pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXXVI-a:
Darurile Duhului Sfânt. Cincizecimea în viața noastră

Motto: "Dacă trăim prin Duh, să ne și purtăm potrivit Duhului" (Galateni 5, 25).

 

Introducere

În cateheza anterioară am văzut cum anume Duhul Sfânt se află la originea și la temelia Bisericii întemeiate de Mântuitorul Isus Cristos, iar în final am interpretat pilda celor zece fecioare spunând că acel conținut al candelelor este Duhul Sfânt însuși. Sunt, mai concret vorbind, darurile Duhului Sfânt care se sălășluiesc în sufletul fiecărui creștin ce a primit botezul și mirungerea. Astăzi vom încerca, după puteri, să aprofundăm aceste adevăruri de credință, cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-o situație cu adevărat dramatică: vedem în jur puzderie de oameni care, deși botezați și înzestrați cu aceste daruri spirituale, trăiesc pur și simplu fără a le lua în seamă. Cum este posibil așa ceva?

Una din călăuzele noastre pe parcursul acestei cateheze, care ne dă răspunsuri remarcabile la asemenea întrebări, e un mare Părinte spiritual al secolului al V-lea după Cristos: Sfântul Marcu Ascetul. La o întrebare ca cea de mai sus Marcu răspunde clar și irevocabil: "(...) două sunt pricinile lucrării păcatului în noi: una lucrează pe măsura neîmplinirii poruncilor (dumnezeiești - n.n.), iar cealaltă ne stăpânește cu putere datorită faptelor noastre rele de după botez". Totuși cum se face că nu împlinim poruncile, pe de o parte, și înfăptuim lucuri rele după botez, pe de altă parte? În cel mai autentic spirit creștin Sfântul Marcu lămurește exemplar această chestiune: există trei dușmani neîmpăcați ai omului, ne spune el, care sunt Neștiința, Uitarea și Nepăsarea spirituală. Toate aceste patimi ale sufletelor noastre ne războiesc neîncetat, cu atât mai mult cu cât ele au devenit sursele primare ale unor ideologii de o ferocitate nemaiîntâlnită în istorie, ideologii (ca cea marxist-leninistă) construite pe ignoranța, necunoașterea legii dumnezeiești, pe uitarea îndatoririlor sacre și pe nepăsarea față de poruncile lui Dumnezeu. Atacați din atâtea surse exterioare și oprimați, am ajuns în situația de a nu mai ști exact ce înseamnă să fii creștin, ce înseamnă să trăiești virtuțile și morala evanghelice.

Dacă am face un test în bisericile noastre ne-am îngrozi: am afla nu numai că oamenii încalcă frecvent poruncile ci, mai mult, că nici nu știu care sunt acestea. Desigur, nu ne referim atât la poruncile bisericești înțelese într-un mod abstract, ci la porunci cu referire concretă la viața noastră de zi cu zi. Ca să fiu mai clar mă voi referi la un singur aspect: vestimentația. Vedem cu toții care sunt modele vremii: cele cu un accent apăsat pus pe corp, pe dezvelirea sugestivă a anumitor părți ale fizicului (în special la femei), totul purtând conotații erotice absolut transparente. Adesea vezi și în biserici tinere sau tineri care sunt prinși cu totul de aceste curente: dacă i-am întreba am afla că nici unul dintre ei nu știe că purtându-se astfel lovesc și nesocotesc grav virtuțile prudenței, ale decenței și, în ultimă instanță, darul evlaviei. Căci nu se cade nici să trezești pofte necurate în alți oameni, nici să te expui pe tine însuți posibilității de a păcătui prin felurite fapte ale trupului ce se opun Duhului.

În ciuda acestor lucruri evidente, foarte rar auzim în predici sau în cateheze învățături despre asemenea aspecte ale degradării noastre. Să fie anacronice cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care își învăța credincioșii că: "Totul să-l arate pe creștin: mersul, privirea, îmbrăcămintea, glasul" (Comentarii la Matei, IV, VII)? Pentru mulți credincioși de astăzi, se pare că da. Însă același Sfânt Părinte ne spune și de ce: "Aici în Biserică vorbește Dumnezeu și oamenii nu vor să rămână nici câtăva vreme. Din pricina asta nu mai avem nici o părtășie cu cerul, iar viețuirea noastră creștină se mărginește numai la cuvinte" (Comentarii la Matei, I, VII).

 

Cuprins

Neștiința noastră vinovată se manifestă mai cu seamă în domeniul vieții morale: nu știm și nu suntem învățați poruncile, iar când ajungem la maturitate, împovărați de puzderie de păcate și vicii, nu știm cum să scăpăm de ele. Așa se face că recidivăm mereu și mereu în aceleași rele, prinși ca într-o cușcă de propriile slăbiciuni. Ne spovedim iar și iar dar mereu avem sentimentul că nu s-a schimbat nimic. Cădem din nou și o luăm de la început cu răutățile. De ce? Pentru că nu este suficientă dezlegarea sacramentală: trebuie totodată să și învățăm să trăim cu adevărat creștinește, practicând virtuțile și ferindu-ne - cu prudență și înțelepciune - de păcate.

Însă, realist vorbind, noi nu putem face nimic de unii singuri. Practic, firea noastră fiind grav afectată de păcatul originar, de concupiscență, fără Dumnezeu nu ne putem schimba singuri. De aceea s-a Întrupat Mântuitorul Isus Cristos: ca să repare tot ceea ce noi nu putem remedia. Și ca să ne lase ca moștenire toate mijloacele necesare însănătoșirii și mântuirii noastre: Sacramentele Sfintei Biserici. Dacă Botezul este "poarta" mântuirii, acest sacrament de inițiere deschizându-ne drumul spre Ierusalimul ceresc, sacramentul Mirului este cel care ni-l oferă în dar pe însuși cel care ne va călăuzi de-a lungul întregii noastre vieți pământești: Duhul Sfânt. Ceea ce primim sunt așa-numitele Daruri ale Sfântului Spirit. Care sunt aceste daruri? De aici începe, de obicei, ignoranța multor creștini laici de azi. Nu sunt cunoscute darurile Duhului Sfânt. Fără această cunoaștere, cum ar putea fi ele păstrate, cultivate și fructificate?

Dorind să punem o temelie solidă vieții noastre spirituale, suntem datori mereu și mereu să ne reamintim care anume sunt aceste daruri: "Darul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul științei și al pietății, (...) duhul temerii de Dumnezeu" (Isaia 11,2-3). Să le luăm pe rând, folosind excelentul îndrumar de antropologie creștină care este monografia pr. Eduard Ferenț, Noua făptură în Cristos Isus. Trăirea harului creator (Iași, Editura Sapientia, 2001).

Darul înțelepciunii "se caraterizează prin aceea că judecă toate în lumina rațiunilor sau cauzelor supreme ale ființei" (Pr. Ferenț). Într-un anumit sens, Înțelepciunea divină este cel mai înalt dar al Duhului Sfânt, cel care susține atât știința sacră, teologia, dar care orientează și filosofia, ce se bazează pe lumina naturală a rațiunii și înțelepciunii create. După cum arată Părintele Ferenț, "darul înțelepciunii are drept cauză voința, dar esența sa stă în intelect, căruia îi aparține funcția de a judeca bine". Trebuie să reținem și care păcat anume i se opune: stultitia, adică îndobitocirea spirituală sau stupiditatea. Consecințele sunt devastatoare: orbirea spirituală, slăbirea sensibilității morale, tâmpenia.

Darul înțelegerii "constă într-o intuiție profundă a realităților dumnezeiești" (Pr. Ferenț). Pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu și realitățile sale omul are nevoie în prealabil de un dar supranatural, gratuit, care-l dispune spre acest gen de cunoaștere. Este chiar darul înțelegerii. Dar el ne dă putința să ne aprofundăm credința, înțelegând ceea ce noi credem și mărturisim. Dacă nu am înțelege, până la un punct, ceea ce credem, nici nu am putea mărturisi cu convingere și tărie. Evident, viciul opus este orbirea minții și slăbirea simțului spiritual.

Darul științei, deși înrudit cu cel al înțelegerii, ne dăruiește posibilitatea de a formula despre adevărurile speculative și practice ale credinței concepte raționale, care ne pot ajuta în cadrul formării și educării noastre. "Prin această știință cel drept cunoaște nu numai ceea ce trebuie să cunoască, dar este apt și să-și manifeste credința altora, atrăgând și pe alții la credință, ba chiar să-l învingă pe cel care îl contrazice" (Pr. Ferenț). Pe de altă parte, acest dar ne ajută decisiv să pătrundem și să folosim cuviincios lucrurile create, orânduindu-le. Tot ce vedem că se întâmplă prin poluare, de exemplu, este consecința vizibilă a pierderii acestui dar, care este înlocuit de neștiință cu privire la buna folosire a naturii.

Darul sfatului reprezintă, în principal, "acea dispoziție stabilă și puternică prin care ascultăm prompt de inspirațiile Duhului Sfânt" (Pr. Ferenț). De câte ori nu ne-am dorit ca Dumnezeu să ne lumineze într-o anumită privință? De câte ori nu am vrea ca El însuși să ne spunem ce avem de făcut într-o situație care pare confuză și fără ieșire? Pentru a-i asculta glasul avem acest har distinct al Duhului Sfânt; singura problemă este de a-l fructifica, de a-l face roditor în sufletele noastre.

Darul pietății este cristalizat sub forma unei juste și depline împliniri a îndatoririlor noastre sacre față de Dumnezeu, Regele Universului și al tuturor credincioșilor creștini. Cum spune părintele Ferenț: "Cea mai înaltă formă a virtuții dreptății este virtutea religiei, iar culmea religiei este virtutea pietății, care ne face să ne îndeplinim datoriile noastre față de Dumnezeu ca față de un părinte". Nucleu generator al nobleții, pietatea ne permite ca nu numai față de Dumnezeu să ne purtăm respectuos ci și față de toți cei care îl slujesc, ca și față de toți oamenii care sunt creați "după chipul și asemănarea" lui Dumnezeu.

Darul tăriei, mai cu seamă în vremuri confuze ca ale noastre, e deosebit de necesar. El constă în acea tărie de a nu renunța la Bine, sub nici o formă, în ciuda oricâtor dificultăți de întâmpinatam întâmpina. "Cu ajutorul acestui dar sufletul biruie asupra tuturor pericolelor care i-ar putea periclita viața veșnică" (Pr. Ferenț). Fără a exersa însă această harismă, fără a o pune în lucrare - asemenea luptătorilor care se antrenează în condiții aspre înainte de a intra pe câmpul războiului - este cu neputință să reușim să fim tari. Sfinții sunt însă exemple, modele care ne arată că poți fi tare, de neclintit, dacă accepți cu adevărat ca Duhul Sfânt să lucreze în tine: mame care și-au lăsat copiii spre a deveni martire (Perpetua și Filicitas), bătrâni (ca Sfântul Policarp) care au refuzat orice compromis cu prețul propriei vieți, burghezi catolici cu demnități de stat imense, ca Sfântul Thomas Morus, care au mărturisit până la moarte credința ortodoxă întemeiată pe "stânca lui Petru", episcopi martiri ca Anton Durcovici care au stat neclintiți în fața prigonitorilor. Alături de toți aceștia Duhul Sfânt a fost mereu alături, cu toată bogăția darurilor Sale.

În fine, cel de-al șaptelea dar al Duhului Sfânt, disprețuit adesea în vremurile noastre, este cel al fricii de Dumnezeu. Așa cum știm din cuvintele lui Solomon, "începutul Înțelepciunii este frica de Dumnezeu". Desigur, nu este vorba de o frică angoasantă, ca în fața unui terorist ocult, ci de o frică sfânt, de un cutremur al sufletului creat, deci limitat, în fața unui Creator infinit și atotputernic. "Teama de Dumnezeu - ne spune părintele Ferenț - este îndoită: una este filială, prin care cineva se teme de a-l ofensa pe Dumnezeu și de a se separa de el; a doua este teama servilă, cu care ne temem de pedeapsă, de gheenă, ne temem să ardem în focul veșnic, împreună cu diavolul". Cât de straniu sună asemenea cuvinte în urechile omului modern! Slăbirea și pierderea credinței e singura cauză: pierzând "știința" Duhului, am uitat care anume sunt realitățle ultime, transmise de tradiții imemoriale și desăvârșit împlinite și întărite în tot ceea ce ele au avut bun de Revelația deplină transmisă nouă prin Cristos.

 

Concluzii

De fapt, fără a învăța credința, fără a o aprofunda neîncetat, niciodată nu vom ajunge să trăim sfințenia pe care Biserica și Dumnezeu însuși ne-o cer. De aceea să ne umplem de învățătura Catehismului, care ne spune cu luciditate următoarele:

"Pentru că noi suntem morți sau, cel puțin, răniți prin păcat, primul efect al darului Iubirii este iertarea păcatelor noastre. Împărtășirea Duhului Sfânt este cea care, în Biserică, redă celor botezați asemănarea divină pierdută prin păcate" (art. 734).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire