pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXIX-a:
'Inima' credinței noastre: învierea lui Isus Cristos

Motto: "A treia zi a înviat din morți" (Crezul niceo-constantinopolitan).

 

Introducere

Într-un verset cuprins în prima Epistolă către Corinteni a Sfântului apostol Paul, găsim exprimată exigența cea mai importantă, cea mai înaltă a credinței creștine: Învierea din morți a Mântuitorului Isus Cristos. Iată, concret, cum se exprimă Paul: "Dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră" (1Corinteni 15,14). Cu alte cuvinte, viața, moartea și, în cele din urmă, Învierea lui Isus din Nazareth, fiul lui Iosif teslarul și al Mariei fecioara, are ca și punct culminant împlinirea celei mai aprige dorințe a omului dintotdeauna: aceea de a scăpa de blestemul morții.

Ne putem gândi la vechile tehnici spirituale ale nemuririi, sau la tehnicile alchimiștilor chinezi, arabi sau egipteni, ne putem gândi la alchimiștii medievali sau la aventurierii a căror imaginație se înfierbânta când se gândeau la cupa Graalului; toți aceștia, ca și nenumăratele generații de oameni din toate epocile și locurile de după căderea protopărinților, un singur lucru căutau, de fapt, în nebunia lor: nemurirea. Dacă privim chiar și la unii dintre oamenii de știință de azi, mai ales cei care lucrează în genetică, în biologia moleculară sau în alte domenii de vârf ale medicinei, vom descoperi destul de repede că sunt mânați într-ascuns de aceeași dorință: să scape de moarte.

și cum ar putea fi altfel? Moartea rămâne cel mai dureros mister al vieții noastre. Firea noastră o respinge în mod necesar, ca pe un blestem, ca pe o fatalitate chinuitoare. și acest lucru nu este întâmplător: căci noi suntem creați nemuritori. Păcatul lui Adam și al Evei a introdus moartea în lume. Dacă există un mesaj absolut specific religiei creștine, credinței noastre, atunci acest mesaj este cel despre Învierea Mântuitorului Isus Cristos și, în consecință, acela despre învierea noastră întru viața veșnică: "Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinței noastre în Cristos", ne spune Catehismul Bisericii Catolice în articolul 638. De aceea, este absolut necesar să ne pătrundem cât mai adânc de acest adevăr, să facem cu adevărat din el centrul de referință al întregii noastre vieți.

 

Cuprins

Fiind vorba de cel mai mare mister și adevăr de credință, evident, Învierea a fost și rămâne unul dintre punctele cele mai controversate ale credinței și teologiei creștine. De aceea trebuie, în măsura posibilităților noastre personale, să dăm mărturie după puteri despre adevărul acestui fapt. Căci nu este vorba numai despre credința noastră personală, deci subiectivă, ci despre un fapt concret, istoric, care s-a petrecut cu adevărat pe pământ: o persoană care a fost ucisă prin răstignire, Isus din Nazareth, a înviat din morți. A rămas în urma sa un mormânt gol, dar, mai ales, au rămas mărturiile celor care l-au întâlnit pe Isus cel înviat după moartea Sa. Deci, atenție! Învierea este, în primul rând, un eveniment obiectiv, istoric, care a avut cu adevărat loc în spațiu și timp. Abia după aceea, Învierea este un element fundamental al credinței creștine, care reprezintă nu numai învățătura Bisericii noastre ci, totodată, adeziunea personală a celor care-și spun creștini la mărturiile privitoare la Învierea lui Isus.

Iată, mai exact, cum este exprimat acest adevăr în Catehism: "(...) nimeni nu a fost martor ocular al evenimentului însuși al Învierii și nici un evanghelist nu-l descrie. Nimeni n-a putut să spună cum a avut loc fizic. Cu atât mai puțin a fost perceptibilă simțurilor esența ei cea mai intimă, trecerea la o altă viață. Eveniment istoric care poate fi constatat prin semnul mormântului gol și prin realitatea întâlnirilor apostolilor cu Cristos cel înviat, Învierea rămâne în aceeași măsură, prin ceea ce transcende și depășește istoria, centrul misterului credinței. De aceea, Isus cel înviat nu se arată lumii, ci ucenicilor săi" (art. 647).

În acest articol ni s-a oferit cea mai justă perspectivă posibilă asupra Învierii Domnului nostru, cea mai echilibrată perspectivă din toate cele care au fost exprimate de-a lungul a două mii de ani de tradiție creștină. În primul rând, observăm echilibrul perfect între mister și rațiune, sau, dacă vreți, între rațiune și credință. Căci putem judeca veridictatea mărturiilor oamenilor care l-au văzut pe Isus cel înviat, dar nu putem înțelege cum a Înviat Isus din morți. Desigur, există o mulțime de oameni care resping mărturiile celor care l-au văzut pe Isus înviat. De fapt, respingerea lor ne arată că suntem liberi să acceptăm sau să respingem acest fapt. Ca și în alte cazuri, Dumnezeu nu ne obligă, nu ne constrânge să credem. De aceea El se arată celor care au dovedit deja că sunt dispuși să creadă în Înviere, care se arată deschiși harului ca și realității istorice concrete.

Să înțelegem deci că numai cei care, oarecum, cred deja, vor accepta Învierea? Putem folosi acest eveniment unic ca argument în fața necredincioșilor? Avem tot dreptul să încercăm; Paul a încercat din răsputeri în Areopag să-i convingă pe atenieni de adevărul învierii. Însă: "Când au auzit ei de învierea din morți, unii îl luau în râs, alții ziceau: 'Despre asta te vom asculta altă dată'. (...) Totuși, unii bărbați i s-au alăturat și au crezut" (Fapte 17,32-34). Deci să nu ne așteptăm la mari succese. Însă nimic nu trebuie să ne oprească de la a împlini chemarea Bisericii la vestirea acestui adevăr salvific: Isus a înviat din morți.

Dar ce înseamnă, mai concret, aceasta? Există anumite mărturii ale Noului Testament pe care merită să le recitim de câte ori avem ocazia: femeile care l-au întâlnit prima oară pe Isus cel înviat (Matei 28,9-10; Ioan 20,11-18; Luca 24,9-10); Isus li se arată apoi apostolilor (1Corinteni 15,4-8; Luca 24; Ioan 20 și 21) etc. Toate acestea dau mărturie despre realitatea cu totul specială a prezenței lui Isus cel înviat.

În primul rând, avem de-a face cu cineva situat în veșnicie, dincolo de timp și istorie: "În trupul său înviat, El trece de la starea de moarte la o altă viață dincolo de timp și spațiu" (CBC, art. 646). Cu toate acestea, vedem că trupul său are o anumită tangibilitate, nu este ceva fantasmatic, așa, ca în cazul stafiilor, fantomelor sau al strigoilor. Isus mănâncă în fața apostolilor, apoi se lasă chiar atins de ei, cum face cu Toma zis "necredinciosul". Trece prin ziduri și levitează.

Toate aceste calități arată calități ale corporalului cu care noi, în actuala stare marcată de urmările păcatului originar, nu suntem obișnuiți. Însă toate dau seama despre o stare superioară a umanității, specifică trupului înviat reunit cu sufletul său: "Prin unitatea naturii dumnezeiești care rămâne prezentă în fiecare din cele două părți ale omului, acestea se unesc din nou. Astfel, moartea se produce prin despărțirea compusului uman, iar Învierea prin unirea celor două părți despărțite" (Sf. Grigore de Nyssa, în CBC, art. 650).

 

Concluzii

Sminteală pentru unii, speranță pentru alții, "Învierea lui Cristos este obiect de credință ca fiind o intervenție transcendentă a lui Dumnezeu însuși în creație și în istorie" (CBC, art. 648).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire