pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a VI-a:
Revelația divină. Dumnezeu și omul

Motto: "Dumnezeu s-a revelat pe deplin trimițându-l pe propriul său Fiu, în care și-a statornicit Legământul pentru totdeauna. Acesta este Cuvântul definitiv al Tatălui, așa încât nu va mai exista altă Revelație după El" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 73).

 

Introducere: Dei Verbum

Promulgată în data de 18 noiembrie 1965, în cadrul celei de-a noua sesiuni publice a Conciliului Vatican II, după ce a fost votată cu o majoritate de 2344 voturi pentru și 6 împotrivă, Constituția Dogmatică despre revelația divină Dei Verbum reprezintă axul teologic al învățăturilor conciliare. Această constituție a Bisericii se află la temelia capitolului al II-lea din Catehismul Bisericii Catolice, dedicat Revelației lui Dumnezeu (art. 51-73). Să ne reamintim ce anume afirma Papa Ioan Paul al II-lea referindu-se la acest document:

"Constituția dogmatică Dei Verbum a plasat cu o conștiință reînnoită Cuvântul lui Dumnezeu în centrul vieții Bisericii. Această centralitate provine din percepția mai vie a unității dintre Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Cuvântul lui Dumnezeu, care este păstrat viu prin credința poporului sfânt alcătuit din credincioșii călăuziți de Magisteriu, solicită într-o măsură egală fiecăruia dintre noi să își asume propria responsabilitate pentru a păstra intact procesul transmiterii"[1].

Subliniind centralitatea Cuvântului dumnezeiesc în viața Bisericii, Papa Ioan Paul al II-lea se baza pe structura documentului în discuție, care, din șase capitole, dedica patru Sfintei Scripturi: capitolul III - "Inspirația divină și interpretarea Sfintei Scripturi", capitolul IV - "Vechiul Testament", capitolul V - "Noul Testament" și capitolul VI - "Sfânta Scriptură în viața Bisericii". Primele două capitole ale constituției Dei Verbum sunt consacrate Revelației și transmiterii ei, ele fiind alcătuite din mai multe articole tematice. Pentru a putea reține cât mai bine conținutul acestui important document dogmatic îl vom aborda în două întâlniri succesive: cea de azi, în care vom discuta doar primele două capitole consacrate revelației divine, și întâlnirea următoare, în care vom analiza învățătura despre Sfânta Scriptură din acest document.

 

Cuprins

Introducerea constituției Dei Verbum ne arată de ce este atât de importantă fixarea de către Conciliul Vatican II a învățăturii despre revelația divină: "pentru ca, prin vestirea mântuirii, lumea întreagă auzind să creadă, crezând să spere și sperând să iubească"[2]. Bazându-se pe concepția Sfântului Augustin, Dei Verbum pare a fi ecoul inclusiv al învățurii Sfântului Maxim Mărturisitorul, care arăta și el că ținta credinței creștine este iubirea cea dumnezeiască. Articolul 2, "Natura și obiectul Revelației", ne lămurește unul dintre aspectele cele mai importante ale problemei: care anume este conținutul Revelației creștine. Iată-l: "(...) prin Cristos, Cuvântul făcut trup, oamenii pot ajunge la Tatăl în Duhul Sfânt și se fac părtași la firea dumnezeiască (cf. Ef 2, 18; 2 Pt 1, 4). Prin această Revelație, Dumnezeu cel nevăzut (cf. Col 1, 15; 1 Tim 1, 17), în belșugul iubirii Sale, Se adresează oamenilor ca unor prieteni (cf. Ex 33, 11; In 15, 14-15) și intră în relație cu ei (cf. Bar 3, 38) pentru a-i chema și a-i primi la împărtășire cu El"[3]. Exprimat cu maximă claritate, Adevărul fundamental al credinței noastre se referă, deci, la restaurarea relației dintre firea omenească și firea dumnezeiască prin Persoana divino-umană a Mântuitorului Isus Cristos, posibilă prin iubirea dumnezeiască. Astfel, Dumnezeu însuși coboară între oameni cărora li se adresează ca unor prieteni, chemându-i și primindu-i la împărtășire cu El. "Această economie a Revelației se împlinește prin fapte și cuvinte legate strâns între ele, astfel încât lucrările săvârșite de Dumnezeu în istoria mântuirii scot în relief și confirmă învățătura și realitățile semnificate prin cuvinte, iar cuvintele proclamă lucrările și luminează misterul conținut în ele. Însă profunzimea adevărului dezvăluit prin Revelație, atât despre Dumnezeu cât și despre mântuirea omului, ne strălucește în Cristos, care este Mijlocitorul și, în același timp, plinătatea întregii Revelații"[4].

Dar dacă Isus Cristos este Revelația ultimă și deplină, acest fapt indică o pregătire, o dinamică a istoriei către acest punct maxim al ei, vizibilă în evenimente anterioare. Articolul 3 "Pregătirea revelației evanghelice" e consacrat acestei pregătiri. Nu e uitat nici un moment crucial anterior Întrupării: revelația primordială, edenică, făcută protopărinților, apoi căderea și ridicarea lor însoțită de făgăduința răscumpărării, chemarea lui Abraham, învățătura transmisă prin Moise și profeți care au vestit venirea Domnului făgăduit și au pregătit calea Evangheliei. Acest tablou, ce concentrează esența istoriei universale, e împlinit prin Isus Cristos despre care, în articolul 4, ni spune că "desăvârșește Revelația": "Prin toată prezența și manifestarea Sa, prin cuvinte și fapte, prin semne și minuni, dar mai ales prin moartea Sa și prin glorioasa înviere din morți și, în sfârșit, prin trimiterea Duhului adevărului, El împlinește și desăvârșește Revelația și o întărește cu mărturia divină: Dumnezeu este cu noi pentru a ne elibera de întunericul păcatului și al morții și a ne învia spre viața veșnică"[5].

 

Concluzii

Rezumând sintetic conținutul catehezei de azi, consacrată învățăturii despre Revelația divină din constituția Dei Verbum, trebuie să reținem următoarele. Revelația constă în faptul că prin Isus Cristos, Cuvântul făcut trup, oamenii pot ajunge la Tatăl în Duh făcându-se părtași la firea dumnezeiască. Împlinită prin fapte și cuvinte strâns legate între ele, Revelația este pregătită progresiv în istorie (Vechiul Testament) și desăvărșită prin Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos (Noul Testament). Nu va mai exista, până la sfârșitul istoriei, o altă Revelație publică. Adevărurile revelate întregesc cunoașterea prin lumina naturală a rațiunii. Revelația e transmisă prin Apostoli, apoi prin urmașii acestora, episcopii, ea trebuind primită de toți oamenii prin ascultarea credinței. Conținutul propovăduirii apostolice reprezintă Sfânta Tradiție, strâns legată de Sfânta Scriptură. Cele două nu pot fi separate de Magisterul viu al Bisericii, căruia îi revine "misiunea de a interpreta în mod autentic cuvântul lui Dumnezeu scris sau transmis" și care reprezintă funcția de a învăța a Papei și a Episcopilor aflați în comuniune cu el, funcție întemeiată pe infailibilitatea Suveranului Pontif, dar și pe acea "carismă sigură a adevărului" pe care o au episcopii.

Revelația divină este răspunsul pe care, după căderea în păcatul originar, Dumnezeu l-a dat omului la toate nelinștile, angoasele, tulburările pricinuite de urmările păcatului. Dacă omul stă în fața lui Dumnezeu prin ascultarea credinței, acest lucru e posibil deoarece, mai întâi, Dumnezeu I s-a făcut cunoscut omului prin Revelația Sa veșnică.

 

Note
[1] Vezi conferința Suveranului Pontif susținută la Congresul Internațional pentru Aplicarea Orientărilor Conciliului Ecumenic Vatican II (duminică 27 februarie 2000), publicată pe site-ul oficial al Vaticanului: http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/speeches/documents/hf_jp-ii_spe_20000227_vatican-council-ii_fr.html. Citatul nostru este extras din articolul 5 al comunicării.
[2] Pentru citatele din documentele Conciliului Vatican II folosim ediția românească din 1990: Conciliul ecumenic Vatican II. Constituții, decrete, declarații, traducerea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, Nyiregyhaza, 1990. Citatul este extras din articolul 1 al constituției (p. 207).
[3] Conciliul Ecumenic Vatican II, ed. cit., p. 207.
[4] Ibidem.
[5] Conciliul Ecumenic Vatican II, ed. cit., p. 208.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire