pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul IV.
Răscumpărarea trupului

Secțiunea 1.
Etos și Eros (2)

Platon a definit însă "erosul" ca o forță interioară care îl atrage pe om către ceea ce este adevărat, bun și frumos. O atracție plină de poftă trupească a unui bărbat către o femeie sau a unei femei către un bărbat constituie o reducere sau chiar o negare a ceea ce este cu adevărat bun și frumos în celălalt. Pofta trupească se concentrează asupra unei singure valori și nu vede profunzimea și amploarea a ceea ce Dumnezeu a sădit în fiecare ființă umană. Așadar, pofta trupească este o reducere a unei alte ființe umane la o singură valoare. Cel care poftește nu vede pădurea de copaci, să spunem așa. Și ceea ce este mai rău, pentru a continua analogia, cel care poftește dorește să ia copacul pentru propriul său folos. Cu alte cuvinte, cel care poftește dorește să dobândească acea valoare pe care o vede, valoarea sexuală, luând-o și folosind-o. Pofta trupească nu doar îl reduce pe celălalt la o singură valoare, ci îl și face un obiect pentru a fi folosit. "Erosul", așa cum a fost definit de Platon, este o atracție către întreaga constelație de bunuri prezente în celălalt și o dorință profundă de a-l trata pe celălalt în conformitate cu demnitatea și valoarea pe care aceste bunuri le constituie împreună. Apelul lui Cristos, departe de a nega iubirea erotică, este o chemare la a acționa în conformitate cu adevăratul erotism, adică la a fi atras de totalitatea valorilor prezente în cealaltă persoană. "Forma a ceea ce este 'erotic' trebuie să fie în același timp forma 'etosului', adică a ceea ce este 'etic'" [4].

Papa Ioan Paul al II-lea a rezumat aceasta foarte bine când a scris: "Este necesar să redescoperim în mod continuu în ceea ce este 'erotic' semnificația nupțială a trupului și adevărata demnitate a darului. Acesta este rolul spiritului uman, un rol de o natură etică. Dacă nu își asumă acest rol, atracția simțurilor și pasiunile trupului se pot opri la o simplă poftă trupească lipsită de valoare etică, și omul, bărbat și femeie, nu experimentează acea deplinătate a 'erosului', care înseamnă aspirația spiritului uman spre ceea ce este adevărat, bun și frumos... Este așadar absolut necesar ca etosul să devină forma constitutivă a erosului" [5].

Problema cu această noțiune este însă, așa cum a arătat Papa, aceea că valorile etice necesită gândire și analiză. Acest fel de gândire și analiză par a se opune spontaneității - a te lăsa condus de impuls, mai degrabă decât de gândire și reflecție. Totuși, a privi problema în acest fel înseamnă a înțelege greșit spontaneitatea. Papa Ioan Paul al II-lea învăța că singura spontaneitate demnă de persoanele umane este aceea care izvorăște din ceea ce el numea o "ierarhie adecvată", adică este o spontaneitate care rezultă nu din simpla pasiune și emoție, ci din voința liberă inspirată de cunoașterea propriei demnități și a demnității celuilalt. "Tocmai cu prețul auto-controlului omul ajunge la acea mai profundă și mai matură spontaneitate cu care 'inima' sa, stăpânind instinctele lui, redescoperă frumusețea spirituală a semnului pe care îl constituie trupul uman în masculinitatea și feminitatea lui... Inima umană devine participant, să spunem așa, la o altă spontaneitate pe care 'omul carnal' o cunoaște foarte puțin sau deloc" [6].

Iubirea cu adevărat spontană implică întotdeauna recunoașterea propriei demnități și a demnității celuilalt. Ea implică conștientizarea semnificației nupțiale a trupului și alege să acționeze în conformitate cu această semnificație. Noi toți trebuie să devenim ceea ce Papa numea persoane "interioare", pentru ca să conformăm întotdeauna actele noastre externe cu cerințele interioare ale conștientizării semnificației nupțiale a trupului uman. Trebuie să fim asemenea unor "gardieni" care păzesc un izvor ascuns, discernând care deplasări ale acelui izvor sunt compatibile cu demnitatea umană și cu semnificația nupțială a trupului și care nu. Acest proces de discernere devine treptat un tipar consecvent care în timp devine aproape o a doua natură. Odată ce se întâmplă aceasta, poate exista o adevărată spontaneitate, care nu este doar rezultatul pasiunii și al emoției, ci o spontaneitate din interior bazată pe prețuirea demnității umane și a semnificației nupțiale a trupului.

Atracția sexuală este incredibil întărită și adâncită atunci când izvorăște nu doar din pasiune și emoție, ci din "expresia totală a feminității și masculinității" [7]. Acest adevăr explică parțial cum cupluri în vârstă, căsătorite de mult timp, sunt mult mai îndrăgostiți decât în ziua căsătoriei lor, chiar dacă alții, văzând un astfel de cuplu, nu pot înțelege cum este posibil să se mai simtă atrași fizic unul de celălalt. Atunci când conștiința noastră interioară și alegerile sunt în conformitate cu semnificația nupțial a trupului, și această atitudine a devenit aproape o a doua natură, suntem capabili de o iubire spontană incredibilă care ne dă o bucurie și o plăcere extraordinare nouă și celor pe care îi iubim. Desigur, uneori intervine păcatul, dar, cu ajutorul harului lui Cristos, putem ajunge la această plăcută spontaneitate pe care Papa ne-o prezintă.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire