.
Răscumpărarea trupului (II)

Este foarte important să remarcăm faptul că Domnul și Sf. Paul nu intenționează să sugereze că există un conflict fundamental între trupul uman și sufletul uman sădit în toate persoanele umane de la început. Nu același lucru îl sugerează Andrew Marvell în poemul său "Un dialog între suflet și trup", afirmând că sufletul este înrobit de trup și trupul este condus de un suflet tiranic. După cum scria Papa, "Nu este vorba aici doar despre trup (materie) și despre duh (suflet) ca două elemente antropologice fundamental diferite, care constituie de la 'început' însăși esența omului. Însă este presupusă acea orientare a forțelor formată în om prin păcatul originar, la care participă fiecare om 'istoric'" [19]. Cea mai clară declarație în această problemă în Scriptură este poate cea a autorului Scrisorii către Romani: "nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârșesc răul pe care nu-l vreau" [20].

Putem însă câștiga această luptă din lăuntrul fiecăruia dintre noi prin puterea Duhului Sfânt. Putem alege ceea ce este bine, ceea ce este sfânt, printr-un "efort al voinței, rodul spiritului uman pătruns de Duhul lui Dumnezeu... În această luptă dintre bine și rău [dintre dorințele trupului, pe de o parte, și cerințele curăției, ale stăpânirii de sine și ale adevăratei libertăți, pe de altă parte] omul se dovedește a fi mai puternic prin puterea Duhului Sfânt" [21].

Înțelegerea libertății prezentată în lucrările Sf. Paul și implicit în învățătura lui Cristos nu coincide cu înțelegerea comună a libertății predominantă astăzi. Cei mai mulți oameni ar considera libertatea ca fiind dreptul de a face ceea ce îți place. Pentru majoritatea oamenilor, libertatea înseamnă absența oricărei constrângeri - dreptul de a face ceea ce îți place într-un anumit moment. În această viziune, libertatea înseamnă dreptul de a-ți urma orice impuls, inclusiv pe acelea ale trupului. Sf. Paul vorbește despre această idee de libertate când scrie: "Voi, însă, fraților, ați fost chemați la libertate; numai ca această libertate să nu fie ocazie pentru [a sluji] trupului, ci slujiți-vă prin iubire, unii pe alții" [22]. Cedând în fața trupului, adică trăind după trup, permitem ca pasiunile și emoțiile noastre să "pună stăpânire" pe libertatea noastră. Nu mai suntem liberi în sensul de a ne conduce pasiunile și emoțiile, ci mai degrabă ele ne conduc pe noi. Ele constituie, de fapt, o constrângere interioară care ne lipsește de adevărata libertate. Dacă nu putem spune "Nu", "Da"-ul nostru nu înseamnă nimic.

În faimoasa operă "Don Giovanni" a lui Mozart, personajul principal își declară libertatea de a face ceea ce dorește. Totuși, această libertate se traduce prin crime, relații sexuale nepermise, minciună și în final moartea fizică, precum și moartea spirituală (libertinul nepocăit coboară la sfârșitul operei în focul mistuitor al iadului). Marele compozitor contrapune pretenția lui Don Giovanni de a fi liber cu situația reală: acesta este înlănțuit de pasiunile sale și de fapt, după o viață îndelungată în care a urmat aceste pasiuni, este supus lor chiar și atunci când, ne putem imagina, nu ar dori să le urmeze. El nu are tăria de a-și ignora pasiunile și în consecință nu este liber, iar "Da"-ul său este lipsit de sens.

Adevărata libertate nu există fără stăpânire de sine. Libertatea cere să fim liberi de orice constrângere interioară. Stăpânirea de sine ne permite să ne eliberăm de orice constrângere care vine din pasiunile și emoțiile noastre. Suntem capabili astfel să acționăm în conformitate cu adevărul și iubirea, adică în conformitate cu ceea ce știm în mințile noastre și alegem în voințele noastre. Suntem capabili să acționăm în libertate. Trupurile noastre trebuie să vorbească limbajul persoanei. Ele fac acest lucru doar atunci când exprimă și manifestă ceea ce cunoaștem și alegem, deoarece puterea noastră de a cunoaște (mintea) și puterea noastră de a alege (voința) sunt aptitudinile care ne fac persoane. Trupurile noastre pot să arate ceea ce știm și alegem doar dacă suntem liberi de orice constrângere care vine din pasiuni sau emoții.

Așa cum am spus, adevărata libertate este rezultatul curăției. Sf. Paul învață că această curăție "se manifestă prin faptul că omul 'știe să-și stăpânească propriul trup în sfințenie și cinste, nu în patima poftei'" [23]. "Stăpânească" indică în mod clar o aptitudine, o putere de a nu ceda în fața poftei trupești și a cădea în acte necurate. În limbajul teologic catolic tradițional, aceasta înseamnă că curățenia este o virtute care are un scop negativ: controlul dorințelor trupești. Dar ea conduce de asemenea la "sfințenia și cinstea" trupului. Așa cum scria Papa: "Putem admite în consecință că controlul asupra propriului trup... 'în sfințenie și cinste' conferă un sens și o valoare adecvată acelei abțineri" [24]. Cu alte cuvinte, curățenia ne permite să ne păstrăm trupurile în sfințenie și cinste - sfințenia și cinstea pe care Dumnezeu le-a dat trupului uman atunci când i-a creat pe Adam și Eva. Așadar, curăția nu trebuie să fie văzută ca ceva pur și simplu negativ, ci ca o virtute esențială pentru ca să poată fi recunoscute și mărturisite semnificația nupțială a trupului și demnitatea persoanei umane, trup și suflet.

Trebuie să remarcăm faptul că sfințenia și cinstea trupului constituie semnificația (valoarea) dată lui de Dumnezeu în Creație. Această semnificație trebuie să fie recunoscută și mărturisită de toate persoanele umane, nu doar pentru ele însele, ci și pentru toate celelalte ființe umane. Recunoașterea adevăratei valori a trupului are loc în minte, o putere spirituală (nematerială) a persoanelor umane. Este evident, așadar, că sfințenia și cinstea cuvenite trupului uman datorită felului în care Dumnezeu l-a creat sunt recunoscute și mărturisite prin puterile interioare ale persoanelor umane și în particular prin virtutea curăției.

Realizate prin curăție, recunoașterea și mărturisirea demnității umane în unitatea trup-suflet a persoanelor umane este exprimată concret în și prin trup. Sf. Paul scrie: "Mădularele trupului care par mai slabe sunt mai necesare și cele pe care le considerăm că ar fi mai puțin demne pentru trup le îmbrăcăm cu mai multă cinste și cele ale noastre de care ne rușinăm sunt tratate cu mai multă cuviință" [25]. După cum scria Papa: "Există în trupul uman părți 'de care ne rușinăm' nu datorită 'naturii [lor] somatice'... ci numai și numai pentru că există în omul însuși acea pudoare care percepe unele părți ale trupului ca fiind 'rușinoase' și face ca ele să fie considerate ca atare" [26]. Rușinea pe care noi (toți cei care suferim din cauza păcatului originar și a efectelor sale) o simțim este rezultatul lipsei de armonie în trup cauzată de păcatul originar - ceea ce Papa numea mai înainte "ruptura constitutivă din lăuntrul persoanei umane, aproape o ruptură a unității originare spirituale și somatice a omului" [27]. Rușinea rezultând din lipsa de armonie din trupul uman, "ruptura [lui] constitutivă", are un dublu efect. Rușinea indică o lipsă, lipsa unei anumite valori, adică aceea că trupul uman trebuie să exprime persoana umană, și după păcat în general nu o face. În același timp, rușinea are ca scop păstrarea acelei valori. Rușinea nu este un sentiment plăcut și în consecință încercăm să scăpăm de cauza rușinii. În cazul trupului, încercăm să redobândim ceea ce s-a pierdut. Aceasta se face în parte prin virtutea curăției care se exprimă în trup printr-o anumită modestie, adică prin a acorda cinste părților trupului "de care ne rușinăm", acoperindu-le.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire