pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Cateheza parohială-premisă a construirii unei comunități vii
achizitionare: 22.03.2004; sursa: Editura Galaxia Gutenberg

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior 8. De la cateheza copiilor la cateheza familială

 

a. Cateheza copiilor în comunitatea parohială

a.1. Educația creștină pentru copii - o necesitate absolută astăzi

Vârsta preșcolară și școlară mică reprezintă o etapă importantă pentru deschiderea anumitor posibilități de edificare pentru Biserică și societate; copilul, fiu al lui Dumnezeu prin botez și membru privilegiat al Împărăției Lui (Mc. 10, 14), are nevoie astăzi, mai mult ca altădată, de ajutor în creșterea sa umană și spirituală: cateheza nu poate lipsi nici unui copil creștin. Cei care au dat copilului viață, îmbogățind-o cu darul botezului, au datoria de a o hrăni în continuare. Orice cateheză va ține cont de situația concretă de viață a catehizaților. Deoarece această vârstă a copilăriei este perioada în care are loc prima socializare și educare umană - în familie, la școală și la biserică - ea constituie un moment decisiv pentru viitorul credinței. Copilăria este perioada în care se împlinește inițierea creștină începută la botez: fiind pregătit pentru primirea sacramentelor, copilul trece printr-o primă etapă a formării organice la credință și este introdus în viața Bisericii. Procesul catehetic va fi eminamente educativ, dezvoltând resursele umane ce constituie fundamentul credinței: simțul încrederii, al generozității, al dăruirii de sine, al împărtășirii. Formarea propriu-zis creștină va avea în vedere inițierea la rugăciune și la Sfânta Scriptură.

De ce este absolut necesară educația la credință încă de la vârsta preșcolară? De ce trebuie ea să-l însoțească permanent pe copil? De ce este util ca factorii implicați în această acțiune să lucreze împreună? Deoarece contextul socio-cultural actual influențează cel mai adesea negativ creșterea copiilor; totul, de la mediul ambiant la mentalități și comportamente, impune astăzi doar stiluri de viață de tip consumist, o perspectivă comercială asupra oricărui lucru sau asupra oricărei persoane: cum nu se mai crede în nimic nici viața nu are valoare, totul fiind permis; de aici se naște violența, individualismul și nihilismul impuse drept stiluri naturale de viață. Mijloacele de informare în masă sunt oglinda acestei realități. Locurile în care copiii își petrec timpul lor liber promovează aceeași mentalitate consumistă și nu au nici pe departe preocupări serioase de educare totală a persoanei. Din păcate și școala a pierdut această dimensiune de educație globală, în favoarea unei simple instruiri, în funcție de diferitele discipline; în plus, ea promovează fără discernământ experimentele științifice, cibernetice, informatice, exaltând în mod exagerat puterea inteligenței. Majoritatea adulților sunt puternic marcați de această criză a societății noastre; ei trăiesc adesea sentimente de frică, neîncredere, resemnare, individualism. Cum nu vor fi copiii la rândul lor marcați de toate aceste probleme?! Ei sunt foarte vulnerabili la aceste asalturi și nu pot doar prin propriile forțe duce lupta cu cei de o vârstă cu ei; faptul de a nu se conforma modelelor impuse de grup, faptul de a refuza idolii grupului, valorile sale, va face din copil un marginalizat. Soluția se impune de la sine: copilul are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de o educație autentică, a întregii persoane, la care să contribuie cât mai mulți factori avizați.

a.2. Rolul parohiei și locul ei în cateheza copiilor

Se pune problema modalității de dezvoltare din perspectiva unei pedagogii religioase a unei instruiri și formări a copilului în așa fel încât să se obțină efectul dublu al formării complete și serioase și, respectiv, suscitarea entuziasmului și a înțelegerii intime a valorilor religioase și supranaturale. Se impune dezvoltarea precoce a simțului comunitar la copil, a capacității sale de a exersa o funcție adevărată, efectivă și recunoscută de toți - dincolo de joc sau ficțiune - în cadrul activității liturgice și caritabile.

Această educare la credință începe în parohie și abia apoi la școală; odată cu integrarea copiilor în școală este necesară însă o colaborare permanentă între cateheții parohiali, profesorii de religie de la școală și părinți, spre binele copiilor. În același sens, preoții trebuie să realizeze că datoria lor este de a-i ajuta pe părinți și educatori în activitatea lor pentru că, atunci când îi susțin în îndeplinirea misiunii lor, Biserica însăși este edificată.

Comunitatea are rolul și posibilitatea de a integra și pe copiii dezavantajați, care nu beneficiază de sprijinul familiei în credință, copiii fără familie, sau cei nebotezați, promovând un dialog cu ei sau cu familia. Dacă părinții rămân străini de educația religioasă a copiilor lor, este necesar ca aceștia să aibă un prieten care să-i însoțească și susțină de-a lungul întregului parcurs.

a.3. Implicarea părinților - o premisă a reușitei catehezei copiilor

Parohia este coordonatoarea pregătirii copiilor la primirea sacramentelor; în această calitate ea poate să-i motiveze pe părinți să colaboreze la cateheza copiilor, conștientizând faptul că, pe drumul lor, copiii au mereu nevoie de sprijinul credinței celor din jur. Părinți și copii, cu toții sunt invitați să răspundă chemării lui Isus și să primească sacramentele în comunitate, în deplină libertate, atunci când se consideră pregătiți, dincolo de prejudecăți (un părinte poate să aleagă momentul în care copilul său să primească împărtășania solemnă, independent de un anume obicei - de pildă la o anumită vârstă). Asumându-și rolul de educatori la credință, părinții își vor îndeplini responsabilitatea asumată la botez, își vor reconsidera propria viață de credință, aprofundând sensul sacramentelor. Cateheții afirmă că este de o importanță capitală implicarea părinților, deoarece lor le revine sarcina fundamentală în a-i pregăti pe copii la primirea sacramentelor, dar și de a-i însoți în întreaga lor educație la credință; a nu-i determina să-și ia în serios această responsabilitate înseamnă a-i priva pe copii de un sprijin indispensabil în trezirea și maturizarea credinței lor, ca și pe ei toți de o ocazie de dialog. Totodată, aceasta ar fi și un mod de a pune credința și chestiunea Biserică în afara vieții cotidiene și a educației, ca un capitol aparte, fără legătură cu acestea. În majoritatea comunităților se constată dificultăți serioase în a se găsi drumul spre părinți și a-i determina să perceapă întreaga importanță a participării lor la procesul catehetic.

O posibilitate de contact cu părinții poate fi chiar momentul în care ei vin la comunitatea parohială să ceară admiterea copilului lor la pregătirea pentru momentul solemn al primirii împărtășaniei. Deși acest eveniment și-a pierdut în mare parte conținutul de credință, fiind considerat drept o etapă necesară în viața copilului, dar fără legătură cu viața sa de credință, o ceremonie frumoasă, totuși multe familii țin la el. Este de înțeles că accentul nu trebuie să cadă pe această latură ci, că, încă de la început, părinților trebuie să li se transmită chemarea permanentă a Domnului la Masa Lui. Li se poate chiar impune într-un sens colaborarea, spre binele copiilor și viitorul credinței acestora.

Pregătirea pentru primirea sacramentelor inițierii creștine și-o pot asuma chiar părinții, coordonați, susținuți, de o echipă catehetică. Prima lor întâlnire cu cateheții este deosebit de importantă; aceștia trebuie să depășească formalitățile, să le propună o reflecție asupra implicațiilor vieții de credință a familiei, cu insistență asupra adevăratei co-responsabilități ce o avem cu toții, și să-i invite la a se angaja să trăiască un parcurs catehetic împreună cu copiii lor. Anumite parohii au experimentat în acest sens o astfel de colaborare, organizând lunar întâlniri cu părinții pentru discuții asupra problemelor întâmpinate de ei în pregătirea copiilor, asupra realizărilor; altele au organizat întâlniri comune cu părinții și copiii (sau tinerii) pentru împărtășirea credinței lor și acestea au constituit o sursă de îmbogățire reciprocă. O altă posibilitate este aceea de a se organiza trei întâlniri: prima se constituie într-o invitație a comunității ce se adresează părinților; la această întâlnire părinților li se aduce la cunoștință proiectul pastoral ce îi privește și pe copiii lor; a doua este o discuție de aprofundare a sensului sacramentului ce urmează să-l primească copiii și asupra implicațiilor sale (rolul părinților este de a-l aprofunda la rândul lor cu copiii); iar a treia întâlnire reunește pe părinți, copii și nași, cu puțin înaintea evenimentului propriu-zis, pentru pregătirea la celebrarea în care toți sunt chemați să se implice activ.

Astăzi responsabilitatea catehezei trece cu precădere în sarcina familiei - și aceasta într-o perioadă când ea pare că este mai slabă ca oricând din cauza unor probleme ca divorțul, secularizarea, influența mijloacelor de informare în masă etc. - ea fiind chemată să trăiască zi de zi Evanghelia acasă și să o celebreze în comunitate; comunitatea parohială își asumă pregătirea ei, susținerea ei și organizarea celebrărilor care devin o cateheză specială.

 

b. Rolul de neînlocuit al părinților în educația la credință a fiilor

b.1. Părinții - primii educatori ai credinței copiilor

"Un moment adesea hotărâtor (pentru credința copilului) este acela în care el... primește de la părinți sau de la mediul familial cele dintâi elemente ale catehezei, care nu vor fi poate altceva decât simpla revelare a Tatălui ceresc, bun și grijuliu, către care învață să-și îndrepte inima. Rugăciunile scurte pe care copilul va învăța să le îngâne vor fi începutul unui dialog în iubire cu acest Dumnezeu ascuns al cărui Cuvânt va începe mai apoi să-l asculte. N-aș putea să insist destul pe lângă părinții creștini asupra necesității inițierii precoce, în care facultățile copilului sunt integrate într-un raport vital cu Dumnezeu: operă capitală, care cere o mare iubire și un profund respect față de copil, care are dreptul la o prezență simplă și adevărată a credinței creștine", scria Papa Ioan Paul al II-lea.

Părinții au primit prin însuși sacramentul căsătoriei harul și responsabilitatea educației fiilor lor, în sensul transmiterii valorilor umane și religioase. Însăși viața familiei trebuie așadar să devină o școală de viață creștină. Mărturia de viață întru credință a părinților marchează copilul și are un caracter de nesubstituit. Inițierea religioasă a copiilor are loc prin explicarea anumitor evenimente din viața familiei în sens creștin; ea este aprofundată când părinții se arată interesați de ce au învățat copiii la cateheza metodică pe care o primesc când mai cresc în comunitate. Educația credinței trebuie să înceapă în familie de la cea mai fragedă vârstă a copilului; ea este deja îndeplinită când se poate vedea cum membrii familiei se ajută unii pe alții să crească în credință, grație mărturiei perseverente, în lucrurile mărunte ale vieții cotidiene. Ea se realizează însă și cu ocazia unor evenimente din viața familiei ca: sărbători, nașterea unui copil, doliul, primirea sacramentelor etc., prin explicarea conținutului lor religios. Cateheza în familie precede, însoțește și îmbogățește orice altă formă de cateheză.

Acțiunea evanghelizatoare a familiei se înscrie în linia de apostolat evanghelizator al laicilor; în unele momente dificile ale istoriei, datorită acestei slujiri, familia și-a meritat pe bună dreptate apelativul de Biserică domestică, Biserica cea mică. Familia trebuie să fie un spațiu unde Evanghelia este transmisă și de unde Evanghelia se răspândește. "Toți membrii familiei evanghelizează și sunt evanghelizați, toți dăruiesc și primesc (inclusiv părinții primesc uneori de la copii lecții de adevărată trăire a Evangheliei) și o astfel de familie devine evanghelizatoare a multor altora."

Ca loc de cateheză, familia are o sarcină unică: aceea de a transmite Evanghelia, înrădăcinând-o în contextul valorilor umane profunde. Inițierea la viața creștină va presupune: trezirea simțului prezenței lui Dumnezeu, realizarea primilor pași în rugăciune, educarea conștiinței morale, formarea sensului creștin în iubirea umană. Ea va avea un caracter mai mult ocazional decât sistematic, permanent și cotidian; mai mult de mărturie decât de învățătură. La botez, părinții s-au angajat să-și ajute copilul în slalomul existenței, sprijinindu-l pentru a înțelege câte ceva din aceasta. Ei îi vor vorbi de Cristos, fără a-l constrânge, îl vor duce la liturghie, așa cum se preocupă să-l ducă la medic. Ei nu vor lăsa pe mâna altora problema educației sale creștine, căci credința nu este ceva ce se învață ci o viață ce se comunică; nu este o conduită impusă, ci o experiență de făcut împreună.

"Pentru părinții creștini, misiunea educativă, inserată... în participarea lor la opera creatoare a lui Dumnezeu, are un izvor nou și specific în sacramentul căsătoriei, care îi consacră la opera de educare propriu-zis creștină a copiilor, îi cheamă adică să participe la aceeași autoritate și la aceeași iubire a lui Dumnezeu Tatăl și a lui Cristos Păstorul, precum și la iubirea de mamă a Bisericii, îi îmbogățește cu înțelepciune, sfat, tărie și cu oricare altul din darurile Duhului Sfânt pentru a-i ajuta pe copii în creșterea lor umană și creștină". Misiunea educativă a familiei este o "adevărată slujire preoțească, prin care este transmisă lumina Evangheliei, astfel încât însăși viața de familie devine un itinerar de credință, o inițiere creștină și o școală a urmării lui Cristos."

b.2. Sugestii pentru o educație creștină în familie

Părinților le este uneori teamă în privința educației copilului lor; ei se întreabă: "ce va fi cu el?", "dar dacă va lega prietenii greșite?", "cu ce să începem pentru a evita greșelile ce le-au făcut părinții noștri cu noi?", "cum să facem să inventăm din nou lucrurile frumoase pe care ni le-au dăruit și nouă părinții noștri?" S-ar putea lua în considerare două principii pentru evitarea acestor frământări: în primul rând, părinții ar trebui să aibă grijă de ceea ce sunt și nu atât să se preocupe de ce trebuie să facă, căci un copil își reproduce părinții prin asimilare și imitație; în al doilea rând, ei trebuie să creadă că, dacă își vor încredința constant copilul lui Dumnezeu, Acesta îi va purta de grijă.

Copiii de azi trebuie pregătiți să trăiască în secolul XXI: să învețe să citească, să scrie, să utilizeze calculatorul... Dar, a nu le oferi nimic peste toate acestea este totuna cu a ne preocupa doar de detaliile existenței, uitându-i esențialul; or, a căuta întâi esențialul înseamnă, pur și simplu, a învăța să fim oameni. Este vorba aici de o problemă de mare actualitate, foarte serioasă, chiar dacă nu se vorbește des de ea... Aceasta nu înseamnă că în familie trebuie să se facă nici mai mult nici mai puțin decât lecții de catehism; mai degrabă însă, aici este locul în care copilul trebuie să trăiască sensul unor cuvinte ca: Tată, iubire, iertare, așteptare, frângerea pâinii, înviere, dar, har, pe care mai târziu le va auzi la cateheză sau la ora de religie. Dacă atunci ele vor fi cuvinte goale de sens, vor fi repede abandonate. Prea mult s-a uitat că familiei îi revine sarcina de a umple de sens marile cuvinte religioase. În familie se face experiența Dumnezeului nevăzut, prin gesturi de iubire, iertare, acceptare; experiența este aceea care face aici posibilă transmiterea credinței, educația spirituală născându-se în și din viața de zi cu zi. Familia este cea care imprimă copilului modelul de comportament și viziunea asupra vieții. Este locul unde trebuie să se învețe speranța, în pofida experiențelor urâte ale vieții și lumii.

Apartenența și angajarea familiei într-o comunitate de credință mai mare - de pildă parohia - este un mod de a-și exprima identitatea creștină. Participarea părinților la euharistie în fiecare duminică pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și a-I mulțumi împreună cu frații întru credință este esențială în educarea copiilor; la fel trăirea creștină a duminecii - zi de odihnă în care familia se poate reuni și copiii pot să se bucure de prezența mamei, a tatălui și a fraților, ziua în care se poate trăi cel mai bine dimensiunea păcii. Importantă este și trăirea în credință a marilor sărbători când, de pildă, cadoul pentru copii poate fi semnul iubirii în amintirea nespusei Iubiri a Tatălui pentru oameni. Rugăciunea zilnică a familiei este o școală a credinței; este bine ca părinții să se roage împreună cu copiii. Dar, până la a se ajunge la rugăciunea comună, copiii trebuie să-i vadă pe părinți rugându-se, având Biblia în mână. De aici se naște întâi curiozitatea lor și apoi dorința de a participa. Binecuvântarea cu semnul crucii este la rândul său un gest important care face parte din limbajul familiei creștine; părinții își pot însemna copiii pe frunte cu semnul crucii dimineața și seara, îi pot învăța să-l facă singuri la începutul oricărei activități. Atenți la trezirea simțului sacrului, părinții pot celebra prezența lui Dumnezeu în viața cotidiană, inventând ritualuri: lecturi scurte din Biblie, rugăciuni cu o candelă aprinsă etc.

b.3. Sprijinul comunității parohiale - o inițiativă model

Educarea copiilor la credință este o sarcină deosebit de dificilă astăzi pentru familie; de aceea este necesar ca părinților să le fie acordată o atenție specială în comunitatea creștină, care poate stabili cu ei contacte personale sau poate organiza cursuri speciale, o cateheză pentru ei.

Iată în cele ce urmează un mod concret de a sprijini acțiunea educativă a familiei creștine de către o comunitate parohială. Este vorba mai exact de două parohii din nordul Franței: Sebourg, cu 16.000 locuitori, și Rombie, cu 600 locuitori, într-o situație obișnuită pentru occident - sub conducerea aceluiași paroh, ce mai are și alte sarcini în eparhie și este, deci, prezent doar pe jumătate. Aici cateheza caută să dezvolte numeroase contacte între părinți, copii, animatori, adunarea duminicală, diversele grupuri, pornind de la ideea că Biserica nu este doar o lecție de învățat, ci și o experiență de trăit.

Într-un prim an s-a acordat prioritate familiilor. Cele două parohii organizau două întâlniri lunare comune cu părinții: una la începutul lunii, pentru schimburi de opinii asupra unor probleme de viață, chestiuni de credință și descoperirea importanței catehezei în familie și o a doua întâlnire la sfârșitul lunii pentru o celebrare împreună cu copiii. În plus, se mai organiza pe la mijlocul lunii, o întâlnire doar pentru copii, cu scopul de a-și împărtăși unii altora experiențele de credință ce le-au făcut în familie, a le aprofunda prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu, ca și pentru a pregăti întâlnirea de la sfârșitul lunii - prin învățarea unor cântece și rugăciuni.

În anii următori activitatea s-a diversificat. Păstrându-se întâlnirile de la începutul și sfârșitul lunii cu adulții, comunitatea este din ce în ce mai implicată; câte un membru al său ia in grijă un copil și familia lui, pe termen de un an, întreținând legături de tot mai adâncă prietenie; copiii sunt împărțiți în grupe de 6-7 și sunt dați în grija unui catehet. Se face un efort tot mai mare pentru a se organiza o participare activă a lor la sfânta liturghie. La marile sărbători, celebrările sunt întotdeauna comune.

Toate acestea presupun o colaborare deosebită între diversele grupări ale parohiei: cateheți, cor, echipe liturgice, comitete de animație, și de la membru la membru. Toată lumea este responsabilă și inițiativele se înmulțesc: se organizează exerciții spirituale cu mărturisiri de credință pentru părinți, pentru copii - întâlniri speciale cu alte mișcări sau persoane angajate; câteodată o veghe de rugăciune; anual - sărbătoarea celor botezați, în care comunitatea întreagă îi serbează pe copiii botezați în anul care a trecut etc.

 

c. Cateheza familială - o posibilă linie de cateheză în parohie

c.1. Motivații și obiective ale acestei linii catehetice

Responsabilitatea părinților în privința catehezei se justifică prin însăși natura misiunii lor, ei fiind chemați la a da viață copiilor lor și a-i educa; cateheza este pentru părinți un drept și o îndatorire de care nimeni nu-i poate priva și în care nimeni nu-i poate suplini. Îndatorirea lor în privința educației integrale a copiilor presupune și dimensiunea educației la credință; aceasta nu este nici pe departe apanajul profesorilor de religie, după cum cred unii părinți, credința în Isus Cristos, implicând întreaga viață, ca mod de a fi și a gândi. Cateheza familială a apărut în anii '70 în Chile ca urmare a numeroase cereri din partea unor părinți către diverse parohii și școli în sensul de a li se admite copiii la pregătirea pentru împărtășania solemnă. Biserica a realizat că și părinții trebuie să-și asume responsabilitatea de a trezi în copiii lor credința semănată la botez, constituind un model pentru copii, angajându-se în lucrarea cu Cristos, dar și că ei trebuie pregătiți pentru aceasta; Biserica a demonstrat astfel că ceea ce dorește nu este să dea cu ușurință sacramentele, ci să formeze adevărați discipoli ai lui Cristos.

Formulat sintetic, obiectivul principal al catehezei familiale este a încreștina întreg nucleul familial (cuplul și copiii), iar obiectivele secundare privind adulții ar fi:

- evanghelizarea lor, adică a li se comunica Vestea cea Bună care este Cristos, unicul Domn și Mântuitor al oamenilor, Învățătorul și Eliberatorul care cheamă pe fiecare om la a-L primi și la a se lăsa transformat de El;

- ameliorarea mediului familial, participanții la această cateheză fiind ajutați în a conștientiza mai bine rolul lor de soț, soție și părinte;

- înscrierea lor într-o viață comunitară stabilă, bazată pe ideea că nu există adevarată convertire la Cristos fără a se ajunge la trăirea unei experiențe de Biserică; este necesar să se vegheze ca participarea părinților la viața comunității să nu înceteze imediat după primirea de către copii a împărtășaniei solemne;

- implicarea lor în construirea unei societăți drepte; comunitatea nu trebuie să rămână închisă în sine, membrii săi trebuind să se simtă responsabili în a transforma societatea după învățătura lui Isus;

- implicarea lor în educația religioasă a copiilor, prin participarea la întâlnirile săptămânale, pregătirea, transmiterea informațiilor catehetice copiilor, mărturia permanentă.

Obiectivele privind copiii sunt:

- să devină responsabili, în măsura posibilităților vârstei, pentru primirea sfintei împărtășanii, în sensul de a manifesta disponibilitate în a primi cateheza din partea părinților, ca și interes pentru primirea acestui sacrament, prin completarea conștiincioasă a caietului de lucru propus, și participarea la celebrările săptămânale pentru copii;

- să adere la Cristos în mod liber și conștient, deschizându-și inima.

c.2. Sugestii organizatorice

Prima întâlnire cu părinții este foarte importantă; părinților nu trebuie să li se spună scurt că, dacă vor ca fiii lor să fie admiși la sacramente, este necesar să fie înscriși în programul de cateheză familială, ci trebuie să li se explice motivele acestei decizii a parohiei și Bisericii locale. Înscrierea în acest program se poate face tocmai cu prilejul cererii părinților legate de primirea sacramentelor, pe de altă parte, însuși catehetul poate să adune copiii și părinții pentru această linie de cateheză, prin intermediul unor fluturași, scrisori, în care să descrie acest proiect. Grupurile pot să fie formate după diferite criterii; după străzi (grupuri de vecini), în funcție de orarul de lucru (persoane disponibile seara, dimineața), după starea civilă (cupluri, văduve, mame divorțate). Este recomandabil ca grupurile să nu fie mai mari de douăsprezece persoane, întâlnirile grupurilor să fie săptămânale și să aibă loc într-o casă particulară, eventual în casa animatorului; în felul acesta se poate crea o atmosfera caldă, de familie. În plus, părinții vor fi invitați la toate celebrările pentru adulți organizate în comunitate. La fiecare întâlnire se propune o temă care va fi discutată apoi cu copiii acasă, în cursul săptămânii următoare, nu ca o lecție însă, ci mai degrabă într-o conversație simplă, dar importantă; despre cum a mers se discută la întâlnirea următoare. De la o săptămână la alta, copiii sunt astfel pregătiți acasă pentru împărtășania solemnă, de către chiar părinții lor. În afară de aceasta, ei trebuie să aibă cu toții o întâlnire săptămânală, organizată de preferință duminica, pentru rugăciune, jocuri, o cateheză de aprofundare, celebrare, la care sunt invitați și unul sau doi părinți. Este important ca dintr-o familie înscrisă în acest program, ambii părinți să fie implicați, la fel cum este important ca, în orice circumstanță a vieții, ei să se știe pune de acord în orice privință; implicarea lor trebuie suscitată prin toate mijloacele de care dispune fantezia.

Iată care ar fi agenții implicați în această linie de cateheză:

- episcopul, a cărui aprobare este indispensabilă și care poate să stimuleze și să sprijine acest program de cateheză;

- parohul este persoana cheie în această activitate, de inițiativa și sprijinul său depinzând în mare parte reușita acestui program; lui nu i se cere o participare excesivă la această activitate, ea fiind mai degrabă o lucrare a laicilor în slujba propriei lor credințe; este important însă ca el să cunoască metoda, să-i poată aprecia mersul și roadele; în fond, datorită unei astfel de inițiative care-i ajută pe laici să-și conștientizeze propria vocație la apostolat, parohul va avea mai mult timp pentru a se dedica îndatoririlor sale specifice;

- călugării și călugărițele: deși multe persoane consacrate sunt excelente promotoare ale catehezei familiale, nu este un lucru pozitiv ca ele să se implice în această activitate altfel decât pentru scurt timp, până la formarea unui număr suficient de cateheți laici;

- coordonatorii-cateheți; este necesar ca fiecare parohie să conteze pe unul sau mai mulți coordonatori ai diverselor sectoare ale catehezei care să poată face legătura cu alți cateheți din dieceză;

- animatorii, cateheții fiecărui grup: ei sunt în general creștini maturi care iau în responsabilitatea lor un grup de părinți cu scopul de a-i ajuta să trăiască și să împărtășească experiența lor de convertire la Cristos; cel mai indicat este ca animatorii unui grup să fie un cuplu cu o bogată experiență de viață; acești cateheți - îndrumători trebuie să fie în orice caz caracterizați de o sinceră adeziune la Cristos, spirit de slujire, temperament stabil, amabilitate, înțelegere, deschidere la dialog, responsabilitate în propria familie, spirit de grup, spirit de inițiativă, capacitate de autocritică;

- animatorul celebrărilor pentru copii - și nu vorbim despre catehetul copiilor în acest caz, deoarece acesta este rolul specific al părinților - poate fi un tânăr sau un adult care are sarcina de a aprofunda învățătura săptămânală a copiilor alături de părinți, de a-i reuni pentru o celebrare comună duminica, într-o atmosferă de sărbătoare și rugăciune și de a-i călăuzi spre o implicare în serviciul fraților prin activități individuale sau colective.

c.3. Importanța acestui gen de proiect pentru parohie

Părinții creștini, în fața demnității și misiunii lor, au rolul specific de a-i educa pe copii la rugăciune, de a-i introduce în descoperirea progresivă a tainei lui Dumnezeu și în colocviul personal cu Dumnezeu, așa cum învață Conciliul Vatican II: "În familia creștină - îmbogățită de harul și misiunea sacramentului căsătoriei - copiii trebuie să învețe a percepe, din fragedă pruncie, pe Dumnezeu, și a-L iubi, precum și a-l iubi pe aproapele în spiritul credinței pe care au primit-o la botez" sau "Seviciul făcut de soții și părinții creștini pentru Evanghelie este în chip esențial o slujire eclezială..."

Într-o parohie în care cateheza familială merge bine cartierul se reînnoiește și se apropie de parohie; lumea care se ține la distanță se întoarce cu dorința de a participa la anumite activități ale Bisericii. Cateheza familială ajută și la maturizarea vocației creștine laice, ceea ce permite preotului să se dedice mai deplin îndatoririlor sale specifice.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire