pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul III.
Păcatul și rușinea

Secțiunea 5.
B. Apelul lui Cristos către inima omului (1)

Cuvintele lui Cristos: "Ați auzit că s-a spus: 'Să nu comiți adulter'. Eu însă vă spun că oricine privește o femeie, dorind-o, a și comis adulter cu ea în inima lui" [28] sunt adresate omului "istoric", ființelor umane supuse "rupturii constitutive din lăuntrul persoanei umane", cauzate de păcat. Mai mult, aceste cuvinte ale lui Cristos, cu accentul pus pe "adulterul în inimă", constituie un apel adresat omului interior. "Adulterul în inimă" este un act interior. Cristos mută punctul central al moralei de la legi și precepte externe la izvorul actelor umane, la omul interior. Cristos ne cere fiecăruia dintre noi să interiorizăm învățătura Sa astfel încât comportamentul bun să izvorască din fiecare dintre noi. Noi nu comitem adulter nu doar pentru că există o lege împotriva lui, ci pentru că valoarea (norma) de a nu comite adulter izvorăște din fiecare dintre noi, adică din perceperea internă a faptului că a comite adulter înseamnă a viola o profundă prețuire personală a demnității persoanei umane. "O morală vie, în sensul existențial, nu este formată doar din norme care iau forma poruncilor, a preceptelor și a interdicțiilor, ca în cazul la 'Să nu comiți adulter'. Morala în care se împlinește tocmai semnificația la a fi om... se formează în perceperea interioară a valorilor, din care izvorăște datoria ca o expresie a conștiinței, ca răspunsul eului personal" [29].

Paradoxul de aici este evident. Cristos se adresează ființelor umane rănite de "ruptura constitutivă" din lăuntrul lor. Așa după cum a explicat Papa Ioan Paul al II-lea, această "ruptură" s-a produs "în" fiecare dintre noi și este percepută lăuntric. Cristos se adresează persoanei interioare și ne învață că această "ruptură" din fiecare dintre noi trebuie să fie depășită acceptând în interior normele de comportament corespunzătoare stării purității originare, și apoi acționând în conformitate cu aceste norme. Cristos nu doar identifică problema cu o acuratețe absolută, El identifică cu exactitate și unde este problema: în acceptarea interioară a situației cauzate de păcat, adică în acceptarea ideii că putem trăi semnificația nupțială a trupului doar într-un mod limitat.

Acest fapt a fost recunoscut în legea Vechiului Testament. Când fariseii i-au pus lui Isus întrebări în legătură cu dispozițiile pentru divorț în legea lui Moise, Cristos a făcut referire la "împietrirea inimii" fariseilor [30]. Această "împietrire a inimii" este tocmai ideea că efectele păcatului, "ruptura" din lăuntrul persoanei umane, conduc la a nu fi necesar să ne străduim să acționăm în conformitate cu valorile cunoscute prin experiențele originare din starea de puritate. Referindu-se la "împietrirea inimii", Cristos "acuză, să spunem așa, întregul 'subiect interior', care este responsabil de distorsiunea Legii [Vechiului Testament]" [31]. Nu doar indivizii își permiteau să accepte valori inconsecvente cu adevărul deplin despre demnitatea umană (revelat în experiențele originare din starea de puritate), ci aceste valori limitate erau de fapt cuprinse legile societăților întregi! Neacceptând această situație, Cristos le cere fariseilor (și nouă) să depășească "ruptura" din interior, să re-interiorizeze valorile prezente în starea purității originare, și apoi să trăiască în consecință.

Trebuie totuși să fim exacți în legătură cu ceea ce ne cere Cristos să facem. În Predica de pe Munte, textul despre adulter are trei părți. În primul rând, este vorba despre adulter în sine. În al doilea rând, este elementul "a privi cu dorință". În al treilea rând, este "adulterul în inimă". Papa analizează fiecare dintre aceste trei fraze în lumina tradiției Vechiului Testament (tradiția cunoscută de cei care îl ascultau pe Cristos) și în lumina "rupturii constitutive din lăuntrul persoanei umane". În legea evreiască a Vechiului Testament, adulterul consta în a avea femeia altui bărbat. David a fost vinovat de adulter cu Batșeba deoarece aceasta era soția lui Urie Heteul. David avea multe soții, dar poligamia nu era contrară legii [32].

Adulterul, "violarea dreptului de posesiune al bărbatului cu privire la fiecare femeie care îi era soție legală (de obicei existau mai multe)" era împotriva legii [33]. Pe de altă parte, profeții Vechiului Testament folosesc analogia cu căsătoria pentru a explica relația dintre Poporul ales și Dumnezeu. Profeții descriu Poporul ales comițând adulter împotriva lui Dumnezeu, așa cum o soție ar comite adulter dacă și-ar părăsi soțul și ar merge cu altul, când îl abandonează pe Dumnezeu și adoră zeitățile false ale popoarelor învecinate. Acest lucru este adulter nu pentru că Dumnezeu are în "posesie" Poporul ales, ci pentru că au renunțat la iubirea lor pentru Dumnezeu, adică au abandonat "comuniunea" lor cu Dumnezeu la care sunt angajați prin repetatele legăminte ale Vechiului Testament între Dumnezeu și poporul Său. Atât tradiția legală cât și cea profetică a Vechiului Testament trebuie să fi fost cunoscute celor care îl ascultau pe Cristos. Totuși, conceptul profetic al comuniunii dintre două persoane în căsătorie (ilustrată de ideea căsătoriei lui Dumnezeu cu Poporul ales) este mult mai aproape de conținutul învățăturii lui Cristos. Potrivit profeților "adulterul este un păcat deoarece el constituie ruperea legământului personal dintre bărbat și femeie" [34]. Acesta este sensul în care vorbește Cristos despre adulter în faimoasa Sa frază: "oricine privește o femeie, dorind-o, a și comis adulter cu ea în inima lui" [35].
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire