pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul II.
Semnificația nupțială a trupului

Secțiunea 6.
Descoperirea masculinității și feminității, a iubirii

Adam (și Eva de asemenea) înțelege implicit că în unicitate ceva lipsește. Dând nume animalelor, nu găsește unul asemenea lui. Cu crearea Evei, această lipsă implicită este făcută explicită. Acesta este motivul strigătului bucuriei de nedescris: "Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea". Doar prin crearea unui ajutor "pe potriva lui" Adam poate depăși "limita unicității omului" [23]. Atât în Adam cât și în Eva, există o recunoaștere a unei apartenențe reciproce prin contrast față de restul creației vizibile - restul trupurilor vii din lume. Există un sentiment de reciprocitate. "Indispensabil pentru această reciprocitate a fost tot ceea ce a constituit fundamentul unicității fiecăruia dintre ei și de aceea și conștiința de sine și auto-determinarea [puterea de a alege], adică subiectivitatea și conștiința semnificației propriului trup" [24].

Când Adam și Eva se văd unul pe celălalt, ei înțeleg că există "două dimensiuni complementare, să spunem așa, de conștiință de sine [indicând aici auto-cunoașterea prin intermediul minții] și auto-determinare [indicând aici puterea de a alege, voința], două moduri complementare de a fi conștient de semnificația trupului" [25]. Cu alte cuvinte, ei descoperă masculinitate și feminitatea. "De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup" [26]. Adam și Eva intră într-o căsătorie, o uniune a persoanelor lor exprimată în și prin trupurile lor. A fost prima căsătorie. Această căsătorie, ca toate căsătoriile, a fost realizată printr-o alegere a voinței fiecăruia. Papa Ioan Paul al II-lea vedea în verbul "a se uni" o indicație a faptului că Adam și Eva au ales amândoi să se dăruiască pe sine unul celuilalt. "Formularea din Geneză 2,24 indică nu doar faptul că ființele umane, create ca bărbat și femeie, au fost create pentru unitate, ci și că tocmai această unitate, prin care ele devin 'un trup' are chiar de la început caracterul unei uniuni ce derivă din alegere" [27].

Alegerea liberă de a se dărui pe sine unul altuia a fost făcută pe baza complementarității lor reciproce, adică pe baza masculinității și feminității. Ei au înțeles că trupurile lor au fost făcute pentru uniune între ei. Însă această uniune nu este doar a trupului. Ea implică o înțelegere, o conștientizare a masculinității și a feminității, precum și o alegere liberă. Dăruirea lor de sine reciprocă a fost făcută într-un mod personal, amândoi înțelegând cu rațiunea lor cine sunt ei și amândoi alegând în deplină libertate să se dăruiască pe sine unul celuilalt.

De o deosebită importanță în experiența lui Adam și a Evei în ceea ce privește unitatea este înțelegerea de către ei a semnificației trupurilor lor, ceea ce Papa numea semnificația nupțială a trupului. Dacă, așa cum am spus, "semnificația" indică concluziile trase de către o persoană umană din examinarea experiențelor conținute în propria conștiință, atunci semnificația nupțială a trupului constă în concluziile pe care Adam și Eva le-au desprins din experiența uniunii lor, sau chiar din recunoașterea de către ei a posibilității uniunii lor. Văzându-l pe Adam, Eva a înțeles că "acesta-i os din oasele mele și carne din carnea mea". Văzând-o pe Eva, Adam a înțeles că "aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea". Trupurile lor a fost făcute unul pentru celălalt și ei nu au ezitat să se unească unul cu celălalt. În această experiență de unire, Adam și Eva "s-au urmărit pe ei înșiși prin conștiințele lor". Ei s-au văzut pe ei înșiși făcând alegerea de a se dărui pe sine unul altuia. Ei s-au văzut pe ei înșiși cunoscând faptul că sunt făcuți unul pentru celălalt. În această conștientizare a propriei lor experiențe de unire, ei ajung să descopere iubirea. Descoperă că sunt creați pentru a se iubi unul pe celălalt în și prin trupurile lor. Aceasta este descoperirea semnificației nupțiale a trupului.

Descoperirea semnificației nupțiale a trupului este o confirmare subiectivă a ceea ce a fost revelat obiectiv în primul capitol al Genezei. În primul capitol, Dumnezeu a creat "pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie" [28]. Create după chipul lui Dumnezeu, persoanele umane sunt chemate, chiar din ființa lor, să acționeze ca Dumnezeu. O imagine este o reflecție. Când ne uităm în oglindă în timp ce ne pieptănăm, vedem imaginea din oglindă pieptănându-se. Noi suntem imagini ale lui Dumnezeu. Suntem chemați să acționăm ca Dumnezeu. Dumnezeu iubește și astfel noi suntem chemați să iubim în același fel în care Dumnezeu o face. Această realitate obiectivă este revelată în primul capitol al Genezei. În al doilea capitol, omul descoperă acest adevăr, acest sens. "Acest sens (deoarece este revelat și de asemenea conștientizat, 'trăit' de către om) confirmă pe deplin faptul că dăruirea creatoare, care izvorăște din iubire, a ajuns la conștiința originală a omului, devenind o experiență de dăruire reciprocă, așa cum se poate deja vedea în textul străvechi" [29]. Dumnezeu revelează adevărul că persoanele umane, create după chipul Său, sunt chemate la a iubi așa cum iubește El, însă Adam și Eva descoperă același adevăr prin experiențele lor, prin înțelegerea de către ei a semnificației nupțiale a trupurilor lor.

"Conștientizarea semnificației trupului care derivă de aici [din primele pagini ale cărții Genezei] - în particular a semnificației lui 'nupțiale' - este elementul fundamental al existenței umane în lume" [30]. Desigur, conștientizarea semnificației nupțiale a trupului este adevărul fundamental despre ființele umane: este adevărul că suntem creați din și pentru iubire și că trupurile noastre sunt mijloacele pentru a exprima și a primi această iubire. Conștientizarea acestui adevăr proclamat de Dumnezeu atunci când ne-a creat după chipul și asemănarea Sa este absolut centrală pentru o viață umană demnă. Suntem creați pentru a iubi și pentru a fi iubiți. Așa cum ne-a învățat Papa Ioan Paul al II-lea în prima sa enciclică, "Omul nu poate trăi fără iubire. El rămâne o ființă de neînțeles pentru el însuși, viața lui este fără sens dacă iubirea nu i se dezvăluie, dacă nu o experimentează și dacă nu și-o însușește, dacă nu participă intim la ea" [31], deoarece fiecare persoană umană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și chemată să facă ceea ce face Dumnezeu, adică să iubească. La descoperirea subiectivă a acestui adevăr se referă Papa Ioan Paul al II-lea când vorbește despre semnificația nupțială a trupului.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire