pregateste pagina pentru tiparire

































 
 CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXVIII-a:
Coborârea în iad

Motto: "Isus Cristos s-a coborât în iad, a treia zi a înviat din morți" (Simbolul apostolilor).

 

Introducere

Dacă comparăm Simbolul de credință al apostolilor cu cel al părinților de la Conciliile din Niceea și Constantinopol, observăm că există un articol care, deși apare în primul dintre ele, în al doilea lipsește. Fără a cunoaște substratul acestei omisiuni, constatăm că este vorba despre una dintre cele mai tulburătoare referințe ale crezului apostolic la lumea de dincolo. Pe scurt, este vorba despre coborârea Mântuitorului în infern. Ținând cont de versetele din epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Paul (4,9-10), vedem că, de fapt, această coborâre în infern nu poate fi separată de urcarea în ceruri a Mântuitorului: "Isus s-a coborât în părțile cele mai de jos ale pământului. Cel ce s-a coborât, acela este care s-a și suit".

Cu alte cuvinte, Domnul nostru Isus Cristos a parcurs cel mai amplu traseu cu putință: a coborât din cerul dumnezeirii Sale, a venit între oameni, pe pământ, după care a murit și a coborât în Hades, apoi, după Învierea Sa cea glorioasă, a urmat înălțarea înapoi, în Împărăția cerurilor, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Ce înseamnă toate acestea pentru noi, oamenii secolului XXI, care se pare că adesea punem la îndoială existența lumii de dincolo? Există oare dovezi care să susțină ferm existența "lumii nevăzute"? Sau este vorba doar de un act de credință, fără de care nici o dovadă nu e suficientă?

 

Cuprins

Evanghelia după Luca ne oferă câteva răspunsuri la aceste întrebări, într-unul dintre cele mai fascinante capitole unde Mântuitorul Isus se referă la lumea de dincolo, cel despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr (16,19-31). Pe baza lecturii acestui fragment putem extrage câteva informații referitoare la lumea de dincolo, care, deși nu sunt întru totul clare și explicite, ne oferă un tablou impresionant. Iată deci care ar fi învățăturile pe care le putem desprinde de aici:

1) Îngerii au dus sufletul săracului într-un loc de bună ședere numit "sânul lui Avraam";

2) Bogatul se chinuia în iad, ceea ce nu exclude posibilitatea de a vedea locul luminos unde se află Lazăr și Abraham;

3) Pare posibilă comunicarea dintre ei;

4) Abraham precizează că Lazăr se află în sânul său întrucât a avut parte pe pământ de rău în timp ce bogatul se află în iad deoarece a avut parte de cele bune;

5) Menționarea unei prăpăstii mari și adânci care face imposibilă trecerea dintr-o parte în alta.

La toate aceste aspecte, despre care trebuie să precizăm - gândindu-ne la un text al Cardinalului Hans Urs von Balthasar - că nu știm exact cât anume sunt reale și cât anume sunt folosite de Mântuitorul Isus Cristos cu scop pedagogic, spre pilda celor ce le citesc și ascultă, trebuie să adăugăm acea mențiune care ne interesează în mod deosebit și care poate reprezenta răspunsul la întrebările introductive: chiar dacă ar cunoaște pe cineva întors din lumea de dincolo, cei care nu cred în ceea ce li s-a revelat prin Moise și prin prooroci nu vor fi convinși de asemenea mărturii.

Ne întâlnim aici cu una dintre acele sublinieri dramatice, chiar tragice am putea spune, referitoare la misterul libertății omenești: nimic nu-l poate obliga pe om să creadă în "cele nevăzute". Chiar dacă Biserica noastră susține valoarea rațiunii în privința cunoașterii și demonstrării anumitor elemente ale credinței, Magisteriul ne atrage totodată atenția asupra limitelor "luminii naturale a rațiunii" în a descoperi lucruri care țin de lumea supranaturală. Cu alte cuvinte, sunt anumite lucruri pe care numai credința ni le poate face cunoscute, pe care numai lumina harului primit sub "ascultarea credinței" ni le poate transmite. Cunoștințele despre rai și iad, despre purgatoriu și trecerea sufletelor în lumea nevăzută nu poate fi dobândită pe cale rațională; eventual, din mărturiile biblice și hagiografice incontestabile, putem deduce anumite învățături care ne luminează într-o măsură destul de mică tainele lumii de dincolo.

De fapt, aceste dezvăluiri nu sunt menite, în primul rând, să ne ofere informații, ci, mai ales, sunt destinate să ne încurajeze în a trăi faptele și virtuțile credinței cu ajutorul avertismentelor privitoare la soarta sufletelor în veșnicie. Într-o "Notă a Congregației pentru Doctrina Credinței despre viața veșnică și lumea de dincolo" din 1979, ni se atrage atenția că "trebuie să ne temem în special de pericolul reprezentărilor fanteziste și arbitrare, căci exagerările lor sunt în mare parte răspunzătoare de greutățile pe care le întâmpină adesea credința creștină (...). Nici Scripturile, nici teologia nu ne furnizează suficiente cunoștințe pentru reprezentarea lumii de dincolo". Această prudență față de tema lumii de dincolo nu trebuie însă să conducă la negarea ei. Cardinalul Joseph Ratzinger constata în 1989 în lucrarea Difficultés de la foi dans l'Europe d'aujourd'hui că "neîncrederea față de tema lumii de dincolo a devenit generală".

Catehismul Bisericii Catolice ne oferă cea mai justă măsură a reflecției asupra infernului, vorbind despre semnificația coborârii în infern a Mântuitorului Isus: "Scriptura numește iad, Șeol sau Hades, lăcașul morților în care s-a coborât Isus cel mort, fiindcă cei care se află acolo sunt privați de vederea lui Dumnezeu. Într-adevăr, aceasta este, în așteptarea Răscumpărătorului, condiția tuturor celor care au murit, răi sau drepți, ceea ce nu înseamnă că soarta lor este identică, după cum arată Isus în parabola săracului Lazăr care a fost primit în 'sânul lui Abraham'. Tocmai pe aceste suflete sfinte care îl așteptau pe Eliberatorul lor în sânul lui Abraham le-a eliberat Isus când s-a coborât în iad. Isus nu s-a coborât în iad ca să-i scape pe cei osândiți, nici ca să distrugă iadul osândirii, ci ca să elibereze pe cei drepți care l-au precedat. 'Vestea cea bună a fost dusă deopotrivă și morților' (1Petru 4,6)... Coborârea în iad este împlinirea, până la desăvârșire, a vestirii evanghelice a mântuirii" (art. 633-634).

 

Concluzii

În ciuda fermității și clarității învățăturii catolice despre lumea de dincolo, ne confruntăm astăzi cu una dintre cele mai masive crize din întreaga istorie religioasă a omenirii. Deși filmele, muzica, literatura sunt pline de infernuri și paradisuri imaginare, foarte puțini sunt oamenii care își schimbă viața pe baza mărturiilor evanghelice despre lumea de dincolo. Fapt care confirmă învățătura Mântuitorului din pilda bogatului și a lui Lazăr: dacă nu cred în învățătura Bisericii, nimic nu-i poate face pe oameni atenți la destinul sufletelor în veșnicie. Îndemnul pe care trebuie să-l desprindem constatând acestea e unul singur: necesitatea unei educații creștine "permanente și integrale". Însoțită de misiunea noastră de vesti Evanghelia neîncetat prin fapte ca și prin cuvinte.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire